Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Un savant discret trece dincolo

Când m-am angajat acum șaisprezece ani la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, am fost strivit de apariția sinistră a clădirii care îl găzduiește. Așa-zisa Casă a Academiei de pe Calea 13 Septembrie are toate datele unui delir coșmaresc: interminabile holuri cu uși nenumărate pe care e imposibil să nu te rătăcești, un fel de labirint malefic cu rânduri de scări și lifturi hodorogite, cu o curte interioară abruptă căreia nu-i lipsește decât plasa de sârmă ca să te crezi la închisoare. Plutește prin cotloane un duh de spaimă nerăzbunat și veșnic la pândă. Spații uriașe goale îți dau reale senzații de claustrofobie. E o mișunare aici, un foșnet surd, căldură prăfoasă vara și glaciațiune dantescă iarna. O clădire șui în care mezaninul e sub parter și care își deschidea, acum șaisprezece ani, porțile într-un șantier nerezolvat decât mult mai târziu, șantier prin care treceai musai ca să ajungi la etajele superioare.

În ani de zile m-am obișnuit cu locul și zâmbesc acum la stupefacția turtită a câte unui oaspete nenuntit cu năluca aceasta în spațiu. Ar fi totuși nedrept să spun că mi-am depășit angoasa cu vremea. După doi ani de la angajare, ea persista intactă și ar fi putut să fie la fel de ascuțită și după o mie de ani dacă nu aș fi avut parte de o experiență esențială. În mod cu totul neașteptat, directorul de pe vremea aceea a Institutului, academicianul Marius Sala, mi-a propus să devin secretar al comisiei de revizuire a Dicționarului Etimologic. 

Adică să intru, la douăzeci și ceva de ani, în cușca marilor bătrâni. Ședințele se țineau de două ori pe săptămână și îți dădeau senzația că erau din altă lume, o lume vie, autentică, de încrucișată prietenie, în care, mai cu seamă, nu se cuibărea nici o umbră de orgoliu sau duh de concurență. Circula între stâlpii dicționarului un flux pașnic și larg: oficiau, cu vervă, domnul Marius Sala și, sobru, domnul Andrei Avram, asistați de cea mai gracilă și mai cordială prezență feminină din Institut, doamna Laura Vasiliu. Era între aceste trei mărimi (și de vârstă) un rodaj academic perfect și un subțire joc de amiciție.

Domnul Avram era, dintre ei, cel mai greu accesibil. Nu am cunoscut pe altcineva căruia să i se potrivească mai bine vorba „taciturn”. Îmbrăcat întotdeauna în costum și cravată, înalt și ușor adus de spate, grizonant, nu mi-a dat niciodată impresia că ar fi sever, însă cu siguranță un exemplar de mare austeritate. 

Știam despre dumnealui ce știa toată lumea tânără din Institut, că e un greu al foneticii și al fonologiei, deci o rara avis din specia celor mai abstruse posibil, un pasionat de sunete, de cantități, de matematice raporturi între atomii limbii. Era dintr-o familie ilustră din Turda, a fost student la Litere în Cluj, discipol al savantului Emil Petrovici, a venit imediat după studenție în București și s-a angajat la Institut, unde a respirat aerul tare al mărimilor lingvisticii românești de atunci, Iorgu Iordan, Alexandru Graur și Al. Rosetti, ultimul fiindu-i mentor vreme îndelungată. Publicul larg o știe, cel puțin după nume, dacă nu după legendara „Gramatică pentru toți”, pe soția dumnealui, gramaticiana Mioara Avram, cu care a făcut o pereche extraordinară.

Cam atât știam despre domnul Avram când am intrat la primele ședințe de etimologie. Vorbea rar la început, dar m-a uimit de fiecare dată logica zdrobitoare a fiecărui argument. Era, în plus, înzestrat cu o retorică științifică cum n-am mai văzut la nimeni. Intervențiile dumnealui erau fulgerătoare și vii, exprimate într-o limbă română echilibrată, clară și, în același timp, cu nuanțe surprinzătoare. Mai târziu aveam să înțeleg că firea aceasta de autentică austeritate monahală era alimentată de un acut spirit de joacă: îi plăcea să strecoare finețuri sub aparența unei desăvârșite discipline a gândirii. Pe măsură ce treceau săptămânile și îl ascultam vorbind, descopeream în domnul Avram lingvistul total, o combinație altfel incompatibilă de neogramatic și modernist radical. Știa tot, citise tot, metabolizase tot. Deși foarte discret și niciodată autoreferențial, avea față de cei mai mulți lingviști, un avantaj net: cunoștea cu adevărat toate limbile din Europa, de origine indo-europeană sau nu. Avea o anvergură lingvistică fabuloasă și o experiență de teren pe măsură. Dar oricâte fapte de limbă ai ști, oricâtă întindere ar avea cunoștințele tale de filologie, oricât de mare fonetician, specialist în morfologie, sintaxă sau lexic ai fi, toate această erudiție de specialitate n-ar depăși, prin natura totuși aridă a domeniului, bunele limite ale unui cumințenii de școală.

Domnul Avram însă era foarte cultivat, avea, de fapt, o cultură titanică. Vorbea cu egală competență și pasiune despre cercetările antropologice ale lui Evans-Pritchard sau Malinowski și despre misterioasele aventuri ale lui Heyerdahl, despre rituri romane străvechi și despre pretențioase maniere japoneze, avea o înțelegere profundă a faptelor matematice și o imemorială pasiune pentru chimie, era vrăjit de ramificațiile ultime ale naturii, până la cea mai neînsemnată gâză sau floare. Știa multe despre culori și despre minerale. Era, în toate fibrele ființei sale, un fior aproape mistic pentru ceea spiritele aulice ale romantismului german numiseră Naturphilosophie. Interesul dumnealui pentru faptele de limbă devine comprehensibil la cotele lui adevărate numai dacă e înțeles în această încercare de cuprindere sistematică a întregului. Și putea să cuprindă totul pentru că era de o inteligență nativă uimitoare. 

Dar nici specializarea dumnealui, nici cultura prodigioasă și atât de limpede așezată nu-i egalau umanitatea caldă și moralitatea esențială. Cred că, dacă, forțând un sofism, amintirea mi-ar fi condiționată să păstreze o singură trăsătură a domnului Avram, aș alege să-mi aduc aminte de dumnealui ca de una dintre cele mai bine echipate conștiințe morale pe care le-am cunoscut. 

Și domnul Avram a fost una dintre marile minți ale secolului trecut care, sub amenințarea compromisului cu puterea comunistă, a ales marginea luminată, refuzând în mod repetat catedra și orice forme de mărire academică. Consacrarea a venit însă inevitabil, pentru că lumina nu poate rămâne sub obroc. A rămas în sinea lui un democrat autentic, un prooccidental convins și un patriot discret. 

Un individ care și-a îndeplinit mandatul pe care i-l încredințaseră generațiile de strămoși iluștri din spate și pe care l-a trecut mai departe urmașilor lui, la fel de înzestrați. Non vane vixit!

***

PS. După câteva ore de la publicarea articolului de mai sus, mi s-a adus la cunoștință decizia CNSAS nr. 1416/11.05.2017, care susține că domnul Andrei Avram nu a fost lucrător/ colaborator al Securității. Totuși, din raportul CNSAS rezultă că domnul Avram a semnat angajamente, a adoptat trei nume conspirative de-a lungul vremii („Lambrior” în 1961, „I. Manu” în 1970 și „Albu” în 1985) și a dat note informative despre colegi de-ai dumnealui. Acest post scriptum, oricât de dureros pentru mine, nu-și propune să judece, ci să informeze corect publicul cititor căruia îmi cer scuze că, din neștiință, l-am putut induce în eroare.      

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Draga d-le Colceriu,

    am ajuns din întîmplare la textul dvs care îl are în centru pe Andrei Avram sr. Îmi permit să emit cîteva observații aspra lui. Mă tem că portretul pe care i-l faceți savantului este contrapus într-un mod nepotrivit de paragraful final, din 'p.s.' Cine citește rîndurile pe care le semnați are impresia că Andrei Avram sr. a fost, pe lîngă activitatea sa profesională, un informator. Ar fi bine să definiți informatorul. Ca să nu insist asupra unor amănunte ce pot părea chichițe, cred că v-ar fi greu să numiți pe cineva a cărui existență profesională sau în general umană a fost lovită de vreo 'informație' obținută prin sursa care ”a adoptat trei nume conspirative de-a lungul vremii („Lambrior” în 1961, „I. Manu” în 1970 și „Albu” în 1985)”, cum spuneți dvs. De fapt, numele conspirativ era dat de securist, dacă nu mă înșel! În fine...
    Problema este că așa cum am văzut și în alte cazuri, cei care găsesc o astfel de '(tiri)bombă' de gazetă fac o treabă cu nimic mai bună decît a securiștilor pe care îi întîlnești în orice dosar de felul acesta. Cu alte cuvinte, este căutat senzaționalul, fără a se cerceta amănuntele, fără a se lua în seamă circumstanțele, întrebările fundamentale. Iar acestea ar putea fi:
    1. pe cine a turnat cineva?
    2. cum a ajuns să fie recrutat și de ce?
    Ceea ce vreau să spun este că nu se obosește nimeni - din cîte constat cu tristețe - să analizeze 'cazul'. Știți ce însemna să vrei și să ajungi să ai o carieră ca a d-lui Avram? Putem spune „a făcut pactul....”, după o formulă des întrebuințată. Nu cumva în acele note sau ce-or fi fost a scris niște mărunțișuri nesemnificative ca să îi fie permis să lucreze și să ajungă la rezultatele la care a ajuns?

    Problema pe care o ridic, dragă d-le Coleceriu, poate puțin prea abrupt și fără nuanțări este dublă:
    1. cine îl judecă pe Andrei Avram sr?
    2. Pentru ce fapte?

    André Martinet l-a propus să facă un Institut de lingvistică în străinătate, fără să îl cunoască personal, doar după ce îi citise niște articole.
    2. Văd mulți dintre membrii actuali ai societății - nu doar românești - care nu au trăit sub comunism, dar care ar fi, cu toate acestea niște șefi de partid extrem de potriviți. Cu alte cuvinte, cînd dăm o sentință, este cazul să ne uităm la ceea ce înseamnă valori fundamentale. Poate nu a fost o fire eroică, care să le spună în față tovarășilor „plecați de la mine, blestemaților!” Așa este, dar cine sînt eu să îl acuz pentru aceasta? Sînt eu mai bun, mai curajos, mai neînfricat? Sau, dimpotrivă, dacă ar veni acum securistul la mine, mi-aș a duce aminte că am copii, că mi-e frică de violențe fizice ș.a.m.d. Înainte să scriu despre cineva că a făcut ceva rău, de genul «a colaborat...» m-aș uita în fundul sufletului meu și m-aș întreba ”sînt mai breaz?” și după aceea aș ridica piatra. Sigur, nu ați blamat, doar ați făcut public... cititorul are dreptul...
    Poate că eroismul d-lui Avram sr a fost să continue să facă cercetare; aceasta și să își ducă crucea.
    • Like 0
  • Corina check icon
    Văd că a apărut un PS. Poate așa se explică discreția savantului și refuzul de a intra în universitate, ca magistru în văzul lumii: prin conștiința compromisului făcut. Eu cred că securiștii prezentau lucrurile astfel încât puteai crede că ești patriot nerefuzându-i. Au fost cazuri de oameni cinstiți în sine care au dat dinadins note derizorii, fără niciun amănunt incriminabil din viața celor urmăriți. E interesant de observat că vizați pentru racolare au fost și profesioniști remarcabili, oameni care au acceptat stigmatul abject al unor nume de împrumut și sentimentul definitiv de vină. Poate tocmai asta s-a urmărit cu ei. Să li se dea senzația de emasculare, să li se ia puterea de a ridica vreodată glasul, de a dori vreodată să impună schimbări semnificative, așa cum talentul, știința, experiența acumulată și caracterul i-ar fi putut determina să îndrăznească la un moment dat.
    • Like 1
  • La prima impresie, imi zic: frumos mai scrie si descrie un om frumos. Pana la post-scriptum. Care e scurt si neclar. Cum adica nu a colaborat cu Securitatea, dar a dat note despre colegi cu trei pseudonime? Cum adica la cateva ore de la publicare, ati adaugat post-scriptumul? Daca tot ati adaugat, de ce ati expediat post-scriptum-ul de sens contrar, chiar la final, si nu ati retras tot articolul pentru rescriere in totalitate. Cu lumini si umbre, din perspectiva proaspat aflatelor fapte. Va scriu, asa, in calitate de ziarist. Dar si pentru ca am studiat in detaliu la CNSAS, dosarele de condamnati politic, ale tatalui, respectiv bunicului meu. Or, de acolo am aflat ca informatorii erau fiintele odioase care, pentru bani, vindeau firimituri, orice, pe care se cladea, fila cu fila, argumentatia condamnarii la inchisoare a unor nevinovati. Asa ca, ce sa zic. Frumos scrieti, dar clar in demersul dvs nu sunteti, Adica nu stiti unde ati vrut sa ajungeti, si nici unde ati sfarsit-o. Si ne-ati mai tarat si pe noi in naclaiala asta. In concluzie, prost. Foarte prost. Mai taceti o tura, daca nu puteti gandi mai mult asupra consecintelor logice si morale ale scriiturii dvs.
    • Like 1
  • Requiescat in pace...îmi imaginez suferințele d-lui Avram din timpul activității sale când era nevoit să vadă în vecinătate o altă construcție ”odioasă” în care veselia agramaților atinge pe zi ce trece cote alarmante....
    • Like 0
  • Frumoase cuvinte și, mai ales, frumoasă atitudinea discipolului.
    • Like 0
  • Corina check icon
    Să sperăm că venerabilul dumneavoastră coleg și-a câștigat „un loc luminat, un loc cu verdeață, un loc de odihnă”...
    Rămâne cum am stabilit. Sunteți un mare norocos. Dincolo de meritele concrete, poate ați fost ales și pentru că dați din casă frumos și folositor. Nu oricine ar dori, nu oricine ar putea să facă îmbietor publicului larg un astfel de mediu.
    • Like 0
  • Frumosa scriere !
    Meritul se imparte si celor care stiu sa vada si sa aprecieze calitatea omului imbunatatit.
    • Like 2
  • Frumosa scriere !
    Meritul se imparte si celor care stiu sa vada si sa aprecieze calitatea omului imbunatatit.
    • Like 0
  • Nu mi-am pus problema pînă acum cum arată "olimpienii" care-mi cer să scriu "nicio, sunt și pâine"... Pt că am dat reject la reguli stupide. Dar na, eu sînt 'decît' un inginer! :-D
    • Like 1
  • Dumnezeu sa-l odihneasca!
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult