Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

O scenă familială dintr-o bucătărie-dormitor: dragoste cu gust de pui

Fetiță în bucătărie

Foto: Guliver/Getty Images

De cum intrai în apartamentul cu două camere tip vagon în care am crescut în Brașov, dădeai în bucătărie și, dacă ai fi intrat pe ușă cândva înainte de anul 2001, era foarte posibil să îi găsești pe bunicii mei acolo.

Primii câțiva ani din viața mea mi i-am petrecut făcând naveta între camera lor, camera mea și camera alor mei, trei camere care aveau funcționalități diferite, în funcție de momentul zilei în care te nimereai în ele. Camera mea era dormitorul meu, dar și sufragerie, camera alor mei era dormitor și locul în care puteai culca copilul familiei în cazul în care aveai musafiri, iar bucătăria era locul de plecări-veniri, locul de invitat musafirii să ia masa, locul de dormit al bunicilor mei și, mai ales, locul unde toată familia se reunește duminica. Locul cu cea mai multă viață.

Am crescut într-un apartament mic în care se simțea mirosul de mâncare prin toate ușile, în care simțeai că ești acasă pentru că acasă găteau și mama, și mamaie. Aveam tapet pe pereți, linoleum pe jos, covoare cu ciucurei și oale tot timpul pe foc. Era o întrebare care plutea tot timpul în aer, într-o casă în care locuiesc 5 persoane: noi ce mâncăm azi?

Mâncam ciorbe cu atâta poftă, încât aș fi speriat oricare alt copil de vârsta mea care ar fi vrut să mănânce doar cartofi prăjiți – ciorbă de fasole boabe, ciorbă de pui cu tăiței în care mamaie punea un ou să facă zdrențe, ciorbă de legume, ciorbă de afumătură iarna, după ce tăiau porcul la țară, ciorbă de legume când era vară și ne întorceam de la piață cu sarsanale pline. Mâncam pilaf, ardei umpluți, ghiveci de legume, supe de roșii, cu găluști, de pui pentru răceală. Mâncam stând pe canapeaua care noaptea se întindea și devenea pat, la masa pe care trebuia să o tot mutăm ca să încăpem toți. De-a lungul timpului nu a mai fost nevoie să îmi pun o pernă sub fund ca să ajung la masă, dar chiar și cu trecerea anilor nu am renunțat la un lucru: locul meu la masă era mereu lângă tataie, pe canapea.

Duminica era o altă poveste. Poate de-a lungul săptămânii nu prea ne nimeream toți deodată să mâncăm, dar duminica era ziua în care ne adunam obligatoriu la masă. De dimineață mergeam cu tataie să luăm bere de la berăria lui Sile, o berărie improvizată într-un garaj de tablă de unde vindea bere la litru: Azuga, Ciucaș, poate și unele străine care nu prezentau prea mult interes. Dup-aia mergeam la sifonărie, încărcam 3 bidoane de sifon, poate mai fuma de furiș o țigară Kent la pachet de hârtie, cât să nu îl vadă mamaie, poate îmi mai lua o gumă, o bomboană, o prăjitură, tot cât să nu îl vadă mamaie că îmi strică pofta de mâncare.

Bărbații casei mergeau apoi la târgul de vechituri din Steagu și știau că la maxim ora 1 trebuiau să fie înapoi. Femeile casei se apucau între timp de mâncare și eu eram vrăjită de cum se curăță și se taie cartofi, cum se porționează un pui întreg, cum miros condimentele, cum se taie o pâine proaspătă și cum te poate împroșca instant un sifon dacă apeși un pic prea tare. Duminica era ziua în care mâncam pui la tuci și cartofi prăjiți. Era ziua mea preferată!

Mama făcea cartofii prăjiți, mamaie scotea puiul rumenit și îl punea pe tot pe un platou, în mijlocul mesei. Cartofii prăjiți erau scoși într-un vas de sticlă și porționați pentru fiecare membru. Mai puneau un castron cu varză tăiată subțire subțire, dată cu sare și cu oțet. Duminica era ritualică și sfântă: familia trebuie să fie împreună. Așa că tata cu tataie se întorceau de la târg, mergeam să ne spălăm pe mâini „ca domn doctor”, așa spunea tataie. Ne luam locurile obișnuite la masă, eu primeam mereu un ciocănel, tata punea bere în pahare înalte, eu primeam sifon, tataie îmi spunea în șoaptă să gust din berea lui („bagi degetul, așa cât să vezi cum e”), mama îmi punea în farfurie, mamaie își făcea o cruce și mulțumea lui Dumnezeu că suntem toți aici la masă.

Duminica era ziua în care ne adunam și eram toți. Aveam glumele noastre, aveam istoria noastră de familie. Eram, într-un fel, o singură entitate. Nimic nu putea să ne rănească, atâta timp cât aveam familia. Puiul mâncat în familie era de foame, de încălzit, de dragoste. Duminica eram în siguranță.

Am crescut în mediul ăsta în care mereu se făcea mâncare, mereu avea grijă cineva de mine, mereu eram întrebată dacă mai vreau un pic de pui sau un pic de sifon sau să mai bag un pic un deget într-un pahar cu bere. Nu am simțit-o niciodată altfel decât ca pe un act de iubire. Mama cu mamaie făceau și încă fac mâncare pentru că ne iubesc atât de mult. Mâncarea înseamnă dragoste, înseamnă „lasă-mă să am grijă de tine”. Înseamnă conexiune, să fii împreună cu oamenii care țin cel mai mult la tine și pentru care ai face orice.

Azi, când intru pe ușa care dădea în dormitorul cu aragaz al bunicilor mei, intru doar într-o bucătărie. Nu mai există canapea, dar e un loc în care maică-mea o să apară și o să mă pună la masă și o să mă hrănească pentru că mă iubește. Și dacă intru pe ușa casei de la țară, care dă tot în bucătărie, e imposibil să nu fiu pusă la masă și să primesc o farfurie cu mâncare abia luată de pe foc și o să mă îndemne mamaie să îmi mai pună. „Hai, mamă, ultima bucățică, nu lăsa norocul în farfurie”. O să primesc și un pahar întreg de bere de la tataie acum.

Și o să fim împreună.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult