Gelu Duminică

A cânta versurile lui Radu Gyr într-o slujbă religioasă, în Catedrala Mântuirii Neamului, este, cel puțin pentru mine, o alegere total neinspirată. Din punctul meu de vedere, poate fi considerate chiar o asumare cu implicații profunde, pentru că spațiul sacru al ortodoxiei nu trebuie amestecat cu umbrele unei istorii care a produs suferință, discriminare și moarte. Foto: Profimedia

Toți știm. Nu e nimic nou în ce urmează să spun. Și tot ceea ce voi scrie mai departe nu e o revelație, ci o oglindă. Una în care ne privim rar, și când o facem, ne întoarcem privirea repede. Pentru că doare. Pentru că ne face să ne simțim mici, complici și vinovați. Dar e oglinda noastră. A tuturor. Și poate că a venit vremea să o privim cu onestitate.

Ceea ce se întâmplă cu aceste căsătorii între minori este o încălcare flagrantă a legii. Legea este clară: căsătoria este permisă doar de la vârsta de 18 ani, fără excepții etnice. Nu există nicio virgulă în legislație care să spună „cu excepția romilor”. Legea este una pentru toți.

Un om a fost ucis. Unul cu care mulți nu erau de acord. Unul care, prin ideile lui, a stârnit controverse, a provocat, a iritat. Dar tot un om. Și când un om este ucis, nu te bucuri. Nu pentru că ai fi de acord cu el, ci pentru că ai bun-simț și aperi niște principii. Pentru că ai învățat că demnitatea și legea nu sunt negociabile, nici măcar atunci când celălalt te enervează profund. Când te bucuri de uciderea cuiva, nu arăți cât de mult îl detestai, ci cât de puțin ai înțeles din ce înseamnă să fii om. Și apărător al democrației. Foto: Profimedia

Pe 26 august, într-un colț întunecat al Clujului, un om a fost bătut până a intrat în comă. Era un muncitor străin, venit în România să muncească, să-și câștige pâinea. Nu a provocat pe nimeni, nu a făcut nimic greșit. A fost atacat cu o bucată de lemn, lovit în cap, în spate, în picioare, lăsat inconștient lângă o trecere de cale ferată. Procurorii spun că agresorul a acționat cu ură, din motive rasiale, cu intenția de a-l alunga din țară. Și tot ce putem simți, ca oameni, este o durere adâncă și o rușine care ar trebui să ne apese pe umeri.

INS, citat de Hotnews, ne spune că în primele șase luni din 2025, românii au băgat peste 5,5 miliarde de lei în jocuri de noroc: pariuri, cazinouri online, loterii. Adică, vreo 1.100.000.000 de euro (am pus zerourile și, credeți-mă, nu e ușor să scrii cifre din astea). Mai mult decât s-a cheltuit pe cazare în toate hotelurile din țară. Și nu, nu e doar o cifră. E încă un semn clar că ceva nu e în regulă deloc. Foto: Profimedia

Seara, când te cuibărești lângă mine cu ochii mari și nerăbdători, mă transform. Devin povestitorul tău. Actorul tău. Magicianul care scoate dintr-o carte veche lumi întregi. Și tu crezi. Crezi cu toată ființa ta că Făt-Frumos e bun, că vulpea e deșteaptă, că împăratul e drept. Foto: Arhiva personală a autorului

În ultima vreme mi-e din ce în ce mai greu să găsesc cuvintele care să exprime toate fricile, grijile și speranțele pe care le simt privind spre lumea în care vei crește. Și totuși, aleg să-ți scriu acum, cu inima deschisă, pentru că vreau să știi cât de mult contează să vorbești. Să ai curajul să rostești ce doare, ce arde, ce nedreptățește. Pentru că, draga mea, uneori tăcerea nu e înțelepciune – e rana care nu se mai închide. Foto: arhiva personală

Jean Valjean a furat o pâine. Era flămând, disperat, și sistemul nu i-a lăsat altă opțiune. Pentru el, legea n-a avut nici milă, nici nuanță. A plătit cu ani de ocnă. A fost stigmatizat, urmărit, suspectat toată viața. Și asta doar pentru că a ales să nu moară de foame.

Când văd lumea bună dând ochii peste cap la Beach Please, parcă înțeleg și mai bine ruptura din societatea românească. Adicătelea, muzica trap e sus de tot în gusturile adolescenților de ceva vreme. Cu versurile alea cu tot. Nimic nou dub soare, ne pute muzica care nu ne place. Foto: Facebook Beach Please