În articolul intitulat „Fraude la Academia Română – premiul, plagiatul și falsul Nobel”... – apărut în Newsweek (din 18 ianuarie 2019) – domnul Mircea Mihăieș prezintă (sau, mai degrabă, își propune să prezinte) ceea ce dumnealui consideră că ar fi un viciu de procedură în acordarea unui premiu al Academiei Române. Miza articolului este de a stabili o relație de cauzalitate între presupusa întâmplare de la Academie și starea precară a învățământului și, în general, a vieții academice românești. Iar pentru a-și atinge scopul, autorul articolului omite strategic date sau informații sau recurge pur și simplu la neadevăruri.
Să le luăm pe rând.
1) Întâmplarea așa cum e prezentată în articol are o dimensiune mioritică, totul pornind de la un „complot”. Grupul „complotiștilor” este format din două persoane și anume academicienii Eugen Simion și Gabriela Pană Dindelegan (ei, dar și cei patru evangheliști erau trei, Luca și Matei). Autorul articolului nu ne spune de ce complotează cei doi academicieni (asta dacă nu cumva și-au pus în gând să distrugă cultura română!) și nici nu amintește persoana împotriva căreia au complotat (nu aflăm din articol dacă alți autori au fost/ s-au considerat nedreptățiți de selecția de la Academie și nici dacă domnul Mircea Mihăieș a avut un interes direct etc.). Trădare să fie, dar să o știm și noi, nu?!
Premiul Academiei la care se face referire în articol este acordat de Secția de Filologie și Literatură și nu de o singură persoană sau două. Propunerile se discută în secție și apoi sunt prezentate Biroului Prezidiului Academiei. Deci dacă a fost un complot, dimensiunea acestuia ar fi mai mare decât lasă să se înțeleagă autorul, iar numărul „complotiștilor” ar crește considerabil. Secția este condusă de academicianul Eugen Simion, dar are patru membri titulari, șapte membri corespondenți (printre care și doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan), doi membri de onoare, la care se adaugă câțiva membri de onoare din străinătate. Să nu uităm Biroul Prezidiului. Autorul se referă doar la doi dintre academicieni, dar, de fapt, unul e capul răutăților. (Domnul Mihăieș a fost modest și elegant, nu s-a luat de întreaga Secție de Filologie și Literatură din Academie și de Biroul Prezidiului. Deocamdată.)
Este momentul să fac un autodenunț. Îi cunosc pe „complotiști” de când mi-au fost profesori la Facultatea de Litere a Universității din București, iar cu unul dintre ei am colaborat și lucrez în continuare, mă refer la doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan. Așa cum o cunosc, pot spune că doamna profesoară nu are nimic în comun cu prezentarea din articol. Surprinzător este faptul că domnul Mircea Mihăieș își face un titlu de glorie spunând că e interesat numai de (așa-zisele) fapte petrecute la Academie și că nu știe și nici nu vrea să știe care e valoarea profesională și umană a doamnei Dindelegan. (În virtutea acestui fapt își permite să facă afirmații nedrepte, profund jignitoare și fără nicio acoperire în realitate. Cum altfel ar putea fi calificate afirmațiile din articol?!). Dar faptele nu pot fi separate de persoană și numai dacă nu cunoști persoana, îți poate trece prin minte să o acuzi de astfel de lucruri precum complot, supunere oarbă față de superiorul ierarhic etc. Ne aflăm în plin circulus in probando: o persoană este rea, pentru că a făcut ceva și a făcut ceva, pentru că este rea.
Am lucrat la Departamentul de Lingvistică alături de doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan, am participat la proiectele coordonate de dumneaei. Aș îndrăzni să spun că întreaga carieră a doamnei profesoare este rezultatul unei munci asidue, fără compromisuri și că nu există vreo persoană care să o convingă să participe la un complot și să renunțe la principiile respectate o viață întreagă atât în plan profesional, cât și uman. Aș putea fi acuzată că sunt subiectivă, că, la rândul meu, am vreun interes (?!) în a o apăra pe doamna profesoară. Dar dacă toți care îi iau apărarea sunt bănuiți că au un interes, de ce ar trebui să credem ce se spune într-un articol denigrator în care nu se prezintă nicio dovadă?
2) Se întâmplă ca în complotul mioritic să se insinueze „străinul cel rău”. Un complot nu e odios dacă nu este implicat și un străin. În rolul „străinului de neam și țară” (sună cunoscut, nu?) este distribuit un „oarecare” Martin Maiden. În articol se afirmă că acest „străin” a obținut – în urma complotului, desigur – un premiu al Academiei, pe care, evident, nu-l merita (!). Domnul Mircea Mihăieș nu ne oferă foarte multe date despre „străinul de neam”, dar menționează – în treacăt – faptul că nu poate aprecia poziția acestuia în lumea academică anglo-saxonă, întrucât nu a găsit (pe net?) suficiente informații. Din articol reiese că „străinul” ar fi coordonat vreo trei volume (găsite cu greu de domnul Mircea Mihăieș și despre care nu știe sau nu vrea să spună unde au fost publicate, la ce se referă etc.) și că a scris un capitol de morfologie într-o carte de sintaxă. „Străinul de neam” pare să mai fi făcut câte ceva, de vreme ce a fost decorat de Președintele României (alt complotist!) și a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București (parte a complotului!). Nici pentru acestea meritul nu-i aparține în întregime, pentru că în articol se insinuează că și decorația, și titlul ar (putea) fi obținute în urma unor mișmașuri (și așa ne întoarcem din nou la doamna profesoară Dindelegan...). Și cum nu era suficient, domnul Mihăieș permite ca în revistă să se folosească o fotografie a „străinului” pentru care nu are acceptul de a o prelua și de a o reproduce și care e plasată – din nou strategic – acolo unde se vorbește despre un plagiat. „Străinul” nu are nicio legătură cu plagiatul, dar acum ce mai contează?!
Aici e momentul pentru un al doilea autodenunț. Spre deosebire de domnul Mihăieș, știu cine este domnul profesor Martin Maiden. Străinul, cum ar veni.
Dar cum să fie străin cineva care este căsătorit cu o româncă și vorbește românește perfect (dacă ăsta nu e complot, atunci nu știu ce este). Aș spune că Martin Maiden face mai multe pentru lingvistica românească și, implicit, pentru cultura noastră decât românii care, de pildă, au lucrat la un moment dat în instituții culturale finanțate din bani publici. Și aș vrea să fie foarte clar că profesorul Martin Maiden nu a primit finanțare din România pentru proiectele sale.
Dar cine este Martin Maiden? Profesorul pe care îl cunosc este cu totul diferit de prezentarea din articol. De altfel, în articol nu se menționează că Martin Maiden este profesor de romanistică la Oxford (dar ce mare lucru?!), fellow la Trinity College (ei, și?!) și membru al Academiei Britanice (dar avem și noi!). Toate aceste informații sunt omise din articol, pentru că ar fi fost greu de integrat în teoria complotului. De ce un profesor care predă la Universitatea din Oxford și a cărui valoare e recunoscută de lingviști din toată lumea – fie ei romaniști sau româniști etc. – ar vrea să participe la un complot pentru un premiu al Academiei Române?
Profesorul pe care îl cunosc are meritul de a fi participat activ la deschiderea lectoratului de limba română din cadrul Universității din Oxford, de a-l sprijini – atât în plan profesional, cât și uman – pe lectorul român, de a susține și de a organiza conferințe consacrate limbii române, de a pregăti cursuri de istoria limbii și de dialectologie nord și sud-dunăreană. De asemenea, ar trebui menționate cărțile, capitolele și zecile de articole despre probleme de morfologie, în care datele provenind din limba română sunt plasate în context romanic sau sunt aduse pentru prima dată în atenția publicului. Lista este foarte lungă și nu aș vrea să pară că interesul meu este de a face o laudatio, pentru că profesorul Martin Maiden nu are nevoie de așa ceva. Faptele vorbesc de la sine. Personal, în ultimii ani, când am lucrat alături de profesorul Martin Maiden, am învățat și m-am format ca lector și cercetător și pentru tot sprijinul acordat cu generozitate în acești ani țin să-i mulțumesc public.
Decorația oferită de fostul Președinte al României, Traian Băsescu, și titlul de Doctor Honoris Causa conferit de Universitatea din București nu sunt rezultatul vreunui complot și nici nu au fost cerute de profesorul Martin Maiden. Ele sunt o formă de recunoaște a activității profesorului. Domnul Mircea Mihăieș are dubii, dar nu prezintă nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor dumnealui.
Aș mai adăuga că la sfârșitul anului trecut – tocmai când domnul Mircea Mihăieș se întreba – retoric? – cine este Martin Maiden și ce merite are ca să fie premiat de Academia Română – profesorul Maiden primea finanțare prin fondul John Fell pentru un proiect destinat cercetării istroromânei, o varietate a limbii române aflată în pericol de dispariție. Ironia sorții...
3) Am văzut cine sunt „complotiștii” și cine este „străinul”. Ar mai fi cartea premiată de Academie, despre care domnul Mircea Mihăieș afirmă că este doar un „volum de studii”. Din nou, autorul omite strategic date și recurge la neadevăruri. Din articol nu aflăm unde a fost publicat volumul, cine l-a coordonat, cum a fost distribuită redactarea capitolelor și, în sfârșit, la ce se referă această carte. The Syntax of old Romanian a apărut în 2016 la Oxford University Press (mare lucru?!). Proiectul a fost propus de Gabriela Pană Dindelegan și Martin Maiden (ne-am întors la „complotiști” și „străin”!), care au coordonat acest volum. Autorul articolului este convins de faptul că titulatura consultant editor care apare în dreptul numelui profesorului Martin Maiden nu înseamnă mare lucru în economia redactării acestei cărți și că e doar o formulă goală de sens. Din articol nu reiese ce anume îl determină pe domnul Mihăieș să creadă asta. The Syntax of old Romanian nu este în niciun caz un „volum de studii”, ci este o carte unitară de sintaxă a limbii vechi, în care sunt aduse în discuție fapte de limbă ce nu au mai fost discutate până în prezent, dintr-o perspectivă reflectând noile tendințe din lingvistică și pe baza unui corpus extrem de bogat și divers. Arhitectura cărții – care abordează evoluția în diacronie a grupului nominal și a grupului verbal, problema adjuncților și disjuncților, dar și fenomene de micro- și macrovariație sintactică etc. – a fost gândită de Gabriela Pană Dindelegan și Martin Maiden. În plus, profesorul Maiden a redactat un capitol cu implicații pentru fenomenele de interfață dintre morfologie și sintaxă, a oferit sugestii de interpretare pentru diverse fapte de limbă, a adus în discuție perspectiva comparativă, oferindu-ne date din alte limbi romanice și din bibliografia recentă, a corectat și a participat la traducerea volumului.
Domnul Mircea Mihăieș este un literat care vorbește cu ușurință (cam cu prea mare ușurință, dacă nu cumva cu ușurătate) despre o carte de lingvistică. Până aici nu sunt prea multe de reproșat. Oricine o poate face. Cu o singură condiție: să fi citit cartea. Reformulez, domnul Mircea Mihăieș este un literat care vorbește cu ușurință despre o carte de lingvistică pe care nu a citit-o. Iar acest fapt e grav, nu pentru că e vorba de Mircea Mihăieș sau de un literat vorbind cu ușurință despre o carte de lingvistică (despre care putem discuta), ci pentru că implică o atitudine neștiințifică, tradusă prin nu e nevoie să citesc, pentru că știu eu mai bine cum stă treaba... Iar când acest fapt este combinat cu intenția de a denigra persoane despre care nu știi nimic, rezultatul nu poate să-l măgulească pe autor. Indiferent ce crede domnul Mircea Mihăieș despre cercetătorii care au lucrat la această carte, aș îndrăzni să-l rog să o citească. S-ar putea să afle lucruri pe care nu le știe.
Notă: Articolul menționat reia informații apărute într-un alt text (din 24 decembrie 2018) publicat pe platforma marginaliaetc.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.