„Să fii părinte e una din meseriile imposibile“, spunea Freud. Sigur, el se gândea la pacienții săi, fragilizați psihic de acte părintești mai mult sau mai puțin abuzive, de la incest la neglijare, de la bătaie la abandon. Sau poate că se gândea la pacienții ajunși pe divanul său, ei înșiși părinți, și care simțeau din plin stresul parentalității, într-o epocă și un loc stricte și normate de convenții – Viena începutului de secol XX.
Subscriu la această idee. Opera parentalității, crearea unui individ, îmi pare unul dintre cele mai remarcabile gesturi de care e capabil cineva, operă de finețe și plină de surprize. Nu am copii, dar îi admir pe cei care au, pentru că văd în a fi părinte bun un proiect supraindividual și nobil. Admir oamenii care devin părinți în urma unei decizii conștiente, asumate, care se instruiesc cu privire la educație și la psihologia copilului. Din păcate, nu sunt mulți.
Cel mai adesea oamenii fac copii la presiune socială (să fie în rândul lumii), familială sau pentru că „așa se face“. Sau din multe alte motive care nu au legătură cu decizia lucidă. Sir Richard Layard, economist britanic și sociolog, spunea că societatea se dă de ceasul morții să-i verifice pe cei care adoptă un copil, dar nu și pe cei care îl fac.
Subscriu și la această idee și cred că statul norvegian s-a gândit la un moment dat să remedieze lipsa de responsabilitate parentală prin crearea unei instituții care salvează copiii din mediul abuziv. Bun. Cazul Bodnariu e însă delicat. În absența unor rapoarte medicale nu știi despre ce bătăi e vorba. Norwegian Children's Act interzice comunicarea informațiilor despre ancheta socială.
Toată lumea e bine intenționată și greșește grav. „Drumul spre Iad e pavat cu bune intenții“, spune un verset din Geneză și metafora mi se pare aplicabilă în acest caz. Mai ales că totul pare un șir de gesturi pline de bunăvoință, făcute de oameni de bine care nu au nici expertiza și nici discernământul necesare pentru a lua astfel de decizii radicale. Directoarea școlii din satul Vevring, unde învață fetele mai mari, avea „suspiciuni“ privind relele tratamente ale părinților, fetele au spus la școală că „Dumnezeu pedepsește păcatul“ și au mărturisit că au fost bătute.
Aceeași directoare spune că nu există semne de violență fizică. În literatura psihologică se citează nenumărate cazuri când copiii dau mărturii false fiind sugestionați și influențați. Nu spun că e cazul aici, dar nici nu vreau să cred că nu s-a investigat mai adânc de atât (rapoarte medico-legale? declarații ale vecinilor? conturarea unui context mai clar, un tablou mai amănunțit al acestei familii care să limpezească interacțiunile dintre părinți și copii?). În absența lor, înclin să cred că ceea ce a făcut Protecția Copilului, cu bune intenții, e un abuz.
Avem o familie cu 4 copii, unul sugar, foarte solicitant pentru părinți. Doi oameni depășiți și stresați, care le mai scapă o palmă, după cum a recunoscut tatăl. Foarte trist. Dar asta ar trebui să ne facă să ne gândim la cum pot fi acești părinți ajutați, nu pedepsiți cu asupra de măsură, prin luarea copiilor.
„Surtout, pas trop de zèle” – „Înainte de toate, fără prea mult zel“, spunea Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, om de stat francez din secolul XVII. Talleyrand le amintea prin aceasta subordonaților săi că deciziile importante în treburile statului trebuie să se bazeze pe rațiune și gândire la rece, nu pe emoții și entuziasm sau furie. Cred că îndemnul e valabil și aici, adresat aparatului de stat norvegian. Scandalizarea produsă de ideea că părinții Bodnariu își bat copiii este sănătoasă, dar nu e singura informație pe care să se ia o decizie de asemenea anvergură.
Bătaia este o oroare
Sper că nu s-a înțeles vreun moment că aș fi de acord cu coerciția fizică a copiilor. Absolut deloc. O condamn fără apel. Cred că bătaia este o oroare, și știu sigur din discuții cu psihologi cât de nocivă poate fi o simplă palmă. Mai știu că violența parentală are și alte forme, la fel de pernicioase, ce nu implică atingerea. Jignire, neglijare, abandon, ignorarea nevoilor de bază ale copilului. Toate au urmări. Este de aflat dacă aceste comportamente mai puțin vizibile făceau parte din repertoriul părinților Bodnariu. Asta trebuie să afle o anchetă socială completă și trebuie să o facă în prezența unor psihologi specialiști în dezvoltarea copilului, care să identifice semnalele subtile din comportament ale acestora. Dacă nu e cazul, atunci Serviciul local pentru protecția copilului din Naustdal a făcut mai mult rău decât bine.
Mama mea a lucrat la Serviciul pentru Protecția Copilului într-un oraș mare românesc. Pot spune, bazat pe ceea ce povestea, că instituționalizarea unui copil e cel puțin riscantă. Cel puțin. Sigur că îi va fi mai bine cu un acoperiș deasupra capului și mâncare destulă, decât bătut și flămând acasă. Evident. Dar de nevoile sale afective tot nu se ocupă nimeni, chiar dacă personalul e bine intenționat și grijuliu. Puiul uman e dependent de mamă toată copilăria și ruptura acestei relații este foarte traumatizantă.
Angajații Serviciului local de Protecția Copilului l-au luat în custodie și pe sugarul de câteva luni Ezekiel. Mă întreb dacă acest Serviciu are printre angajați și psihologi care să intervină în decizie. Adopția (iarăși un gest bine intenționat) nu repară trauma. Plus că în adopție intervin alte probleme, legate de atașamentul copilului de noua familie etc. Vrei să faci bine și faci mult mai rău. Mi-e greu să cred că părinții Bodnariu își băteau bebelușul... dar ce știu eu. Un astfel de gest traumatic pentru copil nu ar trebui făcut fără o anchetă legală solidă. Ceea ce nu pare să fie cazul.
Copiii și fericirea
Se spune că sunt fericirea vieții. Așa o fi? „Cine are copii să-i trăiască, cine nu să nu-și dorească“, spune un proverb hâtru românesc. Cu alte cuvinte, cei vechi au recunoscut că stresul parental e o realitate. Să fie nevoie să disciplinezi o ființă care are o criză la o ocazie specială ori când tu ai nevoie de somn, ești obosit sau ai de lucru pentru a câștiga pâine zilnică, să fii atent 24/7 la un copil sau mai mulți care se joacă riscant, de-ți stă inima în loc, să ai răbdare infinită cu un adolescent care nu mai recunoaște nicio regulă de bună conviețuire, să nu știi ce să mai faci cu notele lui slabe, cu lipsa de politețe (deși tu i-ai transmis ce trebuie, dar mediul e mai influent decât ce-i spui tu și mediul nu i-l poți controla mereu), toate astea sunt un stres enorm.
Stresul parental, de care prea puțin se vorbește, este tabu tocmai pentru că se spune că un copil trebuie să te facă fericit, și dacă nu te face, e vina ta. Robin Simon, profesor de sociologie la Wake Forest University in SUA, spune că „între parametrii vieții de adult — munca, prietenia și parentalitatea – cea din urmă nu pare să producă wellbeing. E uimitor pentru o societate care spune că a avea copii e garanția fericirii”.
Stresul parental, de care prea puțin se vorbește, este tabu tocmai pentru că se spune că un copil trebuie să te facă fericit, și dacă nu te face, e vina ta.
Nattavudh Powdthavee, economist comportamental la University of York și autor al cărții The Happiness Equation, citează studii extinse care arată că deopotrivă pentru bărbați și femei bucuria parentală e mare cu un an înainte de nașterea copilului și durează cam un an după acest eveniment. După un an, curba satisfacției scade. La cei 4 ani ai copilului, în medie, părinții sunt la fel de fericiți ca înainte de a-l avea (fericirea și dispoziția pozitivă au o componentă genetică, deci nu vă așteptați la mari salturi cu diverse ocazii).
Powdthavee explică faptul că toate actele mundane asociate creșterii copiilor limitează libertatea individuală a părinților și sunt percepute drept mai apăsătoare și mai frecvente decât momentele de entuziasm (când cel mic pășește prima dată, de exemplu). Asta nu înseamnă că a avea copii te face nefericit, Doamne ferește. Înseamnă numai că nu ar trebui să te aștepți să fii în culmea fericirii de fiecare dată. Și să iei în calcul stresul care vine la pachet.
Cum se leagă asta de cazul Bodnariu? Simplu. Avem o familie cu 4 copii, unul sugar, foarte solicitant pentru părinți. Doi oameni depășiți și stresați, care le mai scapă o palmă, după cum a recunoscut tatăl. Foarte trist. Dar asta ar trebui să ne facă să ne gândim la cum pot fi acești părinți ajutați, nu pedepsiți cu asupra de măsură, prin luarea copiilor. Ajutați să înțeleagă mai bine ce se întâmplă, ajutați să învețe metode de disciplinare nonviolentă (există). Nu par să fie doi psihopați sadici, asta e părerea mea (dar, din nou, asta ar trebui să confirme niște psihiatri, nu vreo doamnă de la școala fetelor), ba chiar par destul de bine inserați social și cu premise bune de învățare. De ce un stat evoluat cum e Norvegia permite niște măsuri atât de primitive și de nocive pe termen lung? De ce permite un abuz de-a dreptul kafkian? Ce va obține în afară de niște copii nefericiți și fragili? Copiii nu sunt niște pisoi pe care să-i dai spre adopție când crezi că vine momentul (și în cazul pisoilor e de discutat dacă momentul e cel bun).
Cert e că decizia de a lua copiii familiei Bodnariu este una pripită, emoțională, excesivă și abuzivă. „Surtout pas de zele.“ Adunarea informațiilor înainte de a decide, cântărirea lor atentă și de către specialiști (psihologi, psihiatri), contextul, găsirea unei căi pozitive, optime de rezolvare, una win-win. În prezent toată lumea pierde. Și familia Bodnariu, dar și statul norvegian, care pierde credibilitate prin permiterea acestui act amator.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In sfarsit un suflet cald si nu exagerez daca adaug, si frumos, aici pe Republica.ro.
Nu ne-am nascut cu un manual de crestere a copiilor in minte si nici copiii nu vin pe lume cu un manual de instructiuni. Oricate carti de psihologie si de crestere a copilului ai citi inainte de nasterea copiilor, nu-ti folosesc la nimic cand dai fata cu realitatea. Ajutorul si educarea trebuie date la nevoie, nu doar prin sfaturi superioare. In societatea de acum, cand tinerii casatoriti nu primesc ajutor de la bunici si de la rude (mai ales daca sunt plecati in strainatate), greutatea cresterii copiiilor este imensa. In concluzie, educarea parintilor nu se face prin masurile coercitive aplicate de Statul Norvegian. Aceasta metoda NU EDUCA, NU SCHIMBA IN BINE, ci doar PRODUCE TEROARE. RESPECTUL de a trata omul ca om capabil de a fi educat si schimbat. Asta e necesar oricand, in orice situatie, mai ales cand e vorba de parinti.
I-au tratat pe parinti ca pe ucigasi si le-au luat repede copiii ca nu cumva acestia sa-i omoare! ii fac pe copiii mai marisori sa-si considere parintii niste ucigasi si sa nu-i mai iubeasca. Le ingrijesc trupul (cum considra ei mai bine, desi copiii arata bine ingrijiti...) dar le ucid sufletul. Ii dispretuiesc pe parinti, nu doar pe Bodnariu, ci pe toti carora le-au luat copiii, le impun educatia cu teroare si nici nu-i iarta, nu le dau a doua sansa, ii tarasc prin tribunale ca pe criminali si daca decid sa le de-a copiii inapoi, un rau imens a fost deja produs! Daca insa nu le dau copiii inapoi un rau ireparabil se produce! Toti cei care considera ca autoritatile norvegiene procedeaza cu dreptate ii condamna, in constiinta lor, pe acei oameni ca pe niste criminali. Si oare asta e rolul nostru, la nivel mai mic sau mai mare, sa ne judecam unii pe altii ca pe criminali. Sau rolul nostru pe acest pamant, la nivel mai mic sau mai mare, este sa ne ajutam unii pe altii, sa ne respectam, sa ne consideram oameni cu suflet, sa ne consideram capabili de invatare si de schimbare. Scoti sufletul din aceasta ecuatie atunci scoti si respectul fata de om si aplici judecati si metode naziste de educare si de"purificare".
Daca acest caz s-ar numi nu Bodnariu,ci numele tau.
Cum l-ai vedea?
Stiind ca ai dat o palma copilului tau.
Tu sti de ce l'ai plesnit.
Ai fi de acord sa-ti pierzi dreptul tutelar asupra copilului tau,sa il vezi intr-un azil?
Sa stii ca poate fi violat de un dement?
Sau plasat intr-o familie de poponari?
Cum ai reactiona?
Lista e intocmita de nu profesor universitar emerit din Norvegia. Vazand aceste motive invocate de Protectia Copilului pentru decaderea din drepturi ca parintelui cum ne permitem sa comentam?
Va rog sa raspundeti dupa ce cititi lista. E autentica. Nu-i asa ca si noi am vrea un sistem asa de bine pus la punct?
O listă incompletă a motivelor prezentate de serviciile de protecție a copilului (CPS) din țările nordice pentru privarea copiilor de părinții lor
Lista de mai jos a fost inițiată la 14 martie 2012 și se adaugă noi puncte pe măsură ce timpul va permite.
Lista conține argumente toate din care au fost utilizate de către serviciul de protecție a copilului Nordic (CPS) și / sau aliate profesii și oameni, în cazuri reale, cum ar fi în rapoartele de caz și în instanța de judecată în cazul în care CPS pledează pentru necesitatea de a lua copii de la părinții lor și plasarea lor în centre de plasament sau instituții. Ele aduc la același tip de argumente pentru a preveni copiii de plasament li se permite să se întoarcă acasă, în cazul în care ambii părinți și copii spun în mod clar că vor să fie reunite. Un cuplu de argumente standard, apoi se adaugă: Copilul Foster "sa dezvoltat acum atașamentul față de părinții săi adoptivi" (chiar și atunci când copilul nu spune) și "copilul trebuie să aibă rutine și stabilitate și să nu fie mutate" (chiar și atunci când CPS are mutat copilul plasament de mai multe ori).
Este grav ca aceste tipuri de argumente sunt permise în instanțele noastre și sunt chiar acceptate de judecători noastre. Cele mai revelator dintre toate este faptul că astfel de argumente sunt sugerate de către CPS, la toate. Dacă există într-adevăr sunt la fel de mulți copii ca revendicările CPS trăiesc în condiții atât de în serios rău că este absolut necesar să-i scoată din casele lor, de ce atunci sunt argumente cum ar fi cele de mai jos crescut la toate, și în cazul în care, după caz?
Și de ce crede cineva că "experții copii" care vin cu acest tip de argument - chiar dacă ar fi fost doar într-un singur caz - poate fi de încredere în "diagnosticarea" lor de alte cazuri?
Prin urmare, nici o concluzie se poate altul decât acesta: Copiii sunt luat de la părinții lor și casa lor pentru nici un motiv acceptabil. Asistenți sociali și psihologi care susțin cu nerăbdare în favoarea privarea copiilor de părinții lor, au motivele lor, dar ei nu sunt acceptabile și nu sunt deloc în interesul superior al copilului.
(1) Tatăl nu are un loc de muncă și nu poate susține familia.
(2) Tatăl este bolnav și mama nu poate fi plătit de lucru. Prin urmare, familia este prea prost oprit să plătească pentru jucării și pentru școală și după-școală activități pentru copii. [Asistentul Locuinta a primit mai multe mii de coroane în fiecare lună pentru fiecare copil Foster.]
(3) haine curate, nu sunt plasate în "ordin militar", în dulap.
(4) Psihologul înregistrat că mama nu ar putea face o omleta la satisfacția și ea taie pâinea în felii prea gros.
(5) Copilul se uită cu nerăbdare la străini în jurul ei și zâmbește la ei. Acest lucru înseamnă că nu este atașat de mama sa. [Mama stătea de vorbă cu unii oameni după ce a vizitat biroul de securitate socială, în timp ce copilul în căruciorul uitat cu nerăbdare la oameni în jurul ei.]
(6) Copilul întoarce fața sa pe un drum greșit, atunci când tatăl său se spala. [Probabil o insinuare că copilul nu a vrut să se uite la tatăl său pentru că îl plăcea. În realitate, probabil că nu a vrut să se săpun în ochi, astfel încât ceea ce este calea "greșit" și "dreptul" de a evita asta?]
(7) Mama folosește prea mult săpun la curățarea. [Raportat la SPT de un "ajutor de origine", care au fost instruiți de către SPT nu pentru a ajuta cu munca practică, dar la "observa" familia.]
(8) Tatăl este prea activ, mama este prea pasiv. [Observatori CPS sunt suficient de înfricoșător pentru a face pe cineva, fie, din nervozitate pură.]
(9) Tatăl are un prejudiciu picior și nu poate sta pe o scară. De aceea el nu este capabil să curețe partea de sus a ramele geamurilor.
(10) Casa nu are o toaletă de interior, dar facilități în aer liber. [Această evaluare efectuată de CPS face să te întrebi cum se imagina generații de oameni au supraviețuit în Scandinavia, în secolele anterioare, când toată lumea a avut toalete în aer liber (nu în aer liber, desigur, dar într-un șopron separat de casă și fără nici o încălzire) și nu CPS pentru "a proteja" copiii împotriva lor. Ei au fost chiar în uz în unele părți ale orașului Oslo acum 60 de ani și sunt încă comune cu cabine de vară și, de asemenea, cu multe cabine de iarnă în munți - pot fi frig].
(11) Mama a făcut un proprietar anterior supărat pentru că pisicile ei au urinat pe podea. [Acest lucru sa întâmplat de mai mulți ani înainte de nașterea fiicei sale, dar a fost folosit ca dovadă că mama nu a furnizat un mediu bun pentru fiica ei.]
(12) Copilul nu este interesat de "formare conceptul" la grădiniță.
(13) Mama vrea să lase bunica copiilor le aducă la și de la fizioterapie și alte tratamente medicale de care au nevoie, în loc să-i ea. În acest mama pune propriile interese înaintea pentru copii. [Mama, care este un singur furnizor, a început o educație și merge la cursuri la orele relevante. Bunica este mai mult decât dispus să ia copiii la tratamentul lor. SPT lucrează pentru a face presiuni asupra mamei să renunțe la formarea profesională - care ar ține-o blocată în puterea serviciilor sociale din motive financiare -. Să ia copiii la tratament se și ei încearcă să interzică bunica a face acest lucru]
(14) Fiul joacă chiulangiu de la școală. [Mama a luat concediu fără plată de la chiar munca ei pentru a merge cu el la și de la școală. SPT încă acuzat-o pentru băiatul nu se place scoala.]
(15) Parintii au cerut SPT pentru ajutor, deoarece copilul lor nu se ține pasul cu ceea ce ar trebui să învețe la școală. [De fapt, multe cazuri începe de părinți care solicită un fel de ajutor. Ele sunt apoi marcă incapabile de a da îngrijire.]
