Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Trimis înapoi în viață, vă scriu de pe patul de convalescență despre sufletul spitalului...

Două săptămâni. În salon. Pe pat. Ca și cum aș locui în vena cavă a unui animal uriaș dornic de sânge și viață. Dinspre coridor spre mine, zgomotele temporale și atemporale ale vieții de spital. Dimineața la 6.30 aterizarea schimbului, apoi din jumătate în jumătate de oră, intrarea asistentelor pentru tratament, infirmiere pentru curățenie, vizita medicului, masa între ele... Dinspre ora 9.30 începeau mesajele ca venite din linia întâi: om de la sală, doctorul cutare (aș scrie numele, dar m-ar certa..). Peste 3 ore iar. Peste alte 3 iar. Între timp zvon de control de la diferitele direcții care oblojesc funcționărește spitalul. Prânzul. Un soi de liniște narcomană de pe la 16. Seara aduce masa, ora 18 mesajul noapte bună. Un medic și 2 asistente la 40 de saloane.

Geamătul fiecăruia de durere anulat cu analgezice. Le înveți, se fac și pe venele tale. Medicamentația. Apoi noaptea. Cu scâncete ca de copil mare spitalul adoarme, fiecare tresărire din somn înseamnă un bec de urgență aprins la ușă, o asistentă alergând. Ei sunt paznicii de noapte ai farului. Urgențele sparg timpanul liniștii, obligă la reacție rapidă.

De pe pat nu știi ce ai de făcut. Întârzii să te plângi de durere ca să mai aibă asistenta ori infirmiera ori medicul un minut două de respiro. Ți-e oarecum jenă că durerea ta nu e așa mare ca a celuilalt, vecinul-boală, care geme de la amputație ori de deznădejde, îndoindu-se că mâine îi va fi așa de bine cum i-a spus medicul ori anestezistul, veniți să-l încurajeze.

În timp, pentru că alcătuiești o familie cu ei, oamenii-spitalului povestesc cu tine. Află de copiii tăi cum afli tu de ai lor, de familie, de sărăcia în care se zbate o parte mare din ei. Nu, nu-i dor salariile ori condițiile de muncă, ci faptul că astăzi e o victorie când pleacă cineva din spital și nu depune plângere pentru te miri ce. Oamenii, când sunt sănătoși, uită să mulțumească. Bolnavii mai sunt cum mai sunt, dar însoțitorii, crescuți la școala Google a culturii medicale și comunicaționale sunt adevărate Circe indolente. Am auzit pe coridorul-emițător, cuvinte indecente ca la un meci de fotbal, argumente asupra unor drepturi fabulatorii ale câte unui înțepat în deget. Dar am auzit și vocea moralei cuminți. Un domn care părea trecut de 80 de ani, sunându-și soția acasă după un accident suferit pe o trecere de pietoni, sus. Cu o căldură care ne-a topit pe toți. Asistentele s-au ascuns prin saloane plângând. Ne-a răcorit bătrânul de toate mizeriile auzite la alții. Ne-am emoționat în bine. Semn că încă avem semne vitale.

Aud că politicienii sunt supărați că un ministru a spus că sistemul medical este peste media de reacție socială a României. Să recapitulăm. În spital se muncește în echipă, oamenii se sprijină unii pe alții și lucrează interdisciplinar, chiar când personal nu se plac. Sunt tot mai puțini angajați, dar muncesc cât pot de bine, sunt obosiți, dar încă se țin, comentează, dar trag pentru ca fiecare bolnav să fie un prieten câștigat. Între timp, acasă la ei treburile trebuie să meargă bine, între ei lucrurile trebuie menținute sub controlul unei colegialități dinamice. O să-mi spuneți că fac asta doar dacă iau bani, iar eu am să vă spun că știu oameni care nici pentru bani mai mulți n-ar culege pansamente viermănoase ori clondire cu „beneficii”, că sunt oameni care îi au în spital numai pe oamenii aceștia, oamenii-spitalului. Știu că e greu de admis, dar cred că uneori ar trebui să primim lecția spitalului. Ai cărui oameni îi creștem sau îi scădem în sondaje numai în funcție de interesele de moment ale ratingului. Ar fi bine să știți că ei, oamenii din spitale, nu au timp să citească presa, poate doar liderii lor sindicali ori numiții politici în funcții din sănătate, atenți la topul partidelor care-i susțin. Echipele de urgențe, de pe sală, asistentele care aplică tratamente ori infirmierele, oamenii de efort adevărat nu, nu au timp pentru nimic. Spitalul românesc, spre deosebire de multe alte instituții, are încă suflet.

Din convalescență, trimis înapoi în viață...

Pr. Constantin Necula

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Sistemul american de asigurări este unul privat, însemnând că fiecare bolnav este asigurat (sau nu) de o companie privată. Aici apare un lucru important: dacă respectivul are probleme pulmonare, dar se încăpăţânează să renunţe la fumat, compania nu-l mai asigură. Atunci el va renunţa la fumat de frică. La noi lucrurile stau cu totul atlfel. Medicul îi spune să nu mai fumeze, să nu mai consume grăsimi sau alcool, dar el îşi spune "eh, nu toate ale medicului!" şi continuă să se autodistrugă. Şi nu faptul că se autodistruge e important, dar secătuieşte şi bugetul, care e comun.
    • Like 0
  • bluenavy check icon
    Sufletul spitalului este format din insisi oamenii de acolo. Multe parti bune are, multe parti mai putin bune. La toate trebuie lucrat. Sistemul medical romanesc are un suflet pe cat de bun, pe atat de ruginit de propria sa coruptie, si tocmai apreciind ce e bun din el si refuzand sa dam resurse la ce e rau il putem creste catre ceea ce poate fi cu adevarat. Sa multumim celui care vine sa ne goleasca plosca, sa apreciem pe cea care alearga noaptea sa ajute intr-o urgenta, sa fim recunoscatori celui care se oboseste sa caute si la colegii sai raspunsuri pentru cazul nostru, dar sa refuzam strict pe aceea care vrea sa ne puna perfuzia fara sa scoata bulele de aer de pe linie "ca oricum nu se intampla nimic", sa vorbim cu superiorii celui care vine la o urgenta tarziu, plicitisit, mirosind a tigara proaspat fumata si mai stand ceva timp pe telefon inainte de a interveni, sa ne aratam indignarea fata de cel care nu se oboseste sa caute solutii la problema noastra de sanatate pentru ca au trecut deja cele 10 minute alocate de domnia sa consultatiei (altfel nu e profitabil) si ne trimite acasa in suferinta fara nimic doar ca sa mai venim o data si sa mai platim o data, sa reclamam pe cea care e deranjata de prezenta noastra la Urgente noaptea si ne repede ca am indraznit sa avem o urgenta medicala tocmai cand dumneaei dormea... asa cum un om are nevoie sa munceasca toata viata lui la propria curatire, hranind ceea ce e bun si curatand bucatica cu bucatica fiecare trasatura rea, tot asa avem in mainile noastre si responsabilitatea a ceea ce semanam in sistemul nostru sanitar. De munca noastra depinde calitatea oamenilor pe care ii vom intalni cand ne e mai greu, noi si copiii nostri.
    • Like 1
  • check icon
    Sărut dreapta Părinte!
    Nu cred că mai este ceva de adăugat la ce ati scris cu SUFLETUL unui bun creștin.
    • Like 2
  • check icon
    Frumoasa antiteza intre rutina spitalului ,injuraturi/ reclamatii si momentul de conversatie al domnului cu sotia sa cu toata incarcatura de afectiune pe care a simtit-o sau banuit-o fiecare in parte, pentru sine ! Recuperare usoara si insanatosire grabnica parinte !
    • Like 3
    • @
      check icon
      Am uitat sa mentionez o idee importanta , legatura foarte importanta intre religie si medicina/spitale prin faptul ca Sfantul Vasile este intemeietorul primelor forme de ingrijire organizate pe langa manastiri, fapt pentru care initial spitalele s-au numit vasiliade ! :)
      • Like 2
  • Ma bucur ca exista oameni care , dincolo de toate problemele personale, vad și inteleg si problemele personalului medical.De la medici, la infirmiere și îngrijitoare, toți lucrează din greu (chiar dacă uneori nu pare), pe niște salarii cel puțin indecente. Toți se lupta cu neajunsurile.Este frustrant sa vrei sa lucrezi și sa nu ai cu ce.Sunt multe de spus...Presiunea psihica trebuie sa fie f mare sa ai în grija 30 de pacienți sau 40.Pentru ca răspunzi, și din păcate nu ai cum sa te clonezi. Off, dar am optimismul ca vom merge în direcția buna...
    • Like 4
    • @ Andreea Cynthia Baciu
      asa este . mama a fost asistenta șefa la un dispensar comunal și nu am avuta aproape de sărbători sau weekenduri întregi ca făcea ture de 24 de ore iar din 6 în 6 ore sau 8 în 8 mergea pe jos j''' de kilometri zi și noapte cate 2 sau 3 săptămâni pt fiecare bolnav fără sa tina cont ca sunt 40 cu plus sau 20 cu minus de grade .
      asa ca aia care nu au făcut asa ceva , sa nu mai cartea cîrteasca .
      • Like 1
    • @ Andreea Cynthia Baciu
      și sa nu uitam ce salarii au . ca mergeam în '97 cu legume la vânzare și făceam într-o zi sau doua salariul ei pe o luna. asa ca luați aminte.
      • Like 0
  • Ma bucur ca exista oameni care , dincolo de toate problemele personale, vad și inteleg si problemele personalului medical.De la medici, la infirmiere și îngrijitoare, toți lucrează din greu (chiar dacă uneori nu pare), pe niște salarii cel puțin indecente. Toți se lupta cu neajunsurile.Este frustrant sa vrei sa lucrezi și sa nu ai cu ce.Sunt multe de spus...Presiunea psihica trebuie sa fie f mare sa ai în grija 30 de pacienți sau 40.Pentru ca răspunzi, și din păcate nu ai cum sa te clonezi. Off, dar am optimismul ca vom merge în direcția buna...
    • Like 0
  • Chiar dacă nu sunt chirurg (sunt neurolog) va multumesc ptr gândurile dvs bune, ptr ca ne recunoașteți truda si strădania de a face tot ce puteam ptr pacienții nostri
    • Like 7
  • E foarte multa munca in spitale fizica si psihica mai ales pe upu si de cele mai multe ori nu ne este apreciat efortul depus,ba din contra suntem injositi cu vorbe urite din partea apartinatorilor si uneori a pacientilor,unii ar vrea sa se faca totul asa cum ai pocni din degete dar nu se gindesc ca ajungem si ora 15 fara sa mincam de foarte multe ori...oare noi ,personalul nu suntem oameni ca si ei???asa e in tara asta oameni putini ,munca multa,platit prost...
    • Like 7
  • Multa sanatate!!!!
    • Like 1
  • Nu-mi vine sa cred ca un pacient a scris asa ceva.De obicei toata lumea critica!
    Recuperare grabnica
    • Like 6


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult