Când mi-e greu să înțeleg ce se întâmplă în țară mă grăbesc să-mi recapăt suflul gândind ce mai este România. Mâna întinsă a bunicii, cu cea dintâi felie de cozonac mirosind a cer de vanilie și nucă, e prima care-mi vine în minte.
Mâinile ei care au îndurat deportarea în Ungaria, care a frământat pâine din mei amestecat cu rumeguș, care a mângâiat dintâi fruntea mamei și visele ei. Le revăd strânse în rugăciune și împletind mrejele de lână care țineau frigul iernii departe de noi, nepoții ei.
Privirea destinsă a învățătoarei când încă mai conta să înveți să desenezi corect turmele de litere ce te duceau în Raiul citirii. Fruntea adumbrită de griji a medicului care nu-mi afla vindecare și aceeași frunte, luminată de bucurie, când mi-a aflat-o, râzând sănătos în zorii dintâi ai plecării acasă.
Primul preot care mi-a dăruit creioane să scriu și trecătorul grăbit ce a lovit cu piciorul în mingea mea cea nouă, aflând după aceea că era unul dintre cei mai mari fotbaliști din Brașov. Amestecul ciudat de copilărie cu adolescență și maturizare în valorile unui cartier muncitoresc, azi îmbătrânit și îngropat în griji, mi-este Românie.
Cu oamenii aceia încinși de zgura uzinei, copiii lor rupând la fugă în toate punctele cardinale ale lumii. Mă revăd cu generația mea doar la înmormântarea acelei Românii de cartier, plecându-ne vecinii pe rând, cuminți și bucuroși că au gustat libertatea.
Ne rușinăm de ruperea aceasta de casă, roșim la amintiri cu bucuria meciurilor de odinioară, gălăgioși și tăcuți deopotrivă. Linii de asfalt au astupat gazonul copilăriei și amintirile noastre.
Ce mai este România…Privesc spre tinerii și pruncii din jur. Mă întreb mereu ce fel de bunici vom fi noi, generația Libertății, a celor care în decembrie 1989 frămătam de visele înalte ale izbăvirii dintr-un lagăr ce nu-l intuisem decât în frigul din case, cozi la alimente ori la…cărți. În ce mod ne vor albi tâmplele?
Vor avea amintiri cu noi nepoții? Când mi-a îngăduit Dumnezeu să ajung printre românii plecați din hotarele geografice ale țării mi-am îngăduit mereu să le aduc aminte că acasă nu te întorci niciodată, că acasă este mereu înaintea oricărei căi pe care o urmezi. Că rezistă acolo pentru cei de aici.
Că sunt bornele unui hotar spiritual care lărgește inima României dincolo de limita unei fizici geopolitice. Că sunt România. Și că, oriunde ne aflăm, exercițiul nostru de viață are conotația unui refren de colind: N-am venit să cerem, am venit să dăm…
Fiecăruia dintre noi i se descoperă câte o Românie aparte, în ficare zi alta. Cu bune și rele, cu binecuvântări și înjurături, cu lecții de măreție și șocante lecții de mizerie umană. Pentru că România este viață. O viață care provoacă la viață.
Ce mai este România…Fiecăruia dintre noi i se descoperă câte o Românie aparte, în ficare zi alta. Cu bune și rele, cu binecuvântări și înjurături, cu lecții de măreție și șocante lecții de mizerie umană. Pentru că România este viață. O viață care provoacă la viață.
În care poți constata, mie mi-este foarte clar, că poți trăi într-un mediu creștin cu spatele la Hristos. Că încerci să îmbraci, după spusa lui Oscar Martinez Lourido, pe David cu armura lui Saul sau, mai îndrăzneț, pe David cu hainele lui Goliat. Nu avem voie să ne sufocăm sub mecanismele unei Românii care nu ne aparține, în care negociem libertatea persoanei ca și cum ar fi proprietatea statului. În care ne lăsăm încatenați de sisteme în care finanțarea este mai importantă decât viața și procentele câte unui studiu obscur mai importante decât emoția iubirii aproapelui ori departelui. România nu este simplă marfă cotată la bursa de valori. Faceți un exercițiu simplu și căutați să vedeți ce mai este România din memoria voastră.
Ce mai este România? Fiecăruia dintre noi suma valorilor ei diferă. Nu ca într-un joc managerial, ci ca unul pe viață și pe moarte. România pe viață. România pe moarte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sărut dreapta Sfinției Voastre pentru fiecare rând de lumină pe care ni-l oferiți și pentru toate îndreptările de care ar trebui să ținem cu toții seama.
Cât despre sfaturi, puteți să le păstrați. Oricum sfaturile au un destin trist. Ele se dau dar se aplică după caz. Acum nu este cazul, mai ales ca vin de la o persoană care nu știe sau nu vrea să scrie românește. Adică să scrie cu diacritice și cu majuscule la început de propoziție. Sau poate cer prea mult?...
Romania este tara mea pe care o iubesc din tot sufletul meu cu tot ce are ea cu tiganii nostri,cu hotii nostri,cu Nadia si Hagi,Titiac si Nastase,Brancusi si Brancoveanu si alti romani cu care ne mandrim mai mult sau mai putin.Romania este locul in care m-am nascut si in care am crescut in satul meu rupt din Rai,unde totul era minunat.Imi amintesc cu drag de anii copilariei mele in care asteptam ziua de vineri sa vina Dom Parinte la ora de religie .Parca era ieri zilele in care ieseam de la scoala si toti cei care trebuia sa trecem pe ulita Bisericii sa ajungem acasa intram in curtea biserici pupam crucea( fara ca cineva care ne vedea acolo sa rada sau sa faca misto de noi)dupa care intram in biserica si ne rugam si ii multumeam la Dumnezeu pentru sanatate intram si dimineata in drum spre scoala si ne rugam lui Dumnezeu cei drept si sa nu primim testul mult promis de Domnu Invatator si uneori chiar ne aculta Dumnezeu si nu primeam test in ziua respectiva.
Romania este tara in care numai ce e rau vedem ca un preot a luat mita dar nu vedem ca alti preoti ajuta nevoiasi,vedem ca nu avem doctori buni dar nu vedem ca nu au conditi in care sa lucreze,vedem ca se baga bani la ,,greu,, in Catetrala Mantuiri Neamului in loc sa se constriasca spitale dar nu vedem ca o parte a catedralei o sa fie un spital,asta nu vedem.Romania a fost si este o tara despre care ai putea sa scri mii de pagini,lucruri bune sau lucruri mai putin bune.
Ce mai este Romania...? este tara despre care le vorbesc copiilor mei,colegilor mei si mai este tara pe care o meritam.
Apropo nici eu nu sunt un mare credincios dar nu ma mandresc cu asta . Am in schimb un mare respect pentru cei care cred cu intreaga lor fiinta si care dau credintei o profunda latura sociala, de intrajutorare a semenilor. Sincer nu am vrut sa te supar.
De asemenea ai putea demonstra ca exista rece, intuneric..?
Existenta lui dumnezeu nu trebuie cautata in nimeni, pentru ca stim deja ca mintea umana e predispusa la superstitii. Trebuie cautata prin dovezi fizice, masurabile.
Rece, intuneric sunt "nume" date unor anumiti parametri fizici - o temperatura sau intensitate a luminii sub o anumita valoare dar mai mare decat 0. Data acea valoare, putem demonstra ca exista valori mai mici, inclusiv experimental.
Intr-o Romanie fara proiect, dar foarte agitata, prea agitata pe gustul unora, parintele ne propune viziunea sa inundata in nostalgie soporifica, reamintindu-ne, in trecere, dar deloc la intamplare, visul romanilor la “izbavire”, se intelege, din lagarul communist, iar pentru cei de mai generoasa inspiratie spirituala, de mantuire pur si simplu. Ori, intr-o Romanie atat de decazuta, de corupta, de imprastiata moral, o Romanie in care fiecare isi cauta orbecaind propriile valori, asa cum parintele lasa sa se inteleaga, ce poate fi mai firesc decat un nou proiect de curatire spirituala, de mantuire prin reintoarcerea la vatra valorilor traditionale de smerenie si ascultare gata pregatire de catre prea-rabdatoarea noastra Biserica ortodoxa?!
Daca limitam functia sociala a religiei doar la regularizarea raporturilor sociale prin fundamentarea transcendenta a moralei - ceea ce probabil ar fi destul de limitativ, pentru ca religia reuseste sa faca mai mult decat atat - se poate spune ca ea reuseste mult mai bine decat orice sistem etic derivat dintr-un efort rational laic (sa ne intelegem, daca excludem absurditatea empirica a unora/multora dintre premisele dogmelor religioase, cele mai multe dintre regulile de conduita pe care ea le promoveaza sunt cat se poate de "rationale"), inclusiv unul care ar fi derivat din stiinta, asa cum au incercat unii teoreticieni sa o faca plecand, spre exemplu, de la consideratii de supravietuire a speciei imprumutate din evolutionism. Rolul stiintei nu este - si inclin sa cred ca nu trebuie sa fie - acela de a produce sisteme de reguli normative pentru functionarea societtii. Stiinta explica ceea ce este, nu determina ceea ce ar trebui (ar fi bine pentru omenire) sa fie.