Liliana Widocks

Vinovatul era ghidat, prin metoda loviturii de ștergar la spinare, către dormitor, după care i se ura noapte bună. (Foto: Profimedia Images)

O vreme am tăcut împreună. Aproape că-mi venea să mă ridic și să plec. Apoi, aproape simultan, am început să spunem o rugăciune. Atât mi-a spus: „Nici nu pot să-mi imaginez ce ți-au făcut acei oameni, ca să le dorești moartea.” (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Acum câteva zile, în New York, în jur de 70 de foști și actuali funcționari publici, angajați ai autorității locative locale, cea mai mare din Nordul Americii, au fost arestați. Pentru luare de mită. Acuzații cereau 10-20% comision din orice contract alocat fără licitație. Foto - Inquam Photos/ George Călin

Unii au norocul să se învârtă numai printre academicieni, alții se mândresc cu familii nobile și îndestulate, eu toată viața am nimerit numai printre hoți și bandiți. Până și când încercam să-mi schimb serviciul, tot la firme de hoți și bandiți nimeream. Am schimbat până și țara, destinul s-a repetat caligrafic. (Foto: Profimedia Images)

Bunicii erau săraci, nu aveau bani de brad. De Crăciun deschideam ușa și acolo era bunicul, împodobit cu povești din toate cărțile! (Foto: Profimedia Images)

Îi sfătuiesc pe toți cei ce și-au dorit să studieze, dar viața le-a pus piedică, să facă o facultate la bătrânețe. (Foto: Profimedia Images)

O altă fațetă a țării „ca afară” e decăderea învățământului, scârba de om a sistemului de sănătate și mândria de a fi prost și de a arăta lumii întregi că ești prost. (Foto: Profimedia Images)

Abia începusem clasa întâi și era așa o gălăgie de nici câinii din vecini nu mai puteau dormi la soare. Lătrau de parcă numai așa mai puteau aduce luna înapoi. Nu ne dezmeticiserăm încă din mersul la grădiniță. Ne feream să dăm ochii cu caietele și cu abecedarul, stilourile își plângeau de milă... (Foto: Getty Images)

Scănuță a rezistat stoic, și-a apărat via până la ultimul cuvânt. Via era a lui, blestema pe toți aceia care i-ar fi pus gând rău. Nici nu știau pe-atunci ce dulci aveau să fie strugurii. Foto Getty Images

Câteodată îmi striga de la balcon: “Undi mergi, copchilî?”. Altădată aștepta pe casa scării, să mă întorc. O interesa pe unde mergeam, ce aveam de făcut. Pe vecini îi scotea din sărite. Ai mei o adoptaseră, o bunică ai cărei nepoți erau departe și veneau și ei când puteau.