Foto: Profimedia Images
În iulie anul acesta am călătorit la New York împreuna cu câțiva prieteni și colegi mai mult sau mai puțin corporatiști, ocazie cu care am vizitat o serie de companii printre care Bloomberg, Alliant, antreprenori mai mici sau mai mari.
Am observat, nu fără surpriză, că doar pentru cei în jur de 60 de ani războiul din Ucraina părea să existe ca subiect de discuție. Pentru restul, tot ceea ce conta era: ”So what can do together? Can we make some money?”.
Cultura pervazivă în capitala banilor pare a fi aceea a unei totale și radicale deschideri pentru orice fel de tranzacție lucrativă. Inflație? Să fie, nu contează atât timp cât generăm venituri într-un ritm mai ridicat decât inflația. Dobânzi mari? Șomaj? Nu contează atât timp cât profiturile noastre ne permit să reinvestim în zonele „corectate” de inflație. Dolar prea puternic? Care-i baiul? Vom putea cumpăra mai mult la Londra și Paris.
Seninătatea și candoarea pe care mi s-a părut că o înregistrez mă face să cred că la mijloc nu este cinism rapace, cât mai ales un optimism debordant rezistent la orice umbră de îndoială. Un analist al Bloomberg, la mai puțin de cinci minute după ce m-a cunoscut, mi-a recomandat să aplic pentru un post la organizația lui, oferindu-se generos să-mi facă și o recomandare. L-am întrebat dacă nu este imprudent să ofere un astfel de gir unui om abia întâlnit. Mi-a răspuns iute: „Eu iubesc organizația asta și recomand tuturor să încerce să se alăture Bloomberg. Compania are filtre și algoritmi, selecția nu este treaba mea.”
Asociatul Blomberg de la poartă care ne-a făcut turul în calitate de turiști business exuda un soi contagios de bucurie nejucată în legătură cu orice: peștii koi din acvariu? Știa câți sunt acum, câți au fost, ce mănâncă, cum îl cheamă și la ce servesc ei. Irelevant, poate chiar ridicol, însă în același părea să știe inclusiv aspecte tehnice ale clădirii: ce tip de fier, beton și instalație de ventilare se folosise. Pe alocuri îți mai strecura câte ceva despre întâlnirea lui fortuită cu Will Smith in lift transformând banalul ”Hi, how are you doing today?” într-un fel de relatare despre un eveniment epocal.
Efervescența asta căpăta pe alocuri accente amețitoare. În metrou oameni total necunoscuți se aștern la vorbă cu tine fix lângă alții care se comportă ca în Gotham. Junkies care se injectează în talpă în văzul lumii, domni și doamne care își fac machiajul sau toaleta în public. Și vorba unui profesor catalan care ne-a însoțit: „La noi, în Barcelona, ne plângem și facem mare tam-tam că nu știu ce stație de metrou nu are rampă pentru cei cu dizabilități. Metroul de la New York nu are așa ceva în nicio stație, e probabil la fel ca în 1900. Probabil că cheltuiesc banii în altă parte”.
Gropile și asfaltul din Manhattan aduc mai degrabă a București decât a oraș în care chiriile în unele zone nu mai scad sub 5000 de dolari pe lună. Celebrul hot-dog de la tonetele de lângă Central Park costa acum 10 USD și uneori, dacă ai răbdare poți să-l mănânci lângă șobolani cât pisica ziua în amiaza mare. Mi se spune totuși că orașul nu a fost niciodată atât de sigur și de curat pe cât este acum...
Cred că pentru orice profesionist în management un „pelerinaj” la NYC odată la câțiva ani ar trebui să fie obligatoriu. Am aflat că așa zisele ESG-uri si SDG-uri înscrise În agenda 2030 UN au devenit noul eldorado al investițiilor. Salvarea lumii, a planetei pare să fi migrat de la periferia activismului la chiar miezul tare al Wall Street-ului. Nu avem nimic împotriva schimbărilor climatice sau a economiei circulare dacă putem să facem niște bani cu asta.
Deși la început o atare abordare mi s-a părut duplicitară și chestionabilă încep să cred că asumarea în integralitate a nevoii fundamentale a capitalului de produce profit ar putea să fie o variantă mai bună și credibilă decât voluntariatul, activismul și clamarea valorilor pure. NYC nu pare a avea nicio iluzie în legătură cu părțile sale negre ale felului de a fi în lume, nu le neagă și nu le ascunde. Caritatea, justiția socială sunt preocupări individuale, cel mult apanajul asocierilor private, restul urmează sau nu strict ca efect secundar la EBIT-ului pe care îl generează sau nu ”business-ul”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca doriti sa povestiti pur si simplu calatoria la NY atunci faceti-va un blog.
Altfel pierdem timpul cu banalitati. Sau e doar de lauda? O plimbare lejera si chiar daca s-a mai discutat ceva, oricum nu v-a interesat. Probabil ca priveati pe geam la toneta cu hot-dog.
Si cireasa de pe tort: oferirea unui post. Refuzat cavalereste: nu ma cunosteti si-mi propuneti un post? Mai, mai.