Livia Butac

Astfel de comportamente, din partea colegilor sau grupului de copii de la locul de joacă, dacă sunt repetate pe o perioadă mai lungă, pot avea efecte dramatice asupra victimelor: apare anxietatea, evitarea, tendinţa de a refuza mersul la şcoală, pot apare tulburări de alimentaţie, tulburări ale somnului, depresia şi – în cazuri extreme – se poate ajunge pȃnă la tendinţe suicidare. foto: Sergiy Artsaba / Panthermedia / Profimedia

Ceea ce vedeţi este o fotografie de calitate destul de slabă, realizată cu un telefon nu prea performant, printr-un geam de autobuz nu tocmai curat. Dar…

Practicarea gratitudinii începe cu sine: sunt recunoscător pentru faptul că sunt sănătos, sunt recunoscător corpului meu pentru că are energie şi mă susţine în ceea ce doresc să fac. Sunt recunoscător minţii mele pentru că mă ajută să îmi îndeplinesc obiectivele. Sunt recunoscător pentru că pot primi informaţii plăcute de la simţuri, că mă pot bucura de un parfum, o imagine, o melodie, un gust… Sunt recunoscător faptului că pot simţi emoţii, iar unele dintre acestea sunt pozitive, sunt recunoscător pentru că mă pot bucura de plăcerea de a citi o carte, a vedea un film, a mă plimba într-un parc, a urca pe munte…Foto: Science Photo Library / Sciencephoto / Profimedia

Celor care se simt invadați de cererile prea numeroase sau prea împovărătoare ale celor din jur le urez să găsească curajul de a spune „nu” şi de a stabili limite sănătoase în relaţiile lor interumane, şi le mai urez să înţeleagă că este în regulă să faci pentru alţii acele lucruri pe care le doreşti tu şi nu acelea despre care „se aşteaptă să le faci”. foto: Irina Naoumova / Alamy / Alamy / Profimedia

Abuzul psihologic este acel tip de abuz care nu se vede sub forma unor răni fizice, dar care poate să conducă la răni emoţionale mult mai adȃnci şi mai greu de vindecat. Am descris aici abuzul parental, a venit momentul să detaliez şi abuzul în cuplu. foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia

Un comportament abuziv îl constituie critica cvasi-constantă; orice ar face copilul, fie nu este suficient de bine, fie este altceva care trebuia făcut în plus. Tot abuz este şi umilirea copilului care face o greşeală; de la a fi „pus la colţ” pȃnă a i se reaminti ani de zile de o situaţie care pentru copil este jenantă. foto Getty Images

Stoeber a studiat persoanele cu nivel ridicat de perfecţionism orientat spre ceilalţi şi a găsit că acestea au dificultăţi de angajare socială sau de stabilire a intimităţii; în plus sunt puţin interesate în a afla punctul de vedere al celor din jur sau a-i ajuta pe aceştia să îşi învingă dificultăţile sau să îşi atingă obiectivele. Astfel de perfecţionişti se pun mai degrabă în poziţii de dominare socială devenind persoane imposibil de mulţumit şi mereu într-o stare de superioritate faţă de ceilalţi. Foto Getty Images

O a doua emoţie este vinovăţia. Cel aflat în criză construieşte un univers artificial, unul în care nu are nevoie să se uite spre sine, iar asta se poate doar dacă sunt găsite argumente în favoarea învinovăţirii partenerului. Foto: IGOR STEVANOVIC / Sciencephoto / Profimedia

De obicei, cȃnd întȃlnesc în cabinet persoane care sunt izolate social, le recomand să participe la activităţi de grup care le-ar da ocazia să cunoască alţi oameni şi, în timp, să îşi facă prieteni. De multe ori o astfel de recomandare, făcută de obicei tinerilor, este să meargă la un curs de dans. Şi nu de puţine ori primesc răspunsul: „ah, păi eu nu ştiu să dansez, o să merg la curs cȃnd o să mă perfecţionez suficient, cȃnd o să ştiu să dansez foarte bine!” Foto: Getty Images

Acum mulţi ani, pe cȃnd eram tȃnără asistentă şi mă pregăteam pentru concursul de promovare pe poziţia următoare în ierarhia universitară (poziţie numită “şef de lucrări” în facultățile de științe şi „lector” în cele umaniste), am întȃlnit, într-un drum cu trenul spre o conferință ştiinţifică, o tânără care era medic şi asistent universitar.