Foto: Profimedia Images
Cea mai mare greșeală, când te măriți, e să crezi că mama soacră își dorește, pe lângă băiat, și o fată. Mamei soacre nu-i place înghesuiala, când e vorba de luat decizii, mama soacră caută ciripit de vrăbiuță și admirație.
Soacra mea provenea dintr-o familie bogată. A fost singurul copil, adorat și alintat. Norocul soțului dumneaei a fost că l-a iubit. A fost răpit de Alzheimer, nu s-au cerut bani la schimb. Au avut împreună trei copii: doi băieți și o fată. Fata nu a suportat ideea că tatăl a fost transferat într-un azil, nu și-a iertat niciodată mama. Mama soacră nu ar fi putut avea grijă de el, le-a ascuns copiilor prin ce-a trecut, până la propria-i plecare.
După ce m-am căsătorit am locuit, pentru o perioadă, cu soacra; casa era atât de mare, că uneori putea trece o zi întreagă fără să ne întâlnim, iar dacă aveam ghinionul să ne întâlnim prea des, casa era înconjurată de o grădină cât un parc de oraș provincial, fostă comună. Parcul era plin de copaci exotici, veverițe și păsări, unele îndărătnice, altele călătoare. Faptul că ne puteam evita, fără să ne dăm ochii peste cap, nu servea intereselor soacră-mii. A făcut tot posibilul ca fiecare întâlnire să fie memorabilă. Certurile erau civilizate, niciuna nu ridica vocea. Mama soacră a fost profesoară de limba engleză, de matematică și de teatru. Eu eram moldoveancă, posesoare a două mame: una educată în spiritul legii, cealaltă vitregă și un tată fost golan. Amestecul era menit să câștige premiul Nobel pentru pace.
I-am spus soțului meu că ne căutam casă, soacră-mea i-a spus să-mi ia bilet de avion și să mă trimită înapoi, învârtindu-mă. Până la urmă ne-am căutat casă. Prima ofertă a fost peste drum de o companie de servicii funerare. Între timp aflasem că eram însărcinată, așa că mă și vedeam la fereastră, legănând copilul, în timp ce dricul sau limuzina mai aducea pe câte unul, la machiat, pregătindu-l pentru flăcările ce aveau să-i scrumeze mustața sau coafura. Soacră-mea, care arătase deja un interes deosebit în viitoarea educație a copilului, ne-a sfătuit să acceptăm, ar fi fost ca o lecție de filosofie pentru cel mic: un gât de lapte praf încălzit la microunde, un citat din Nietzsche.
După ce ne-am mutat la casa noastră, mi-a arătat primul semn de prietenie. Ne-a făcut cadou congelatorul ei cel vechi, pentru că își cumpărase deja unul nou. Aș fi putut să-i îngheț zâmbetul în primul compartiment, pentru carne, dar chiar ne-a fost de trebuință.
De Crăciun ne uneam bucuriile la aceeași masă, nu ne era permis să absentăm. Ajutam cu toții la pregătirea mesei și la spălatul vaselor. Englezii mănâncă același lucru în ziua de Crăciun, în fiecare an, deși urăsc jumătate din ingrediente. De Anul Nou le-am făcut un tort diplomat, m-au felicitat de parcă îmi greșise croitoreasa rochia. De ciudă, le-am făcut câte un tort diplomat în fiecare an, ba chiar și la aniversări. Le-am făcut un tort diplomat și colegelor care mă bârfeau la serviciu, neînțelegând de ce un englez a trebuit să-și aducă nevastă tocmai din România, când erau atâtea englezoaice singure în Regat, care ar fi fost cu mult mai potrivite! Le-am dat dreptate. Tortul diplomat îi irită pe britanici, nu au cine știe ce prăjituri, dar nici nu au chef să le laude pe ale altora.
Și tot de un Crăciun am analizat, cu un ochi ceva mai critic, manevrele mamei soacre. Mama soacră nu iubea singurătatea, avea ceva prietene, ajuta mai multe societăți de binefacere, dar prefera adorația propriilor copii. Bineînțeles că cea mai la îndemână metodă, veche de când lumea, era șantajul emoțional cu moștenirea. Dar mama mea soacră era o doamnă a finețurilor, niciodată vulgară. Așa că pe lângă trimiterile mascate, dar eficiente, la fragilitatea testamentară, soacră-mea îi incita pe unii împotriva altora. Observând-o, am realizat că se purtase astfel de când copiii erau la școală. Soțului meu îi spunea că soră-sa era de părere că se însurase cu o vânătoreasă de averi, deși la vremea aceea trăiam din salarii destul de modeste. Fratelui îi spunea că el ar fi fost mai nimerit să-mi fie soț, pentru că soțul meu era prea maleabil. Cumnată-mii îi spunea că ambii frați erau de părere că ea, în calitate de contabil și sfătuitor în probleme financiare al soacră-mii, palma bani. Iar variantele de „el a zis”, „ea a zis”, „el a zis” erau nelimitate. Și uite așa, toți se întorceau la soacră-mea ca la singura constanță în viața lor, adorând-o pentru că le spunea ceea ce ei credeau că era adevărul. Am rugat-o să nu se mai joace cu viețile propriilor copii și să le fie mama iubitoare care chiar era. La început nu a vrut să recunoască că le plantase, timp de atâția ani, în inimi zâzania. Apoi m-a felicitat, ironic, că am prins-o.
O perioadă m-a disprețuit, chiar mai mult decât era necesar. Într-o zi m-a sunat și m-a rugat să merg să o văd. Mi-a spus că era prea târziu ca să mai schimbe ceva, copiii aveau să fie răsplătiți pentru supărările prin care trecuseră, în fond intrigile îi păstrase pe toți în jurul ei, alte mame nu-și vedeau copiii cu anii! Ca fostă profesoară de matematică, credea că rolul meu era să-i împac, după ce avea și ea să plece, să-l găsească pe bărbatu-său. Nu încetase să fie profesoară de teatru. Am întrebat-o cum anume aș fi putut eu repara ce a stricat ea timp de atâția ani?! Era convinsă că aveam să găsesc o soluție, în fond, fusesem singura care o prinsese pe picior greșit.
În anii care au urmat am devenit prietene. Mama soacră citea foarte mult, picta, broda, era interesată de istorie și politică, era un partener de discuție impresionant. Îi plăcea să învețe lucruri noi, chiar și la optzeci de ani. Nu putea admite că în Marea Britanie exista corupție, acesta a fost subiectul asupra căruia nu am căzut niciodată de acord. Soacra mea nu ar fi fost în stare să fie obiectivă nici dacă ar fi mângâiat-o sabia lui Damocles pe gât! Și-a iubit copiii și nepoții, îndeajuns încât să-i țină pe lângă ea prin strategii de mare mareșal.
Înainte de a muri mi-a arătat cât de mult m-a iubit, asigurându-se că astfel nu o voi uita.
Copiii mamei soacre și-au confruntat notițele abia după înmormântare. Adevărul i-a eliberat, au urât-o pentru câteva ore, dar prevederile testamentare și o ladă de șampanie vintage, scumpă, cumpărată chiar de soacră-mea pentru ocazie, a mai atenuat șocul și a netezit o parte din drumul spre vindecare.
Nu m-ar mira să aud că, de-a lungul timpului, serviciile secrete au angajat o grămadă de soacre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.