Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să aibă loc la toamnă, probabil prin octombrie, și să conducă la o nouă configurație a CSM, începând din 6 ianuarie 2017. Însă o Hotărâre a Senatului României, de-acum 6 săptămâni, ar putea arunca în derizoriu întregul exercițiu democratic al alegerilor pentru CSM. Iar această Hotărâre a Senatului a apărut ca urmare a unei solicitări din partea membrilor CSM care n-ar prea vrea să se supună sistemului de alegeri din 6 în 6 ani, după câte mi se pare mie. Acum, că s-au mai lămurit lucrurile în privința alegerilor locale din iunie, mi-am zis că e momentul să pun și eu umărul la limpezirea situației cu alegerile CSM de la toamnă:
Consiliul Superior al Magistraturii este „doar” garantul independenței justiției. Nu e deloc clar, din textul Constituției, dacă putem aștepta de la CSM să fie democratic ori să apere, în vreun fel, statul de drept. Dar știm că membrii CSM ar trebui să fie specialiști ai dreptului, capabili să vadă când ceva e nedrept, chiar dacă nu e neapărat ilegal. Știm asta, pentru că tot în Constituție scrie că secțiile CSM îndeplinesc rolul de instanță de judecată, (măcar) în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților. Întrebarea e, acum, ce pot face eu, un simplu cetățean, când văd că membrii CSM par să încalce spiritul legii?
Aproape nimic, din păcate! Nimic altceva în afară de-a scrie acest text, în care să-mi vărs obida asupra unor oameni despre care cred c-au fost prost sfătuiți ori că nu s-au gândit suficient la consecințele acțiunilor și inacțiunilor la care s-au înhămat, unii cu bună știință, iar alții fără să-și dea seama ce li se-ntâmplă… Concret, mă refer la situația în care 8 membri CSM, Senatul României, președintele CSM, ministrul Justiției și premierul României, respectiv președintele României (adică vreo 175 de persoane de la vârful statului român) par să ignore încălcarea principiilor democrației și statului de drept în interiorul Justiției! Așadar, scriu acest text pentru a le cere public președintelui României, premierului, președintelui CSM, chiar și președintelui Camerei Deputaților, să-i ceară Curții Constituționale soluționarea acestui conflict constituțional (art. 146, lit. e) dintre autoritatea legislativă și cea judecătorească, născut prin Hotărârea Senatului României 28/2016.
Care e problema? CSM este alcătuit din 19 membri, dintre care 3 ajung acolo în virtutea altor funcții pe care le dețin (ministrul justiției, procurorul general și președintele Înaltei Curți). Dintre cei 16 care mai sunt de numărat, ca steagurile lui Pristanda, 2 sunt numiți de Senat (reprezentanții organizațiilor din societatea civilă), iar 14 sunt aleși de adunările generale ale magistraților și validați de Senat. Dacă Hotărârea 28 a Senatului rămâne în picioare, 8 din cei 16 vor rămâne în funcție și anul viitor: în ordine alfabetică, Adrian Bordea, Alina Ghica, Mona Lisa Neagoe (judecători), Bogdan Gabor, Florentina Gavadia, Gheorghe Muscalu, Luminița Palade (procurori) și Daniela Ciochină (societate civilă). Dacă vor rămâne în funcție, înseamnă că rezultatul alegerilor pentru CSM din anul 2010 va ultra-activa (cel puțin nedrept ori imoral, dacă nu chiar ilegal și neconstituțional) până prin 2019.
De ce mă doare pe mine, dincolo de faptul că țin eu mult de tot la principii, la supremația legii, la democrație, stat de drept și responsabilitate în viața publică? Mă doare pentru că, la sfârșitul lunii noiembrie 2015, le trimisesem o petiție membrilor CSM, iar lipsa oricărui răspuns, combinată cu acțiunile lor ulterioare, mă pot face să cred că au acționat cu premeditare. Doamnele Gavadia, Ghica, Neagoe și Palade, alături de domnii Gabor și Muscalu, nu au răspuns niciodată întrebării „cum și când credeți că veți începe pregătirile pentru organizarea alegerilor pentru noii membri CSM, în cadrul adunărilor generale ale magistraților, având în vedere că mandatele actualilor membri vor expira în luna decembrie 2016.” În schimb, și-au făcut timp să scrie dumnealor o scrisoare către Senat, solicitând clarificări cu privire la durata mandatului de membru CSM.
Și aici apare suspiciunea de mârșăvie, despre care eu cred că, dacă s-ar dovedi, n-ar putea fi tolerată, la nivelul CSM, adică la vârful Justiției, în nicio țară care se pretinde civilizată! Senatul a interpretat creativ legislația în vigoare și a adoptat Hotărârea 28/2016, care ne servește un fel de „minciună,” oarecum învelită într-un adevăr. Adevărul este că mandatul membrilor CSM este de 6 ani (art. 133, alin. 4). Numai că un astfel de mandat se obține prin alegeri, în adunările generale ale magistraților. Mie mi se pare inacceptabilă interpretarea prin care următorul clasat, un om care nu a „câștigat” alegerile, să ocupe postul pentru un mandat întreg, de 6 ani. Următorul clasat poate, eventual (și chiar așa e obiceiul), să ocupe postul doar pentru un rest de mandat. Iar eu am convingerea că membrii CSM menționați mai sus știau acest lucru, atunci când au candidat, atunci când s-au clasat pe locul 2, ca și atunci când au acceptat să devină membri CSM de pe locul 2.
Hotărârile Senatului din 2011-2013, prin care cei de pe locul 2 erau numiți/validați în CSM, conțineau și termenul până la care urma să dureze restul de mandat: 6 ianuarie 2017. Dacă nu se clarifică suspiciunea de mai sus, vom putea rămâne cu impresia că 7 magistrați de la vârful Justiției (pentru că dna Ciochină nu intră la socoteală) sunt dependenți de majoritatea politică din Senat. Carevasăzică „venerabilii” membri CSM n-ar mai fi independenți! Vorba lui Caragiale: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei!” Iar fandacsia asta va putea alimenta alte speculații, în viitor, atunci când unii membri ai majorității de azi din Senat ar putea ajunge în fața acestor magistrați. Nu mai bine eliminăm noi sămânța răului și-a îndoielii, cât timp mai putem?
Singura soluție validă, conformă cu sistemul nostru constituțional, este ca această chestiune să fie evaluată de Curtea Constituțională. CCR are la îndemână mijloacele prin care să păstreze adevărul despre care am discutat mai sus și să elimine minciuna. Sau să decidă că nu-i vorba de nicio minciună (nici măcar una cu ghilimele) și să ne lumineze despre cum ar trebui să fie organizate alegerile pentru CSM, în toamna acestui an--pentru numai 7 magistrați și 1 reprezentant al societății civile sau pentru toți 14+2 membri CSM, deopotrivă? Pot să speculez că dl Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, reprezentând aceeași majoritate parlamentară, nu va dori să-i ceară Curții Constituționale această clarificare. Din dialogul cu oamenii din sistem, am înțeles că dl Aron, Președintele CSM, nu crede că e important să facă acest demers. Deși semnalele dinspre Guvern sunt contradictorii, bănuiesc că dl Cioloș, Primul-Ministru, alături de dna Prună, Ministrul Justiției, ar avea interesul ca alegerile pentru noul CSM să fie corecte, dar n-ar vrea să se interpreteze că încalcă, în vreun fel, independența justiției.
Senatul a interpretat creativ legislația în vigoare și a adoptat Hotărârea 28/2016, care ne servește un fel de „minciună,” oarecum învelită într-un adevăr. Adevărul este că mandatul membrilor CSM este de 6 ani (art. 133, alin. 4). Numai că un astfel de mandat se obține prin alegeri, în adunările generale ale magistraților. Mie mi se pare inacceptabilă interpretarea prin care următorul clasat, un om care nu a „câștigat” alegerile, să ocupe postul pentru un mandat întreg, de 6 ani.
Prin urmare, dacă și vouă vi se pare că există o problemă, poate că e mai bine ca intervenția în fața CCR să vină de la Palatul Cotroceni. În virtutea rolului său constituțional de a veghea la buna funcționare a autorităților publice, Președintele poate privi Hotărârea 28/2016 a Senatului ca sursă a unui conflict constituțional între autoritatea legislativă și cea judecătorească. Iar dacă dl Iohannis își amintește declarația prin care și-a asumat un rol activ față de alegerile CSM de anul acesta, mai ales „ca alegerile pentru CSM să fie departe de zona politicului,” ar trebui să sesizeze Curtea Constituțională în cel mai scurt timp. Dacă nu eliminăm aceste suspiciuni din spațiul public, mi-e teamă că nu ne va rămâne altceva de făcut decât să constatăm, probabil, că CSM nu și-ar mai putea îndeplini rolul de garant al independenței justiției, din moment ce nici măcar membrii săi nu ar fi independenți. Iar mie, ca simplu cetățean, mi-ar rămâne doar să reflectez dacă mai vreau să fiu cetățean al unui stat în care chiar n-aș mai putea face nimic, adică nici măcar n-aș putea ori n-ar mai avea rost să scriu un astfel de text.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.