Lumea „știe” că în spitale plicul este la putere. Într-o formă sau alta. Unele cadre pretind, direct sau subtil, altele nu pretind, dar nici nu refuză, iar altele - sper într-un procent în creștere - își fac teaba cu simț de răspundere și refuză orice atenție. Dar totuși, una peste alta tu, pacient sau rudă, trebuie să „te simți” cu ceva atunci când ajungi la spital. Și toată lumea se simte, unii cu mai mult, alții cu mai puțin. Unii cu bani, alți cu o cremă de față sau cu o cafea.
Și dacă nu îți permiți decât puțin, dacă vrei ca omul cu care ai ajuns la spital să nu moară pe un hol aglomerat de rude speriate, atunci trebuie să fii inventiv. Și să folosești o metoda veche care a supraviețuit rocadei din 89 și care este atât de grăitoare pentru întreg sistemul, de la portarul instituției până la ministru: metoda domnului General/Colonel/Ministru.
Am să vă povestesc câteva întâmplări petrecute pe holurile a două spitale din România. Unul mare din București, altul chipurile tot mare, dar dintr-o provincie îndepărtată.
Un apropiat de-ai mei a fost nevoit să treacă alături de mama sa printr-o vizită la spital, vecină cu moartea. Iar dacă ajungi cumva în stare critică într-un spital de provincie „mică”, fie el și municipal sau chiar de urgență, ai toate șansele să ieși de acolo într-o dubă IML. Și credeți-mă, nu este doar lipsa de resurse. Deseori este nevolnicie. Iar când arăți banul, nevolnicia se poate estompa, însă drept urmare a obișnuinței cu aceasta, la lumină iese lipsa de pricepere.
„Noi vă recomandăm să o duceți la București cu resurse proprii.” Cum, proprii? Că bunăoară mama cam stă intubată. Nimeni nu știe exact.
Acum, medicul cu două sute de euro în buzunar vrea, că se simte prost, dar nu prea știe ce să facă. Și dacă nu are nici resurse din partea spitalului...Doamne miluiește! Iar aici banul și-a arătat limita! Nu ai totuși o mie de euro să îți transporți singur pacientul la București sau cât o costa. Căci nici asta nu este clar. Te gândești doar că poate cu o mie de euro ai rezolva. Dar nu. Nu prea se poate, primești răspunsul sec din partea cadrelor care se simt și ele prost, știind că te-ai simțit. Dar nu se poate. Nu știu ce piedici birocratice, proceduri interne, habar n-am și nici ele, cadrele, nu prea au habar. Pacientul este stabil, dar vezi cum medicii de acolo tot ridică din umeri. Secția cutare a fost închisă acum câțiva ani. Nu au, deci, ce să facă. „Noi vă recomandăm să o duceți la București cu resurse proprii.” Cum, proprii? Că bunăoară mama cam stă intubată. Nimeni nu știe exact.
FOTO: Inquam Photos/Cornel Putan
Dar se pare că știe domnul General. Cine este domnul General? Fantoma unui trecut de care nimeni nu s-a vindecat. O rudă discută la telefon cu domnul General. Pe holuri, la fereală. Să dea dumnealui câteva telefoane. Să se descurce cumva, la minister, la cine-știe pe undeva, că moare biata mama. Iar holurile din spitale nu au doar microbi și viruși, ci și urechi. În jumătate de oră suntem informați că o ambulanță ne va duce la București. La final, nu știu care șef de prin spital, cel care completa fișe cu spor și ne recomanda resursele proprii, acum ne oferă ambulanță și o îmbărbătare pe umăr. „Poate faceți cumva acolo sus să avem și noi aici la spital mai multe...”
A doua întâmplare are loc la București. Am ajuns la spital cu ambulanța din provincie, iar cei de acolo știau că venim. Mama cunoștinței mele este primită de o echipă care trece direct la analize. Este grav. Fără o intervenție rapidă, șansele sunt mici. Foarte mici. Pacienta este bătrână, multe probleme de sănătate unele peste altele. Operație.
Operația a decurs bine, doar că după ce au cusut-o, pulsul i-a scăzut brusc, iar pacienta a intrat în comă. Doctorul plecase acasă și este rechemat de urgență. Suntem informați că s-a produs o hemoragie internă. Trebuie tăiată la loc pentru a descoperi sursa. Dacă nu se găsește sursa în cinci minute maxim, pacienta nu mai are nicio șansă. Suntem informați să ne rugăm ca hemoragia să fie la locul inciziei. Altfel...
Hemoragia a fost la locul inciziei, iar pacienta a scăpat pur și simplu în mod miraculos. Dacă doctorul nu răspundea la telefon... sau dacă întârzia sau... Cert este că a fost salvată. O pacientă adusă cu ambulanța din provincie.
Domnul General/Ministru este un mit. Este un mit care indică stimulii la care răspunde sistemul. Intervenția medicului din acea noapte a fost salvatoare. Toată echipa a lucrat profesionist, au fost oameni, au fost demni de meseria lor. Nu au cerut bani și nu au lăsat nicio clipă senzația că vor „să te simți” cumva. La un moment dat, ni s-a spus că s-ar putea să fie nevoie de sânge, iar din nu știu ce motiv ei nu aveau. Ni s-a spus direct să facem rost, „prin cunoștințele pe care le avem, poate de la rezerva nu-știu-cărui minister...”
Din fericire, n-a mai fost nevoie. Și, din fericire, mama prietenului meu a supraviețuit. Dar când mă gândesc că fără domnul General ar fi rămas într-un salon fără soluții din provincie, mă apucă un fel de disperare.
Lucrurile au mers, până la urmă! Dar de frică! „Ăia de sus” sunt cei care primează. Tot generalii și tot „ăia vechi”! Degeaba schimbăm un ministru cu altul. Degeaba avem guvern de tehnocrați. După cum spune un vechi clișeu din presă, „realitatea din teren e alta”. Și mă tem că nu se va schimba nimic prea curând. E o chestiune de generații aici. De oamenii vechi, de cei care știu de frica generalului, a colonelului sau a ministrului. Aceasta frică nu ar trebui să existe. Nicăieri! Este poluantă și infectează totul cu un microb fără leac. După '89 încoace, s-a tot încercat sterilizarea. Probabil dezinfectanții erau diluați...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Saracia e de vina. Stie careva vreo tara saraca (sau la acelasi nivel de trai) de pe Glob in care lucrurile sa nu fie identice?
Problema e de fapt mentalitatea romanului formata de-a lungul multor de decenii de feudalism si apoi de comunism. Amandoua sistemele promoveaza sistemul clientelar.
Noi suntem obisnuiti cu asa ceva... si la ce se intampla pe Planeta nu cred ca exista perspective bune.
Doar Dumnezeu ne mai poate salva.
PENTRU CA ROMANII SUNT O NATIE DE IMPOTENTI ... PAPAGALI IMPOTENTI. EI NU STIU DECAT SA LATRE, SA SE DEA DE CEASUL MORTII, DAR CAND E DE FACUT CEVA ... ISI CAUTA ALT SUBIECT DE LATRAT.
De ce este asa ? Poate din cauza a multe secole de stress continuu de cotropire, poate din cauza melanjului cu seminte proaste, poate din cauza influentelor proaste, poate din cauza semintiei proaste. Dar ce e cert e ca ATI ajuns aici in vreo 2000 de ani. Ca cica aveam candva si niste bunici tare rock care cica faceau legea si ordinea prin zona asta acu vreo 2000 de ani. Pt mine asta inseamna sa faci ceva, sa nu fii un PAPAGAL IMPOTENT.
Nu ca acum as incita la a trimite declaratie de razboi Rusiei sau Americii, dar macar sa rezolve punctual si organizat problemele interne care atarna de vreo 70-80 de ani.
Dar sincer vorbind, dupa un proces de cateva sute de ani de indobitocire, sa te schimbi intr-o generatie, tre sa fii mai tare decat prevede legea. Si nu va vad in stare.
Asa ca faceti in continuare ce stiti sa faceti mai bine ... SA LATRATI A PUSTIU ... ca in curand mahalaua aia o sa semene a un pustiu.