Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Două lucruri care m-au enervat în această campanie electorală

Două lucruri m-au enervat cumplit în timpul acestei campanii electorale: obsesia războinică a unora împotriva celorlalți și portretizarea candidaților drept lideri omnipotenți. Am citit cât am putut eu de multe programe electorale, am privit cât am putut eu de multe emisiuni electorale, am chibzuit asupra mai multor analize pe marginea subiectelor electorale. Ba chiar am și contribuit la câteva verificări ale conținutului factual din unele declarații, aserțiuni sau promisiuni electorale. La un moment dat, m-am plictisit, pentru că nimic, dar nimic din cele citite, văzute, chibzuite sau analizate nu mi se adresa mie; nu m-am regăsit în grupul-țintă!

Nu înțeleg de ce politicienii mai vechi sau mai noi simt nevoia să pună campania electorală în cheia unui război. Îți comunică, prin toate canalele, că ei au pornit la luptă și că scopul lor este să-l învingă pe adversarul politic. Teribil de greșit! Vecina de pe palier nu-mi este dușman, chiar dacă votează pentru alt candidat sau altă formațiune politică. Locuim în același bloc, deci avem aceleași probleme, cu același tip de facturi, cu aceleași tipuri de nesimțire ori incultură (civică, eventual). Când ieșim pe stradă, avem aceleași probleme, când ne adresăm instituțiilor publice, când intenționăm să dialogăm cu reprezentanții noștri politici, așijderea. Nu are nicio noimă să ne comportăm ca niște soldați în tranșee, pentru că ăsta nu e războiul nostru și pentru că nici n-ar trebui să fie un război!

Obsesia războinică a politicienilor, unii împotriva celorlalți, neagă în mod absolut contribuția cetățeanului la viața comunității și la procesele decizionale din administrație. Mie mi se pare inacceptabil, îmi dă un sentiment profund de neputință și mă plictisește de moarte. În acest comportament al politicienilor se ascunde convingerea lor că numai ei vor decide, odată ce vor fi declarați învingători. Această convingere este îngrozitor de eronată, pentru că un cetățean conștient de puterile sale (vezi RCB, de exemplu) se va prezenta la dezbaterile organizate în baza legii transparenței decizionale, indiferent cine va fi „învingătorul.” Dar obsesia politicienilor, comunicată prin toate canalele, amplificată de „formatorii de opinie,” depășește capacitatea de ripostă participare informată a cetățenilor conștienți de puterile lor.

Politicienii își propun să profite (încă o dată!) din faptul că prea puțini cetățeni sunt informați, educați civic și conștienți de puterile lor, deși tot ei, politicienii, au contribuit la această stare de fapt. Se arată, mai ales în fața celor (presupuși?) ignoranți, în fața personajului colectiv numit „electorat,” cu aura de lider providențial, care va rezolva toate problemele, de parcă ar fi fost dotat cu o baghetă magică. În această portretizare se ascund germenii corupției, pentru că rezultă așa: „eu am bagheta magică și o pot folosi pentru rezolvarea problemei tale, dar mie ce-mi iese la afacerea asta?” Astfel, bunăvoința liderului omnipotent devine o marfă, mai ales în relația cu învinșii de după război.

Tot în spatele acestui portret, de lider providențial și/sau omnipotent, se ițește și lipsa de responsabilitate: „pai, ce, tu chiar credeai că am o baghetă magică?” sau „ce să fac, n-am ce să fac, azi nu-mi funcționează bagheta magică și nu pot rezolva problema asta.” Lipsa de responsabilitate funcționează, în egală măsură, și pentru candidații învinși, care se retrag cu coada între picioare sau cu tupeu, dar nu-i mai vezi niciodată participând la dezbateri, pentru a-și promova ideile mai departe. Nu-i vezi nici măcar informând, educând, conștientizând o parte din electorat, să devină cetățeni conștienți de puterile lor, pentru că starea de ignoranță le va putea deveni profitabilă peste 4 ani.

Mă concentrez pe listele de consilieri, căutând acolo oameni care ar putea deveni reprezentanții mei în consiliul local, oameni cu care să pot dialoga, cu care să pot explora alternative pentru viitor, la care să văd că au aspirații pentru 2030, de exemplu.

Rezultatul este că, dacă dai deoparte poleiala liderilor și obsesia războiului, ți-e foarte greu să decizi cu cine să votezi. Nu știi, aproape niciodată, cine sunt oamenii care ar putea deveni reprezentanții tăi în consiliul local și dacă ei au abilitățile necesare să te reprezinte fără a face trafic de influență pe lângă angajații primăriei. Nu știi, aproape niciodată, cine vor fi sfătuitorii intimi ai viitorului primar, în cabinetul lui de demnitar, și dacă ei au vreo viziune sau minimă înțelegere despre cum îți dorești tu, cetățeanul, să arate comunitatea în care vei trăi și peste 10 ani; despre ce ar trebui făcut și cum s-ar putea îndeplini acea aspirație, dincolo de cotidienele nevoi și probleme.

Închei cu o observație la fel de tristă ca lucrurile care m-au enervat și rezultatul lor combinat: În ciuda textului constituțional și a legii-cadru, administrația locală depinde mult prea mult de ce se întâmplă la Guvern! Șosele de centură, centrale termice, cadastru, unele mijloace de transport public, chiar și instituții de cultură ori spații verzi, uneori, depind de capacitatea Guvernului de-a răspunde la solicitările primarilor sau de capacitatea de persuasiune a primarilor. Dacă vei fi un primar care face trafic de influență la Guvern, nu ai de ce să te prezinți drept lider providențial în alegerile locale; dacă nu vei face trafic de influență la Guvern, degeaba te-ai portretizat drept lider omnipotent, că n-ai câștigat deloc războiul. Iaca, încă un motiv pentru care obsesia războiului e și deplasată, și contra-productivă!

Concluzia este că privesc cu o detașare tristă luptele care se dau pentru fotoliile de primar. Mă concentrez pe listele de consilieri, căutând acolo oameni care ar putea deveni reprezentanții mei în consiliul local, oameni cu care să pot dialoga, cu care să pot explora alternative pentru viitor, la care să văd că au aspirații pentru 2030, de exemplu. Și verific sondajele, ca să-mi dau seama care dintre acești oameni ar avea șanse să fie aleși, care dintre ei se află pe locuri eligibile în listele de partid. Așa voi face eu, pentru a decide cui îmi dau votul în aceste alegeri locale, pentru că refuz să mă las prins în obsesia războiului sau în poleiala pseudo-liderilor!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    În mentalul colectiv,inclusiv politicieni, nu există zone colorate în viața de zi cu zi, ci doar alb și negru,nu ești cu noi ești paria.Politicienii, cei drept, după ce se văd aleși,fac TOȚI același lucru,își consolidează puternic averile și zonele de influență,fentând la maxim justiția,făcând chiar legi nedemocratice și chiar mai rău,legi profurt oficial(numai pt uzul lor desigur dacă se poate) fără nici o jenă.Deci ce ne miră?
    • Like 0
  • " În acest comportament al politicienilor se ascunde convingerea lor că numai ei vor decide, odată ce vor fi declarați învingători": deocamdata, aceasta convingere este corecta. Primarul face tot ce vrea, indiferent de parerea celor care nu l-au votat. Sau de cea a celor care l-au votat. Si in orasele mari mai exista presiune, cat de cat, din partea presei sau a activistilor sociali, dar in orasele mici si in sate e plin Ev Mediu.
    • Like 0
    • @ Mihai Buzea
      sunt foarte conștient de această stare de fapt, însă nu există nimic (în afară de sfînta lene sau delăsare) care să ne oprească din a o schimba/răsturna, nu-i așa?
      • Like 0
    • @ Codru Vrabie
      Exista asa-numitul "sistem". Evident, un cuvant frumos (neologism!) care incearca sa ascunda evidentul: sistemul sunt oamenii. Care, in imensa lor majoritate, nu vor sa (se) schimbe, nu au bani sa (se) schimbe, si nu vad interesul personal in schimbare ("Si mie ce-mi iese din treaba asta?"). Nu contest, exista sfanta lene/delasare, dar mai exista si ceva: inabilitatea intelectualilor de a le "vinde" schimbarea oamenilor simpli. La Cluj sau la Bucuresti exista mii de voluntari care se mobilizeaza singuri pentru actiuni de masa, dar la tara? Primarul nu reuseste sa ii mobilizeze nici macar pe asistatii social, care depind de el in mod direct, absolut direct (el le da banii). In concluzie: citatul "În acest comportament al politicienilor se ascunde convingerea lor că numai ei vor decide, odată ce vor fi declarați învingători" merita nuantat, cred. Convingerea politicienilor este eronata, daca vorbim de orasele mari (cate sunt acestea? Cinci, opt, zece), dar este corecta daca vorbim de mediul rural si de orasele mici. Deocamdata! :)
      • Like 0
  • Foarte bun și echilibrat articolul! Acum, o poveste de ieri, poate nu fără rost:
    Am fost într-o inspecție de grad într-o comună din Vrancea. Soțul profesoarei inspectate era un tânăr devenit acum 4 ani primar-adjunct și care candida, împreună cu actualul primar, din nou. Aproape nici nu mai are rost să precizez că și primarul-adjunct, și soția lui, erau nu doar profesori la liceul din comuna respectivă (curat, reabilitat, absolut decent sub toate aspectele, nici n-ai fi zis că te aflai la vreo 40 km. de Focșani, pierdut între dealuri), ci și foști elevi ai școlii respective. Care purta numele cunoscutului matematician G. Gheba, fiu al acelui sat. Problema e alta - că cei ce candidau la primărie fuseseră în campanie în toate casele din localitate (care arăta foarte îngrijită!), să vorbească cu oamenii, să le afle problemele, să discute cu ei. Am o ușoară bănuială că vor fi realeși... Sigur că nu poți vorbi cu toți bucureștenii, păcatele mele, dar niște întâlniri cu alegătorii, niște emisiuni cu intrări în direct, ceva-ceva poate s-ar fi putut face care să însuflețească această campanie obositor de plată! Și eu mi-am pierdut ceva timp spre a mă informa cât-de-cât... greu, foarte greu!
    • Like 3
    • @ Ileana Mihaila
      mulțumesc pentru aprecieri :) și pentru amintirea culegerii (sau culegerilor) Gheba, cu sau alături de care mi-am petrecut o bună parte din adolescență :) cât despre conținutul comentariului, aveți dreptate--vorba 'ceea, „cum își aștern, așa vor dormi”... ah, sper că nu vor dormi chiar toți ;)
      • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult