De fiecare dată când completez cu „București” drept domiciliu, mă ceartă funcționarul care supraveghează exactitatea datelor. Pentru el, este imposibil că un străin ar avea domiciliu în România. Obișnuit cu problema domiciliului, explic că nu mai figurez în evidența persoanelor din Olanda decât cu adresa din România. În plus, dreptul administrativ olandez nu cunoaște diferența între domiciliul și reședință. Invariabil, sunt întâmpinat cu un semizâmbet neîncrezător: Un străin? Domiciliu aici? Imposibil.
Totuși, de șapte ani Bucureștiul e orașul meu. N-am mai stat în niciun alt oraș așa de mult timp. Deși nu mă simt român, mă simt acasă aici. Și din prima zi, trebuie să explic fiecărui om cu care fac cunoștință. De ce, dom’le, ai venit aici?
Când încep explicația spunând că sunt căsătorit cu o româncă, alegerea de a veni în România tot nu devine clară. Sunt convins că unii interlocutori se întreabă, dacă cumva nu puteam să găsesc o prietenă în Olanda și am venit profitând de sărăcia și frumusețea româncelor. Că am găsit-o pe soția într-un catalog online, cum sunt „nevestele din Ucraina”. Când continui și povestesc cum am cunoscut-o pe soție în Franța, unde am participat amândoi într-un program de schimb pentru studenți, privirea interlocutorului se schimbă deseori. De fapt, ne-am căsătorit în Olanda și în total am stat acolo vreo 6 ani împreună. Primul copil e născut acolo.
OK și atunci…de ce ai venit? Întrebarea veșnic pusă tuturor imigranților din epoca de piatră încoace. Întrebarea e uneori încărcată cu amuzament, uneori cu ură, cu mirare sau cu un aer defensiv. Cred că cele 4 milioane de români stabiliți în străinătate cunosc întrebarea foarte bine. Iar răspunsul e la fel ca pentru toți imigranții. Am venit să caut ceva ce nu aveam acasă.
Am găsit în București o societate în mișcare puternică, cu probleme care cer soluții. Am găsit oameni interesanți, am văzut cum se îmbunătățesc lucrurile în fiecare an, am găsit provocări. La țară, am găsit un spațiu larg și natural pentru a-mi aduce sufletul la loc.
După facultate (limbi străine) am lucrat un an ca traducător. După aceea am început la o firmă de consultanță care se ocupa de digitalizarea fluxului de documente și arhive la organizații mai mari în domeniul public. Am început ca asistent și după 7 ani eram consultant senior. Am fost activ în politică, cu ședințe multe, acțiuni de campanie și schimburi de experiențe în străinătate. Salariu bun, activități multe, casă, familie. Dar nu mi-a plăcut prospectul de a face încă 30 de ani același lucru și apoi să ies la pensie. Olanda mi s-a părut (și mi se pare în continuare) prea înghesuită, prea decadentă. Oamenii se supără pentru lucruri neimportante, ocupându-și timpul cu divertisment rafinat și călătorii exotice. Societatea stagnează.
Am plecat în căutare de activități și experiențe interesante, care îți îmbogățesc viața fără să câștigi neapărat o grămadă de bani. Am plecat căutând mai mult spațiu, fizic și mintal, pentru a face lucruri noi și altfel. Am găsit în București o societate în mișcare puternică, cu probleme care cer soluții. Am găsit oameni interesanți, am văzut cum se îmbunătățesc lucrurile în fiecare an, am găsit provocări. La țară, am găsit un spațiu larg și natural pentru a-mi aduce sufletul la loc.
În același timp, sunt mai oportunist și mai prudent decât ar părea. N-am venit în România fără să-mi găsesc un job înainte. Și am ținut legăturile cu Olanda pentru a facilita o eventuală întoarcere. La un moment dat, la o vârstă mai înaintată, probabil că ne vom întoarce. Am încredere multă în românul individual, care chiar se descurcă. Dar modul în care se dezvoltă sistemul de sănătate și cel de pensii nu îmi d[ mari speranțe pentru bătrânețe.
Până atunci, aș vrea să încerc să observ, să scriu și să fac o mică contribuție la țara asta frumoasă. Așadar, ne reauzim în Republică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.