foto: Profimedia
Luna trecută, în timp ce mă îndreptam spre al meu “Nemesis”, și anume sala de forță, am văzut cu coada ochiului un afiș pe care scria Brâncuși. Am căutat repede pe internet “Brâncuși Amsterdam”. Într-adevăr, operele lui Brâncuși au ajuns și în Amsterdam.
Ca o paranteză, văzusem o singură dată câteva dintre operele lui în 2019, la Guggenheim Museum in NY. “The Miracle (Seal I)” m-a blocat minute bune. Îmi dă o stare de bine de fiecare dată când îmi aduc aminte de vizita mea acolo. Poate și pentru că tot acolo îl descoperisem pe Kandinsky, părintele picturii abstracte, cu care Brâncuși, părintele sculpturii moderne, are multe în comun. Nu e o coincidență ca am ajuns și vara aceasta la Guggenheim în Bilbao. Să revenim.
După ce dădusem share link-ului câtorva prieteni din Olanda - probabil din mândrie sau nevoie de validare a românului din mine - am citit o frază care m-a zgâriat ca un cui ruginit. Și anume: “Constantin Brâncusi was born in Romania, but at the age of 28 decided there was no future for him in his homeland”. Cum adică “no future for him in his homeland”? Eu sunt obișnuit cu stilul direct al olandezilor, dar nu îmi picase bine. Citisem și că era “Romanian-French”. Eu știam că e român 100%.
Așa că am făcut puțin research și ce să vezi, chiar așa era. Câteva referințe de pe chat gpt:
1. Neglijarea instituțională la început de carieră
- În perioada studiilor la Școala de Belle-Arte din București (1903–1904), talentul său era evident, dar a primit foarte puțin sprijin.
- Academia românească era conservatoare, iar stilul său modernist nu era apreciat.
- În 1904 a plecat la Paris, simțind că în România nu are loc să se dezvolte.
2. Refuzul moștenirii sale (1951–1952)
- În anii ’50, Brâncuși a vrut să doneze atelierul și operele sale României, cu condiția să fie păstrate exact așa cum erau.
- Autoritățile comuniste au refuzat, catalogând arta lui drept „burgheză” și „formalistă”.
Brâncuși, profund rănit, a spus: „Când am plecat din țară, am plecat de nevoie, altfel muream de foame… iar când am vrut să las țării mele opera mea, au refuzat-o.”
- În 1952, a renunțat la cetățenia română și a devenit cetățean francez.
3. Alienarea politică și culturală
- Brâncuși era dezgustat de modul în care politica românească trata cultura — mai întâi prin indiferență, apoi prin ostilitate comunistă.
- Parisul i-a oferit libertatea și recunoașterea pe care nu le-a găsit acasă.
- Totuși, a rămas legat sufletește de rădăcinile sale țărănești, integrate în simbolismul operei lui.
4. Gestul final
- Brâncuși și-a lăsat întreaga moștenire Franței.
- Atelierul său este astăzi reconstruit la Centre Pompidou din Paris.
- A fost o decizie practică (Franța îl sprijinea), dar și un ultim reproș la adresa României, care îl respinsese.
Brâncuși respingea ornamentația și detaliul realist, considerând că acestea „ascund” adevărul.
Căuta esența pură a lucrurilor: „Nu forma exterioară, ci ideea, esența lucrurilor vreau să o redau.”
Sculpturile sale („Pasărea în văzduh”, „Sărutul”, „Coloana fără sfârșit”) reduc formele la simplități arhetipale – păsarea nu mai are aripi realiste, ci devine o linie a zborului; sărutul e o fuziune compactă, nu două figuri separate.
Revenind la Kandinsky, el s-a născut la Moscova și a plecat în Munchen să studieze pictura. S-a întors pentru câțiva ani în Moscova, însă bolșevicii i-au respins arta. Mai târziu și naziștii au făcut la fel și au închis Bauhaus-ul, unde preda Kandinsky, și au catalogat-o drept “degenerată”.
Ignoranța, vrajba și ura par a fi la ordinea zilei. Și asta ne face mai puțin oameni. De ce (sau de către cine) oare? Cred că avem cu toții lacune într-un domeniu sau altul. Și mai cred că (aproape) niciodată nu e prea târziu să ne informam corect și niciodată prea devreme să fim oameni. Așa cum și Brâncuși se concentra pe esență.
Apropo, cu toții facem parte din „sistem". Acela în care fiecare gând (și acțiune) antrenează energie, precum fluturele lui Lorenz.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
România este frumoasă pentru natura ei, pentru flora și fauna bogată și diversă, iar trăitul aici este o artă în sine.
Concluzia scurtă: poziţia Doina Lemny rămâne susţinută de dovezile publice disponibile — nu există un document clar şi ferm care să ateste că Brâncuși a făcut o ofertă oficială, scrisă, prin care să fi donat explicit atelierul şi totalitatea operelor statului român; în schimb există testamentul/aranjamentele care au lăsat atelierul şi lucrările Franţei.
Brancusi nu s-a considerat niciodata mai putin roman, arta lui reflectand traditiile si filozofia de viata romaneasca.
Nu doar Romania nu l-a inteles atunci, ci nici ale tari...
Articol demn de Scanteia anilor 50.