Camelia Roiu, anestezista care a filmat larve pe un pacient de la terapie intensivă, spune că în Spitalul de Arși din București sunt infecţii în toate secţiile, iar transfuziile sunt făcute de asistente fără pregătire în domeniu.
„Au fost acum zeci de ani, am văzut niște larve, dar nu ca acum. Era ceva accidental. De-a lungul vremii erau cazuri sporadice, dar nu ca acum. Am făcut în disperare. Filmul pus pe Tolontan este filmat de mine pentru că eu am ajuns la o disperare. Eu cu colegii mei din acest spital. Știu că am colegi care vor să mă linșeze, să mă bage în comisie de disciplină, dar am și colegi pe care îi stimez și care știu că sunt profesioniști adevărați și care își fac munca. Autoritățile știau ce se întâmplă în spital”, a spus Camelia Roiu, potrivit Digi24.ro.
Declarațiile au fost făcute marți după ce Camelia Roiu a fost audiată la Poliția Capitalei în legătură cu cele două cazuri de la Spitalul de Arși, cel al unei femei care a murit după ce i s-a făcut transfuzie cu sânge dintr-o grupă incompatibilă și cazul bărbatului internat în secția ATI care a fost filmat având o rană invadată de larve.
Medicul a vorbit şi despre problemele apărute la Unitatea de Transfuzii Sanguine.
„Au fost foarte multe nereguli, în sensul că Unitatea de Transfuzii nu era autorizată, asistentele au fost nevoite să facă determinări de grupă de sânge, ele nefiind calificate în acest domeniu. Consider că cea mai mare responsabilitate este a șefului Unității de Transfuzii Sanguine, care a girat această activitate'', a declarat doctorul Camelia Roiu, la ieșirea de la audieri.
Medicul anestezist a vorbit de o rată de supravieţuire la reanimare în spitalul de Arşi care este „foarte mică” - „sub 10%” - și a spus că autoritățile știau despre toate problemele din spital, unde există „un risc enorm de infecții”.
Regulile de igienă nu sunt respectate, a continuat doctorul Camelia Roiu, care a dezvăluit faptul că pacienții sunt spălați într-o cadă care nu este dezinfectată.
„Nu sunt deloc condițiile care ar trebui îndeplinite într-o secție de reanimare. Climatizarea, tot ce înseamnă, dușul este duș cu apă ordinară de la robinet în care eu am găsit niște bacili, inclusiv apa sterilă de la blocul operator are bacili în ea”, a mai spus medicul.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat săptămâna trecută că a luat de trei ori în considerare închiderea Spitalului de Arși, dar s-a ajuns la concluzia că nu se poate face acest lucru, pentru că sunt pacienți care nu pot fi tratați în altă parte.
Ministrul a vorbit de „probleme grave de management”, personal insuficient și probleme de infrastructură.
Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat joi pe tolo.ro o anchetă la Spitalul de Arși însoțită de o filmare șocantă în care un pacient internat la Spitalul de Arși apare cu viermi pe cap.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Primul pas pentru rezolvarea unei probleme este conștientizarea existenței respectivei probleme. Cu ajutorul dvs. învățăm să mergem; chiar dacă pare că e cam târziu, datorită gestului dvs. aflăm că nu suntem ologi! Putem sta-n picioare!
Curaj!
N.
Aceasta anestezista...trebuie felicitata dar...si blamata!
Pana acum ce a făcut? De ce a luat abia acum poziție? Nu care cumva ...nu s-a înțeles cu colegii la...pliculețe?
Ce treaba au pliculetele cu faptul ca nu isi fac treaba pentru care au fost angajati. Si pentru faptul ca nu au suflet si isi fac de cap, in loc sa fie oameni si sa aibe empatie si judecata!?
Concluzia, doctorii si surorile medicale de la Spitalul de Arsi au fost lenesi si comozi... nu exista nici o alta scuza...
Prolog
Desi mereu am spus ca nu e frumos sa generalizam, am ajuns in stadiul sa o fac, cel putin cand vorbesc de spitalele din Bucuresti. Vorbesc de cele din Bucuresti pentru ca cele judetene au o situatie si mai grava si spun asta in cunostinta de cauza.
Ca orice tanar cu aspiratii am venit in Bucuresti pentru posibilitati pe care poate nu le-as avea in Ploiesti-Prahova, un oras care totusi nu este un oras mort, unde mai gasesti un rost in viata si fara sa te gandesti serios sa migrezi in capitala sau in strainatate.
Evident ca venind in Bucuresti pana si aerul trebuie sa fie altfel, mai bun, mai curat, aici e elita, aici sunt banii, tot ce este mai bun. Dupa aproape 6 ani de cand am ajuns sa fiu Bucurestean cu acte in regula am invatat ca lucrurile nu sunt chiar asa si probabil in 9 situatii din 10 as pleca inapoi in provincie. Totusi un singur lucru este adevarat, posibilitatile de angajare sunt mai mari.
Asa cum se intampla de obicei, intr-o oarecare masura coruptia ucide. Si cea la nivel inalt dar si cea mica. Micii evazionisti, cei care se plang de infrastuctura dar arunca gunoiul din masina direct pe strada, din acea masina inmatriculata pe Bulgaria si nu pentru ca nu isi permit (vorbim de Audi A8 sau Mercedes S500 AMG) ci pentru ca asa se comporta in viata de zi cu zi in general.
Ca tot veni vorba de cei care ruleaza masini inmatriculate pe Bulgaria doresc sa il contrazic pe Dnl Negrutiu care spunea ca aceste personaje prefera sa plateasca taxe statului bulgar. Politia Romana nu e foarte bine instruita sa verifice aceste documente si sa nu uitam ca acestea sunt redactate in caractere chirilice. Multi nu mai platesc nimic si oricum fix asta ii indeamna sa mearga pe soselele patriei dupa bunul plac fara pic de responsabilitate si respect fata de altii. Pana la urma nici macar pentru viata lor.
Intamplarea face ca in tara asta in ciuda statului, administratilor locale si aproape a tuturor care nu incurajeaza mersul pe doua roti in nici un fel, ciclismul este un fenomen in crestere in Romania. Eu sunt unul dintre ei.
Accidentul
S-a intamplat pe 31 martie sa ma aflu la iesire din Maneciu-Prahova (DN1A) unde ma indreptam pe cursiera catre Ploiesti. Un sofer de Bulgaria a inceput o depasire periculoasa din sens opus fix in fata mea la 50 metri. Am fost nevoit sa franez brusc si pentru cine nu stie cum arata o cursiera, este o bicicleta de viteza cu niste cauciucuri foarte subtiri. Instant am inceput sa ma rostogolesc in aer pentru ca frana m-a aruncat peste ghidon.
Am cazut cumva pe cap si umar. A fost o stare de soc si am ramas putin lipit de asfalt, chiar vroiam sa imi trag suflul putin. Intretimp auzeam vocile colegilor de tura: Bai, nu misca; bai esti bine? Si m-am ridicat. Aveam barbia plina de sange, simteam o julitura pe ureche, cot si umar. Cumva in socul respectiv am simtit ca pot sa ma sui pe bicicleta. Ciclistii in asemenea situatii mereu te vor intreba daca esti bine dar te vor intreba si daca bicicleta este bine, toata lumea sa se calmeze, bicicleta a cazut pe mine, i-a sarit doar lantul, nimic grav.
Vinovatul nici macar nu a ezitat, nu a incetinit, pur si simplu si-a continuat drumul probabil convins ca eu nu aveam ce sa caut pe drumul pe care el face legea.
Asa ca m-am suit pe bicicleta si am continuat sa pedalez. Simteam ca daca fortez ma doare umarul si poate putin si coastele dar eram bine sau cel putin credeam ca sunt. Destinatia finala era Ploiesti de unde urma sa luam trenul. Ajuns in Gara de Sud din Ploiesti ma duc la casa sa cumpar bilet dar realizez ca nu pot sa fac plata electronica si ma duc sa vanez un bancomat (pentru vanatorii de pokemoni de azi, asta e adevarata provocare in Ploiesti Sud, bancomate nu pokemoni). Toate bune si rezolvate, gasesc bancomat, platesc, cumpar si ma sui in tren. Am ramas surprins de nasul din tren care m-a ajutat sa ma sui in tren, cred ca si-a dat el seama ca nu prea sunt intreg si ma chinui. Totusi cand a venit vreo 15 minute mai tarziu sa ma intrebe de bilet mi-a aruncat niste priviri ucigatoare si se vedea clar ca e nemultumit de faptul ca mi-am luat bilet in loc sa “imi fie bine si mie si lui”.
Ajung in Bucuresti, ajung acasa. Sa dau jos echipamentul de pe mine a fost un adevarat chin. Evident ca dupa orice antrenament urmeaza sfanta baie. Apa calda parca m-a scos din starea de adrenalina si mi-a adus aminte ca am cazut cu bicicleta, dureri, usturime. Am mancat, am mai stat putin la tv, pe net. Tabieturi apoi somn. Realizez pe la 4 dimineata ca nu mai pot sa dorm si durerea pe care o am la umar e mai grava decat credeam. De dimineata mobilitatea la mana dreapta este mica si mana se simte grea, e clar, trebuie sa ma duc la urgente.
Spitalul
Intotdeauna am avut impresia ca Spitalul de Urgente Floreasca este cel mai bun. Evident, ma duc la cei mai buni. Acum, ca a fost proasta informare sau o naivitate a mea, nici nu mai conteaza. Pana la urma merg la unul din cele mai importante spitale de urgenta din mareata capitala a patriei.
Eram convins ca mana este dislocata pentru ca o simteam foarte grea. Evident ca era 1 Aprilie si m-am pacalit singur. Dupa investigatii si radiografii aflu vestea proasta, am clavicula rupta, meteahna biciclistilor, motociclistilor, schiorilor si altor sportivi care cad pe umar. Doctorul mi-a placut foarte mult, foarte profi, mi-a dat doua variante: stau imobilizat sau operatie. Si totusi daca vreau sa mai fac sport ar fi bine sa fac operatie.
Medicul de garda dupa ce i-am povestit cum am dobandit fractura, anunta IPJ Prahova pentru ca am rupt clavicula pe drum national, procedura e ca politia sa fie anuntata. IPJ Prahova suna la Politia Valenii de Munte care la randul ei suna la Politia Maneciu. Seful de post de la Politia Maneciu ma suna chiar in momentul cand eu faceam investigatii la interne ca sa vad daca am vreo leziune, nu uitati de durerile la coaste. Din moment ce m-a sunat i-am spus ca probabil i s-a povestit in mare in ideea ca dezvoltam discutia de acolo.
- Presupun ca vi s-a povestit in mare cam ce s-a intamplat.
- Nu stiu domnul V., poate ne spuneti dvs cum s-a intamplat. Stiti ca puteti fi amendat pentru ca nu ati raportat incidentul imediat?
- Domnule, daca as fi retinut numarul soferului de Bulgaria (probabil daca era sofer de Ro as fi tinut minte usor numarul), probabil ca as fi venit la Politie dar asa ma pun in locul dvs si nu vad cum poate fi prins. E o zona fara monitorizare, fara camere.
Discutia a escaladat, omul clar era deranjat de faptul ca a fost sunat de la centru. I-am explicat ca urmeaza sa fac o ecografie si in ciuda faptului ca nu a vrut sa inteleaga acest lucru, am inchis conversatia. A doua zi m-a sunat un coleg care mi-a vorbit foarte frumos si i-am explicat ca poate sa inchida cazul pentru ca e o linie moarta.
Urmeaza sa trec peste o saptamana la control in care sa spun si eu ce vreau sa aleg dar si doctorul sa vada cum evolueaza lucrurile. Doctorul este rezident in ultimii ani dar a fost genul de om care te convinge ca sistemul poate fi si bun. Si decidem ca ar fi bine sa fac operatia.
Ma prezint la spital la ziua si ora stabilita pregatit sa ma internez, cu documentele de la serviciu si cardul de sanatate. Intelegerea mea este ca voi fi operat in aceeasi zi, in realitate am facut niste analize si noi radiografii pentru ca cei care ma vor opera sa fie siguri ca nu vor avea surprize din partea mea. Sunt programat a doua zi la operatie dar acest lucru nu se intampla, nimeni nu ma baga in seama toata ziua. Zi in care nu am putut sa mananc sau sa beau in eventualitatea unei operatii. Acest lucru nu se intampla nici in urmatoarele 3 zile, evident ca pana aproape de ora 18 in fiecare zi nu am putut sa mananc.
Intretimp in salonul de 9 persoane era o atmosfera buna, eram multi tineri cu diverse probleme majoritatea la picioare. Inevitabil toti ma intreaba cat e scoru, cat am de gand sa dau pentru operatia pe care am de gand sa o fac. Ma simteam iar ca in tren cu nasul care se uita urat la mine. Sunt asigurat, de ce sa dau? Nu dau deja? Lucrez la o multinationala, lucrez cu acte, imi platesc darile, ratele la casa, impozitul la timp (mereu inainte de martie) dar si amenzile de circulatie cand mai scap piciorul pe pedale. Eram marginalizat, nu imi venea sa cred, aproape ca imi era rusine sa spun ca nu vreau sa dau. Mi se spunea constant: pentru sanatate dai oricat, e sanatatea mea, mai mult se si laudau cu sumele in valuta pe care le dau. Am o relatie stransa cu familia dar si cu familia extinsa. Pana si tatal meu ma intreaba cat voi da si cum adica sa nu dau, ma risc sa nu dau? Chiar incercam sa ii explic faptul ca nu o sa imi amputeze bratul daca nu dau, oare? Am vazut oameni care imediat dupa operatie dau 50 RON brancardierului care ii muta din bloc operator in ATI, un drum de 60 metri.
Intr-un final la 2 saptamani dupa accident intru in operatie. Ma trezesc din operatie si vag imi aduc aminte ca sunt transportat in salonul ATI de la Ortopedie 2. Evident acolo am un pat mai bun, mai curat, perna e perna. Aici parca simt ca sunt ingrijit si chiar sunt. Ulterior realizez ca e asistenta de serviciu care isi iubeste meseria, nu e o regula. Ce nu am observat eu imediat in salonul ATI e faptul ca sotia mea care venise langa mine nu e singura femeie din salon si nu vorbesc nici de asistenta. Salonul ATI e amestecat, barbati, femei, camile (glumesc). Camile nu dar tantari da. Fiind amestecati vezi lucruri pe care nu vrei sa le vezi dar si pe care femeile nu vor sa le vezi. A fost stanjenitor pentru ambele sexe in situatii deosebite. Faptul ca esti dupa operatie te ajuta putin sa nu iti mai pese atat de mult dar asta nu scuza nimic, nu e ok. Imediat dupa operatie sotia mea a fost langa mine pentru cateva ore. Timp in care s-a asigurat ca tantarii nu ma deranjeaza pentru ca geamurile erau larg deschise.
Ca sa fac o mica paranteza, vizitatorii in programul de vizita au la dispozitie un automat care contra sumei de 5 RON obtin o pelerina plus botosei. Acestea trebuie purtate tot timpul vizitei si probabil ca mai amelioreaza putin raspandirea germenilor. Evident ca automatele nu sunt functionale dar aceste pelerine se gasesc la asistente, botosei nici vorba si tot pentru suma de 5 RON. Numai ca pelerina se returneaza dupa vizita si altcineva o va primi iar, o pelerina de unica folosinta cel putin in teorie. Chiar ma intreb ce sens mai are din moment ce lumea o poarta doar asa ca sa para in regula. Legat de alte vizite sunt tot felul de vanzatori ambulanti (ziare etc) care vin in saloanele cu pacienti inclusiv ATI aprox. de 2 ori pe zi. Personal i-am dat afara de cate ori am putut, fata de ceilalti pacienti problema mea era la umar asa ca puteam sa merg. Si legat de mers, in toate situatile cand asistentele nu erau in zona, mai ajutam un coleg (de celula) cu o cana dusa mai aproape sau cu un mic comision de la magazinul de la parter.
Nu vine nimeni sa iti bage mana in buzunar dar la anumite asistente am simtit anumite aluzii, incerc sa nu ma gandesc prea mult la acest aspect, poate sunt subiectiv. Am lasat totusi (dupa) asistentei care a demonstrat ca viata mea e importanta pentru ca viata mea e importanta si nu pentru ca i-am dat ceva. Tot legat de asistente, in ultima seara am avut nevoie de o ultima serie de antibiotice si am avut ghinionul sa fie de serviciu fix asistenta care nu a primit nimic de la mine desi mi-a dat de inteles ca trebuie sa dau. Am avut vena bicepsului bratului stang umflata destul de bine mai mult de 2 saptamani cu dureri destul de serioase.
Desi doctorii mi s-au parut partea plina a paharului mi-ar fi placut sa imi ofere mai multe optiuni in privinta operatiei avand in vedere ca ulterior am fost la a doua parere, chiar si a treia. Am aflat ca mi s-a oferit cea mai ieftina solutie si nu neaparat cea mai buna. Poate ca nu mi-as fi permis, poate ca as fi ales aceeasi solutie dar as fi vrut sa stiu. La a doua si a treia parere mi s-a spus ca as fi putut incepe recuperarea a doua zi dupa operatie dar eu am stat imobilizat 4 saptamani.
Nu e vorba doar de experienta spitalului dar mereu am fost intr-o fuga continua dupa medici si mi-ar fi placut sa fiu mai bine informat. Nu cred ca doctorii rezidenti cu care am interactionat mai mult sunt rau intentionati, cred doar ca sunt foarte bine absorbiti/modelati de sistem. Stand atat de mult imobilizat muschii s-au atrofiat si acum banii pe care poate i-as fi dat intr-o clinica privata ii dau la kinetoterapie. Norocul meu este ca lucrez cu un om care face recuperare sportiva pentru niste campioni olimpici foarte cunoscuti.
De sambata m-am suit pe bicicleta, exista o oarecare frica in plus, sunt mai precaut dar e o senzatie placuta. Si fac asta in continuare intr-o tara care nu ma respecta...