„Am fost un dobitoc”: l-am votat pe Nicuşor Dan şi acum regret

Foto: Profimedia

Tudor Postelnicu, Ministru de Interne de tristă amintire al lui Nicolae Ceauşescu (1987-1989) şi fost şef al Securităţii comuniste (1978-1989), nu a rămas în istorie prin cine ştie ce ispravă, ci printr-o vorbă memorabilă rostită în timpul uneia din şedinţele procesului intentat, în 1990, foştilor demnitari comunişti: „Am fost un dobitoc”, a grăit acesta în încercarea de a se debarasa de trecutul nu tocmai onorant. Cu toţii facem alegeri proaste în viaţă. Uneori pentru că nu avem încotro, alteori pentu că ne panicăm şi ne pripim, alteori pentru că ni se pune un văl pe ochi şi nu mai judecăm limpede. 

Aşa pot spune că am făcut şi eu în luna mai a acestui an: „am fost un dobitoc” pentru că l-am votat pe Nicuşor Dan în ambele tururi ale scrutinului prezidenţial, deşi instinctul meu îmi spunea să n-o fac. 

Până să-mi sară în cap „pro-europenii”, voi spune că nu l-aş fi votat în niciun caz pe George Simion pentru că îl detest şi pe el ca persoană, şi ideologia toxică pe care acesta o reprezintă, dar regret că nu am făcut ceea ce mai făcusem o dată în 2019, când, pus să aleg între tusea Viorica Dăncilă şi junghiul Klaus Iohannis, mi-am anulat buletinul de vot, motiv pentru care mă felicit şi astăzi (mai am şi momente de luciditate deci, nu doar de „dobitocie”). Şi acum să şi explic de ce cred că am făcut o nerozie.

Este Nicuşor Dan un simpatizant ascuns al mişcării legionare?

Nu ştiu să răspund la această întrebare şi nici nu bag mâna în foc că ar fi sau n-ar fi. Domnul preşedinte a avut însă, de-a lungul carierei sale, multiple ieşiri în decor cu privire la subiectul ăsta. Desigur, mai greşeşte omul, o mai ia câteodată pe arătură, dar când insistă în prostie trebuie să te întrebi dacă nu cumva nu e o greşeală, ci o face deliberat şi din convingere. Spre exemplu, se pare că Nicuşor Dan chiar şi-a pus ambiţia să nu promulge legea Vexler privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist şi legionar. Acum câteva luni, după ce fusese votată de Parlament, s-a trezit el s-o trimită la Curtea Constituţională pe motiv că legea n-ar fi clară. 

Mi s-a părut atunci un derapaj foarte grav, dar CCR i-a tras o zmetie şi a declarat-o în unanimitate constituţională. M-am gândit că o fi avut omul bune intenţii şi chiar voia să clarifice nişte articole. Dar iată că acum, după ce CCR i-a spus că nu e nicio problemă cu legea, el o retrimite în Parlament pentru reexaminare pentru că este din nou nemulţumit. 

Cicero spunea, în Filipica a XII-a, că orice om poate greşi, dar numai prostul persistă în greşeală (Cuiusuis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errore perseuerare). În varianta mai frustă a lui Traian Băsescu celebra vorbă latinească a devenit, mai pe înţelesul tuturor: „Numai boul este consecvent”. Din două, una: ori preşedintele nostru habar n-are istorie, habar n-are ce-a fost mişcarea legionară în România şi cât de mult rău au putut membrii şi simpatizanţii ei din perioada interbelică să facă acestei ţări, ori este şi el realmente fascinat de mitologia Legiunii. 

Nu există o a treia variantă şi nicăieri în Europa civilizată nu are nimeni îndoieli cu privire la criminalitatea fascismului, nicăieri nu se studiază la şcoală şi nu se cântă în biserică autori care au făcut, într-un fel sau altul, apologia nazismului şi fascismului şi au scris lucruri oribile despre evrei sau alte minorităţi supuse Holocaustului. Numai Nicuşor Dan are astfel de dubii. Desigur, el răspunde astfel, oportunist, unei tendinţe tot mai accentuate din societatea românească actuală de glorificare a legionarismului şi a extremei drepte, tendinţă pe care preşedintele se gândeşte, probabil, s-o exploateze electoral. 

Dar eu nu sunt convins că domnul Dan ar fi, de fapt, doar un oportunist. Ne amintim încercările sale contorsionate, în interviul acordat Hotnews, de a ne explica că există un legionarism bun şi unul rău, pentru ca, presat de Laurenţiu Ungureanu, să admită cu jumătate de gură că mişcarea legionară a fost nefastă. 

Ne amintim şi sprijinul său pentru fundaţia legionară – nenumită, dar uşor identificabilă – „Ion Gavrilă Ogoranu” care promovează rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului. 

Mergând şi mai înapoi în timp, ne amintim de infamul articol pe care Nicuşor Dan l-a scris in revista Dilema în anul 2000, în care se declara, în acord deplin cu neolegionarii români, „împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public în România”, considerând că „aceasta ultragiază valorile tradiţionale şi identitatea mea colectivă, legitimă”. Domnul Dan scria aceste rânduri odioase, nu la 16 ani, după vreo agapă la vreo biserică ortodoxă organizată de vreun popă mai exaltat, ci proaspăt întors de la Paris după ce-şi terminase doctoratul în matematică la Sorbona. 

Vă daţi seama ce era în capul lui? Ce confuzie de valori? Ce mentalitate de Moş Teacă? Nu-mi vin în minte decât vorbele lui Ştefan a Petrii din Amintirile lui Creangă: „N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă?” 

Desigur, ulterior, Nicuşor Dan s-a dezis de respectivul articol, însă, din nou, nu sunt convins că a făcut-o sincer. Este limpede că preşedintele se simte foarte apropiat de o ideologie ultraconservatoare şi are nişte simpatii foarte suspecte. Că aceste simpatii sunt oportuniste sau sincere, e greu de spus, dar e de mirare cum un om altminteri inteligent nu pricepe că a fi perceput ca luând partea unor descreieraţi de extremă dreaptă indiferent din ce motive te descalifică oriunde în Europa, cu excepţia, probabil, a Serbiei, Rusiei şi Belarusului, te aruncă în afara civilizaţiei.

Un profil dubios şi câteva alegeri scandaloase

Dar probabila (sau improbabila) lui simpatie legionară, deşi foarte gravă, nu este singurul argument pentru care eu regret că l-am votat. Că tot veni vorba, mai sus, de Europa, vi se pare că domnul Dan ar fi pe aceeaşi linie cu majoritatea statelor europene în privinţa Ucrainei şi a felului în care Donald Trump înţelege să medieze conflictul cu Rusia? Mie nu mi se pare: în timp ce toţi liderii europeni importanţi, consternaţi de propunerile lui Trump de capitulare a Ucrainei în faţa Rusiei cu cedare masivă de teritorii, şi-au declarat sprijinul necondiţionat pentru integritatea teritorială a Ucrainei, Nicuşor Dan, scăpat pe el de frică, a găsit cu cale să-l perie niţel pe Trump lăudându-i priceperea şi tactul şi spunând, în insuportabilul stil Iohannist, că urmăreşte situaţia cu atenţie şi îngrijorare. 

Mai mult, vi se pare că există pe undeva în deciziile europene? Că România ar avea vreo voce în Europa? Mie nu. Din contră, mi se pare că Nicuşor Dan nu se regăseşte în politicile UE şi ar vrea o apropiere de conservatoarea Americă MAGA-iotă a lui Trump.

Totuşi, nu numai în politica externă alegerile sale sunt dubioase, ci şi în cea internă.

Faptul că l-a dat afară pe Ludovic Orban de la Cotroceni după ce acesta îi oferise, cel mai probabil, nişte sfaturi utile, dar incomode şi neconforme cu crezurile lui, nu arată decât un ego inflamat şi o foarte proastă capacitate de decizie. Faptul că, în şase luni de la instalarea guvernului, pe care tot el s-a câcâit mai bine de o lună să-l formeze, nu i-a luat o dată în public apărarea premierului Bolojan, care se luptă cu o caracatiţă pesedisto-penelistă uriaşă, nu arată decât un spirit ranchiunos şi mic: omul pur şi simplu nu poate trece peste îndrăzneala lui Ilie Bolojan de a nu ţine cont de promisiunea stupidă a preşedintelui din timpul campaniei electorale de a nu mări TVA.

Faptul că, în lupta prim-ministrului cu pensiile nesimţite ale magistraţilor, Nicuşor Dan s-a trezit, în răspăr cu majoritatea covârşitoare a românilor, să le ia partea magistraţilor, plasându-se astfel pe aceeaşi linie politică cu AUR, cu Lia Savonea şi cu Sorin Grindeanu mi se pare încă şi mai scandalos.

De fapt, cel mai scandalos este că domnul preşedinte le tot face cu ochiul „suveraniştilor” şi pesediştilor, cu care se află în mari tandreţuri, posibil de frica unei suspendări.

Desigur, ceea ce uită el este că nu voturile „suveraniştilor” l-au dus la Cotroceni, ci ale oamenilor sănătoşi la cap care au înţeles gravitatea pericolului în care ne aflam şi că, la o adică, nu pe voturile „suveraniştilor” se poate baza, ci pe ale celorlalţi.

Necazul este însă că, tot drăgălindu-se cu „suveraniştii”, s-ar putea să-şi piardă sprijinul bazei sale de votanţi, iar dacă-şi închipuie că îşi poate pregăti, asemenea lui Iohannis, cu ajutorul PSD, o Viorica Dăncilă drept contracandidată pentru alegerile din 2029, rău se socoteşte pentru că ulciorul nu merge de două ori la apă. N-aş vrea să mă pronunţ de pe acum dacă îi voi mai da credit atunci sau la o eventuală suspendare, dar, aşa cum arată lucrurile acum, mai degrabă nu voi mai risca să trebuiască să zic din nou ca Postelnicu: „Am fost un dobitoc”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp