Am plecat de la ai mei de-acasă cu gândul să mă fac un om mare. Așa că m-am făcut ONG-istă la ARC, unde am crescut în ultimii 3 ani cât alții cresc în 10. Acum mă ocup de comunicarea organizației și sunt una dintre rotițele care fac Gala Oameni pentru Oameni să meargă.
Am stat puțin pe gânduri. Mai întâi, pentru că nu am experiență să strâng bani singură pentru o cauză. Apoi pentru că nu eram convinsă că cei din jurul meu vor mai găsi resurse suficiente să doneze și pentru campania mea, chiar dacă e o cauză extraordinară, care ajută persoanele cu dizabilități să își recâștige independența și autonomia.
Citește mai mult
Duminica era ziua în care ne adunam și eram toți. Aveam glumele noastre, aveam istoria noastră de familie. Eram, într-un fel, o singură entitate. Nimic nu putea să ne rănească, atâta timp cât aveam familia. Puiul mâncat în familie era de foame, de încălzit, de dragoste. Duminica eram în siguranță. (Foto: Guliver/Getty Images)
Citește mai mult
Râdeau pentru că aveam breton. Și vreo 200 de noi porecle. Și toată lumea voia 15 secunde de glorie, să o împingă pe „chihuahua”, „caniche” sau „pudel” peste o bancă. Toată lumea voia să îmi facă poze pe ascuns și să le pună pe Hi5, după ce scriau ceva atât de “LOL” pe ele. Toată lumea voia să facă mișto de fata care fusese cu ei în clasă nu știu câți ani, dar care brusc a devenit ținta. (Foto: Guliver Getty Images)
Citește mai mult