Toți colegii mei „de salon”: am fost invitat „o seară la spital” și am avut sentimentul că mă întorc în timp

Dacă n-ai ști că este un spital, ai putea să crezi că te afli într-o librărie sau într-o bibliotecă, într-o sală de concerte sau într-un cerc de la Facultatea de Litere.

M-au invitat cei de la MedLife la „o seară la spital” și am avut sentimentul că mă întorc în timp, în vremea saloanelor de ceai de altădată despre care citisem în romanele interbelice, locul atâtor conversații memorabile și eclectice între scriitori, istorici, medici, filosofi, profesori, jurnaliști, artiști sau muzicieni.

Am acceptat invitația, pentru că știu că avem nevoie ca de aer de spații în care să redescoperim dialogul civilizat, argumentele gândirii științifice și rațiunea.

Mai fusesem anul trecut la MedLife Medical Park din Calea Griviței nr. 365, după ce holul de la intrare fusese transformat într-o expoziție Cantemir, în care am putut vedea hărți și cărți rare. Acum, spitalul „a recidivat” cu o seară „despre spiritualitate și medicină”, al doilea eveniment din seria „Cultură și medicină: O alchimie a binelui”.

Pe cine am văzut: scriitorul Radu Paraschivescu, teologul Teodor Baconschi, istoricul medicinei Octavian Buda, profesorul și sociologul Călin Cotoi, violonistul Alexandru Tomescu, jurnalistul Cătălin Ștefănescu, președintele MedLife Mihai Marcu, coordonator operațional al Blocului Operator MedLife Medical Park Gabriela Socaciu, medicul anestezist Ovidiu Lazăr.

Despre ce s-a discutat: despre empatie și cinism în actul medical, despre vindecare fizică și psihică, despre gândire critică, cărți vechi și formarea limbii române. Legătura dintre teme atât de diferite? Plăcerea de a afla lucruri noi, curajul de a pătrunde în sisteme de gândire nefamiliare, antrenând o gimnastică a minții atât de necesară. Ca bonus, au fost expuse cărți rare din colecții private, printre care Biblia de la București (1688), parte din tezaur, și Cazania lui Varlaam (1643), într-o expoziție deschisă atât pacienților, cât și publicului larg, pentru perioada următoare.

De ce face un spital așa ceva?

Ce legătură are spitalul cu cultura? De ce nu-și vede de „treaba” lui, adică să-i trateze pe pacienți?

Ei bine, avem de-a face tot cu o întoarcere în timp, la rolul civilizațional pe care l-a avut pe vremuri această instituție. „Spitalul este unul dintre elementele centrale ale modernității europene”, explică sociologul Călin Cotoi. Conceptul de spital pe care îl propune MedLife nu se referă doar la un loc al vindecării fizice, ci și la un spațiu deschis reflecției, întâlnirii și culturii, cu un rol activ în viața comunității. Plus că un loc remodelat astfel ajută la starea de bine a pacienților și la reducerea stresului la care este supus personalul medical. „Am fost foarte încântat când un medic, n-am să-i dau numele, mi-a spus că atunci când e mai supărat vine aici și stă și se uită la diverse cărți”, povestește Mihai Marcu.

Atenția pentru starea psihică a medicilor și asistentelor a început cu multă vreme înainte. „La noi în sala de operații se asculta muzică. Chirurgul meu favorit, cu care am lucrat 11 ani, avea niște preferințe precise: Gloria Credo”, își amintește asistenta medicală Gabriela Socaciu, care a vorbit despre o datorie pentru „empatie” a personalului medical. „Un om a venit la tine cu o problemă. Tu știi exact ce problemă are și ești singurul care poate să o rezolve. Și nu-l tratezi niciodată ca pe un obiect. Îl tratezi ca pe un lucru de preț care trebuie reparat. N-ai ce să cauți în meseria asta dacă n-ai empatie pentru ceilalți, dacă nu te vezi pe tine în locul celui de pe masă. N-ai ce să cauți aici. Te duci și muncești în altă parte”.

MedLife gândește spațiul spitalului ca pe un loc deschis nu doar oamenilor bolnavi, ci și celor sănătoși, și, în consecință, comunității. De aceea, expoziția de cărți rare se va îmbogăți permanent cu exemplare noi, pentru a atrage publicul, promite Mihai Marcu: „Sunt niște piese rare și ieșite din comun. O parte ne aparțin, o parte sunt ale unor colecționari care le-au dat pentru această expoziție. O să le schimbăm într-o lună, veți vedea și alte exemplare. Și ne gândim și la personalul medical, să nu vadă doar oameni bolnavi și suferință sau izbânda medicului care tămăduiește, să vină, să stea, să se odihnească, să privească aceste cărți”.

De la somnul anestezic, la cheleretă

Seria „Cultură și medicină: O alchimie a binelui” își propune să creeze spații reale pentru dialog între discipline aparent îndepărtate – cum sunt medicina și spiritualitatea –, dar unite prin grija față de om.

Din întâlnirea unor oameni cu profesii atât de diferite pot ieși idei inedite. Schimbul de informații are loc cu repeziciune, iar dialogul devine extrem de viu atunci când spiritul e alert. Conversația curge natural, de la originea cheleretei* (așa-i că nu știți ce e aia?), la somnul anestezic** (așa-i că erați convinși că există „somn treaz”?), la câtă empatie trebuie să aibă un urolog*** (trebuie sau nu? :) sau dacă există viață după moartea cerebrală****.

Și pe măsură ce conversația curge, începem să devenim din ce în ce mai conștienți că vindecarea nu se limitează la dimensiunea fizică, iar medicina poate găzdui reflecția culturală și spirituală.

Se poate și râde într-un spital? Umorul este un medicament recomandat și oamenilor sănătoși, iar scriitorul Radu Paraschivescu a adus rezerve însemnate pe care le-a împărțit cu generozitate tuturor celor din sală. De pildă, văzând portretul lui Dimitrie Cantemir pe un perete, și-a amintit de o întâmplare din facultate: „Mihai Marta, profesorul meu de română veche, avea examen cu o trupă de studenți. Și unul pe care-l chema Dimitrie Ionescu a tras biletul și i-a căzut Cantemir, Descriptio Moldaviae. Omul era ulucă, nu știa nimic. A stat, a răsucit hârtia câteva minute. Mihai Marta l-a lăsat să fiarbă un pic, după care, forțând un pic conturul gramaticii, i-a spus: Dimitrie, Cam te miri…”

Sau povestind de împrumuturile care îmbogățesc o limbă, l-a invocat pe un președinte american: „Vorbind de importurile din Franța, îmi aduc aminte de celebra vorbă a lui George Bush jr., un mare cotizant la fondul de imbecilități al lumii, care a spus: păcat că francezii nu au un cuvânt pentru bourgeoisie”.

În final, Mihai Marcu a prezentat colecția de cărți rare care vor putea fi admirate în holul spitalului, iar Alexandru Tomescu a cântat la Stradivarius balada lui Porumbescu: „Noi, muzicienii, nu cântărim muzica în minute, o cântărim în emoții”.

Rețineți locul: MedLife Medical Park, Calea Griviței nr. 365, sector 1, București, foaier. Și fiți cu ochii pe agenda următoarelor evenimente.

Note:

*chelereta. Scriitorul Radu Paraschivescu: „Sunt cuvinte care intră în limbă ca regionalisme, unul e celebru, pentru că într-un anumit moment din istorie niște soldați francezi traversează Maramureșul. Și neavând ceasuri întreabă pe la uși cât e ceasul: quelle heure est-il? mizând pe faptul că maramureșenii sunt vorbitori de franceză. Sigur că, până la urmă faci un semn și ți se răspunde cât e ceasul. Și acum, dacă veți căuta în dicționarul de regionalisme, veți găsi cuvântul cheleretă. Există și înseamnă ceas. Așa cum pandișpanul este pain d’Espagne, iar odicolonul lui Caragiale este eau de Cologne”.

**somnul anestezic. Medicul Ovidiu Lazăr: „Somnul anestezic este un somn indus, controlat. Somnul treaz nu există. Pacientul, când doarme, doarme”.

***un urolog va avea atâta empatie cât va avea un ortoped. Octavian Buda, medic psihiatru și istoric al medicinei: „Îmi iertați o notă de cinism absolut nevinovat, dar pe care colegii mei o gustă: e greu să interacționezi empatia cu ortopedia. Sau îi spun unui coleg urolog: el este un instalator glorificat, iar ortopedul este un tâmplar glorificat. Teoretic, meseria lor e extrem de manufacturieră și extrem de tehnologizată”.

****există viață după moartea cerebrală și chiar după moartea inimii. Medicul Ovidiu Lazăr: „E greu să-i explici unui om că ața s-a terminat și sfârșitul este acolo. Tehnologia ne-a ajutat foarte mult, dar ne-a pus și-ntr-o dilemă etică și morală foarte serioasă, pentru că tehnicile de menținere a vieții dincolo de moartea creierului sunt foarte bine puse la punct. Imediat după moartea cerebrală noi punem în aplicare un protocol special pentru menținerea funcțiilor vitale cât mai aproape de cele fiziologice pentru a permite recoltarea de organe pentru a fi donate unor pacienți cu nevoi”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp