Într-o zonă cu case vechi și pline de istorie, pe Calea Griviței, la nr. 53, a fost ridicată o construcție care a stârnit uimire și admirație: un teatru nou, primul teatru privat construit în România după aproape opt decenii. Nu e doar o clădire cu câteva săli, din care una de 140 de locuri și alta studio de 70, ci un simbol născut din încăpățânare, pasiune și ajutorul a 14.000 de oameni care au cumpărat câte o cărămidă simbolică pentru a pune umărul la ridicarea lui.
foto: facebook Chris Simion-Mercurian
Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil. A contat enorm de mult, pe lângă pasiune, devotament, iubire, credință, a contat că n-am știut în ce ne băgăm. Dar acum, la final, cred că absolut toate momentele care atunci erau halucinante și kafkiene și imposibil de cuprins ne-au folosit. Și uman, și profesional”, mărturisește Chris Simion.
Tiberiu își amintește cum a primit vestea nebuniei în care urma să intre. „Sincer... Let's do it! Deci, a venit acasă și a zis, băi, vreau să începem pe cont propriu. Nu mai merge așa cum a mers până acum. Hai să ne apucăm să căutăm. Și am zis - ok, hai să facem. Există întotdeauna, în succesul unui proiect, doi nebuni. Unul care propune și unul care acceptă. E condiția esențială ca o nebunie să fie dusă până la capăt.”
Tensiunea și unitatea într-un proiect care părea imposibil
Privind în urmă, Chris Simion-Mercurian a povestit cum proiectul a pus la încercare relația lor de cuplu, iar tensiunile au fost inevitabile, dar și constructive. Regizoarea a explicat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 cum au învățat să colaboreze, să se susțină reciproc și să transforme conflictele în energie creativă:
„Au fost multe momente tensionate în care nu eram pe aceeași șină. Și eram în conflict. Și foarte multe momente în care nu știam să comunicăm chill. Când ne vedeam, eram dușmani, nu prieteni. Dar trăgeam amândoi. Ne-am dat seama ulterior că, de fapt, trăgeam la aceeași căruță.”
Miracolul ultimului an
În ultimul an, când presiunea era maximă și riscurile păreau să atingă cote insuportabile, cei doi au simțit pentru prima oară adevărata forță a echipei lor. Regizoarea povestește cu emoție cum sprijinul reciproc i-a ajutat să treacă peste cele mai grele momente:
„Ultimul an, care a fost extrem de greu, a fost ca un miracol. Ne-a unit și ne-a legat foarte mult. În ultimul an și jumătate am simțit că suntem o echipă. Când obosea unul, se sprijinea pe celălalt. Acolo chiar am ținut unul cu celălalt și ne-am susținut.”
Ce vede astăzi vizitatorul care ajunge pe Grivița 53
„Ce poți vedea acum dacă ajungi pe Grivița 53? „În primul rând, un obiect de arhitectură extraordinar de puternic, care dialoghează între o casă de la începutul anilor 1900 cu o intervenție modernă, care pune în valoare obiectul istoric. O casă privată care s-a transformat într-o casă publică pentru că a devenit un teatru. A început proiectul de la o altă casă, de la casa bunicii mele pe care am vândut-o în 2016 și cu banii respectivi am cumpărat ruinele și terenul pe care am construit ceea ce este astăzi teatrul Grivița 53.”
Noua clădire nu se limitează la scenă și public, ci oferă mai multe niveluri de experiență. Chris Simion-Mercurian a spus cum arhitectul Codrin Tritescu a gândit spațiul astfel încât vizitatorii să fie surprinși încă din prima clipă, când intră pe ușă și descoperă ce nu puteau ghici din stradă. „Clădirea se deschide pur și simplu și, odată ce ești în stradă, nu poți să anticipezi ceea ce este în spate. Clădirea are două săli, o sală principală cu 140 de locuri și o sală studio cu 70 de locuri. O serie de spații de acces, foaiere, spații în care se pot desfășura tot fel de expoziții, ateliere, lansări de carte, discuții, pentru că ne dorim să fie mai mult decât un teatru, ne dorim să fie un punct de legătură între artele spectacolului și să creăm punct de legătură între noi și alte teatre care sunt în aceeași direcție artistică, să devină mai degrabă un hub cultural. Adică ne-am propus să nu construim un alt teatru, ci să construim un teatru care încă nu exista.”
foto: facebook Chris Simion-Mercurian
Povestea teatrului Grivița 53.nu e doar despre ziduri și săli, ci și despre cei care au făcut posibilă ridicarea lor – așa-numiții „ctitori”, oameni obișnuiți care au cumpărat simbolic câte o cărămidă și s-au transformat într-o comunitate unită de un vis comun. Întrebată dacă îi cunoaște pe toți, regizoarea recunoaște că nu, dar spune că legăturile formate sunt unele puternice. „Pe toți nu personal, dar sunt foarte mulți pe care i-am întâlnit și cu care am păstrat legătura pentru că noi am vândut cărămizile și face to face. Adică am avut campanii care s-au desfășurat fie la târguri de mărțișor, și-am vândut mărțișoare și cărămizi la mese în curte. Fie în Parlament, când ne-am dus cu taraba de cărămizi. Fie cu ouăle, de eram ca în Kusturica prin tot Bucureștiul”, a povestit regizoarea la emisiunea În fața ta, de la Digi24.
„Campania ouălor”
„Campania ouălor” a rămas una dintre cele mai spectaculoase și mai amuzante etape ale drumului lor, o combinație de improvizație și artă. Chris Simion a relatat cum ideea de a folosi oul ca simbol s-a transformat într-o aventură de proporții. „Grivița 53 a fost prima noastră campanie nebună total. Ne-am gândit că oul este un simbol și că este extrem de expresiv pentru proiectul nostru - ne-am gândit să producem 20 de ouă de 2 m înălțime. Ideea era că n-am găsit o matriță care să fie pe măsura unui ou normal și singura matriță disponibilă la o fabrică din Bistrița era de 2 m înălțime pe 1,40 m diametru.”
De la momentul în care au sosit ouăle și până la licitația finală, totul s-a transformat într-o veritabilă poveste de film, cu artiști consacrați care pictau în curți, în magazine sau în ateliere improvizate, cu dificultăți de transport și soluții găsite pe loc. „Ouăle erau enorme, dar ne-am dat seama de mărimea lor doar când au venit 20 de bucăți în depozit la unul dintre partenerii noștri și ne-a sunat șeful de depozit și a zis: Dom’le, haideți până aici să vedeți. Și când am intrat, țin minte că ne-am uitat de undeva de sus ... După care le-am mutat de acolo din depozit și mi-aduc aminte că unul dintre ouă trebuia să-l picteze Oana Pellea și Oana ne-a zis: Trimiteți-l la mine acasă, că o rezolv eu. Și ne sună șoferul și zice: Dom’le, nu încape oul pe poartă, acasă la doamna Pellea.”
„La finalul campaniei, după ce au fost pictate - fiecare în ce condiții a putut să picteze oul -, le-am licitat. Au fost expuse la Muzeul Național de Artă Contemporană, au fost expuse la un centru comercial, după care au fost licitate. Au fost primii noștri bani serioși pe care i-am strâns: 98.000 de euro, pe 20 de ouă. Sunt semnate de Francisc Chiuariu, de Mirela Trăistaru și de mulți artiști care au intrat pro bono în proiect.”
De la această primă reușită, proiectul s-a extins spre construcția teatrului: „În final nota de plată a fost undeva la 4,5 milioane de euro, fără tot echipamentul tehnic, pentru că acum intrăm în etapa de achiziționare finală a echipamentului de sunet, lumini, videoproiectoare...” Chris și Tiberiu au subliniat că Grivița 53 nu este doar un teatru, ci un proiect comunitar, născut din pasiune și sprijin colectiv, unde fiecare contribuție, fie ea o cărămidă sau un ou pictat, a contat.
Emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbătă și duminică, începând cu ora 14:00.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.