Să vorbim despre „locurile pentru romi”, pe care mulți le consideră incorecte. Iată ce paradox ascunde admiterea la facultate

sursa foto: Inquam Photos

În spațiul public românesc, măsurile afirmative din educația terțiară, destinate romilor, au fost adesea interpretate printr-o lentilă simplistă și de mult prea multe ori etichetantă. Pentru mulți, existența acestor locuri alterează echitatea admiterii universitare, fiind considerate „locuri speciale”, acces „fără merit” și o formă de „favorizare” (ba chiar discriminare a majoritarilor). Acest discurs, repetat ani la rând, a produs o percepție colectivă puternică, greu de dezrădăcinat. Numai că realitatea, la 30 de ani de la inițierea lor, începe să ofere rezultatele factuale pentru a demonstra succesul lor.

Datele recente din admiterea din aceste zile (iulie 2026), la una dintre cele mai importante universități vocaționale din România, sunt revelatoare: 105 candidați pe 81 de locuri la programul general (aproximativ 1,25 candidați pe loc); în timp ce pe locurile destinate romilor, 4 candidați concurează pentru 1 singur loc. Asta înseamnă o competiție de trei ori mai intensă pe locurile afirmative pentru romi, decât pe cele generale.

Pornind de la această inversare statistică, observăm că ea produce un paradox sociologic major – anume, dacă romii concurează mai dur, iar mulți dintre ei nu vor fi admiși, în timp ce neromii intră cu o competiție mai relaxată, cine este, de fapt, „mai meritoriu”?

Pentru a răspunde la această întrebare, prima dată trebuie să vedem ce înseamnă, în acest context, „merit”. Dacă pun împreună analiza meritului și meritocrației, realizată de Michael Young (The Rise of the Meritocracy, 1958), și coroborez și cu ceea ce vedem în jurul nostru, nu cred că greșesc când spun că meritul este performanța evaluată și recunoscută ca legitimă de către un terț (ex: instituții), într-un cadru social care distribuie inegal resursele necesare pentru a performa. Cu alte cuvinte, „meritul” este doar un construct social, care depinde de condițiile de competiție, de resursele disponibile și de barierele structurale. Și care este întotdeauna contextual: depinde de cine concurează, în ce condiții, cu ce capital educațional, cu ce presiuni sociale etc.

În cazul romilor (și al celorlalte grupuri vizate de măsuri afirmative – tinerii din sistemul de protecție, tinerii cu dizabilități, tinerii din diaspora, tinerii care au finalizat studii în mediul rural etc.), competiția pe locurile afirmative este dublată de un alt tip de presiune: a concura pe un loc destinat afirmativ înseamnă a intra într-un spațiu în care identitatea ta este vizibilă, discutată, și în care capacitatea ta academic-profesională este deseori contestată. Această expunere nu există pentru candidații generali.

Mai mult chiar, când competiția pe locurile afirmative devine mai intensă decât pe locurile generale, măsurile afirmative încetează să mai fie percepute ca „facilități”. Ele devin spații de performanță ridicată, unde candidații romi se luptă între ei pentru un loc extrem de limitat, producând un efect contrar discursului și imaginii publice: locurile generale devin, statistic, mai accesibile; iar locurile „speciale” devin mai selective. În acest caz, a spune că romii „intră fără merit” devine fals și profund nedrept.

Și din această realitate, derivă o altă întrebare: „Oare neromii care intră pe locurile generale sunt mai puțin meritorii decât romii care nu vor fi admiși pe locurile speciale?”. Răspunsul sociologic este clar: nu, pentru că meritul nu se compară direct între două competiții diferite. Adică, nimic nu poate susține ideea că neromii sunt „mai puțin meritorii”, pentru că ei înșiși intră într-o competiție având la bază niște reguli. Singurul lucru care poate fi discutat este dacă meritul lor este evaluat, în acest caz, într-un context mai puțin competitiv, ceea ce nu anulează în vreun fel meritul. Și cred că această idee schimbă radical discursul public amintit în primul paragraf.

Totuși, să privim partea plină a paharului: în teorie, măsurile afirmative garantează posibilitatea competiției în condiții mai echitabile. Și atunci când competiția pe locurile afirmative devine mai intensă decât pe cele generale, înseamnă că măsurile afirmative au reușit să creeze încredere în rândul celor vizați, au generat aspirație educațională, au produs mobilitate socială și au creat un spațiu de performanță.

Ceea ce demonstrează, fără putință de tăgadă, succesul lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp