Când AL TREILEA PĂRINTE devine agresor: „Vino, dracului, la catedră”

Înmulțirea e simplă: cinci ore pe zi x 175 zile pe an x 13 ani, minimum. Un copil din România petrece în medie, între vârsta clasei zero și cea a Bacalaureatului, 11.375 de ore cu ceea ce am putea numi, fără să exagerăm, "al treilea părinte". 

Un părinte cu o mie de chipuri, căruia ne încredințăm copilul, zi de zi, pentru a-l învăța carte - și care-i transmite alături de cunoștințe, printr-un fel de involuntară osmoză, tot ceea gândește, simte și este. Blândețea ori duritatea celui de-al treilea părinte lasă întotdeauna urme asupra copilului - la fel corectitudinea sau derapajele lui, decizia argumentată sau verdictul autoritar, comportamentele, valorile, felul de a privi lumea. 

Al treilea părinte îți poartă uneori copilul de mână spre locuri pentru care-i rămâi recunoscător toată viața. Alteori se întâmplă să îl ducă în locuri din care trebuie, neîntârziat, să-l salvezi.

Să îl salvezi, de multe ori, de unul singur, ca un fel de forță solitară de intervenție, a cărei putere este doar una: aceea de a-l muta din clasă sau din școală. Este singura soluție ce pare că-i rămâne unui părinte atunci când toate celelalte mecanisme care ar trebui să îi apere pe cei mici rămân blocate de proceduri și ezitări. Unii părinți refuză să se mulțumească cu atât și, pentru a obține liniștea copilului lor, ajung să mute din loc munții. Munții de inerție.

***

Aud vocea aspră și simt cum se risipește toată energia care mă făcuse, cu două minute înainte, să vorbesc și să râd. Cuvintele curg câteva secunde din computer, străbat cele două fire, ajung în căști, în urechi, în creier și-l îngheață. Apăs butonul de pauză. Mi-e greu să ascult, dar reiau.Sunt adult, mamă, jurnalist, așa că trebuie să pot asculta până la capăt cum acea femeie țipă la acel copil.

Deci: o învățătoare, un băiețel, o sală de clasă. Play.

Mă, tu eşti normal, mă, băiatule?!

Nu poţi reveni la ritmul colegilor tăi?!

Du-te naibii în pregătitoare!

Du-te în grădiniţă! (...)

Vino dracului la catedră, să te păzesc ca pe un copil mic!

Vino!

Soarele cui l-o făcut de copil!

Jumătate de creier!

Vino aici, adu scaunul să stai la masa!

Să fii supravegheat ca bebelușii!

Bebeluș!

Monologul se întrerupe și e urmat, la un semn al învățătoarei, de un ritual cu care copiii par familiarizați:

- Dați-i trezirea de trei ori, vă rog, poruncește învățătoarea.

- Trezește-te!, spun în cor, cu vocile lor candide, copiii.

- Încă o dată!, strigă învățătoarea.

- Trezește-te!

- Încă o dată!.

- Trezește-te!

Un singur stat, două decizii

Purtarea învățătoarei Monica Chiorean, „al treilea părinte” al unor copii de clasa I de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj, a fost cântărită și judecată, în lunile care-au urmat, de două instanțe diferite ale statului român. Pentru exact aceeași faptă, învățătoarea a primit două verdicte: unul blând, altul sever. 

Verdictul blând, scăderea cu 15% a salariului pe o perioadă de șase luni a fost dat de Consiliul de Administrație al școlii, primul chemat să analizeze și să sancționeze abaterile disciplinare ale profesorilor. 

Verdictul sever, de Judecătoria Cluj: cinci luni de închisoare pentru purtare abuzivă, cu o perioadă de încercare de doi ani. Acesta din urmă a venit după o înlănțuire de evenimente care nu au nicio legătură cu școala, inspectoratul, Ministerul Educației și mecanismele de autoreglare ale unui sistem de învățământ care se declară „centrat pe elev”. 

A venit după ce poliția s-a autosesizat din presă. După ce polițiștii au cercetat și au trimis cazul la Parchet. După ce procurorii au semnat cu învățătoarea Monica Chiorean un acord prin care ea singură își recunoștea vinovăția. În penal. Cazul de la Cluj a stârnit, în primăvară, un clocot de emoție. Când vremea a trecut și emoția s-a stins, au rămas în urmă niște fapte seci și o întrebare rece. Cum pot fapte încadrate de o instanță de judecată a statului român la infracțiune să pară mai puțin grave în ochii unui consiliu de administrație dintr-o școală?

****

Învățătoarea țipă și vorbește urât. „Urât”? Cum „urât"?

Printre vocile care au strigat „trezește-te" în acea sală de clasă din Cluj, la începutul lui 2015, era și cea a unei fetițe care i-a spus mamei sale, într-o bună zi, că nu mai vrea să meargă la școală. Că are dureri de cap. Au urmat dimineți înecate în lacrimi și rugăminți. Nopți scuturate de treziri bruște.

Azi așa, mâine la fel. Mama ei, Alina Gherman, o economistă din Cluj, nu știa ce să facă. Avea o fiică mai mare care învăța la același liceu, însă nimic din istoria de viață și școală a primului copil nu o pregătise pentru ceea ce i se întâmpla celui de-al doilea. Fetița spunea că nu mai vrea la școală pentru că învățătoarea țipă și vorbește urât. Urât? Cum „urât”? „Până la urmă mi-a spus", povestește Alina Gherman, „dar cu un ton foarte scăzut, de abia o auzeam, de teamă - sau poate că îi era rușine să le pronunțe.«Să te ia dracu’», «să te ia mama dracului», «la naiba», «la dracu’». Asta îmi spunea fetița mea”.

Mama fetiței și-a amintit apoi de două scene petrecute în două zile diferite, la puțin timp după începerea școlii. Un copil își uitase caietul acasă, iar un altul ghiozdanul în mașina părinților. „Când am ajuns în clasă, plângeau de nu puteau să-mi spună ce s-a întâmplat. M-am gândit că doamna e puțin mai severă, dar nu mi-am imaginat că copilașii trăiesc o dramă”.

„Copilul meu plângea noaptea, se trezea din somn cu dureri de cap, mă ruga, mă implora să nu o las la școală"

Alina Gherman

Îngrijorată și plină de întrebări, Alina Gherman s-a dus la învățătoare să o întrebe despre țipat și vorbit „urât". „Mi-a zis că poate a spus, așa, «la dracu’», dar nu personal. Însă nu a spus«să te ia dracu’», «să te ia mama dracului», așa ceva nu”, își amintește mama. Explicația nu a liniștit-o. S-a gândit că poate, totuși, copilul ei este prea sensibil și se sperie prea ușor atunci când cineva ridică tonul. S-a mai gândit că, după discuție, învățătoarea va avea mai multă grijă cum se poartă cu elevii.

„Nu a ajutat", spune Alina Gherman. „Copilul meu plângea noaptea, se trezea din somn cu dureri de cap, mă ruga, mă implora să nu o las la școală". Situația era tot mai gravă. „Am dus-o pe fetiță la psiholog, care mi-a spus că este o problemă la școală".

Cum fetița se ferea să povestească, mama a hotărât să afle singură cum arăta, cu adevărat, problema de la școală. „Atunci am acționat”, povestește. Într-o dimineață, când i-a pregătit ghiozdanul fetiței, printre cărți și caiete a mai pus ceva. Un reportofon. Pornit.

27 de ani de experiență, nicio pată în dosarul profesional

Trecuseră câteva luni de când Alina Gherman se bucurase că fiica ei avea să fie, după repetate insistențe, în clasa învățătoarei Monica Chiorean, despre care auzise că „scoate” copii excepționali. Era o învățătoare bună, cu 27 de ani de experiență, fără nicio pată pe dosarul profesional. 

Nu numai că avea toate avizele medicale și psihologice care certificau că poate lucra cu copiii, dar era șefă de catedră și avea o bună reputație printre părinți. Unii dintre foștii elevi și-o amintesc cu plăcere. Marius Rusu, care lucrează astăzi ca programator în Alba Iulia, spune că în urmă cu 23 de ani Monica Chiorean era o persoană „blândă, dar și cu o putere autoritară asupra copiilor, pe care nu și-o manifesta violent”. 

Când înregistrările adunate în reportofonul strecurat de Alina Gherman în ghiozdanul fetiței ei au devenit publice, mai mulți foști elevi au trimis la inspectorat mesaje de susținere - printre ei, spune Valentin Cuibuș, șeful Inspectoratului Județean Cluj, unul care a ajuns dirijor al Operei din Viena.

„N-am putut să-mi iau copilul și să-l mut la altă școală și să nu spun la nimeni nimic”

În primele zile, fetița Alinei Gherman n-a știut că are un reportofon în ghiozdan, dar până la urmă părinții i-au spus. „De atunci nu a mai avut teamă să meargă la școală",își amintește mama ei: „Știa că ceea ce se întâmplă acolo părinții ascultă, simțea că reportofonul acela cumva o protejează”.

Au continuat, așa, cu reportofonul în ghiozdan, vreme de aproximativ două săptămâni - iar într-o zi, când s-au simțit pregătiți s-o facă, părinții fetiței au ascultat înregistrările. „M-au șocat, mi-au făcut pielea de găină și am început să plâng, nu știam cum să acționez și cum să reacționez", își amintește Alina Gherman. „Am hotărât că trebuie să facem ceva”.

„Ceva” a însemnat, mai întâi, să-i trimită înregistrările tatălui băiețelului căruia învățătoarea îi spunea „jumătate de creier" și-l trimitea „naibii în pregătitoare". Chiar a doua zi - fără plângeri, fără scandal, fără lupte - acesta și-a retras copilul din clasa Monicăi Chiorean. Alina Gherman a ales altă cale: „N-am putut, când am ascultat înregistrările, să-mi iau copilul și să-l mut la altă școală și să nu spun la nimeni nimic. N-am putut, pentru că m-am gândit la ceilalți copii care rămân în clasă și poate chiar la alte generații".

O poveste care se anunța fără urmări

Le-a trimis înregistrările, mai departe, și altor părinți. Au fost cu toții șocați. S-au întâlnit și au hotărât să-i mai dea învățătoarei o șansă, cu condiția să se monteze în clasă aparatură de supraveghere audio și video. Au mers la conducerea școlii, care a refuzat însă propunerea părinților. „Ni s-a spus că, la o ilegalitate am folosit o altă ilegalitate”, spune Alina Gherman.

La acel moment, povestea se anunța fără urmări: direcțiunea liceului n-a sancționat în niciun fel învățătoarea, iar părinții n-au mers nici ei mai departe, să facă plângere la inspectorat.

Doar trei părinți au semnat plângerea către inspectorat

În cele din urmă, soții Gherman au decis să-și mute fata de-acolo. Au fost refuzați de una, de două, de trei școli. Motivul: nu exista nicio hârtie oficială care să ateste că la Liceul „Sigismund Toduță” existau probleme care să o împiedice pe fetiță să își încheie acolo anul școlar. 

„Am făcut-o în primul rând pentru copilul meu și pentru liniștea lui. Treceau anii și poate ajungea la un moment dat să aibă probleme de comportament, de adaptare sau chiar alte probleme - și nu aș fi aflat niciodată de unde au plecat”.

Era nevoie de un act oficial de la inspectorat - atunci, abia, au făcut un memoriu despre comportamentul învățătoarei, pe care doar trei dintre cei circa 20 de părinți l-au semnat, au atașat înregistrările și l-au trimis autorităților școlare. Mulți părinți, spune Alina Gherman, s-au temut că dacă ei semnează, copiii lor vor avea de suferit. 

Alții i-au reproșat acesteia că e avidă de publicitate. Ea nu regretă însă nimic: „Am făcut-o în primul rând pentru copilul meu și pentru liniștea lui", spune ea. „Și acest lucru e cel mai important. Și îmi pare bine că copilul meu mi-a spus, pentru că, altfel, n-aș fi știut niciodată. Și treceau anii și poate ajungea la un moment dat să aibă probleme de comportament, de adaptare sau chiar alte probleme - și nu aș fi aflat niciodată de unde au plecat”.

În final, cu aprobare de la inspectorat, Alina Gherman și-a putut muta fiica la altă școală, lăsându-și cea mai mare parte dintre colegi în clasa învățătoarei Chiorean, rămasă nesancționată pentru comportamentul la oră. Părea sfârșitul poveștii. Dar cazul a ajuns în presă, cu tot cu înregistrare. A căpătat anvergură națională. Poliția s-a autosesizat. Și povestea a continuat cu două decizii oficiale care se băteau cap în cap, arătând fractura deschisă din statul român.

****

Prima decizie: cea a consiliului de administrație

În aprilie, când povestea a ieșit dintre pereții liceului și ai inspectoratului, a ascultat înregistrările și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. „Am cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) suspendarea învăţătoarei", a declarat el pe 3 aprilie, "iar din această dimineaţă nu a mai intrat la clasă". Suspendarea a cerut-o, tot atunci, și Valentin Cuibuș, șeful Inspectoratului Județean Cluj.

În prima fază, directorul liceului, Vasile Sândean Ovadiuc a suspendat-o pe învățătoare. În luna mai, însă, s-a întrunit pentru a lua o hotărâre Consiliul de Administrație al Liceului, din care făceau parte 13 persoane: profesori, reprezentanți ai părinților, reprezentanți ai Consiliului Local Cluj Napoca. Decizia finală a fost luată cu o majoritate de șapte voturi. 

„În legătură cu cercetarea disciplinară a învăţătoarei Monica Chiorean, cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, în urma prezentării raportului întocmit de Comisia de cercetare disciplinară, directorul instituţiei a propus sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei. Consiliul de Administraţie a hotărât prin vot secret respingerea propunerii, preferând sancţionarea învăţătoarei cu diminuarea salariului de bază cu 15% pe o perioadă de şase luni, conform dispoziţiilor art. 280, al. 2 din Legea nr. 1/2011. În aceste condiţii, directorii şi-au înaintat demisia către ISJ Cluj", arăta, pe 13 mai, un comunicat trimis presei de către școală. Învățătoarea urma să predea la același liceu, în aceeași clasă, formată, în covârșitoare majoritate, din aceiași copii care învățau acolo la vremea evenimentelor surprinse de înregistrări. Între timp, au renunțat la demisie și directorii.

Anul școlar 2015-2016 și o răsturnare de situație

În plan administrativ, lucrurile erau rezolvate: la începutul anului școlar 2015-2016, învățătoarea Monica Chiorean intra din nou, ca în fiecare an, în sala de clasă.

În penal însă, faptele ei erau încadrate la infracțiune, cu articol și alineat de Cod Penal. La acea dată, Poliția trimisese dosarul la Parchetul de pe Judecătoria Cluj Napoca. Parchetul îl soluționase printr-un acord de recunoaștere a vinovăției semnat de procurori cu învățătoarea Monica Chiorean. La începutul lunii octombrie, pe site-ul instanței apărea deja termenul de judecată: 15 octombrie.

Am vorbit atunci cu directorul liceului: aștepta decizia judecătorilor pentru a convoca din nou Consiliul de Administrație și pentru a propune, din nou, suspendarea. Pe 23 octombrie a venit și hotărârea judecătorească: cinci luni de închisoare pentru purtare abuzivă, cu o perioadă de supraveghere de doi ani și obligația de a face 60 de zile de muncă în folosul comunității. Pe 28 octombrie s-a întrunit și Consiliul de Administrație care a decis, de această dată, suspendarea învățătoarei. „Așteptăm și motivarea instanței ca să vedem ce facem mai departe”, a spus directorul. Părea puțin încurcat. „Doamnă, eu sunt profesor de clarinet. Treburile astea juridice sunt foarte complicate”.

„Îl dai afară, în 95% din cazuri câștigă la proces, pe Codul Muncii”

Șeful Inspectoratului Școlar Cluj, Valentin Cuibuș, vorbește despre neputința sistemului de educație de a înlătura de la clasă profesorii care comit abuzuri verbale sau psihologice asupra elevilor, mai ales atunci când aceștia sunt titulari. „Când e vorba de lovirea copiilor, de agresiuni fizice, acolo lucrurile în legislație sunt foarte clare. Acolo, pe baza unui certificat medical, poți să îi desfaci contractul de muncă, poți să îl dai afară fără alte sancțiuni prealabile. În cazul agresiunilor verbale, lucrurile sunt mult mai complicate și foarte greu de gestionat. Îl dai afară, în 95% din cazuri câștigă la proces, pe Codul Muncii”, spune inspectorul.

Noi am stat, am văzut hotărârea luată la Sigismund Toduță și a trebuit să ne-o asumăm

Această teamă de o eventuală hotărâre judecătorească defavorabilă este doar unul dintre motivele care fac ca directorii și consiliile de administrație să ezite atunci când vine vorba despre sancționarea profesorilor abuzivi. De altfel, învățătoarea Monica Chiorean a dat după prima suspendare școala în judecată pentru a contesta decizia. În cazul ei însă hotărârea unei instanțe penale a fost cea care a determinat, în final, instituția de învățământ să o suspende.

Valentin Cuibuș crede că legislația și procedurile ar trebui schimbate: „Dacă ajungi la concluzia cu Comisia județeană de disciplină că verdictul stabilit de comisia din școală nu este cel corect, dat fiind că sunt colegi, trebuie ca inspectorat să ai posibilitatea să o ataci. Noi în momentul ăsta nu putem. Noi am stat, am văzut hotărârea luată la Sigismund Toduță și a trebuit să ne-o asumăm”.

Cât de departe pot merge lucrurile în spatele unei uși

Ceea ce s-a întâmplat la Cluj arată cât de departe pot merge lucrurile în spatele unei uși de clasă. O ușă nu foarte groasă, dincolo de care țipetele pot trece. În școala românească însă, de multe ori abuzurile poartă pelerina invizibilității, iar țipetele pelerina tăcerii. Ca ele să se audă este nevoie de gesturi extreme. Niște părinți își trimit copiii la ore cu un reportofon pornit în ghiozdan, alți copii vin acasă cu vânătăi pe față. Când un profesor se poartă rău cu un elev, soluțiile sunt individuale: părinții îl mută de la școală, profesorului i se taie eventual din salariu. Sunt situații excepționale, sunt lucruri care nu se întâmplă în fiecare zi. Însă felul în care sistemul de educație reacționează la ele arată lipsa de control și lipsa de eficiență în ceea ce privește protejarea copiilor.

Un dascăl este un om de la care copiii așteaptă extrem de mult - lumina cunoașterii, a motivației, a sprijinului. Dar ce se întâmplă atunci când un soare se transformă într-o supernovă? Dacă am vorbi despre galaxii și sisteme solare, am lăsa neputicioși legile nevăzute ale Universului să își urmeze cursul. Vorbim însă despre un sistem de educație cu ierarhii, legi, mecanisme și proceduri cunoscute, făcute oameni pentru oameni.

Monica Chiorean: „Îmi pare rău, nu vă pot ajuta”

Am sunat-o, în câteva rânduri, pe Monica Chiorean pentru a afla versiunea ei asupra celor petrecute. Nu a dorit să ne-o relateze. „Îmi pare rău. Nu vă pot ajuta!”, ne-a răspuns printr-un sms. L-am întrebat pe directorul liceului, Vasile Sândean Ovadiuc, ce s-a întâmplat. „Probabil că doamna profesoară a avut o depresie, eu nu mă bag în viața ei particulară. În divorț, părinții bolnavi, eu nu sunt de acord cu treburile astea. Pentru că doamna putea să fie oricum, la școală trebuie să ai grijă de copiii ăia. Ea mi-a spus că a avut probleme familiale, eu, sincer, ca director de școală nu sunt popă, ca să spovedesc”, a spus directorul. Nu vom afla, poate, niciodată cum a ajuns o profesoară să drăcuie un copil de clasa I și dacă o criză personală dintr-un anumit al vieții ei a fost cu adevărat cea care a dus-o spre acel comportament.

Cazul de la Cluj este un scurt capitol dintr-o poveste mult mai lungă și mai elaborată. O poveste ale cărei fire se întind de la un minister la 42 de inspectorate din 42 de județe, la mii de grădinițe, școli și licee, la aproximativ 250.000 de cadre didactice. Distanța dintre cele două verdicte date la Cluj – câteva sute de lei versus câteva luni de închisoare cu o perioadă de încercare de doi ani - vorbește despre incoerența mecanismelor de control ale unui sistemîn mâinile căruia îi încredințăm, 175 de zile pe an, timp de 13 ani fiecare, 3,2 milioane de copii.

„Decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat. Și îl admir!”

Cu câteva zile înainte de publicarea acestui text, a apărut în presă cazul unei alte învățătoare care urlă și umilește niște copii mici. E din Brăila și a fost înregistrată în timp ce țipa la un elev care ar fi stat cuminte la o altă oră, în timp ce la a ei nu: „Măi băieţel, măi băieţel! Dacă nu te ia mama dracu'! Doamna mi-a zis că în miercurea aia nu sufli, nu faci nimic! Cum stai la doamna aşa şi la mine nu?". Apoi îl amenință. „Dacă vrei să te calc în picioare, te calc! Să-ţi fie frică şi de mine!", se aude într-o înregistrare. Într-o alta, învățătoarea spune că preferă să se uite la un rahat și să îl admire, în loc să se uite la copiii care îi deranjează ora. Și că i-ar bate, dacă nu i-ar fi teamă că își pierde serviciul. „Dacă vreţi să mă credeţi, singurul lucru care mă determină să nu-i bat să-i găsească nebuneala este faptul că îmi pierd serviciul. Dar dacă eu aş şti că nu e vreo problemă că îmi pierd serviciul, ştiți cum i-aş bate p-ăştia? Nici nu vreţi să vă imaginaţi! Deci am momente când stau şi mă gândesc că decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat! Şi îl admir! Decât să mă uit la aceşti doi indivizi! Deci m-am săturat până peste cap! Mi-e silă!”. După apariția înregistrărilor în presă, învățătoarea Luminița Gheorghe de la Colegiul „Ana Aslan” din Brăila a fost suspendată, iar Inspectoratul Școlar și conducerea școlii au început o anchetă.

Povestea continuă.

Mai multe cazuri în care profesorii au fost agresivi cu elevii lor au fost intens mediatizate. Există însă în școlile din România fenomenul invers: profesori agresați de către elevi sau părinți. Despre acest subiect puteți citi miercuri pe Republica.ro

FOTOGRAFII REALIZATE DE DRAGOȘ SAVU/Mediafax Foto. Imaginile sunt generale și nu au legătură cu faptele și personajele din articol.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/BRD pe tema educație, sub egida Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea. Competiția anuală Premiile Superscrieri este o inițiativa a Fundației Friends For Friends, care promovează jurnalismul narativ și scrierea creativă în România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp