Nici vremurile pe care le trăim acum nu sunt chiar cele mai dătătoare de speranță. Sau cel puțin așa le percep eu.

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Cultura pervazivă în capitala banilor pare a fi aceea a unei totale și radicale deschideri pentru orice fel de tranzacție lucrativă. Inflație? Să fie, nu contează atât timp cât generăm venituri într-un ritm mai ridicat decât inflația. Dobânzi mari? Șomaj? Nu contează atât timp cât profiturile noastre ne permit să reinvestim în zonele ”corectate” de inflație. Dolar prea puternic? Care-i baiul? Vom putea cumpăra mai mult la Londra și Paris. (Foto: Profimedia Images)