5 zile de festival: Expoziția Centrală, Fashion Show, Meșteșug Contemporan, Concept Store, expoziții și evenimente conexe, conferințe, dezbateri, discuții libere cu designeri și producători, dar și petreceri cu concerte.
Partida România - Muntenegru din debutul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal din 2018 va fi găzduită de Cluj Arena, potrivit Federației Române de Fotbal.
Daniel Pearce, cunoscut în lumea artistică drept Eats Everything, vorbește pentru Republica despre moștenirea muzicală a orașului în care s-a născut, Bristol, despre BREXIT, dar și despre marile păcate ale Social Media. Daniel Pearce are o poveste interesantă- fost corporatist, și-a lăsat baltă meseria ca să se ocupe de muzică. „Poți face astfel încât să-ți apară în feed numai ce vrei tu să vezi. Iar creierul tău devine leneș, selectează numai ceea ce dorește să vadă, să parcurgă, să audă. Te abonezi sau dai like numai la ce dorești și atunci s-ar putea să primești numai remarci rasiale, să spunem, în feed. Să nu-ți apară și contraargumentele, iar tu să devii prizonierul unor opinii fixe”, spune Daniel Pearce.