Dacă data trecută am vorbit despre atitudine, azi vorbim despre lucruri mai concrete legate de procesul de recrutare și selecție, așa doar în caz că vorba aia cu atitudinea care e 99% din soluție e doar o chestie drăguță de pus ca wallpaper pe ecran.
Vreau să trec pe scurt prin câteva exemple de limbaj de lemn folosit în recrutare și să vă explic de ce este o idee proastă să le folosiți în următorul anunț.
1. Salariu motivant: Indiferent ce ar spune gura lumii, oamenii sunt motivați de bani. Pentru că sunt motivați să trăiască, să mânânce, să își plătească factura la curent ca să nu mânânce pe întuneric, să își plătească transportul ca să vină să muncească la tine în companie și așa mai departe. Începând cu criza din 2007-2008, a prins tot mai mult teren ideea că oamenii nu sunt motivați de bani. Ideea a fost vehiculată de multe categorii profesionale, inclusiv psihologi organizaționali (ru-și-ni-că). Cei din managementul companiilor s-au agățat cu mare bucurie de această idee, mulțumiți că vor putea să scadă salariile fără să afecteze prea tare optimismul angajaților. În definitiv, e mult mai important să știi cât de mult te apreciază și te iubește compania decât ce ai în portofel. Că doar suntem oameni evoluați, nu animale. În toată această exaltare s-a pierdut un amănunt important: oamenii nu sunt motivați de bani de la un anumit nivel încolo. Să zicem că avem un om cu salariu 500 de Euro și un altul cu salariu 5000 de Euro. Ambii primesc o creștere de salariu de 50 de Euro. Pentru primul suma reprezintă 10% din ceea ce câștigă acum, pentru al doilea 1%. Care crezi că se va bucura mai mult? Asta în cifre absolute. Însă și în termeni relativi situația stă în același fel: odată atins nivelul de trai confortabil (care apropo, variază de la individ la individ), banii nu mai sunt un factor atât de important. Însă acel nivel trebuie atins pentru ca acest lucru să fie valabil: nu poți să îi dai unui om salariul minim pe economie și să ai pretenția să îți zică și săru-mâna pentru asta. Pur și simplu nu merg așa lucrurile. Așa că nu mai spuneți că salariul e motivant pentru o persoană necunoscută. Habar n-aveți ce înseamnă motivant pentru o anumită persoană până nu întrebați.
2. Echipă dinamică: Asta poate însemna orice, inclusiv o adunătură de oameni care aleargă din birou în birou ca niște găini cu capul tăiat, pentru că nu au niște direcții clare de urmat. Poate însemna că vei sta mult peste program fără să fii plătit pentru orele suplimentare. Sigur, sună bine să te dai energic, însă energia nu este o garanție a eficienței, ci mai degrabă o corvoadă inutilă. Ce, dacă nu ești dinamic, nu poți să faci treaba bine? Și în definitiv cam cât de dinamic poți fi stând cu ochii într-un monitor toată ziua?
3. Posibilități de avansare în carieră: Încă o formulare care nu spune nimic. Aproape peste tot există posibilități de avansare în carieră. Posibilitatea nu este o certitudine, ca atare vă rog nu o mai strecurați printre beneficii. Am posibilitatea să câștig și la loto, dar asta nu înseamnă că mă duc acum să mă împrumut de toți banii și să-i cheltui în așteptarea marelui câștig.
Ce s-ar mai putea face pentru ca un anunț de angajare să fie mai atrăgător pentru candidați:
4. Nu folosiți cuvinte pompoase în mod inutil. Dacă aveți de angajat un personal assistant (sau și mai bine, executive assistant), spuneți că vreți secretară. Tanti Nuți care aduce cafeaua. Nu folosiți formulări corporatiste pe care Tanti Nuți, când își caută loc de muncă, ar putea să nu le înțeleagă. Da, știu, toți recrutați doar de la CEO în sus.
5. Nu scrieți un roman când vine vorba de descrierea postului și a responsabilităților. Din nou, nu folosiți cuvinte mari. „Managementul calendarului CEO-ului și administrarea agendei de întâlniri și event-uri” ar putea să însemne doar a avea grijă să nu întârzie la întâlniri și a fi atentă să nu trimită soției florile destinate amantei. Evident că nu se poate spune chiar așa abrupt, dar parcă și „managementul...” e prea mult.
6. Nu combinați două posturi într-unul singur. Da, înțeleg că mai bine plătești un salariu decât două, dar, când vrei un manager și de vânzări și de operațiuni, te asiguri că vei angaja pe cineva dispus să facă prost nu doar unul, dar chiar două joburi în același timp. Desigur, o persoană ambițioasă din acest punct de vedere. Sau un sinucigaș dispus să muncească 20 de ore pe zi doar ca să mai scutească compania câțiva lei la impozit (mă iertați, mulți lei). Oricum ar fi, peste câteva luni se eliberează din nou postul și iar va trebui să faceți recrutare
E boală grea treaba asta cu limbajul de lemn. Atât de grea încât unii oameni sunt dispuși chiar să te catalogheze ca neprofesionist dacă refuzi să îl folosești. Înțeleg asta dar înțelegeți și voi că totul are o limită a ridicolului și că de multe ori poți s-o ratezi dacă stai prea mult cu nasul în fișe de post.
Să luăm exemplul acestui nefericit:
Probabil vă așteptați să râd de el. E drept că ar fi foarte ușor. Dar nu asta e ideea. Ideea este că omul este mai autentic decât poate toate anunțurile de angajare pe care le-am văzut până acum. De ce? Pentru că folosește direct clișeul de sine stătător. Nu se mai obosește să completeze ceva după domeniu de activitate (primul rând). Evident se poate interpreta ca lipsă de habar (mai ales că, dacă observați, anunțul de angajare este în același timp și ofertă de servicii).
Dar eu o interpretez ca respect pentru cititor: de ce mi-ai jigni inteligența completând clișeul? Cine a scris vreodată ceva interesant după cuvintele „doriți să lucrați într-un domeniu de activitate”? Șocant, halucinant, n-ai să crezi, rămâi prost, a zis „doriți să lucrați într-un domeniu de activitate plictisitor și prost plătit?”. N-ai să vezi. De-asta spun că e mai sincer să folosești doar clișeul și dacă are cineva chef n-are decât să completeze singur cu ce îi place. Nimeni nu stă cu sufletul la gură să afle ce fel de domeniu de activitate. Toată lumea știe ce urmează după aceste cuvinte și absolut pe nimeni nu interesează.
Află mai mult:
Fram, antreprenorul polar, face 200.000 de euro pe an...
Că tot vorbeam de autenticitate, hai să vă mai dau un exemplu din experiența mea personală în postura de candidat la diferite posturi.
Mă cheamă unii la un interviu și îmi trimit pe email adresa la care se va desfășura discuția. Scria cam așa în mail: București, Strada X, sector Y, clădirea 52 biroul 5. Ajung prin zonă și casc ochii căutând ceva care aduce a business-park. Știți, locul în care mai multe clădiri de birouri sunt adunate ciorchine. Aiurea, eram într-o intersecție dintr-un banal cartier rezidențial. Cartier rezidențial a se citi „după blocurile gri”, nu vă gândiți că era vreun loc din acela nou-construit. Totuși, adresa era corectă. Întreb și eu oamenii pe stradă, nu știa nimeni de vreo clădire de birouri în zonă. Văd un portar (de bloc) și îl întreb de clădirea 52. Se uită la mine năucit și îmi zice: „Domne, ăsta-i blocul 52, dar de clădirea 52 nu știu”.
Ei bine, da. Ăla negru care respira greu și se dădea clădire... era bloc, frate! Bloc 52 apartament 5. Nu clădirea 52 biroul 5. Avea și o șaormerie la parter.
Nu mai știu ce am vorbit la interviul ăla pentru că tot timpul m-am abținut să nu izbucnesc în râs. De ce ai face asta? De ce tu ca Matiz ai avea pretenții de Mercedes? Pe cine crezi că păcălești?
E adevărat că, lucrând în spațiul corporativo-danubiano-pontic, trebuie să știi să îți amuțești simțul ridicolului. Cu atât mai mult cu cât compania e mai mare. De exemplu când te duci la al 15-lea congres al companiei și toată lumea aplaudă în picioare rezultatele financiare. Nu știi despre ce vorbesc? Se mai cheamă și „ședință de strategie”, acum poate sună mai cunoscut. Sau atunci când te duci în team-building și faci „joculețe” în echipă. Poate nu știați dar în corporație aproape totul este la diminutiv, colegii sunt „omuleți” care câștigă „bănuți”. Revenind la „joculețele” din team-building. Ele sunt un soi de pilde interactive care îți oferă ocazia unică de a te duce bou și a te întoarce vacă, întrebându-te de ce ai pierdut 8 ore din viață ca să îți explice cineva (foarte pe îndelete) că munca în echipă e importantă.
Dar totuși, există niște limite peste care, ca om, nu numai că nu poți trece dar parcă nici nu ai vrea să treci. Parcă e de-a dreptul periculos să îți dai voie să gândești că e în regulă să fii o firmă amărâtă de apartament, dar tu să pozezi în corporație multinațională.
Ce vreau să spun în final este că atrage mai mulți candidați acela care reușește să fie autentic și care se mai gândește și la ei (la ce vor și au nevoie), nu doar la el și nevoile companiei sale. Știi cum se spune, autenticitatea e cel mai greu lucru de învățat. Odată ce ai reușit să o mimezi convingător, nu mai ai probleme. Capitalism plăcut tuturor!
Citește mai departe:
Noii sclavi. Despre cei care cred că nu se va schimba nimic
Burnout sau sfârșeala muncii în corporație. Ce să faci când simți că nu mai poți
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Echipa de fotbal se antrenează o săptămână și joacă două ore. La job, antrenament zero, dar trebuie să performezi 8h sau mai multe pe zi, zi de zi.
Echipa de fotbal are un antrenor, care angajează și concediază oameni. El este plătit mai slab decât jucătorii săi și este demis pentru rezultate slabe. Într-o organizație, șeful de departament angajează și concediază oameni; este plătit mai bine decât toți angajații, nu este demis pentru rezultate slabe, iar dacă se înțelege bine cu șefii, ar putea lua chiar și un bonus, în ciuda rezultatelor (office politics).
La echipa de fotbal, jucătorii ajung pe prima pagină a ziarelor de profil; nu am auzit de vreun contabil obișnuit (adică nu director economic) care să fi ajuns pe prima pagină a Ziarului Financiar.
Echipa de fotbal luptă pentru un obiectiv clar, campionatul, vreo cupă (națională sau internațională) sau evitarea retrogradării. Într-o firmă, nu există obiective clare sau nu sunt comunicate subordonaților .
Conceptul de "echipă" sună frumos, vinde workshop-uri și dă iluzia șefilor că sunt susținuți necondiționat. Cred că "grup" ar fi mai realist decât "echipă" într-o firmă.
Ni s-au urcat figurile la cap si cine nu respecta limbajul e considerat outsider si incompetent!
Echipa dinamica - media de varsta este de 23 de ani, oamenii vin si pleaca pentru ca nu le convine salariul motivant
Posibilitati de avansare in cariera - dupa 1 un an de jr., te aducem la nivel cu lumea. daca mai stai cu noi, dupa 2 ani iti dam aceeasi pozitie, dar cu sr.
In IT se cauta oameni super specializati - sa stie 5, 6, 7 limbi de programare, plus o mie de alte lucruri legate de calculator. Salariile alea mari de le zic ei nu le ofera unor noi angajati - au noroc daca le ofera 500 de euro pentru ani de studiu greu. Am fost o data la o sedinta de recrutare in IT in care sefu' zicea ca lui ii se pare chiar un foarte mare privilegiu ca oamenii astia sa aiba 2000 de LEI in primul an de angajare, ia uite ce salariu bun e! Normal ca pleaca oamenii cand vad bataia asta de joc.
Si in constructii alte idei tampite. Vrei oameni care sa iti lucreze bine, sa se priceapa, sa stea toata ziua in vant, ploaie sau in conditii precare, si tu sa le dai 1500 de lei. Sau sa ii platesti cu ziua, sa nu fii obligat sa le dai contributiile. Mai sunt unii care aduc oameni de la tara ca sa munceasca, si baga 6-10 insi intr-un apartament cu 2 camere, unde poate au sau nu au conditii, mobila etc. Pleaca dupa o luna in strainatate sau acasa si pe urma patronii apar la televizor ca nu sunt oameni pentru munca. Bai, oameni sunt, sclavii le lipsesc.
Calificarea magica: "full stack developer" e visul umed al tuturor angajatorilor. "E ăla care știe să facă tot, putem sa mai dam 2 afara."
Domnilor manageri de firma software, aflați că hiperspecializarea exclude generalismul. Si invers.
Iar combinația de soft-uri și tehnologii pe care o folosiți voi la firma este aproape întotdeauna unica.
Nu mai căutați omul care să știe exact ce va trebuie vouă și, mai ales, platiti-l pe ăla care vrea sa plece de la voi scârbit de managementul defectuos.