În spațiul public românesc, măsurile afirmative din educația terțiară, destinate romilor, au fost adesea interpretate printr-o lentilă simplistă și de mult prea multe ori etichetantă. Pentru mulți, existența acestor locuri alterează echitatea admiterii universitare, fiind considerate „locuri speciale”, acces „fără merit” și o formă de „favorizare” (ba chiar discriminare a majoritarilor).

„Dacă avem documente de arhivă care demonstrează faptul că acești oameni au fost exploatați economic de-a lungul a câteva sute de ani, iar în prezent venim cu o perspectivă paternalistă, în care se afirmă că biserica ar fi avut mai degrabă grijă de acești oameni, că le-ar fi asigurat hrană și un adăpost, atunci înțelegem că, de fapt, avem o incoerență între realitatea din documentele de arhivă și declarațiile pe care pe care le vedem astăzi”.