Zilele acestea o parte insignifiantă a mediului academic românesc freamătă din pricina unei decizii luate de Ministerul Învățământului, condus de domnul prof. dr. ing. Curaj.
Mai țineți minte ora aia prizărită de latină din clasa a opta? Aia în timpul căreia făceam cu toții ba dirigenție, ba ce îi convenea dirigintelui sau dirigintei, engleză, română, matematică, educație civică, sport... Ei, în înțelepciunea și în pragmatismul lor, câțiva funcționari din minister s-au gândit să desființeze de iure ora aia care de facto nu mai exista de multă vreme.
Acum în mediul virtual circulă o petiție, la fel de tristă precum capul retezat al lui Orfeu, călător pe mare, pentru revenirea respectivei ore. O prezență fantomatică o cheamă pe cealaltă. Estimp, ministerul chicotește, își înfundă mai abitir vata în urechi, mai așterne un curriculum, mai pocnește din bici. Pentru orice eventualitate, a scos din cămara cu răspunsuri vechi, supa înăcrită cu „latina e o limbă moartă, care nu servește la nimic în era noastră vecină cu starwars”.
Cu ultimul SW, aș îndrăzni să adaug. La acreala asta, aceeași parte insignifiantă a mediului academic va începe să scornească, pentru a câta oară, argumente nou-nouțe despre utilitatea studierii latinei în școală. O să mai treacă două săptămâni și totul se va uita. În forma decisă de minister.
De-a lungul a câțiva ani, m-am prins și eu de mai multe ori în acest joc de-a șoarecele și mâța, excogitând, ca un elev silitor, plachii care mai sărate, care mai mustoase cu argumente și răspunsuri coerente la toate netrebniciile instituției care reglementează școala noastră cea de toate zilele. Din păcate abia acum m-am convins că toate eforturile oamenilor de bună credință nu valorează înaintea acestor komsomoliști tomnatici nimic. Avem, pe de o parte, grosul de bun simț al unor oameni subțiri, care murmură spăsiți solilocvii foarte bine articulate, gata să facă praf orice inteligență exersată, virtuozități ale gândului, imortele, și, pe de altă parte, o adunătură subțire, dar foarte virulentă, care, în afară de curajul gros, nu are nicio înzestrare în ordinea spiritului, spirit de care acești oameni sunt puși să se ocupe în fiecare zi, de la 8 la 16.
De ce e bine să faci latină la școală, ia să ne aducem puțin aminte. Pentru că e limba mamă a românei (argument pentru romaniști), pentru că are o structură clară și te ajută să gândești (argument pentru matematicieni), pentru că e limba identității noastre istorice (argumemt pentru istorici), pentru că e limba care a fundamentat spațiul cultural european (argument pentru istoricii de idei), pentru că e limba culturii Renașterii (argument pentru istoricii de artă), pentru că e una dintre cele trei limbi sacre ale creștinismului (argument pentru teologi), pentru că acolo unde se termină limba latină se termină și Europa (argumentul Kurilowicz pentru politologi), pentru că e limba denumirilor științifice (argument pentru biologi), pentru că e o limbă a combinațiilor binare (argument pentru IT-iști). Poți să cânți toate aceste arii la infinit, degeaba.
Între timp, cetățean turmentat, începi să uiți să îți vorbești corect limba maternă, să o terfelești vesel în fel și chip, târând-o prin dejecția barbarismelor. Începi să gândești împleticit, să cauți tot felul de tainițe, ca să te ascunzi de lumea asta la fel de dură ca întotdeauna, dar pe care tu o credeai mai bună, pentru că așa ai decretat-o din vârful unei ideologii păguboase, care te-a orbit.
Începi să nu te mai recunoști, de câte compromisuri ai făcut și de cât de mult ai cedat în fața tuturor celor care ar trebui de fapt să îți multumească pentru tot ce ai făcut pentru ei. Începi să scoți din manualele de istorie lecțiile despre cruciade sau să le tratatezi la capitolul greșeli fundamentale ale Europei și războaie cu mize strict economice. Începi să îți trunchiezi literatura, să îți cenzurezi marii autori, să îți evacuezi poeții, ca să faci loc tuturor nulităților multiculturale de azi (nu e cazul nostru neapărat, ci al Franței). Începi să te faci preș în fața unora care te așteaptă la o partidă de bridge, cu papion și cu soția, în fața gării în noaptea de revelion.
Începi să îți demolezi bisericile, fără să crâcnești sub harapnicul unui paranoic îmbătat de modelul nord-coreean, și apoi, cu simț civic și în absența harapnicului, dar în umbra sfintei ideologii a toleranței atee. Mergi tot mai rar la muzee, mai ales dacă n-ai cafenele la parter. Deci, ca să mergi mai des, poate ar fi bine să ți se instaleze și un fast-food la subsol. Îți uiți binefăcătorii din două rânduri și te arunci, cu patimă, în brațele aceluiași tătuc de ocazie, cu vechile lui trucuri perverse. Pentru că Europa nu are granițe, crezi, ci e mai degrabă o stare de spirit. Trăiești sub efectul tare al unor narcotice autoinduse. Pentru că, odată scăpate hățurile rațiunii și desființate hotarele bine stabilite ale cuviinței, care te păzeau de loviturile vieții, realitatea doare, doare insuportabil.
Cum poți să le explici unor aparatcici orbi că derapajele tale au început de când nu mai ai chef să înveți participiul coniunct? O să te întrebe mereu de utilitatea pentru viitor a limbii latine, fără să își pună nicio clipă întrebarea cărei vini din trecut îi datorăm starea jalnică în care ne găsim, alta decât acceptabila astăzi teorie a colonialsimului crunt si a temutei Inchiziții. O să îți dea mereu cu tifla, culmea, aceiași orbi! Cum să prindă niște argumente de bun simț la niște oameni la care nici caznele realității nu au niciun efect?
Dar poate că mai sunt în minister niște oameni de bun simț. Mă gândesc la instalatorii instituției. Lor le-am putea pune, fără nici un argument firoscos, următoarea întrebare: nea Ilie, nea Gogule, nea Mavrodine, dacă după ce ai stat într-o casă zeci de ani de zile și ai avut o baie ca lumea, cu chiuvetă, closet și alte vase cu apă curentă, ai putea renunța vreodată la chiuvetă, cu gândul că poți, la o adică, folosi și apa de la closet?
PS: Petiția pentru resturarea limbii latine în școală ar trebui să nu vizeze doar mici fărâme. E timpul să cerem lucruri întregi, masive, fundamentale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un post al subsemnatului, prin alte părți:
ÎNTÎLNESC O VORBĂ /.../ interesîndu-se de „menirea Educației”.
Aia la nivel național, instituțional șcl.
.
Mie unuia, golan Huck Finn al urbei, din start îmi par lucrurile drept luate pe arătură, aici...
Dacă bagi metafore de-astea, pe stil Cațavencu, nu iese o treabă ca lumea.
.
Mai degrabă folosești cosmopolitul 'target'.
Ori sintagma „direcțiile învățămîntului public”.
.
Pînă să explorăm spre acele ținte, e de dat un ochi în domeniu. Al pomenitei Educații.
Unde putem pica liniștiți de acord că fură cele mai multe vînzoleli, că cică să facem mai bune lucrurile (ieșind o delicioasă varză fără carne ...).
.
Ca părere a mea.
Educația este un oarece călcîi al lui Ahile al stăpînirii, al Statului.
E ceva în genul intelectualilor (mai nou, 'societatea civilă'), pentru politicienii ajunși la guvernare.
CÎND VA FI ÎNCEPUT o anumită mișcare/fenomen (vi-l spun imediat!) n-am idee. Poate la 1848, cînd nu mai ținea cu toroipanul. Cînd trebuia să iei boborul mai cu ușurelul. Ca să te asculte în sine în ale de-urmatelor diurne, dar și în ale dezvoltării viitoare.
Ultima problemă se punea și-n ton cu spiritul mesianic al vreunui rege, în sensul să nu se facă de rîs pe la rudele din Germania. Cert este că va fi luat naștere un curent, al deprinderii maselor cu tot mai multă civilizație.
.
Spre domeniile mai exacte, unde-ți cade podul feroviar dacă te cerți cu șublerul, în Educație e loc de povești. Eventual erau chiar recomandate, pentru a tăia din inerentul apetit anarhic al masei. Vezi ideea că ce popor latin și nemaipomenit sîntem noi (cred că suna minunat, în lectura dlui Vucea...).
.
Cum ziceam, vădit dau ba, domeniul era slăbiciunea guvernanților. Pas de te pune cu un Iorga, dacă avea chef a te face de baftă în parlament, și te lua cu toți marii domnitori!
.
În același timp, mierea stupului atras-a atît idealiști, cît și escroci.
Și-a ieșit un glorios talmeș balmeș, nu și un norod mai destupat (unii spun că - urmare a căutatului între coarne - a ieșit dimpotrivă...)
.
MĂ AFLU TĂMÎIE întru limba latină.
Dar, apropo de menirea Educației, zisa: „Non multam, sed multum”.
.
Am urma de bun simț pentru că bănui c-așa ceva se află irealizabil.
Sînt prea mulți la țîța vacii - unde curge bănet, cît și importanță socială. Respectiv supraviețuire a destulor dascali incapabil s-o ia de la capăt (neputincios din astă categorie e și subsemnatul...).
„Ceace nu am intalnit la fostii elevi care au ,,facut"limba latina in urma cu 60 de ani!”
Eu m-aș feri a cataloga în bloc ceva,
Gen: „elevii” (aici: „foștii elevi”). Adică toți.