(16) Mama este foarte mic. În cazul în care fiica creste pentru a deveni un adolescent, mama nu va fi în măsură să-i abordeze.
(17) Bunica este de 54 de ani. Ea este prea veche. Sora mamei este 28. Ea este prea tânără. [Mama băiatului a murit și familia a vrut să aibă grijă de el. El a fost 12]
(18) În cazul în vizită la copiii bunica vrut să-i îmbrățișeze. SPT a trebuit să oprească că, din moment ce poate crea un atașament nedorit.
(19) Când a fost întrebat de către judecător în cazul în care ea a vrut să meargă acasă la părinții ei, fata a răspuns "da", dar că este ceea ce doresc toți copiii adoptivi. Ea nu a dat nici un motiv pentru care doresc să plece acasă. [Dintr-o hotărâre judecătorească. Faptul că toate / mulți vreau să merg acasă este, cu alte cuvinte, sa transformat într-un argument pentru refuzul ei dreptul de a fi reunit cu părinții lor. Fata a fost de 13 de ani. Mai târziu, ea a spus că motivul pentru care ea nu a răspuns la lor "De ce?", A fost că ea a crezut judecătorii au fost nebun, deoarece acestea ar putea cere la toate pentru un motiv ea a vrut să meargă acasă la părinții ei iubit.]
(20) Ei bine, fata spune că vrea să meargă acasă, dar, desigur, ea trebuie să i se permită să meargă pe trăiesc în Foster acasă. [A spus în instanță de avocatul fetei, care a fost numit de către autoritățile, complet impotriva vointei proprii fetei, pentru a reprezenta interesele fetei. Astfel de avocații regulat "reprezintă" clientul privat (e), dar spun ceea ce vrea să audă CPS.]
(21) Mama sufera de depresie, astfel un copil este de ajuns pentru ei pentru a face față. [Mama a avut gemeni și CPS luat una.]
(22) Mama are un spate rău. Ea nu poate avea grijă de mai mult de un copil. [SPT a luat alt copil.]
(23) Mama este handicapat fizic și nu are utilizarea deplină a picioarele. Prin urmare, ea nu poate juca cu copiii din nisip-lot sau du-te la schi cu ei în timpul iernii.
(24) Mama este o persoană care medicatie abuzuri. [Medicamentul a fost prescris de un medic pentru o boală pur fizic.]
(25) Parintii doriți să păstrați copilul cu ei și nu vreau ca acesta să fie plasat într-o casă adoptivă. Acest lucru dovedește că acestea nu pot coopera cu SPT în interesul superior al copilului.
(26) Tatăl are o atitudine negativă față de CPS.
(27) Parintii nu va lăsa psiholog le filmeze la domiciliu pentru a le arăta cât de săraci interacțiunea lor cu copilul este. [O astfel de filmare este adesea numit "metoda Marte Meo". Există, cu toate acestea, nici o metodă special pentru selectarea situații să fie filmat, nici pentru analiza ceea ce a fost filmat sau ceea ce este "în neregulă". Unul este amintit de germani naziști, care au folosit pentru a filma victimele neajutorate de experimentele lor medicale.]
(28) SPT oferit mamei o "terapeut acasă mediu" pentru a vizita casa. Mama nu ar primi acest ajutor, ea a spus că nu a înțeles ce trebuia terapeutul a face. Prin urmare, CPS nu a fost în măsură să descopere gradul de neglijare a copiilor trăiesc sub. [La fel de clar o dezvăluire ca oricare dintre scop real CPS de a trimite pe cineva în casă.]
Este o traducere partial corecta din punct de vedere gramatical, cu google translate! Daca cineva poate sa faca traducerea mai corect la toate cele 60 de puncte si o poate posta ar fi intradevar un lucru care sa schimbe multe pareri, mai ales ca lista este din 2012