Livia Butac

Fantomă pe care o vedem cu toţii, iar eu în două ipostaze: în sala de curs, cȃnd privesc oameni care nu au curajul să-şi spună opinia sau să răspundă la o întrebare (deşi ştiu răspunsul corect) şi în cabinet, unde văd spaima inclusiv în mȃini tremurânde sau lacrimi. Foto: Profimedia

Uneori, privind la profilurile din social media ale unor părinţi (în special mame, dar nu numai) vedem o poveste minunată – fotografii cu copii frumoşi, zȃmbitori, perfect îmbrăcați, aflaţi în locuri speciale, împreună cu unul sau ambii părinţi. Imaginea perfectă a unei familii minunate, armonioase, fericite. Dar dacă stăm să privim mai atent, toate aceste fotografii au ceva în comun: sunt statice, lipsite de acel „ceva” ce dă viaţă unei poze. Foto: Profimedia

Este de văzut în ce măsura copiii mint pentru că se sperie de o pedeapsă – fie una specifică (a fi pus la colţ, certat sau bătut) fie de una mai puţin specifică, de tipul „voi fi mai puţin iubit dacă părinţii află că am făcut X lucru”. Aici este mai degrabă de explicat că da, comportamentele incorecte au consecinţe, dar că asta nu înseamnă ca cei mici vor pierde dragostea părinţilor. În plus este întotdeauna de lăudat un copil care decide să spună adevărul, chiar după ezitări. foto: Profimedia

Alte tipuri de minciuni, care apar pe perioada dezvoltării unei relaţii, sunt legate de teama de respingere: dacă celălalt ar afla de o situaţie nefavorabilă se poate să se îndepărteze, să-şi schimbe comportamentul, etc. foto Getty Images

Minciunile, odată rostite, capătă o „viaţă a lor”, definesc o realitate paralelă care se cere a deveni coerentă; drept care odată ce am spus o minciună ajungem să spunem multe altele doar pentru a o camufla pe prima. foto Profimedia

Aţi întȃlnit vreodată persoane (sau poate vă număraţi şi dvs. printre acestea) care au dificultăţi în a se decide să facă ceva (să aleagă o vacanţă sau un mod de a-şi petrece timpul liber, să facă o investiţie de mai mare sau mai mică dimensiune, să facă paşi spre a-şi schimba jobul sau locuinţa, etc), lăsând în final lucrurile să meargă de la sine pȃnă cȃnd opţiunile dispar sau vacanţa a trecut deja, nefolosită? foto Profimedia

Din cȃnd în cȃnd, citind o carte sau făcȃnd cȃte o căutare pe internet, găsesc cȃte o frază sau un paragraf care mi se întipăreşte adȃnc în minte sau îmi trezeşte o emoţie puternică. De obicei copiez acea frază într-o listă de citate, iar uneori evenimentele din viaţă îmi aduc aminte de unul dintre acestea. foto Profimedia

Nu mai este vorba de a accepta o confruntare de idei ci de a îngropa nu doar ideea celuilalt ci a-l şi desființa pe celălalt ca persoană.

Manipularea este o formă subtilă de influențare a comportamentului unei persoane, prin exploatarea vulnerabilităților emoționale sau psihologice. Spre deosebire de persuasiune, care se bazează pe argumente și principii etice, manipularea urmărește să determine o persoană să ia decizii aparent din propria voință, dar în realitate în interesul manipulatorului. Există mai multe tehnici de manipulare, de la distorsionarea realității până la manipularea emoțională sau gaslighting. foto: Profimedia

Ceea ce este evident este că adoptarea opiniei celuilalt este evidentă, acceptată şi nu implică vreun fel de presiune de tip coercitiv. Pȃnă aici lucrurile sunt clare iar persuasiunea pare să fie o metodă de influenţare corectă, pe care o credem bazată pe argumente stric cognitive. Cu alte cuvinte celălalt ne prezintă un tablou corect şi complet al situaţiei şi ne dă posibilitatea de a face o alegere mai bună, mai logică, pe baza a ceea ce o altă persoana a observat şi noi nu. foto Profimedia