Gelu Duminică

Libertatea de exprimare a fost, este și trebuie să rămână pilonul central al unei societăți libere și democratice. În cel mai simplu mod, această libertate înseamnă că într-o democrație fiecare individ trebuie să fie protejat pentru a avea dreptul de a-și comunica ideile și convingerile (politice, sociale, culturale sau religioase). Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede, în Articolul 10, „Libertatea de exprimare”: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere (...)”

Acum ceva vreme, un artist de trap a fost invitat să cânte pe scena celui mai mare festival din România. Super celebru în lumea tinerilor și adolescenților, artistul Gheboasă a avut un show de vreo 30 de minute în care și-a cântat muzica. Lumea s-a simțit bine, a cântat și s-a distrat și organizatorul a vândut bilete și pentru că l-a avut pe acel artist pe scenă.

În epoca medievală, ca parte din distracția oferită ”poporului” și nobililor în cadrul turnirurilor cavalerești, se organizau și tot felul de lupte între persoane cu dizabilități, oameni care sufereau de nanism sau măscărici, care aveau darul de a oferi ”amuzament” celor din public. O lume în care violența era omniprezentă, făcea ca aceasta să devină principala formă de amuzament. Dacă turnirul între cavaleri avea reguli clare și o semnificație simbolică evidentă pentru valori de genul onoare, curaj, respect și dreptate, luptele cu ”măscărici” transformau grotescul în ”show”. O împărțire între ”oameni” și ”suboameni”, specifică perioadei feudale.