Livia Butac

În cazul multor persoane ce se încadrează în elitele profesionale, poate apărea ideea că de fapt realizările personale şi recunoaşterea socială asociată nu sunt meritate, că acestea se datorează întâmplării, norocului sau unui context favorabil; persoanele în cauză nu îşi asumă propriile realizări şi se tem perpetuu că la un moment dat cei din jur îsi vor da seama de acest lucru şi le vor expune ca pe un caz de fraudă. Foto: Martin Barraud / Caia Image / Profimedia

Deseori, în activitatea mea profesională, atȃt în zona ingineriei, cȃt şi a psihologiei, am avut ocazia de a lucra cu oameni deosebiți: oameni înzestraţi nu doar cu inteligenţă şi cunoştinţe, dar şi deosebit de muncitori, dedicaţi, creativi şi avȃnd o personalitate luminoasă. A interacţiona cu astfel de persoane este o experienţă deosebită, şi mi-a făcut întotdeauna plăcere nu doar să le comunic cȃt de plăcută a fost pentru mine experienţa interacţiunii ci şi să le laud efortul depus, realizările, contribuţia. Foto Profimedia

Uneori procrastinarea este rezultatul supra-aglomerării. Fie pentru că persoana s-a înhămat la prea multe, fie că are o imagine greşită a ceea ce înseamnă efort susţinut (în sensul de prea mult efort – am cunoscut suficiente persoane care îşi imaginează că a fi un om de succes înseamnă a lucra 10-12 ore pe zi la concentrare maximă şi fără pauze). Foto Getty Images

„E ruşine” ne-a însoţit creşterea, şi termenul a fost folosit de cȃte ori adultul care rostea fraza nu avea timp (sau înclinaţie) să explice ce şi de ce era rău în comportamentul nostru. Foto Profimedia

De atunci psihologii (inclusiv psihologul a cărui nume a fost asociat cu această definiţie) se străduiesc să combată această teorie pseudo-ştiinţifică, arătȃnd că – pe de-o parte – nu există o anume zi care să indice un maxim de depresie general uman şi – pe de altă parte – că soluţia la depresie nu este neapărat călătoritul. Foto: Kzenon / Alamy / Alamy / Profimedia

Aşa că, dragă cititorule, ia-ţi te rog un carneţel sau o agendă şi completeaz-o cu următoarele patru capitole. Foto: Josie Elias / Alamy / Alamy / Profimedia

Poate că mulţi din cei care îşi neagă copilul interior nu ştiu cum l-ar putea aduce la suprafaţă, asculta şi vindeca. (Foto: Rebecca Nelson / ImageSource / Profimedia)

Este de spus că umorul – îndreptat spre situaţie, spre o persoană ameninţătoare sau chiar spre sine, este unul din cele mai sănătoase mecanisme de coping. Ceea ce face umorul este să ne ajute sa ne exteriorizăm tensiunile fără ca această exteriorizare să îmbrace nici forma agresivităţii nici pe cea a neputinţei sau a unei căderi emoţionale.

Nu că ar fi simplu pentru cineva să renunţe la perfecţionism. Este extrem de greu, deoarece – ca orice schemă interiorizată în copilărie – a devenit atȃt de familiar încȃt a o rupe cu asta este aproape de neconceput. Dar nu este imposibil: se poate face, cu paşi mărunţi, dar consecvenți. (Foto: Mocrogen Images / Sciencephoto / Profimedia)

Prima listă ar trebui să fie una de obiective importante pe termen lung. Aş zice că o astfel de listă ar trebui, la nivel de un an, să conţină maxim 2 obiective profesionale, unul de dezvoltare personală şi unul legat de starea de bine personală/de cuplu/familială. De fapt o astfel de listă o recomand tuturor, şi cu siguranţă o sugerez în cabinet tuturor clienţilor, indiferent de motivul pentru care au apelat la psihoterapie. Oamenii au nevoie de scopuri şi e bine să şi le definească clar. (Foto: Anastasy Yarmolovich / Alamy / Alamy / Profimedia)