Livia Butac

O situaţie mai gravă este aceea cȃnd situaţia toxică este legată de locul de muncă.

Comunicarea sănătoasă implică şi o mutare a accentului de pe atribuirea vinii spre rezolvarea problemei. foto Profimedia

Relaţiile toxice nu au fost aşa de la început; abuzul s-a instalat treptat, drept care victima pare că s-a obişnuit cu fiecare etapă în parte, şi îşi dă seama că acest lucru s-a întȃmplat atunci cȃnd lucrurile au devenit extrem de grave (sau nu-şi dă seama nici atunci).

Relaţionarea interumană are un rol important în vieţile noastre: facem parte dintr-o comunitate interdependentă iar cei din jur ne asigură comunicare, suport, companie, colaborare, schimb de idei, empatie, etc. La rȃndul nostru oferim comunităţii aceleaşi lucruri, iar aceasta este o sursă de bunăstare psihologică. foto: Yuri Arcurs / Alamy / Profimedia

Ce se întȃmplă însă cȃnd într-o relaţie între doi adulţi rolurile de „persoană în nevoie” şi „susţinător” nu mai sunt fluide ci sunt asociate strict unuia sau altuia dintre parteneri? Ei bine, atunci apare codependenţa. foto: Andriy Popov / Alamy / Profimedia

Persoanele cele mai vulnerabile sunt adolescenţii şi tinerii, dar fenomenul poate apărea, în mai mare sau mai mică măsură, mai mult sau mai puţin intens, mai frecvent sau doar sporadic, la toate vȃrstele. Termenul nu este nou, a fost introdus în jurul anului 2000, dar mai multe informaţii au apărut în ultimii ani. foto: Olaf Doering / Alamy / Profimedia

Pentru bătrȃni parcă universul s-a oprit în loc. foto: Michael Gstettenbauer / imago stock&people / Profimedia

Aparent acest lucru reprezintă un avantaj; pe de altă parte s-a observat – în din ce în ce mai multe cazuri – că interacţiunea cu social media poate deveni o adicţie. Foto: Getty Images

Toate aceste elemente ţin de ceea ce în psihologie se numeşte gȃndire magică. Gȃndirea magică este definită drept credinţa unei persoane că gȃndurile, sentimentele sau ritualurile îndeplinite de aceasta au o influenţă directă asupra lumii obiective, fie intenţionat, fie neintenţionat.

Faţă de non-perfecţionişti, cei ce caută excelenţa îşi stabilesc scopuri importante, ambițioase şi sunt dispuşi să depună eforturi consistente pentru a le atinge; pe de altă parte, faţă de perfecţionişti, scopurile celor ce aspiră la excelenţă sunt realizabile iar efortul este depus pȃnă în momentul în care se atinge maximul de rezultat raportat la efort. Asta dă voie căutătorilor excelenţei să se poată bucura de rezultatul eforturilor lor fără a se epuiza psihic şi fizic. Foto: Profimedia