Demonia grandorii pierdute a unui blasfemator penal

 Foto Facebook Adrian Năstase

Retragerea decorațiilor acordate unor personaje politice și publice, condamnate penal ulterior, a stârnit o reacție plină de răutăți a fostului om politic A. Năstase. Este de neimaginat cum un politician cunoscut după 1990 drept un personaj cu achiziții intelectuale în comparație cu pletora pesedistă, dar lovit pe alocuri de o mentalitate de premiant, să ajungă să învenineze evenimente și personalități exemplare din istoria României. Un consecvent ginere al unor familii din nomenclatura bolșevică de dinainte de 1990 și, mai apoi, un de neînlocuit „mire” fugit de la nuntă al marii familii pesediste, Adrian Năstase face dovada unei nemaiîntâlnite blasfemii la adresa lui Iuliu Maniu și a Marii Adunări Naționale din 1918, de la Alba Iulia. În acest context, a apărut o polemică purtată cu europarlamentarul Rareș Bogdan care condamna retorica băloasă, și la propriu și la figurat, denigratoare la adresa marelui politician Iuliu Maniu.

Fosta vedetă politică pesedistă, decăzută jalnic în răzbunări și agresivități specifice unei senectuți pretimpurii, unei „demonii a grandorii pierdute”, dacă parafrazăm titlul unui film comic francez cu Louis de Funès, se arată vexată, nevoie mare, că lui Iuliu Maniu nu i s-au retras medaliile, deși a fost condamnat la închisoare (din motive politice, convertite diabolic de comuniști în cauze penale). Mai mult decât atât, impertinentul „mare” profesor, conducător de doctorate care s-au dovedit a fi plagiate, afirmă cu un cinism dezgustător și greu de egalat că el nu a fost la Adunarea de la Alba Iulia precum a fost Iuliu Maniu, liderul martir al democrației românești care a ajuns în închisorile comuniste, și nici nu a fost spion britanic precum artizanul Marii Uniri.

Dacă analizăm pe rând afirmațiile insului isterizat de retragerea decorațiilor, putem lesne constata ticăloșia fără rest a acestora. În primul rând, iese la iveală o zeflemea de-a dreptul revoltătoare a dâmbovițeanului față de Adunarea de la Alba Iulia la nici un an de la centenarul evenimentului din 1918. Cred că acest ins secretează zemos și rău mirositor o serie de frustrări din gena sa bolșevică față de împlinirea idealului unității național-statale care pentru strămoșii lui comuniști internaționaliști a fost un act imperialist de cucerire a Transilvaniei de către Regatul României. În mod sigur, chiar dacă ar fi trăit în epoca istorică de atunci, nu ar fi putut fi tolerat în ipostaza de intrus bolșevic în masa de țărani, preoți, învățători, juriști, lideri politici, ingineri, profesori, medici ce compuneau, real și simbolic, corpul luminat al națiunii române din Transilvania și Banat la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie.

În al doilea rând, afirmația că Iuliu Maniu a fost un spion britanic este preluată în mod abject și tendențios din opiniile aparținătoare unui profesor britanic, D. Deletant, bântuit surprinzător de un teribilism intelectualist vanitos și prost gestionat la vârsta senectuții. Cei doi inși au căzut în desuetudinea anului 1947, anul procesului politic al lui Iuliu Maniu instrumentat de călăii comuniști, când a fost condamnat, conform unui leitmotiv din rechizitoriul său și pentru „spionaj în favoarea cercurilor imperialiste”. Trebuie să le amintesc celor doi faptul că în perioada celui de al Doilea Război Mondial, liderul transilvănean a apelat la toate mijloacele aferente unei diplomații secrete și clandestine pentru a salva România din dezastrul angajării sale în războiul purtat de Hitler. 

Politician vizionar, Iuliu Maniu a cultivat relații diplomatice cu puterile aliate, utilizând toate mijloacele posibile. Îi invit pe acești opinenți să citească lucrarea lui V. Pușcaș „Philip E. Mosley despre Transilvania și Basarabia” (2017), p.110: „I. Maniu a continuat să insiste pe dialogul cu Londra, încercând să impună „Opoziția unită” (împotriva regimului Antonescu n.n.) ca partener al Aliaților în relație cu România. Numai că Londra era mereu tăcută la mesajele sale. Deoarece Maniu folosea intermedierea Serviciului de informații britanic (s.n.), englezii știau că liderul român era foarte supravegheat, atât de serviciile de informații românești, cât și de cele germane, așa că se fereau de un adevărat dialog pentru ca mesajele de la Londra să nu ajungă în mâinile aliaților”. 

Prin urmare, folosirea și intermedierea serviciului de informații britanic de către Iuliu Maniu nu evidențiază nici un fel de spion sau agent, ci un lider cu o înaltă și acută înțelegere a mecanismelor politice și diplomatice, prin care și-a servit cu onestitate și măreție țara pe care a întemeiat-o la 1 decembrie 1918 și în fruntea căreia, din nenorocire, a ajuns prim ministru, peste multe decenii, un cabotin politic, frivol, dizgrațios și... penal.

Mai trebuie să știe dl. Năstase că nu este lucru mai de condamnat decât blasfemierea, luarea în derâdere a evenimentelor și personalităților exemplare din istoria noastră, față de care se situează definitiv paralel și cu o patentă impostură. Mai trebuie să știe că în acțiunile politice și diplomatice pe frontul nevăzut al clandestinității, secretului și serviciilor de informații din perioada celui de al Doilea Război Mondial s-au înscris și alți lideri politici europeni din Europa de Est, precum E. Benes, sau W. Sikorski. Era forma unei rezistențe la nazism, derulată în secret în virtutea dreptului la „rezistența la opresiune” și a „dreptului la insurecție”, aspecte aflate dintr-o lectură întârziată și neaprofundată a lui A. Năstase a cărții lui Gr. Geamănu („Rezistența la opresiune și dreptul la insurecție), lucrare pe care o invocă deseori.

A coborât nepermis de jos limbajul polemicii politice. Odată cu el, cu Băsescu și Dragnea, aluziile sexuale în disputele cu adversarii politici și în confruntările cu jurnaliști și jurnaliste au îmbăloșat definitiv standardele vocabularului politic. Tot el, A. Năstase, a vulgarizat și gestul sinucigaș în momentul arestării sale cu pocnitori de iarmaroc, asemenea unui Robespierre ridicat din mahalaua de chivuțe și telali.

A te atinge de Iuliu Maniu și a lua în zeflemea Adunarea națiunii române din Transilvania și Banat, de la Alba Iulia din 1918, este peste puterea de înțelegere și toleranță a noastră, a celor care trăim în regimul de istoricitate al unui trecut asumat și al unor personalități exemplare în ambele cazuri, repere fondatoare ale României de astăzi. Asemenea unui alt lider pesedist, puhav și disgrațios, precum Șerban Nicolae, cel care a condamnat insurecția anticomunistă armată din munți, A. Năstase trebuie izolat în uitare și marginalizat în tagma abjecților de serviciu și a penalilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp