Nu. Star Wars n-a murit. Am revăzut șnur azi-noapte „Star Wars”, „Empire Strikes Back” și „Return of the Jedi”. Sunt alive and well și așa vor rămâne, oricâte clone degenerate vor mai produce Disney Studios, J.J. Abrams și compania. Dacă fiul meu ar avea acum 10-15 ani, după ce am ieși de la „Forța se scoală” i-aș pune acasă dvd-ul cu cele trei „bătrâne” Războaie ale Stelelor. Cred că e cel mai bun antidot împotriva prostificării – la a-l recomanda putea să se rezume toată critica mea.
Am citit toate comentariile la textul „Star Wars – Forța se scoală”, precum și multe alte postări pe net cu privire la noul SW. Apărătorii producției Disney arată o dezolantă puținătate intelectuală și sufletească. Nici măcar nu sunt proști, căci prostia pură are farmecul ei. Au gustul atrofiat într-o mediocritate „smart”, hrănită cu ape colorate, dulciuri umflate și chewing gum premestecat.
Numeroși sunt cei care îmi comunică, mai mult sau mai puțin prin insulte, că flăcăul cu castron pe cap... nu e Darth Vader! Mi se atrage atenția în modul cel mai serios că Darth Vader a murit în episodul VI, că cel nou e fiul lui Solo și al Leiei, că e un wannabe, că e nepotul lui Vader ș.a.m.d. Ca și cum l-aș fi putut confunda pe Renul ăsta în Kiloți cu Lord Vader. Cât de neted să fii la creier ca să nu înțelegi că e vorba de pattern-ul, de personajul simbolic Darth Vader, sabia roșie, mantia neagră, coiful cap-de-mort, nava cu aripi, care se inserează automat într-un scenariu copiat aproape integral după „A New Hope”...
O deosebire fundamentală între vechile S.W. și „Force Awakens” este ritmul narativ. Old SW are interesante „pauze” de liniște, de contemplație (Luke în mlaștina lui Yoda de pe Dagobah, , aparițiile lui Obi Wan, Leia privind Cosmosul prin hublourile Millennium Falcon) care pregătesc secvențele de acțiune.
Fawk o ține tot într-o mișcare, gălăgie, trepidație, toată lumea gâfâie, fuge de colo-colo, se duce ca să aibă de unde veni. Și totuși, scenele nu se leagă, par înșirate, o succesiune de tablouri vivante stil forfotă, în vreme ce în OSW povestea se mișcă fluent pe liniile ei de tensiune. Mereu îmi era greu să-mi amintesc ce văzusem cu 10 minute în urmă, dar măcar n-am adormit, cum au mărturisit spectatori neiubitori de Fawk.
Da, stimați hateri, Alzheimer se poate instala și până în 60 de ani, dar n-am.
Luptele cu lightsabers apar în OSW câte una pe episod. Și nu sunt simple spadaseli, sunt dialoguri între adversari puternici mental, Darth Vader contra Obi-Wan Kenobi, Darth Vader contra Luke Skywalker, Luke contra Darth. Cea mai realistă este confruntarea lui Obi-Wan cu Vader – asalturi în linie cu lovituri în ax, scurte și directe, fără secerări laterale, salturi, rotații, dări peste cap; cam așa arată o luptă adevărată între maeștri ai katanei, am văzut asta în Japonia.
În Fawk, în schimb, dă cu lightsaber ca cu ciomagul care cine pune mâna pe ea, negrul HBO Comedy, fata Rey (Jedi peste noapte – Luke avusese nevoie de lungi antrenamente cu Ben și Yoda, nu era așa de genial), Renul în Kiloți, care face țăndări computerele navei cu Crucea Roșie ca un creștin cretin furios...
OSW beneficiază în toate trei episoadele de prezența unui mare actor, Sir Alec Guinness (Ben Kenobi), de neuitat.
Fawk omoară un alt mare actor, Max von Sydow, după câteva minute banale la începutul filmului – adică sparge nuci cu microscopul electronic.
Și ce minune de personaj este micul Mare Maestru Yoda, un fel de E.T. la bătrânețe, cu vorba lui întortocheată, cârâită și înțeleaptă – vi-l puteți imagina pe undeva prin Fawk rostind: „Mărimea contează nu. Privește-mă. Pentru că aliatul meu e Forța, și puternic aliat este.”? Sau ridicând nava lui Luke din mlaștină cu privirea aceea senin-melancolică? Ar fi ca și cum ai agăța o superbă stampă japoneză pe holul unei școli ajutătoare.
Imagini memorabile în OSW. Casca lui Darth Vader văzută din spate, parcă goală, suspendată pe fondul stelar, apoi Vader se întoarce. Piticii fierari jucând rugby cu capul lui 3PO. Nava lui Luke filmată nu frontal, ci de jos în sus și din spate, la ridicarea psiYoda din mlaștină. Creatura Jabba the Hut. Ursulinii mici, grăsuți și viteji care îi bat cu bâte și pietre pe stormtroopers.
Și chipurile: Harrison Ford, Mark Hamill și Carrie Fisher sunt Solo, Luke și Leia pentru o mie de ani – unul dintre cele mai bune castinguri din istoria cinematografului.
Are Fawk ceva care să se compare cu toate astea?
În fine, umorul. Situațiile și replicile de umor negru și sec apar exact când trebuie în OSW pentru a împiedica alunecarea în prea mult Space Opera melodramatică. „Împăratul nu-i așa iertător pe cât sunt eu” zice Darth Vader după ce gâtuise cu Forța vreo 2-3 generali incapabili. Tachinându-l sistematic pe Han Solo, Leia îl numește, în vreme ce el se opintește degeaba să bage „rabla” Millennium Falcon în viteză hiperluminică, „Laserbrain”, care sună ca „Lazerbrain”. La rândul lui, Solo, aflat în pragul pietrificării cu carbonit, îi răspunde sec: „Știu!”, când Leia îi comunică clasicul :„Te iubesc!”.
Sau Hidosul care îi spune lui Luke : „Ai grijă ce faci. Suntem niște inși urmăriți. Eu sunt condamnat la moarte pe 12 sisteme stelare”, iar Luke răspunde: „O să fiu atent”. Hidosul: „O să fii mort”.
Ca să nu mai vorbesc de celebra: „I`ve got a bad feeling about this”, plasată de Han Solo când gluma se îngroașă, cu derivația „O să facem siluetă aici” în vreme ce compresorul de resturi metalice e aproape să-i strivească.
Puteți, stimați admiratori ai Fawk, să-mi spuneți o singură replică memorabilă din acest film?
Mă opresc aici, aș putea continua, dar vine Crăciunul. Cred că e clar și trist ce am vrut să spun: problema nu sunt producătorul, regizorul, scenaristul, actorii sau tehnicienii. Ei au înjghebat, la urma urmei, un artefact menit să se megavândă, ceea ce au și reușit.
Pentru mine, Forța Întunericită sunt spectatorii anului 2015. Majoritatea lor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
