Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce se ascunde sub halatul alb

Cristian Tudor Popescu---

Ce mi se pare la fel de înspăimântător ca posibila vinovăție ucigașă cu premeditare a doctorițelor de la spitalul Sf. Pantelimon este poziția Colegiului Medicilor și a organizației medicilor ATI de a împiedica cercetarea zișilor medici de către procurori. Când e vorba de morți în condiții cât se poate de dubioase, văd că doctorii vor să fie investigați și judecați tot de doctori, căci procurorii nu se pricep la medicină. Așa cum parlamentarii au fost făcuți scăpați din anchetele DNA de colegii lor, tot parlamentari, prin vot. Sau, așa cum, în Evul Mediu, oamenii Bisericii nu puteau fi judecați decât de Biserică... 

În cursul investigațiilor, oamenii legii pot să apeleze, după caz, la organe de expertiză autorizate în domeniul în care are loc ancheta. La fel, și cei acuzați. Dar când e vorba de vieți omenești, cum să împiedici intervenția Poliției și Procuraturii? Adică, dacă un inginer face o manevră care aruncă în aer o instalație petrolieră, cu morți și răniți, să fie judecat de Asociația Inginerilor Petroliști?

Nu-mi pot reprima gândul că o astfel de atitudine a breslei doctorilor presupune că au niște cadavre ascunse prin dulapuri... Și nu numai eu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Nu-mi aduceam aminte care era semnalul de apel al stației automate, a sateloidului, dar l-am găsit în tabelul ce atârna deasupra pupitrului principal. Am lansat apelul în alfabetul Morse și, după opt secunde, mi-a venit răspunsul. Sateloidul, sau mai curînd creierul său electronic, a răspuns printr-un semnal repetat ritmic.

Citește mai mult

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult