Livia Butac

Acest tip de reacţie s-a dezvoltat în perioada de început a umanităţii, cea în care supravieţuirea individului era legată de supravieţuirea tribului, şi unde era nevoie ca grupul social să fie valorizat în totalitate, indiferent de calitatea individuală a membrilor acestora. În plus, individul avea nevoie să se conformeze regulilor tribului, deoarece altfel ar fi fost exclus şi aceasta ar fi dus la dispariţie. foto: Imagine cu caracter ilustrativ/ Profimedia

În această vacanţă de iarnă m-am confruntat cu un număr de ghinioane: am plecat pe alt continent doar pentru a afla că valiza mea a rămas, împreună cu alte 200 000, în aeroportul din Amsterdam (datorită unei probleme software) şi m-a ajuns din urmă abia după o săptamȃnă, timp în care eu am traversat două zone climatice diferite, iar la întoarcere, după multiple anulări de zboruri, am ajuns acasă cu aproape 5 zile mai tȃrziu (tot fără valiză, care a fost transportată separat de compania aeriană). Foto: Getty Images

A vedea partea bună a lucrurilor ne ajută să rezistăm stresului. Dar ce se întâmplă când ignorăm complet partea rea? foto: Profimedia

De fapt întrebarea mea se duce dincolo de această perioadă de sărbători, şi ia în considerare orice tip de zile libere sau chiar momente libere în cadrul unei zile. Reuşim oare, cȃnd avem ceva timp la dispoziţie, să ne relaxăm? foto: Profimedia

Şi totuşi, în condiţiile în care societatea promovează interacţiunile şi stigmatizează singurătatea, de ce ar putea o persoană alege solitudinea? foto Profimedia

O alternativă este participarea la diferite cursuri/cluburi sau activităţi: că e vorba de a face un sport de echipă sau a merge la cursuri de tai-chi, gimnastică aerobică, pilates. foto: Profimedia

Singurătatea situațională este specifică celor care ajung să schimbe oraşul sau ţara fiind împinși de nevoile job-ului, mamelor care rămȃn acasă pentru îngrijirea copilului, celor care lucrează de la domiciliu. Acest tip de singurătate este de multe ori greu de combătut pentru că poate implica diferenţe culturale sau lipsa de timp pentru conexiuni umane.

Zilele acestea au apărut în presă informaţii despre o persoană care ar fi pozat ani de zile ca psihoterapeut, devenind chiar un „specialist” invitat de mass-media la tot felul de emisiuni, şi care nu era nici pe departe psihoterapeut; mai mult, sub „acoperirea” acestei specializări false, respectivul se pare că a şi abuzat de unele cliente. (Imagine cu titlu generic/foto Profimedia)

Ataşamentul evitant se dezvoltă la copiii care au avut părinţi reci, indisponibili emoţional, sau se poate forma în timpul vieţii ca urmare a unor evenimente traumatice pe care persoana le-a gestionat din punct de vedere practic dar în urma cărora s-a simţit nedreptăţită şi a rămas cu râni emoţionale nevindecate. foto Profimedia

Mai întȃi să întelegem un lucru: există o diferenţă între calitatea de îngrijitor a părinţilor (capacitatea de a le oferi copiilor cele necesare pentru traiul de zi cu zi: hrană, căldură, îngrijire medicală, educaţie) şi răspunsul emoţional al acestora la nevoile copilului. foto Profimedia