Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

O imagine cât un început de dosar DNA. Unde au încăput 600 de milioane de euro?

Mobilier stradal în sectorul 3

Predare-primire de mandat la Primăria Sectorului 3. Un coș de gunoi e al fostului primar, celălalt este al noului primar. Iată o imagine cât un început de dosar DNA. 

Aprilie 2013, Bulevardul Decebal din București, Sector 3, în apropiere de Piața Muncii. Această fotografie a fost realizată de subsemnatul cu telefonul mobil și postată pe contul personal de Twitter.

Îi intrebam, la momentul respectiv, pe prietenii care mă urmăresc dacă ei pot să spună care este coșul lui Robert (Negoiță cel ales) și care este coșul lui Liviu (Negoiță cel ce pierduse în campania electorală). Da, pe ambii îi cheamă Negoiță. Amândoi au fost primari în sectorul 3 din București și toacă, deopotrivă, de ani buni, bani publici pe pavele, băncuțe, fântâni arteziene, panseluțe și tot felul de orori din lemn colorat în toate felurile, cărora pretind că le spun mobilier stradal. Lucruri făcute să fie scumpe și să fie schimbate des și cât se poate de netransparent.

În aprilie 2013, la mai puțin un an după ce a devenit edil de sector, cu o grabă cel puțin suspectă, primarul (Robert) Negoiță a înlocuit toate băncile și coșurile de gunoi. Asta deși cele mai multe din cele vechi erau în stare foarte bună, inclusiv din punct de vedere al aspectului.

Aflăm, astăzi, în 2016, ca Primăria Sectorului 3 a cumpărat și înlocuit nu mai puțin de 1400 de bănci precum cele din fotografia din deschiderea articolului, aflate pe spațiul public.


Raportul Curții de Conturi, publicat de Hotnews prima dată, scoate în evidență câteva paradoxuri care ar trebui să-i aducă pe procurorii anticorupție mai aproape de anchete. Primăriile din București au cheltuit, țineți-vă bine, 600 de milioane de Euro pentru întreținerea spațiilor verzi din 2007 până în 2014. 85 de milioane de Euro pe an, adică 234 de mii de Euro pe zi.

Trecem peste sumă pentru moment, care este astronomică, de-a dreptul. În topul cheltuitorilor se află primăria Sector 3, cu peste 200 de milioane de Euro. În ce au investit edilii banii se vede cu limpede cu ochiul liber: Bucureștiul nu mai are parcuri, copacii sunt tot mai puțini, pistele de biciclete sunt făcute în glumă. 

Același audit al Curții de Conturi arată că București are cei mai puțini metri pătrați de spațiu verde pe locuitor, cam de 6-7 ori sub suprafețele de la Viena. 


Cele mai mari sume au fost înghițite de panseluțe, mobilier stradal și diverse amenajări. Afacerile perfecte pentru adapostirea actelor de corupție, comisioanelor, finanțărilor ilegale ale partidelor și campaniilor electorale. 

Menționăm că la nivelul Municipiului București nu există o strategie, un program sau politică unitară și nici normative, standarde de cost, norme calitative sau de dotare, pe baza cărora să fie fundamentate prevederile bugetare, fapt care se reflectă în rezultatele analizei prevederilor bugetare și a plăților cu această destinație pe perioada auditată. Totodată, fundamentarea bugetului în general, nu a avut la baza planuri și studii privind materialul dendro-floricol care se plantează, amplasamentele, speciile și costurile estimate în funcție de tipul de sol și gradul de degradare a vegetației, fundamentarea făcându-se de obicei pe baza contractelor multianuale aflate în derulare, planurile de activitate cuprinzând de obicei același tip de lucrări cu cele din anul precedent- spune raportul Curții de Conturi.

Același raport spune că administrațiile locale au cumpărat ghivece și jardiniere pe care le-au așezat pe spațiul verde.

În cazul Sectorului 3,  a fost cuprinsă în buget și achizitionată anual o mare cantitate de mobilier stradal fără o strategie și un proiect în acest sens și în condițiile în care nu au fost clarificate lipsuri de valori foarte mari.

La sectorul 3, primarul Robert Negoiță plătește interviuri- advertorial și știri pe posturile de televiziune de știri, în care își laudă cifrele din mandat. Ieri a anunțat că a digitalizat școlile. Nicio vorbă despre cât a costat sistemul, cât a costat fiecare tabletă și întreaga infrastructură. Probabil că vom afla peste 7 ani de la Curtea de Conturi.

Această fotografie a fost făcută în zona Alba Iulia. Fără nicio consultare a cetățenilor, Primăria a tăiat spațiile verzi, a amenajat parcări și a făcut trotuar cu pavele portocalii. Numai că... în mijlocul trotuarului sunt copaci. Imaginați-vă cum își poate plimba o mamă bebelușul în cărucior pe acest trotuar. Poza e un cumul de infracțiuni, dar și dispreț total la adresa celor cărora politicienii le cer votul în 2016.

Suntem în fiecare an mai bolnavi, iar aerul pe care îl respirăm este tot mai poluat.

În ultimii 7 ani, fiecare investiție făcută de primari a însemnat mai puțin aer. Ordonanța de Urgență 114/2007 specifică foarte clar unde trebuie să ajungă România în ce privește spațiile verzi, iar strategia cuprinde trei pași simpli - eficientizarea transportului în comun, scăderea emisiilor venite de la autoturisme și creșterea spațiilor verzi.

Dar mai grav decât atât, primarii Bucureștiului și probabil aleșii multor orașe din țară calcă în picioare un drept fundamental al românilor, consfințit în articolul 35, litera A din Constituția României: „dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic”.

Comisia Europeană a sancționat România pentru poluarea crescută din București.

Primarul sectorului 3 a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii - pe care a dat 10 milioane de euro - ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele- scrie dollo.ro, care atașează și câteva fotografii făcute.


Iată câteva cifre extrase din auditul Curții de Conturi, așa cum le-au prezentat jurnaliștii care au studiat în detaliu SINTEZA Rapoartelor de auditul performanței utilizării fondurilor bugetului local pentru amenajări peisagistice şi întreţinere spaţii verzi la nivelul Municipiului București, în perioada 2007 - 2014. Le așez separat tocmai pentru a vă oferi o imagine cât mai sintetizată, cu comparații pe înțelesul tuturor despre nivelul banilor aruncați prin corupție și bad management la primăriile din Capitală:

Știrile ProTV oferă următoarele calcule:

- O panseluță= trei alocații de copil;

- O crizantemă a fost cumpărată în ultimii ani și cu 310 lei, prin intermediari, de 25 de ori prețul.

- Un platan a costat la primăriile lui Chiliman și Negoiță 2000 de lei, în timp ce la Onțanu aproape 400 de lei.

- O bancă pusă pe stradă în sectorul 3 a costat aproape 1000 de dolari, de 9 ori mai mult decât una asemănătoare din sectorul 2.

Hotnews scoate la iveală următoarele cifre:

- În 2013, din arbuștii Taxus Baccata plantați pe bd. Theodor Pallady nu a rămas nici măcar unul. Paguba: 1,5 milioane lei. Primăria sectorului 3 nu avea garanție pentru arbuști.

- În sectorul 6 cele mai mari distrugeri au fost constatate la arbuștii Thuja: din cele 5.000 fire plantate au fost găsite pe teren doar 1500 fire, paguba reprezentand un procent de 70% din cantitatea plantată în anii 2013-2014 (primar Rareș Mănescu, PNL) și la arborii Acer, la care procentul distrugerilor și furturilor, pe o perioadă de doi ani, a fost de 88,8%.

- Prețul pentru un balansoar merge de la 927 lei (Sector 3) la 12.750 lei (Sectorul 1). Primăria condusă de Andrei Chiliman a dat pe o jucărie pe arc amplasată în parcuri 11.500 lei, de cinci ori mai mult decât cei 2.612 lei plătiți în Sectorul 4.

- Cheltuielile exorbitante pe panseluțe și arbuști supraevaluați s-au înregistrat în timp ce aceleași autorități locale din București se plângeau că nu au bani pentru proiecte care să scadă poluarea din Capitală. Comisia Europeană a sancționat România pentru poluarea crescută din București.

Fiecare panseluță colorată pe care o vedeți într-un rond, în timp ce stați la semafor a fost cumpărată la suprapreț, din bani furați din buzunarele voastre. Fiecare bancă din lemn care pare sofisticată, fiecare coș de gunoi amplasat pe trotuar, fiecare „lucrare” sau pavelă colorată apărută pe stradă, în spatele blocului sau pe bulevarde- vă privează de metrou până la Aeroport, de un transport în comun decent cu RATB, de aer condiționat în autobuze, de oxigen. Fiecare ghiveci în care se află un copac a costat, probabil, de 10 ori mai mult decât un arbore normal care ar trebui să reducă noxele. 

Asta în timp ce turiștii sunt așteptați astfel de imagini. Fotografia a fost realizată în Piața Unirii, în stația în care ajunge autobuzul special de la Aeroportul Otopeni. Tot de acolo pleacă și autobuzul supraetajat „Bucharest City Tour”.

 

Bucureștiul este un oraș poluat, cu intersecții blocate, oameni nervoși, fără biciclete și cu un transport în comun mizerabil. Raportul Curții de Conturi furnizează suficiente informații pentru începerea unor anchete penale anticorupție. Dar, în cele din urmă, puterea este în votul cetățenilor. Care ar trebui să ceară mai puține panseluțe și mai mulți copaci. Dar ar trebui să mai solicite fiecărui ales ca fiecare leu cheltuit, indiferent pe ce, să fie trecut pe site-urile primăriei. Transparența și digitalizarea cheltuielilor ar trebui să fie obligatorie pentru toate instituțiile țării. De admirat inițiativa unui grup de cetățeni care au încercat chiar să organizeze un referendum pentru demiterea primarului de la sectorul 3, cu pagini de Facebook și liste pentru semnături.

Cu 600 de milioane de Euro, banii aruncați de primăriile din București pentru amenajări, la un preț mediu de 11 mii de Euro/ hectar, România ar fi împădurit peste 54 de mii de hectare de teren.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cri check icon
    Toata lumea este nemultumita de modul in care se dezvolta Capitala, fie ca e vorba de aspectul general, fie ca e vorba de drumuri, transportul in comun, RADET, etc.
    Solutia insa nu este nici la primarii de sector si nici la Primaria generala.
    Solutie este la Parlamentul Romaniei.
    Pentru a anula aceasta aberatie a orasului cu "7 primari", Parlamentul ar trebui sa modifice Legea Capitalei, in sensul in care sa alegem UN SINGUR PRIMAR, iar acesta sa-si delege 6 vice-primari pentru cele 6 sectoare; astfel Bucurestiul va avea o conducere unitara care va genera o dezvoltare unitara a orasului. Avand o conducere unica, banii vor putea fi alocati mai eficient pentru dezvoltarea echilibrata si armonioasa a tuturor sectoarelor; in actualul sistem, fostul primar de sector 1 Chiliman, nemiavand ce sa faca cu banii, se gandea sa izoleze termic si casele particulare, adica sa-i sponsorizeze pe cei care au avut bani sa-si cumpere o casa; in acelasi timp, sectorul 5, neavand bani pentru curatenia stradala, este permanent inecat in multi de gunoaie.
    Daca Bucurestiul ar avea un singur primar, acesta, prin cei 6 adjuncti delegati de el, va putea gestiona echilibrat dezvoltarea celor 6 sectore, iar locuitorii vor sti cu precizie pe cine sa traga la raspundere.
    • Like 0
  • Si din pacate nu gasesti o toaleta publica decat foarte rar in oricare parc amenajat de edilii oricarui sector. Dar ai banci si cosuri de gunoaie, mergi cu copilul la locul de joaca si daca vrea la toaleta il duci la copacel, ca daca tot fura macar sa fie si cu cap, la cinci cosuri de gunoi si cinci banci, o toaleta, chiar si mobila.
    • Like 1
  • si cireasa de pe tort este ca nici macar nu sunt facute in romania, ci de import!
    • Like 1
  • @Vladimir
    Exact despre asta este vorba : cei "normali" nu ies la vot pentru ca nici un candidat nu merita votul lor. E valabil si pentru alegerile parlamentare. A se vedea procentul de pana la 40% prezenta la vot de pana la USL si Iohannis. Chiar si atunci nu s-a votat "pentru" ei, ci "impotriva" celorlalti. Aceasta este MAREA CRIZA : nu avem pe cine vota. Nu pentru ca nu ar exita oameni capabili, cinstiti si onesti, ci pentru ca nu sunt pusi, "acceptati" pe liste. Sa nu uitam ca s-a discutat liber pe TV, cum se spune acum "cu subiect si predicat" despre "cotizatia" de 100000 Euro (cu variatiile de rigoare) a fiecarui candidat. Revenind si repetandu-ma, ma gandesc ca legiferand un minim procentaj de voturi liber si valid exprimate (si alegerile sa fie anulate daca nu se intruneste minimul) ar obliga partidele sa coopteze si oameni pe care alegatorii "normali" i-ar vota. Stiu, alegerile costa bani, insa precis ar costa mai putin decat ar fura un hot ales cu 80% din 25%. Iar castigul si mai mare ar fi ca s-ar reforma sistemul "ticalosit". Parerea mea!
    • Like 2
    • @ Mircea Bulgar
      Nu mie trebuie sa-mi explicati...cine..cum..daca...voteaza..acelasi lucru il spuneam si eu unei domnisoare de pe aici....
      • Like 1
  • Razvan check icon
    Totul pleaca de la coruptie. Asa scot porcii astia banii din bugetele primariilor cumparand panseluta la pret 10 x sau cumparand servicii la pret 15x. De 26 de ani aceeasi magarie in toate judetele tarii, bugetele primariilor sunt devalizate. Daca doar in Bucuresti vorbim de 600 mil euro , oare la nivel national de ce suma vorbim ? Infricosator cred. Si eu astept sa vad Transparentizarea cu care ne ameninta deja de 1 an Guvernul Ciolos , sa vad toate institutiile de stat cum publica toate cheltuielile , si cum organizeaza toate licitatiile publice ... "la vedere".
    • Like 1
  • Foarte interesante articolul si comentariile. De altfel e destul de greu sa NU gasim subiecte interesante sau sa NU facem comentarii interesante la cat "material" ne este oferit. Vrem-nu vrem, chiar daca nu este o mentalitate "genetica" ci una "dobandita", pre-conceptia "fiecare ciuguleste cate ceva", cred eu, la momentul acesta EXISTA. Adica, de fapt, este implementata nepermis de adanc, spre a deveni a doua natura. Peobabil cineva va scrie un articol si de unde, de cand, cum ne-am pricopsit cu aceasta plaga. Deocamdata avem insa aceasta tar si adevarurile acestui articol foarte documentat si bine scris, care spune totul clar, concis de necombatut. Spune inclusiv ca cei ce trebuie sa sesizeze/ancheteze/pedepseasca aceste fapte N-O FAC. Este un cerc vicios din care nu se poate iesi. In 26 de ani s-au perfectionat metodele de furt si s-a inoculat in "mentalul colectiv" ideea ca altfel nu se poate, pe oricine am alege ar face la fel. Sunt din Constanta si Mazare a fost ales de nu mai stiu cate ori de pensionari (eu ii scuz) pentru faina, pui, ulei etc. Atata numai ca pensionarii inseamna 20-25 % din votanti, ceilalti neprezentandu-se la vot, asa incat Mazare a castigat cu, sa zicem, 80% dar din 25%. Poate o lege care sa invalideze votul in functie de un barem minim de voturi legal exprimate ar fi o solutie (impreuna cu obligativitatea votului?!?!).
    • Like 2
    • @ Mircea Bulgar
      Pai....cei "normali"...de ce nu ies la vot ?
      • Like 0
    • @ Mircea Bulgar
      De unde ?
      Din strămoși!
      Iar comuniștii au perfecționat sistemul.
      • Like 0
    • @ Mircea Bulgar
      Asta ar o parte a rezolvării problemei. E nevoie de o lege de revocare din funcție a celor aleși și care nu respectă programul electoral, o simplificare a procedurilor de eliberare din funcție atunci când e o anchetă penală în desfășurare etc.
      • Like 1
  • Kevin check icon
    Pai si dupa ce spune curtea de conturi e obligatoriu prin lege sa se si inceapa o ancheta? Nu am citit despre ce va urma
    • Like 1
  • Eu as fi interesat de o ancheta in care autoritățile nu bagă mina in sac !
    • Like 1
  • fanel check icon
    Macar langa cele doua cosuri din prima poza nu apar gunoaie! Asta ma bucura.
    • Like 0
  • Apreciez articolul și țin să adaug ceva: fotografia făcută cu cele două coșuri de gunoi este deja depășită întrucât mai nou au apărut alte coșuri în vișiniul specific sectorului 3. Au fost montate în mai puțin de o lună pe o suprafață impresionantă a sectorului. Nu sunt aliniate, nu sunt prinse bine în beton, prin urmare nu au stabilitate. Nu par amplasat cu un plan. Calitate foarte proastă. De asemenea au fost montate și lângă blocurile de nefamiliști unde firma de salubrizare nu prea curăța străzile. Vechile ghene de scara ale blocurilor cu 4 etaje au fost înlocuite de coșuri mici amplasate pe scene mari de beton să se vadă ca primăria face ceva, dar macar sunt pentru reciclare. :)) penibil....
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult