Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Listele lui Shame?

Ministerul Justiției a făcut publică lista coordonatorilor științifici ai lucrărilor ” științifice” realizate și publicate de deținuți, pecum și lista editurilor care au publicat acele lucrări. 

La prima vedere, impresia e că spațiul penitenciar a devenit, din 2012, mai ales, o puternică unitate de cercetare care ar trebui să intre în atenția celor care fac clasamentele mondiale de cercetare științifică. 

Fotbaliști, jurnaliști, oameni de afaceri și alte categorii de împătimiți după carte și reflecție asupra problemelor specifice lumii contemporane, sunt pe această listă. Lista lor e cunoscută deja prin eforturile presei.

Ce nu era cunoscut e numele cadrelor didactice universitare care au girat caracterul științific al lucrărilor realizate în detenție. Spre lauda sa, ministerul Justiției le face acum publice. Să le spunem deja acestor noi liste, listele lui Shame? Poate, dar după o analiză a caracterului științific al acelor lucrări și a condițiilor în care a fost realizată coordonarea științifică și expertizată publicarea lor.

A doua listă publicată este aceea a editurilor care au publicat lucrările respective. Editurile sunt acreditate – ar trebui, totuși, verificat acest lucru – de către CNCSIS. De regulă, în noul sistem, existent deja de un număr de ani, o carte când ajunge la o astfel de editură, ar trebiui să fie supusă expertizei unor referenți ai editurii. S-a întâmplat așa ceva în fiecare caz?

Foto: Guliver Getty Images

Iau, la întâmplare, un exemplu din liste:

Enea Aurel

- 20 de ani – omor calificat (data depunerii – 08.01.2008 – data arestării – 27.12.2007 – data condamnării – 01.07.2010)

- Cartea ,,EVOLUȚIE&CREAȚIE”

- Editura Gutenberg Univers S.A. Arad

- Coordonator: Conf.univ.dr. REGIS-MAFTEIU

Lucrarea este coordonată științific de către conf.dr. Regis-Mafteiu Roman din cadrul Facultății de Științe Umaniste a Universității de Vest Vasile Goldiș Arad. Numai și titlul îmi pare ciudat de general; poți scrie orice sub pălăria acestui titlu care, într-un fel, este ironic în raport cu motivul condamnării: omor calificat. Dar nu vreau să se creadă că un deținut n-ar putea scrie ceva în detenție. Ce interesează aici e dacă e vorba de lucrări științifice, adică de acele lucrări care presupun specializarea într-un domeniu, o cultură a scrisului academic, obișnuința de a mânui concepte, în urma unei familiarizări îndelungate cu bibliografia domniului de referință al subiectului ales, cunoașterea a cel puțin una-două limbi străine etc.

Alt exemplu, poate mai interesant prin conotațiile sale:

Hosu Andrei Dan

- 3 ani – tâlhărie calificată (data depunerii – 13.05.2015 – data arestării- 13.05.2015 – data condamnarii – 13.05.2015 – liberat la 15.12.2015)

- Cartea „Iertarea În Hristos din perspectiva Noului Testament”

- Editura Reîntregirea

- Coordonator: Preot prof.univ.Mihai Himcinschi, Universitatea 1 Decembrie, Facultatea de Teologie

Deci: la 7 luni de la încarcerare pentru tâlhărie calificată (condamnarea era de …3 ani!), deținutul este eliberat, după ce a realizat lucrarea…”Iertarea În Hristos din perspectiva Noului Testament”! La o lună după publicarea ei. Girată de un om al bisericii, cadru didactic în același timp, e aici un exemplu limpede de…iertare creștină și absolvirea de păcate. Probabil că se poate. Umbra lui Dostoievski se așterne repede aici!

Listele arată că profesorii universitari, pe lângă obligațiile lor didactice, de cercetare etc. au coordonat științific și lucrări „realizate” în detenție. Presupunem că au făcut asta în afara acestor obligații și în timpul lor liber. Poate, universitățile noastre, ministerul educației ar trebui să modifice Fișa postului cadrelor didactice și să creeze posibilitatea ca un număr de ore să fie alocate pentru coordonarea de lucrări științifice ale deținuților. Consultațiile ar fi, astfel, incluse în programul vizitelor la penitenciar unde cadrul didactic ar putea coordona efortul deținutului ars de febra științei. Sau, poate, aceste cadre didactice ar face acest lucru ca un serviciu în slujba comunității deținuților.Fără plată?

În mod normal, pentru că inevitabil, în media și în opinia publică au apărut întrebări precum: e real caracterul științific al acestor lucrări, sunt chiar scrise de deținuți, au condițiile necesare pentru aceasta, girul științific dat de universitari este ok?, ar trebui ca universitățile respective să se autosesizeze și să examineze lucrările girate de cadrele lor didactice. 

Ar fi și un bun exercițiu academic – cum stabilești caracterul științific al unei lucrări într-un domeniu, pe un anume subiect? -, dar ar fi și o necesară luare de poziție pentru a salvgarda integritatea academică. O vor face? Căci Ministerul Justiției a anunțat deja că va face această analiză! Dacă această chestiune a caracterului științific al unor lucrări realizate în detenție, ajunge subiectul expertizei Justiției, iar universitatea tace, credibilitatea lumii academice este, din nou, chestionabilă.

Îmi lasă un gust amar toată această „afacere” a …oamenilor de știință din penitenciare. Ce degradare! Listele lui Shame, dacă se va dovedi că e vorba de impostură și mistificare, de ocolire a cadrului legal existent, ar trebui oprite aici. („Shame”, în engleză înseamnă „rușine”. Folosesc acum acest cuvânt din engleză pentru că „rușine”, în română, mi se pare slab.)

TEXT PUBLICAT PE BLOGUL AUTORULUI

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Stimate domnule profesor, spuneti, pe buna dreptate, ca “ar trebui ca universitatile respective sa se autosesizeze si sa examineze lucrarile girate de cadrele lor didactice”. Atunci cum se face ca, la aproape 9 luni de cand eu am sesizat Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti cu privire la suspiciunile de plagiat asupra cartii lui Copos si la conduita prof. univ. Brezeanu, comisia nu a dat inca niciun raspuns?
    • Like 0
    • @ Catalin Parfene
      Domnule Parfene, așteptarea dumneavoastră este, desigur, îndreptățită. Întârzierea? Dacă las la o parte vacanța de vară și începutul întotdeauna aglomerat al anului universitar, cât timp rămâne? Vă întreb: vi se pare că experți în subiectul cu totul special al sesizării se găsesc peste tot în România? Vi se pare că toți cei contactați de Comisie doresc să se expună public? Vi se pare că sunt obligați să facă expertiză? Și, totuși, câțiva au acceptat! Dar asta a luat timp.Noi nu dorim să ieșim cu o soluționare a sesizării dumneavoastră vulnerabilă din punctul de vedere al expertizării.Consumul de timp cerut de sesizarea dumneavoastră e deja enorm. Dar vrem să o soluționăm.
      • Like 0
    • @ Marian Popescu
      Buna ziua, domnule profesor, va multumesc pentru raspuns. M-am adresat Comisiei de Etica pentru ca este singura entitate in care am incredere. Am incredere in principiile si valorile pe care Comisia nu doar declara ca le apara, ci a si dovedit ca le apara. Am in minte toate celelalte cazuri publice supuse atentiei Comisiei, cu verdicte pronuntate cu promptitudine, chiar in timpul vacantelor universitare. Da, asteptarea mea este indreptatita si vreau sa am incredere ca motivele intarzierii sunt legate exclusiv de o cat mai buna fundamentare a verdictului corect pe care il astept.
      • Like 0
  • ceea ce au făcut toți acești nestimați se numește favorizarea infractoului - faptă gravă, prevăzută în Codul Penal. cât despre numitul Dan Voinea (chipurile, procuror) - acesta a fost, întotdeauna, doar un obiect folositor și atât: la procesul Ceaușeștilor, ca acoperitor al crimelor revoluției... și altele. multe altele. cu scârba și disprețul cuvenite.
    • Like 1
  • Greață, din nou!
    • Like 0
    • @ Radu Prisacaru
      Și, îmi răspund, ca să vedeți de ce mă cuprinde din nou greața: Citez din Metodologia acordării gradației de merit pentru cadrele didactice: " cărți în domeniul educațional, înregistrate cu ISBN/ISSN", "b) elaborarea de cărți și lucrări științifice publicate în domeniul didacticii, specialității și managementului educațional, înregistrate cu ISBN/ISSN;", "contribuția la cercetări științifice în specialitate sau în domeniul problematicii învățământului și educației, atestată prin publicații înregistrate cu ISBN/ISSN;". Adică, dascălii pot primi un supliment de 25% la salariu dacă scriu din cele de mai sus. Citez acum din metodologia concursului de selecție a experților în managementul educațional: " f) lucrări de management educaţional sau de specialitate publicate, cu ISBN/ISSN (câte 4 puncte pentru fiecare lucrare)". Adică, poți deveni expert în management educațional, dacă publici... E deja plin de astfel de experți, dintre care, unii nu cunosc prea bine limba română și gramatica ei, în mod special. Dar pot deveni cu această patalama directori de școli sau inspectori școlari. Sau mai sus... La toate tipurile de mișcare de personal din învățământ (titularizare, suplinire, etc.) se cer următoarele: " Elaborarea de monografii/ lucrări ştiinţifice înregistrate cu ISBN;", "Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional / de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu". Mai vreți sau v-am convins? ISBN-ul face diferența! Cred că și pe aici e diferența cărților/publicațiilor științifice care nu ies la număr...
      • Like 0
  • check icon
    Din păcate morala nu (mai) are legătură cu postura intelectuală de ceva vreme în România și nu numai.Noi românii ne-am „americanizat „ cel mai profund când e vorba de bani,suntem total lipsiți de scrupule când este vorba de produs bani și teribili de „etici„ în „gargară politică„.De ce se crede că mediul academic ar face excepție?Caragiale n-a murit.
    • Like 3
  • Dar sloganul GARANTAT VANGHELIE va mai spune ceva?
    • Like 0
  • Probabil ca și cei care sunt îndrumători au vreun beneficiu.Am fost surprinsa sa-l găsesc pe Dan Pavel la Gigi Becali,deși stiam ca-l ajutase sa facă liceul,nu m-am mirat de proful de economie Pirvu de la Craiova care ne-a chinuit în anul 3 la fac de med.și care l-a îndrumat pe milițianul Dinel Staicu
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult