Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Construcția României moderne nu a putut estompa sau reprima structurile și matricile tribale din geografia politică a statului. Aceste structuri sau entități tribale străbat ca un palimpsest epiderma României recente astfel încât există încă o puternică distribuție tribală a puterii politice colective, deosebit de evidentă în fizionomiile clasei politice actuale.
La rândul ei, democrația rezultată din exercițiul electoral îi împarte pe câștigătorii puterii în „strânsuri” sau „banderii” ale epocii premoderne. Ele reproduc familiile de putere din circumscrieri tribale, în familii politice recente, omnipotente și exclusive. Se vorbește frecvent în spațiul public de așa-numiții baroni locali, care nu sunt altceva decât aluviunile și expresia unui tribalism remanent, rezistent și distribuit geografic. Forțând comparația peste timp, astăzi parcă se reconfigurează structura tribală antică dacică (albocensii și besii în vest, burii în sud, carpii în est, costobocii în nord-est, etc.).
În urma proceselor electorale se produce o împărțire a puterii politice emergente, astfel încât grupări și grupuri politice de influență se organizează în unități tribale care vin dinspre provincii să cucerească „cetatea de aur” a capitalei. Se fac investituri și se obțin tistii împărțite între membrii „tribului” politic din provincie, la care se asociază toate cumetriile, nepotismele și amantlâcurile posibile, situate într-un tropism fertil și acaparator între deținătorii puterii în stat.
Se pot exemplifica în nuanțe pamfletare configurațiile tribale dacice de odinioară prelungite în coteriile și găștile politice de azi. Grupurile „tribale” de indivizi ajunși la putere în republică pot fi transcrise onomastic prin substantive comune întrucât respectivii și-au aplatizat numele proprii prin servituțile și fidelitățile prestate și s-au topit în gruparea tribală respectivă. Ei sunt subiecții unor grupări gentilico-tribale cu o identitate anonimă, la care au subscris în cadrul vasalității de partid și de trib politic, asemenea viziratului brătienist de odinioară al unui partid de factură clientelară și de fidelități fără margini, sau al pesedismului derulat în „unități” de mărșăluire și de unanimități tribale.
Dacii din vest, din triburile de besi, s-au grupat în jurul „fălcilor” (Gh. Falcă și a socrului său, buni vorbitori și știutori întru toate) de igași, blejnari, coldești. Din tribul dacic sargeto-someșean s-a extrapolat grupul de la Cluj, format din ruși și dânci, sau boci ce compuneau banderia roșie și apoi cea portocalie, înfumurată nevoie mare, care a devenit ulterior galbenă integral, dacă ne referim la simbolisticile culorilor de partid.
Un puternic, dar mai ales răzbătător trib din partidul liberal a fost cel de la Iași, condus de Relu Fenechiu, care a populat puterea din republică cu vlasovi, chiuari, leușteni, aliniați asemenea unui atavic trib de carpi și costoboci, degrabă poftitori de puteri, dar care a venit și cu un exemplu de frați gemelari, precum murarii. Tineri și răzbătători pretimpuriu, unul a ajuns la conducerea IICMER și consilier al președintelui țării, celălalt la conducerea Institutului Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii. S-a reprodus în această situare, un alt exemplu de frați indispensabili în gestiunea puterii de stat, precum foștii țărăniști, Sorin și Andrei Dimitriu; Sorin Dimitriu șef la Fondul Proprietății de Stat, Andrei Dimitriu director la Radiodifuziunea Română.
Din zona secuiască, din „terra siculorum”, s-au extras genealogii, înrudiri, nepotisme, conducători politici udemeriști marko-kelemenieni, cu puternice ascendențe familiale în activul pemerist și pecerist, al raioanelor de partid și de cuascuri (C.U.A.S.C. = Consiliul Unic Agroindustrial de Stat și Cooperatist) de dinainte de 1989. Mai pe scurt, descendenții activiștilor de partid au devenit falnici lideri udemeriști care, alături de pletora peremistă, ne-au ținut imperturbabil lecția despre cum să fim „buni români” sau „buni maghiari”.
Banderia bistrițeană de partid s-a angajat prin olteni, zăgreni, botiși în activiști fanatizați ai băsismului atotputernic odinioară. Prin aceste onomastice, așternute la nivelul substantivelor comune, se poate evidenția în modul cel mai expresiv dezindividualizarea de factură tribală din găștile politice corozive ale democrației.
În ultimii ani, traco-dacii danubieni conduși de șeful de partid L. Dragnea au împânzit înfometați funcții guvernamentale, alături de „eminente” amazoane de partid pesedist, precum C. Dan și V. Dăncilă, care cu voia și pohta liderului tribal au deținut cele mai înalte funcții în stat. De la cuplurile de frați gemelari s-a trecut la cuplurile matrimoniale, precum cele din „republica Oltenia” (C. Manda și Olguța Vasilescu) care s-au instalat cu impertinență în alte funcții înalte în statul pe cale să devină partid. Alături de aceste cupluri, nu mai puțin cunoscute sunt cele ale lui C. Antonescu & Adina Vălean, sau alcătuirea familială cvasidinastică a lui Ilie Sârbu, Victor Ponta și Daciana Sârbu.
Poate cel mai spectacular desant tribal coborât spre București este cel provenit din Sălaj, din Dacia Porolissensis. Acest județ a devenit o adevărată clocitoare de cadre de partid și de stat. Ele, aceste cadre de partid și de stat, poartă o trăsătură comună, și anume, o puternică ascendență în miliția și securitatea din anii comunismului: Virgil Măgureanu, Virgil Ardeleanu, Pavel Abraham. Generația mai tânără din tribul sălăjean s-a format și s-a contaminat într-o cultură familială securistă și milițienească, precum Dacian Cioloș și Eduard Helwig, care s-au fixat în posturi de mare importanță în republica triburilor. În cazul lui D. Cioloș există o identitate politică tranzacționată și ambivalentă. Mai exact, vajnicul tânăr activist vătrist și peunerist Dacian se convertește în Dacian Julien, un european convins și prooccidental. Este de-a dreptul năucitor cum acest om politic, tânăr încă, s-a așezat „în PLUS”, adică în poziții avantajoase, în funcții înalte în țără și în U.E. Și-a dedicat tinerețea unui partid politic antieuropean și primitiv naționalist atunci când colegii lui, studenți în centrul universitar Cluj, protestau în cadrul unor mari mitinguri împotriva guvernării fesenisto-peuneristo-peremiste din anii de după 1989. Este un caz atipic și germinat în tribul tainic și izolat al Sălajului. Aparent modest, a devenit în timp un îndrăzneț „dascăl” în ale politichiei românești, dă sfaturi, dă sarcini guvernului și președintelui țării și își „tricotează” răbdător și mediocru o carieră politică de vârf.
Acest tribalism coroziv al democrației înlocuiește și elimină spiritul și mecanismul democratic care se întemeiază pe competiție, competență și merite dobândite individual, pe confruntarea reală dintre competitori cu șanse egale, în urma căreia se ierarhizează corect deținătorii puterii și ai deciziei politice. Aceste parveniri prin marșuri cadențate și bine grupate de sorgintea lor tribală erodează competiția democratică, aplatizează jocul democratic în care trebuie să strălucească măreția și onestitatea individualităților competente și victorioase. Ea nu trebuie inundată de invaziile tribale.
Ieșirea sau „eliberarea” din cadrul tribului, înseamnă curajul de a te confrunta prin propriile virtuți și calități cu competitorii politici, chiar din interiorul aceluiași partid. Ar fi una dintre modalitățile de reformare a clasei noastre politice.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Misterioșii sălăjeni se țin de un plan, văd. Le-am depistat un frate mai mic, fost lucrător în ceva arhivă la final de carieră, securist garantat. În tren vorbește să-l audă tot vagonul (și călătorește des, în interes de „serviciu”). Român de ispravă, neînfricat, deplânge cu cifre exacte decăderea și nedreptățirea Sălajului în favoarea Clujului după renunțarea la vechile raioane.
Autorul încearcă o justificare a eșecului democrației românești purtându-ne prin tenebrele istoriei devenirii poporului român înainte de „descălecarea” romanilor, când de fapt explicația eșecului este săritoare în ochi și își are originile în viața politică de după 1989: securitatea ceaușistă, ca păstrătoare a „sigiliilor” comerțului exterior, a cucerit puterea economică folosindu-se de politicienii pe care-i putea manevra pe baza „mapelor profesionale”.
Domnii de la Republica, mai faceți vreo selecție a textelor?