Slab ca o lamă, ușor gârbovit, cu mâini neverosimil de lungi și un aer de aparentă absență melancolică, I Fischer era omul cu cea mai acută percepție a realității din câți am cunoscut vreodată.

Sunt aproape cinci ani de când domnul Marius Sala a părăsit discret lumea aceasta. Viața publică o părăsise brusc cu un an și jumătate înainte. (Foto: Ziarul Lumina)

Autorul articolului nu ne spune de ce complotează cei doi academicieni (asta dacă nu cumva și-au pus în gând să distrugă cultura română!) și nici nu amintește persoana împotriva căreia au complotat (nu aflăm din articol dacă alți autori au fost/ s-au considerat nedreptățiți de selecția de la Academie și nici dacă domnul Mircea Mihăieș a avut un interes direct etc.). Trădare să fie, dar să o știm și noi, nu?!

Textul domnului Mircea Mihăieș reușește performanța uluitoare de a pune sub semnul întrebării întreita dumnealui calitate de persoană publică. În general e de presupus că un formator de opinie este suficient de bine informat ca să nu-și inducă în eroare publicul cititor. (Foto: Suplimentul de cultură)

În mod cu totul neașteptat, directorul de pe vremea aceea a Institutului, academicianul Marius Sala, mi-a propus să devin secretar al comisiei de revizuire a Dicționarului Etimologic. Adică să intru, la douăzeci și ceva de ani, în cușca marilor bătrâni. Ședințele se țineau de două ori pe săptămână și îți dădeau senzația că erau din altă lume, o lume vie, autentică, de încrucișată prietenie, în care, mai cu seamă, nu se cuibărea nici o umbră de orgoliu sau duh de concurență.