Gelu Duminică

Părinții mei au trăit împreună în căsnicie aproape 50 de ani. Cel puțin atât cât îmi aduc eu aminte, relația nu a fost doar lapte și miere, de multe ori auzind chiar cuvântul “separare” din gura unuia sau altuia. Nu au făcut-o vreodată, și pentru că modelul cultural românesc te obliga ”să stai să înduri” normalizând violența domestică până a transformat-o într-o realitate extrem de prezență și tolerată.

Draga mea dragă, Se fac doi ani de când Maica Domnului ne-a binecuvântat cu zâmbetul tău – de asta porți numele Ei. După cum ți-am spus deja, te-ai lăsat foarte multe așteptată și doar Ea a fost cea care te-a convins să ne alegi, pe mine și pe mama ta, drept părinți. Nu știu dacă înainte de vreme eram vrednic să te am, însă Buna a știut că va trimite un suflet de înger să ne încălzească sufletele. Și să ne motiveze să punem umărul mai abitir decât am făcut-o până atunci pentru o lume mai bună în care tu să te dezvolți.

Aproape de fiecare dată când public un articol sau interviu, indiferent de temă, sunt unii care simt nevoia să facă trimitere, nu cu cele mai măgulitoare cuvinte, la originile mele etnice. Moderatorii își justifica salariul înlăturând mizeria verbală și urările de a petrece o vacanță permanentă la Bug cu tot cu a mea familie, însă de multe ori o fac cu ceva întârziere astfel încât apuc să văd „drăgălășeniile” ce-mi sunt adresate. Ultimul caz este interviul pe care l-am avut la GSP pe tema rasismului din stadioane.

”Am fi putut face mai mult?” foto: Netflix / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Draga mea dragă... Când ai să citești această scrisoare ai să fii destul de mare încât să poți înțelege motivele pentru care am simțit nevoia să-ți scriu aceste rânduri. Sper ca până acum eu și mama ta să fi putut să te facem să știi cât de mult te iubim... Zilele astea (februarie 2025), circulă în mediul on-line românesc o listă, făcută de unii oameni, cu ceea ce ei numesc ”trădători de neam și țară”.

Munca noastră pentru nondiscriminare, incluziune și promovarea valorilor democratice a primit săptămâna trecută un șut din partea administrației Trump.

Libertatea de exprimare a fost, este și trebuie să rămână pilonul central al unei societăți libere și democratice. În cel mai simplu mod, această libertate înseamnă că într-o democrație fiecare individ trebuie să fie protejat pentru a avea dreptul de a-și comunica ideile și convingerile (politice, sociale, culturale sau religioase). Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede, în Articolul 10, „Libertatea de exprimare”: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere (...)”

Acum ceva vreme, un artist de trap a fost invitat să cânte pe scena celui mai mare festival din România. Super celebru în lumea tinerilor și adolescenților, artistul Gheboasă a avut un show de vreo 30 de minute în care și-a cântat muzica. Lumea s-a simțit bine, a cântat și s-a distrat și organizatorul a vândut bilete și pentru că l-a avut pe acel artist pe scenă.

În epoca medievală, ca parte din distracția oferită ”poporului” și nobililor în cadrul turnirurilor cavalerești, se organizau și tot felul de lupte între persoane cu dizabilități, oameni care sufereau de nanism sau măscărici, care aveau darul de a oferi ”amuzament” celor din public. O lume în care violența era omniprezentă, făcea ca aceasta să devină principala formă de amuzament. Dacă turnirul între cavaleri avea reguli clare și o semnificație simbolică evidentă pentru valori de genul onoare, curaj, respect și dreptate, luptele cu ”măscărici” transformau grotescul în ”show”. O împărțire între ”oameni” și ”suboameni”, specifică perioadei feudale.