Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Tâlcul infamiei. Câteva lămuriri la nelămuririle domnului Mircea Mihăieș

Foto: Suplimentul de cultură

O profesoară de la Universitatea din București face școală. În cei patruzeci și doi de ani de catedră i-au trecut prin mână mii de studenți, a ținut toate cursurile imaginabile din domeniul dumneaei, a coordonat o pletoră de lucrări de licență și de masterat și de teze de doctorat. Nu a ratat nicio treaptă din obișnuitul cursus honorum al unui universitar. Are în spate o activitate de cercetare prodigioasă. A scris foarte mult și a făcut parte din toate marile proiecte de gramatică a limbii române și de limbă română contemporană din ultima jumătate de veac. E citită și citată masiv, a devenit lectură obligatorie. E ceea ce se numește un profesionist desăvârșit. Ca atâția din colegii ei din mediul academic românesc, oameni sensibili la idealul împlinirii de sine. 

Numai că, spre deosebire de grosul profesorilor universitari români care își pot justifica onorabil ascensiunea, doamna Gabriela Pană Dindelegan a avut un talant mai mult, pe care l-a înmulțit cu prisosință. Profesoară la Universitate și cercetătoare la Institutul de Lingvistică din București, dumneaei creează școală. 

Adică, ajunsă la apogeul carierei științifice, nu-și irosește discipolii, nu-i pierde pe drum, nu-i meduzează, ci îi cultivă asiduu, le instilează știință, nu-i lasă o clipă, trage de ei spre folosul lor. Le citește mințile, le știe puterile și, în funcție de asta, îi zidește lăuntric și îi organizează în ierarhii. Le dă oamenilor structură și bună așezare într-un microunivers al cărui principiu de funcționare e din categoria neapropiatelor.

În ultimii cincisprezece ani, Departamentul de gramatică din Institutul de Lingvistică s-a schimbat radical sub conducerea doamnei GPD, cum o știu toți apropiații dumneaei. 

O echipă foarte tânără produce lucrări fundamentale pentru lingvistica românească: noua Gramatică a Academiei (2005/2008) și Gramatica de bază a limbii române (2010) sunt doar două titluri. 

Meritul absolut al membrilor echipei este că, pentru prima oară în cultura română, lucrări esențiale despre limba română sunt publicate într-o limbă de circulație internațională, adică engleza, la cele mai prestigioase edituri academice din lume: Oxford University Press (The Grammar of Romanian, 2013; The Syntax of Old Romanian, 2016) și Cambridge Scholars Publishing (Diachronic Variation in Romanian, 2015; Comparative and Diachronic Perspectives on Romance Syntax, 2018). Orice membru al comunității științifice știe că, pentru a ajunge să publici în amintitele locuri, trebuie să fii foarte performant și să vorbești „limba” Academiei mondiale, adică să te sincronizezi cu felul în care se face cercetare astăzi în marile centre universitare din lume. Cercetătorii care semnează volumele de mai sus au avut șansa excepțională de a învăța de la sursă „limba” de care vorbeam și asta pentru că doamna GPD a înțeles să-și trimită discipolii la studii avansate la universitățile care țin stindardul disciplinei noastre (Oxford, Cambridge, MIT, NYU, Utrecht etc.). 

Numărul profesorilor români atât de inteligenți și de empatici e foarte, foarte redus. Odată reveniți la posturile universitare și de cercetare pe care le ocupă pe merit în București, oamenii aceștia entuziaști beneficiază de renumele excelent pe care și l-au făcut în străinătate și de o perspectivă nouă asupra unui material masiv de cercetare. Metoda cu care tratează limba română este inedită în spațiul cultural românesc și, deocamdată, singurul cod inteligibil pentru lumea mare. 

Mircea Mihăieș

Una dintre lucrările datorate echipei de lingviști de la Institut, anume Syntax of Old Romanian (OUP 2016), a fost distinsă anul acesta cu premiul Academiei Române. Fapt contestat recent de domnul profesor Mircea Mihăieș de la Universitatea de Vest din Timișoara, care o așeza pe doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan în rândul potlogarilor din politica românească (vezi https://www.marginaliaetc.ro/mircea-mihaies-o-frauda-de-proportii-la-academia-romana/). În viziunea domnului Mihăieș, doamna GPD s-ar fi dedat, împreună cu domnul academician Eugen Simion, a cărui „slugă prea-plecată” este, la tot felul de matrapazlâcuri pentru ca lucrarea amintită să primească premiul Academiei Române. Pe scurt, dumneaei ar fi făcut parte din juriul care a decis premierea lucrării și a primit a doua oară premiul Academiei, deși regulamentul spune limpede că premiul nu se acordă decât o dată în viață. Apoi că doamna Pană Dindelegan nici măcar nu este autoarea volumului în cauză, ci doar „editoarea” lui (engl. editor) și că un anumit Martin Maiden, nimerit și el ca Pilat în Crez pe pagina de titlu a volumului, e doar „consultant” (sic!, engl. consultant editor), adică nici el autor al volumului. Autorii sunt, desigur, o seamă de pălmași al căror pomelnic domnul Mihăieș obosește să-l mai rostească până la sfârșit.

Trebuie spus din capul locului că doamna GPD nu a făcut parte din juriul care a decis premiile Academiei. Procedura presupune ca titlurile de lucrări să fie propuse secțiilor de specialitate din Academie, care, în urma unei examinări făcute de doi referenți interni, să fie prezentate Biroului Prezidiului Academiei. Biroul Prezidiului ia în discuție opțiunile Secției și le prezintă Prezidiului Academiei, care decide ce lucrări se premiază (vezi articolul 6 al Regulamentului Academiei Române). Doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan nu face parte nici din Biroul Prezidiului, nici din Prezidiul Academiei Române, foruri decizionale în privința acordării premiilor AR, deci domnul Mihăieș minte când spune că doamna GPD a făcut parte din juriul care a acordat premiul.  

Apoi e important de citit anunțul de decernare: „1. Premiul Timotei Cipariu. Lucrarea: Syntax of Old Romanian. Editori: Gabriela Pană Dindelegan*; Martin Maiden (Anglia)”. E de remarcat că Academia Română premiază lucrări, nu autori. E adevărat că dacă un autor a fost premiat, el nu mai poate primi a doua oară premiul Academiei. La fel de adevărat este că, dacă autorul este membru al Academiei, el nu poate primi premiul Academiei (articolul 16). În același timp, dacă un membru al Academiei face parte din echipa unei lucrări colective, respectiva lucrare poate primi premiul. În cazul de față, nu doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan este deținătoarea premiului (pentru că în trecut a mai primit premiul Academiei și pentru că actualmente este membru corespondent), fapt indicat de asteriscul care îi însoțește numele și a cărui semnificație este: „a mai primit premiul Academiei”. Asteriscul nu e semnul unei concesii la regulament, ci al unei precauții dezambiguizatoare: numele doamnei Dindelegan este prezent în anunț pentru identificarea lucrării și nimic mai mult. De asemenea, unii dintre autorii volumului au primit pentru alte lucrări premiul Academiei, deci nici ei nu sunt deținătorii acestui premiu. Premiind această lucrare, Academia Română a făcut un dublu gest de recunoaștere a valorii noii școli românești de lingvistică, școală ale cărei succese internaționale sunt de acum palpabile, și de diplomație culturală activă, prin premierea domnului profesor Martin Maiden, al cărui rol în apariția volumului în forma prezentă a fost esențial.

Textul domnului Mircea Mihăieș reușește performanța uluitoare de a pune sub semnul întrebării întreita dumnealui calitate de persoană publică. 

În general e de presupus că un formator de opinie este suficient de bine informat ca să nu-și inducă în eroare publicul cititor. Suntem siguri că un intelectual de calibrul Domniei Sale a avut acces la informații formale și informale deopotrivă. În orice caz, o lectură așezată a Regulamentului de acordare a premiilor i-ar fi lămurit o serie de nedumeriri și i-ar fi nuanțat o seamă de certitudini.

Apoi suntem uimiți că un gest atât de transparent de diplomație culturală a scăpat vigilenței fostului vicepreședinte al Institutului Cultural Român, instituție a statului a cărei misiune esențială este diplomația culturală. Din felul în care vorbește despre domnul profesor Maiden e limpede că domnul Mihăieș habar n-are despre cine vorbește. Domnul profesor Martin Maiden a fost decanul Facultății de Filologie a Universității din Oxford, este membru al Academiei Britanice și un nomen sublime al romanisticii mondiale. Mai mult, în 2014 a fost distins de președintele României cu Ordinul Național „Serviciu credincios” în grad de comandor. Cultura română îi datorează profesorului Maiden înființarea primului lectorat de limba română de la celebra universitate la care predă. Contribuția Domniei Sale la volumul Syntax of Old Romanian a fost esențială, de la redactarea lapidarului capitolul „Brief outline of the morphological system of old Romanian” (p. 9-13), la revizuirea atentă efectivă a întregii lucrări și, desigur, la publicarea ei în condițiile excepționale de care se bucură. Domnul profesor Maiden este un desăvârșit cunoscător al limbii române, în toate registrele, nuanțele și cuprinderea ei. Este un eminent dialectolog și un bun cunoscător al tuturor subdialectelor românei. Chiar și al graiului bănățean. Faptul că Academia Română a găsit cu cale să premieze o asemenea lucrare arată că instituția cu pricina, altfel atât de contestată pentru derapajele sale naționaliste, s-a depășit pe sine. Apelul domnului Mihăieș la „bărbăția” președintelui Academiei în vederea retragerii premiului arată limpede că, în cazul Domniei Sale, depășirea de sine se lasă încă așteptată. Despre bărbăție și biblioteci vorbea de curând și o altă conștiință trează a acestei națiuni din cauza căreia care am rebegit luni în șir în Piața Victoriei.

În fine, suntem revoltați de lipsa de curiozitate intelectuală a profesorului Mircea Mihăieș care scrie cu un aplomb dezarmant că lucrarea Syntax of Old Romanian este „o culegere de studii datorată unui lung șir de cercetători”. Ne întrebăm dacă domnul profesor a văzut volumul monumental la care se referă. Sperăm, spre păstrarea renumelui Domniei Sale de profesor, că nu l-a văzut și că vorbele amintite mai sus sunt reverberații ale unei triste colportări, după obiceiul pământului. Pentru că dacă domnul Mihăieș a văzut volumul publicat la Oxford University Press, atunci fie reaua-credință a Domniei Sale are tăria veninului, fie Domnia Sa nu poate deosebi „o culegere de studii” de un tratat în toată puterea cuvântului. Nu trebuie să fii filolog, așa cum este domnul Mihăieș, ca să-ți dai seama de prăpastia care se cască între cele două tipuri de lucrări. Syntax of Old Romanian este un vast tratat de sintaxă diacronică (are 700 de pagini), redactat după toate canoanele academice occidentale, suficient de important pentru ca cea mai prestigioasă editură academică din lume să-l publice cu o cheltuială însemnată. Faptul că domnul Mihăieș nu dă doi bani pe această „culegere de studii”, în vreme ce mari specialiști în domeniu străini îi salută apariția cu entuziasm (vezi reacția celebrului romanist Rudolph Windisch în Revue de linguistique romane), spune mult despre puțina înțelegere de către domnul Mihăieș a lumii în care crede că excelează.

La realizarea acestui articol a contribuit Alexandru Nicolae.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Lucian check icon
    Valeu !! S-ar putea scrie un roman cuprinzand "dezinformarile" (mai mult sau mai putin voite) ale formatorilor de opinie.
    • Like 2
  • Așadar,dl.Mihăieș a rămas egal cu sine...
    • Like 2
  • check icon
    Mâncătoria și dorința de a fi băgat în seamă, e un mod de a fi al multor, prea multor români, indiferent de palierul socio-cultural ocupat și nu de ieri de azi. Tragedia de azi, vine din puterea de răspândire a acestui comportament prin internet. Noi românii avem prea bine înfiptă în mentalitate ideea „capra vecinului„, noi nu știm să fim invidioși productivi, adică să încercăm să ne depășim concurența, ci preferăm să o distrugem cu orice preț. Noi nu știm să polemizăm public de bun simț. Nici nu vrem să evoluăm și să diminuăm aceste tare.
    • Like 2
  • Ca sa-l alaturi pe Eliade lui Cartarescu deja e dincolo de sfidator sau probeaza un tip de neintelegere la limita jenei. Insa unele obraznicii au precedent, Nichita, de pilda, a fost tratat in acelasi mod ajungandu-se ca briliantele sale sa fie ameatecate printre niscai poezele ale unor ilustri anonimi plini de fervoare.
    • Like 0
  • Corina check icon
    La mulți ani! Mie-mi place la nebunie când indivizi care l-au susținut pe Băsescu își arată stofa în toată splendoarea. Avem aici un universitar care expediază munca prodigioasă a unei colege în cuvinte legate de slugi prea-plecate și de lins. Scurt și edificator.
    • Like 3
  • Rucs Rucs check icon
    Recunosc portretul din articol al dnei GPD, fiindu-i studenta - si nu dintre cele mai bune, pe care le-ar fi putut “creste” (de altfel, eu urmam filiera de literatura, nu de limba). Totusi, am admirat mereu exact ce spuneti: multimea sa de discipoli, grija de a construi ceva, de a crea scoala, emulatie, cercetare. Lucru rar oriunde in Romania, unde invidia ne paralizeaza. Cu toate astea, articolul dvs ne-ar mai putea indemna la o reflectie: acestia suntem. Romania moderna a fost construita mai mult de intelectuali (pasoptisti, junimisti etc), decat de politicieni. Poate caderea libera a societatii romanesti este datorata si caderii mediului intelectual? Degradarea societatii noastre ne e datorata tuturor, la toate palierele. Faptul ca s-a stat cu lunile, rebegiti, in Piata Victoriei, devine irelevant daca privim lucrurile asa: politicienii nu sunt cu nimic mai rai sau mai buni ca noi. La toate nivelurile societatii gasim aceeasi invidie institutionalizata si refuzul de a colabora pentru ca nu cumva celalalt sa urce mai sus ca noi. Politicienii sunt absolut re-pre-zen-ta-tivi pentru lumea romaneasca. P.s. contestarea din interior are lunga traditie la romani. Cate premii nu ne-au decernat cei din afara care sa nu fie contestate de...romani? Eliade, Cartarescu...cercetatori din prezent... Actori, regizori... Nu mai dau nume. Indiferent de preferintele sau partizanatele noastre interne, facem figura trista sa ne contestam asa intre noi, cu reclamatii inveninate adresate unor jurii din afara.
    • Like 7
    • @ Rucs
      Corina check icon
      Oare Thomas Mann l-ar fi citit pe Cărtărescu?
      • Like 1
    • @ Corina
      Dan Dinu Dan Dinu check icon
      E interesantă întrebarea ta. Dezvoltă-o, te rog, aici: dan_margarint@yahoo.com

      • Like 0
    • @ Dan Dinu
      Corina check icon
      Nu am de spus nimic deosebit. Mă întreb, numai, dacă Thomas Mann ar fi citit toate cărțile lui Cărtărescu în întregime și dacă l-ar fi perceput ca pe un mare scriitor de folos lumii cum era el și cei pe care îi admira. Și ce ușor e manipulată memoria lui.
      • Like 0
    • @ Corina
      Dan Dinu Dan Dinu check icon
      Nu ştiu dacă Thomas Mann l-ar fi citit pe Cărtărescu. Ştiu însă că eu am citit cu mare greutate câteva dintre cărţile lui Cărtărescu. Plus o jumătate din jurnalul lui Zen, cel plin de văietături, la care aş înţelege motivul scrierii dar nu pricep motivul publicării ! Până una alta, am ajuns la o despărţire amiabilă de scriitorul Cărtărescu pe motiv de nepotrivire de caracter. Mă mai întreb, însă, ce anume îmi repugnă în stilul lui şi nu am un răspuns, deocamdată. Mi s-a părut că am găsit şi la tine problema asta.
      • Like 0
    • @ Dan Dinu
      Corina check icon
      Vă respect efortul. Am mai auzit așa ceva. Oameni care mănâncă literatură pe pâine și scriu ei înșiși au renunțat mai repede. De ce să accepți servitutea de a bate câmpii alături de imaginația cuiva, dacă ți se pare arid și fără sens?
      • Like 0
    • @ Corina
      Dan Dinu Dan Dinu check icon
      Într-adevăr, arid şi fără sens, e bine spus. Credeam că e ceva în neregulă cu mine ... .
      • Like 0
  • Dan Dinu Dan Dinu check icon
    Pe vremuri, îi citeam domnului Mihăeş editorialele publicate în Evenimentul zilei, dacă îmi daţi voie să numesc astfel acel ziar. Scria cu intestinele nişte chinezării de texte, sclav propriilor idiosincrasii pe urmele cărora îşi detona în fraze băloase, maţele domniei sale. Rareori am văzut un om mai lipsit de măsură, rareori am citit texte mai dezlânate, mai ieftine. Simţeai pornirea ciudată să aperi orice critica acest individ. Până şi psd-ul merita un critic mai acătării... .
    • Like 2
  • Ne lipsește exercițiul polemicii și acum la 29 de ani după schimbarea profundă produsă odată cu Revoluția Anticomunistă din decembrie 1989, inclusiv la nivel academic. Pe de-o parte nu se acceptă din start orice critică la adresa „monștrilor sacrii”, iar pe de altă parte sunt prea ușor lansate critici inconsistente la adresa acestora, lăsându-se la o parte obiectul criticat și punând în loc critica la adresa calității autorului unui demers științific/literar/politic ( pentru că și ei sunt/au fost oameni, nu-i așa ? ).
    • Like 2


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult