Livia Butac

Şi totuşi … uneori, în cabinet sau printre studenţi aud şi fraze de tipul: „nu, nu pot să merg în cutare loc, plouă afară”, „nu sunt în stare de nimic, am dormit prost peste noapte”, „vaaai, dar nu vreau să mă mult de 3 ori de la un hotel la altul în vacanţă, e prea obositor”, „nu pot participa la ceva la ora asta, e ora la care mănȃnc”, „nu pot să mă mișc, mă doare rău spatele/am o întindere musculară”, „nu am fost la examen pentru că eram un pic răcit/ă”. foto:Profimedia

Zilele acestea mi-am amintit de o expresie a unei prietene: „sezonul de părinţi pe garduri”. Se referea la gardurile şcolilor sau chiar ale facultăţilor, în aşteptarea copiilor care susţineau diferite examene. foto Iakov Filimonov / Alamy / Profimedia

Vulnerabilitate crescută pentru depresie şi anxietate datorită incapacităţii de auto-reglare emoţională sau de căutare a sprijinului emoţional de la alte persoane. foto Profimedia

Uneori aceste reacţii fizice sunt legate de un eveniment real care le justifică – atunci avem de-a face cu frica, teama sau îngrijorarea, sentimente fireşti. Alteori însă angoasa este legată de producţii ale minţii noastre, de imagini uneori inconştiente, sau de încadrarea greşită de către creier a unor semnale provenite de la organele de simţ. Rezultatul este frica de ceva inexistent în realitate, dar puternic prezent în psihic, frică de diferite intensităţi, uneori chiar paroxistice, ce este încadrată sub numele general de anxietate, sau sub nume mai specifice: atacuri de panică sau fobii. foto: Valerii Honcharuk / Alamy / Profimedia

Mai întȃi mă adresez părinţilor: am întȃlnit destule situaţii în care părinţii au sugerat (sau mai rău, au dictat) o cale pentru proaspeţii absolvenţi de liceu. Desigur că părinţii doresc binele copiilor, dar uneori acest bine poate să se dovedească un cadou otrăvit. foto profimedia

Pe de altă parte, de multe ori, persoana, obiectul sau situaţia care au creat furie nu sunt la îndemȃnă pentru descărcarea acesteia, ceea ce conduce frecvent la un mecanism de apărare numit deplasare, în care furia care nu poate fi conținută este direcţionată spre ceva/cineva care este la îndemȃnă (şi eventual nu se poate apăra). foto Profimedia

Răspunsul meu clasic către studenţii cu astfel de teme este: „vezi că într-un an va veni un operator la tine şi te va întreba: domnu’ inginer, pe ce buton apăs ca să reglez optim parametrii ăștia?” sursa foto: IA

Social media pe de altă parte se adresează emoţiilor noaste. Aici căutăm în special conexiune, răspunsul facil (accesibil şi rapid) la nevoia fundamentală a oamenilor de a nu se simţi singuri. Tot aici căutăm inspiraţie, în sensul de a vedea care este „pulsul” categoriei de persoane cu care ne simţim asemenea. Şi tot aici căutăm împărtăsirea stărilor noastre emoţionale de moment. foto pixabay.com

Sunteți pe stradă şi observaţi că la un chioșc s-a adunat lume. Vă opriți să vedeţi ce se vinde acolo şi poate cumpărați şi dvs. Eventual întrebaţi pe cineva care are deja produsul: „aţi mai cumpărat? E bun?” Foto: CJG - Technology / Alamy / Profimedia

Cheia pentru comunicarea asertivă este înţelegerea faptului că o părere diferită este exact atȃt: o diferenţă de opinii, care nu se extinde la persoană ci rămȃne centrată pe situaţia discutată. foto: Getty Images