Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Cu decizia de azi a CCR, e important ca România să reformeze și alte categorii de „speciali” pensionați anticipat cu sume obscene. Unii iau și pensii foarte mari, dar mai sug de la buget o leafă, că doar sunt în plină putere de muncă la 50 de ani.

Consilierii președintelui Nicușor Dan au socotit că șeful statului nu poate umbla „teleleu” pe la Davos, alături de șefii tuturor statelor democratice din lume, acolo unde mai marii lumii se văd, își strâng mâinile, povestesc și iau decizii. Despre întâlnirea de la München (Conferința pentru Securitate) la fel, au judecat că nu e ok să se afle-n treabă pe acolo, România fiind reprezentată de ministra de externe, Oana Țoiu.

În ce țară trăim dacă hoții strigă “hoții” tare, tare, cât îi țin plămânii și lumea îi crede, când ei ar trebui să stea ascunși, cu privirea în pământ și cu vocea stinsǎ?

E o risipă fenomenală în administrația locală, orice ar spune oricine. Iar rezistența la schimbare, reformă, orice tip de reorganizare și ieșirea din starea de echilibru îi fac pe aleși să reacționeze violent.

„Performanța” economiei noastre care „duduia” sub guvernarea Nicu și Marcel poate fi rezumată în câteva cuvinte simple: România se împrumuta cu dobânzi tot mai mari ca să consume ce nu-și permitea, în principal produse și servicii din import. Ani la rând, grație analfabetismului și populismului liderilor PSD și PNL, am făcut credite scumpe ca să dezvoltăm alte economii ale lumii. În 2025 și 2026 plătim o parte din facturi. Marea întrebare este cât de departe pot fi împinse deciziile nepopulare cu efecte pro-ciclice. foto: Inquam Photos / George Călin

Am foarte puțină încredere în sistemul de justiție din România că va fi în stare să-i scuture pe acest individ, pe fratele lui și pe cei din cercurile apropiate, dar mai ales pe cei din spatele afacerilor lor- pentru că până acum, s-au bucurat frații Negoiță de o susținere suspectă de undeva, din umbră. Sau poate sună Lia.

Ar trebui să tratăm bugetul statului nu ca pe o noțiune abstractă, ci ca pe un buzunar mai mare al tuturor. Ceea ce aparent ne ajută portofelele- pentru că pare gratuit sau la un preț mai mic prin intervenția statului- are în spate costuri ascunse și efecte întârziate. În cele din urmă, să nu uităm: factura cea mare trebuie plătită. Acestea sunt câteva concluzii personale după o discuție foarte interesantă.

În gălăgia provocată de președintele Trump (venit să certe 2 ore pe toată lumea la Davos), ne scapă din vedere semnale foarte importante trimise de alți participanți.

Ziua de 5 ianuarie, pe care mulți se așteptau ca Guvernul Bolojan să o declare zi „punte” (liberă între două minivacanțe, pentru a asigura continuitate, urmând a se recupera treptat pe parcursul anului) a rămas zi lucrătoare, chestiune care i-a pus pe unii angajați la stat în anumite domenii în mare încurcătură. Au fost nevoiți să-și ia o zi de concediu de odihnă pentru a nu-și fractura vacanța sau au fost nevoiți să se reorganizeze, să se suie în mașini și să meargă la muncă.