„Reconfigurare traseu” în viața unui IT-ist sătul de traficul din București: „Ne murdărim, ne umplem de țărână, dar pentru noi pământul înseamnă libertate”

Pe DN52, la câteva minute înainte de intrarea în Turnu Măgurele, șoferilor care fac slalom printre șleaurile drumului aflat în reparații le apare pe stânga un indicator și o rulotă: „Solar Resources. Producător mure, zmeură, căpșune ecologice”. Înainte de începerea lucrărilor la DN, rulota funcționa și ca magazin de desfacere direct de la poarta plantației, iar mașinile opreau des aici. „De doi ani, de când lucrează la drum, mi-au stricat vadul, noroc cu Lidl-ul care mi-a preluat marfa”, îmi spune Silviu Crăcea, un tânăr pe care-l găsesc în poarta fermei.

Plantația de fructe ecologice este una renumită în zonă, e o afacere de familie și are în spate o poveste care poate servi drept lecție pentru mulți corporatiști români care visează „să facă downshifting”, adică pe românește să se întoarcă la țară.

Întoarcerea la țară a unui corporatist tipic

Crescut și școlit la București, Silviu este corporatistul tipic din ziarele financiare: absolvent de Calculatoare în engleză la Politehnică, angajat în multinațională, ajuns rapid la un statut social bunicel, lucrând în blocurile de sticlă de pe Barbu Văcărescu, om important și cu responsabilități. „Eram permanent la butoane, toată ziua pe telefoane, mă bucuram că pot să câștig câte două ore pe zi de muncă în plus vorbind la telefon în timp ce conduceam de acasă, din Prelungirea Ghencea, până la birou și înapoi”.

Și tot ca în poveștile aspiraționale din publicațiile de business, Silviu are într-o zi o epifanie, în care îi apare revelat glasul pământului care-l cheamă spre o viață simplă, curată și liniștită. „Muream în trafic și am zis să mă retrag la țară, când mi-am dat seama câte ore petrec în mașină”. E un drum pe care l-au făcut cohorte de corporatiști care au dat birourile de oraș pe viața împlinită de la țară și despre care nu mai știm ce au făcut după ce au apelat la această reconfigurare de traseu.

Moștenire de la tata: munca de mic

Pentru Silviu, plecarea la țară nu a fost nicidecum un salt în necunoscut: tatăl său, inginer, cultivase cereale, fiind unul dintre primii agricultori „cu tractor” din anii 90 (cumpărat din banii pe care i-a făcut după ce a plecat la muncă în Germania). Tatăl a renunțat la agricultură, iar Silviu a învățat de la acesta o lecție valoroasă: agricultura fără irigații te aruncă „la mila Domnului”. Cultura de fructe bio la solar - începută de Silviu acum 4 ani - este irigată cu apa de ploaie captată și tratată în fermă. 

Tot de la tatăl său Silviu spune că a învățat valoarea banului muncit de tine. „La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Ferma de fructe bio a fost construită pe locul unei foste secții a unei fabrici de conserve de dinainte de 1989, ajunsă în ruină după Revoluție. Lotul a fost cumpărat de familie cu banii din cereale pentru ridicarea unui parc solar și a unei plantații bio, pentru care Uniunea Europeană punea la dispoziție fonduri consistente. Pentru această plantație a lăsat Silviu Bucureștiul ca să se mute la țară. „Am spart tot betonul, în unele locuri avea și doi metri adâncime, am vândut betonul și am redat terenul agriculturii”, își amintește de primul hop pe care l-a avut de trecut. Munca aceasta nu-i era străină, deoarece, în timpul facultății de la București, își amintește că făcea bani lucrând cu ziua în construcții, la demolări.

Bio, un pariu riscant

„Solar Resources” este o poveste de succes, dar nu pentru că Silviu a ales să alerge după cai verzi pe pereți, ci pentru că el și familia sa au găsit modalități să facă în România o cultură bio care să nu-i bage direct în faliment. Realitatea e că să produci ecologic este un pariu foarte riscant. Ar fi fost imposibil să facă o plantație bio dacă n-ar fi existat fonduri europene pentru așa ceva, dacă n-ar fi investit în prealabil într-un parc solar care să susțină cu energie cultura și dacă n-ar fi găsit un lanț de magazine precum Lidl care să pună pe raft produse bio cultivate local.

• Solar Resources este unul dintre sutele de producători români care furnizează magazinelor Lidl fructe și legume proaspete. Aproape 100.000 de tone de produse românești au fost achiziționate de Lidl de la furnizorii locali în ultimul an, într-un parteneriat care le pune la dispoziție consumatorilor români fructe și legume de proveniență locală, iar producătorilor o piață de desfacere vitală.

O caserolă cu zmeură bio „trăiește” 24 de ore

Silviu le recomandă tuturor celor care visează să-și facă propria cultură bio să citească mult înainte, să atragă și să bugeteze fonduri europene pentru tot ce înseamnă producție („noi am fi avut nevoie de un sistem de ceață, cum e la restaurante, pentru căpșuni; când e umiditatea mică și temperaturile ridicate, avem căpșuni stresați; sistemul de ceață costă 40.000 de euro, n-am știut să-l băgăm în proiectul pentru finanțare europeană și acum trebuie să-l plătim din fonduri proprii”), să-și facă spații de depozitare și de congelare, să-și ia o mașină frigorifică cu care să transporte rapid această marfă extrem de perisabilă și să rezolve din start problema distribuției. „Pentru distribuție, Lidl a fost primul nostru partener major și cel mai serios”, spune Silviu.

O caserolă de mure, zmeură sau căpșune bio „trăiește” 24 de ore, de la culegere, până la raft. „Tot ce e bio e probabil produs aici, local. Ați văzut fructe ecologice de acest fel din Polonia?”, se întreabă Silviu, care remarcă și faptul că dacă oamenii ar ști cât efort e depus pentru producerea unei caserole de căpșune bio, probabil ar aprecia mai mult acest tip de produse românești.

Berbecuții „cosesc” sub panourile solare

Plantația a fost înființată în 2019, cu fonduri europene, pe o suprafață de 2 hectare. Faptul că această cultură mixtă de muri, zmeuri și căpșuni crește în solar oferă un avantaj de cel puțin o lună de zile la recoltare. Planul este extinderea culturii cu încă 1,5 hectare de teren și construirea unei hale pentru depozitare și ambalare. Prin achiziția unei linii semiautomate de ambalare se dorește migrarea către ambalaje 100% biodegradabile, sigilate prin termosudare. Lângă ferma de mure, zmeură și căpșune e o fermă de panouri solare. Ca să nu plătească în plus cu cositul, Silviu a cumpărat 15 berbecuți care pasc pe sub panouri.

Merită să faci o cultură bio în România?

Răspunsul rapid e nu! Ești la mila capriciilor vremii („în iulie am avut tornade ca-n America care ne-au distrus solarul”) și politicilor guvernamentale (care pot crește TVA-ul, de pildă, la bio de la 5 la 9 la sută), iar imunitatea la boli și dăunători este mai scăzută decât într-o cultură convențională („ei dau cu insecticid, noi cu extract de coajă de portocală, adică apă de ploaie pe românește”).

Însă doar timpul și schimbarea obiceiurilor de consum vor spune dacă răspunsul va fi unul pozitiv. Deocamdată, așa cum spune Silviu, oamenii de abia încep să înțeleagă ce înseamnă bio pentru sănătatea lor. „Un fruct stropit te poate pișca la limbă”, explică fermierul cum poți distinge un produs bio de unul non-bio. „Dar majoritatea oamenilor nu simt diferența. Dacă vă duceți, de exemplu, prin satele de prin jur și vreți să cumpărați roșii, găsiți o grămadă de roșii de solar de la țărani. Dar dacă sunteți prieten-prieten cu vânzătorul, acesta o să vă dea roșii din solarul pentru familie, nu din solarul cu roșii pentru vânzare în piață”.

Sunt oameni care au cumpărat de la Lidl fructele lui Silviu și le-a plăcut atât de mult, încât au sunat apoi la numărul de pe caserolă, ca să ceară livrare directă. „Noi nu putem face livrări la domiciliu, dar odată m-a impresionat o doamnă din Chiajna, care mi-a zis că are copil mic și vrea să-i dea zmeură și căpșune fără chimicale. Eu eram cu mașina, făceam o livrare. Și cum era în drum, m-am oprit în fața blocului ei și i-am dus fructele”, povestește Silviu. În afară de magazine și de vânzarea la poarta fermei, plantația mai furnizează produse proaspete pentru un lanț de cofetării.

Probleme cu forța de muncă în România

Bio costă, evident, mult. „Nu e voie în agricultura ecologică să cultivăm căpșuni în jgheaburi. Asta înseamnă inclusiv că la cules trebuie să stai aplecat, în genunchi”. E o muncă destul de anevoioasă, la care nu se înghesuie mulți. „Am încercat cu neamurile, dar sunt pretențioase, le bagi la căldură, se moleșesc repede. Oamenii din sate nu prea vin cu ziua. Trebuie să aducă buletinul, pentru că eu nu pot plăti la negru, fiscalizez totul și ei nu vor așa, zic că pierd ajutorul social”, îmi spune Silviu, care mărturisește că se gândește să aducă câțiva muncitori din străinătate.

Și dacă e atât de greu, de ce o mai face? De ce nu se întoarce la București, la corporație? La asta, Silviu răspunde sigur pe sine: „Ne murdărim, ne umplem de țărână, dar pentru noi pământul înseamnă libertate”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp