Fiecare, cred, avem imagini care nu ne părăsesc niciodată memoria. Pentru mine, una dintre ele arată fix așa: tata, cu manuscrisul lui în mâini, citindu-ne, de fiecare dată când ajungeam acasă, din „Primăvara la Bug”. Pentru mulți, cartea asta e poarta spre identitate și spre memorie construită de un om simplu, care a ales să nu lase suferința să se piardă în tăcere. E felul în care romii aleg să-și spună povestea, ca să nu o mai spună alții în locul lor.
Zilele trecute, am revăzut poza asta la un eveniment organizat de Nicu Furtună (el l-a intervievat pe tata cu doar câteva luni înainte de a ne lăsa doar vocea lui scrisă). Și mi-am dat seama cât de mult din cine sunt eu vine de la el. Din curajul lui de a scrie, din încăpățânarea lui de a nu uita, din demnitatea cu care a dus în spate o istorie pe care mulți au preferat să o ascundă.
Dacă vreți să înțelegeți mai bine lumea din care vin eu, dacă vreți să înțelegeți ce înseamnă să fii rom într-o istorie care nu te-a vrut, dacă vreți să simțiți vocea unui om care a trăit totul pe pielea lui, citiți „Primăvara la Bug”.
Și, alături de ea, poate citiți și „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” (scrisă de subsemnat) — disponibilă și ca audiobook, fiind două povești complementare de a privi aceeași rană. Și, mai presus de toate, sunt două moduri de a spune: „Suntem aici. Am fost încă de la începuturi. Și merităm să fim văzuți.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.