Unul dintre acești șase oameni va fi viitorul președinte al SUA, în locul lui Obama. Caracterul va decide cine

Campania de alegere a celui de al 45-lea preşedinte american a început în lunile mai-iunie 2015 cu 23 de candidaţi, 5 democraţi şi 18 republicani. Odată cu retragerea câtorva au rămas 14, 3 democraţi şi 11 republicani. Dintre aceștia, cei cu şanse reale sunt doi democraţi (Hillary Clinton şi Bernie Sanders) şi patru republicani (Donald Trump, Ted Cruz, Marco Rubio şi Jeb Bush).

Vreme de aproximativ cinci luni, atât cât durează alegerile preliminare, unii alegători se hotărăsc, alţii se răzgândesc şi cei mai mulţi ajung în etapa convenţiilor naţionale cu alegerea unui favorit decis. În procesul deciziei, contează mult viziunea şi planul candidatului, dar şi, într-o măsură mult mai mare, comportamentul acestuia, capacitatea sa de a intra în contact cu alegătorii individuali, informaţiile despre caracterul şi personalitatea lui apărute în media.

Din câte poate afla publicul, în ceea ce privește caracterul, sunt cel puţin tot atât de mari diferenţe între candidaţi, câte par să fie în domeniile marilor sarcini ale viitorului preşedinte: economie, apărare, terorism, politică financiară, taxe, politică socială.

La mijlocul lunii trecute, Chris Weigant a sistematizat datele despre Jeb Bush în articolul Jeb Bush pentru şi contra. Presupunând că Jeb ajunge să fie candidatul republican, dezbaterile finale vor fi Clinton vs Bush şi această eventualitate nu este pe placul multora dintre alegătorii care au adunat multe impresii negative despre cele două familii. În plus, perspectiva unei preşedinţii dinastice nu are niciun fel de atractivitate în Statele Unite de astăzi.

Atât Bush, cât şi Hillary Clinton sunt politicieni mediocri, care se mişcă şi vorbesc după scenarii învăţate concepute de strategi şi consilieri. Amândoi degajă o plictiseală, a ceva văzut şi auzit mai înainte, niciunul nevenind cu idei şi viziuni înoitoare, pentru mulţi reprezentând trecutul.

Lăudându-şi mereu realizările din vremea când a fost guvernatorul Floridei, Bush susţine că el este cel mai pur conservator din grupul republican, dar publicul vede altfel lucrurile. În materie de taxe, Bush este pentru menţinerea sistemului progresiv, în care cei care câştigă mai mult sunt taxaţi cu un procent mai mare. În ochii celor care sunt adepţii convinşi ai capitalismului legat de merite, această metodă îi pedepseşte pe cei vrednici şi talentaţi.

Presa a făcut publice marile sume de bani pe care le deţine campania lui Bush, marea lor majoritate provenind de la donatorii cei mai bogaţi. Dar, până acum, este o mare discrepanţă între sumele cheltuite de Bush în campanie şi procentele modeste pe care le înregistrează de mai bine de şase luni în sondaje. Dacă nici în alegerile preliminare din Florida Bush nu e capabil să iasă primul, atunci orice pretenţie de a deveni alesul republican va fi privită cu multă neîncredere. Impresia generală despre Bush este acea de slăbiciune, lipsă de energie, capacitate de reacţie limitată, de absenţă a pasiunii.

În dezbaterile televizate, Bush a atacat alţi candidaţi: pentru el Trump ar aduce o preşedinţie a haosului, Rubio nu-şi îndeplineşte obligaţiile şi lipseşte la multe şedinţe ale senatului, ceilalţi candidaţi nu au – ca el – o experienţă de guvernare dovedită ca una de succes. Până în prezent, eligibilitatea lui Bush nu a convins publicul, de unde procentele lui care sunt de 10% sau mai mici.

Senatorul Ted Cruz are o reputaţie de persoană irascibilă şi conflictuală în relațiile cu colegii din congres. De aici şi faptul că niciun membru al camerei reprezentanţilor sau a senatului nu a declarat public susţinerea texanului. Mulţi îl numesc rebelul senatului. Exasperat de faptul că liderul republican, Mitch McConnell, nu l-a susţinut în efoturile sale de a bloca Obamacare, Cruz l-a numit mincinos în public. În codul nescris al membrilor congresului, care obişnuiesc să se adreseze unul altuia, chiar când se contrazic, cu apelativul onorabilul gentleman din statul …, actul insultei comis de Cruz este de neacceptat. Tot aşa, pentru alţi politicieni, incapacitatea lui Ted Cruz de a accepta un compromis, este un defect care-i restrânge şansele de succes.

Încercând să fie cât mai conservator cu putinţă, Cruz se situează într-o poziţie în care nu are şanse mari să fie alesul republicanilor moderaţi sau al independenţilor. Urcarea lui pe locul doi, înregistrată în ultima lună, vine de la alinierea în spatele lui al unui mare număr de republicani creştini (evangelicals), care vor să aibă un candidat viabil, dar cu condiţia ca acela să nu fie Donald Trump.

Curând după începutul campaniei, Cruz a declanşat un conflict deschis cu Marco Rubio: cei doi senatori republicani se acuză reciproc de lipsă de constanţă în felul în care au votat în trecut, mai ales în domeniul imigraţiei. Mai de curând, frecuşuri au părut cu Trump, e drept nu din cauza lui Cruz. Miliardarul care conduce plutonul a ridicat problema eligibilităţii lui Cruz, din cauza faptului că cetăţenia lui americană este contestată de unii.

O manevră de discreditare a fost efectuată de presa care l-a intervievat pe un fost coleg de facultate al lui Ted Cruz. Acesta ar fi spus că mai degrabă ar susţine pe cineva ales la întâmplare din cartea de telefon, decât pe fostul său coleg. Afirmaţia acestuia s-a adăugat la reputaţia de arogant, de om care-şi face cu uşurinţă duşmani şi de căutător de ceartă, care şi-a făcut loc în campanie în ultimele luni.

Nimeni nu se îndoieşte de calităţile intelectuale şi valorile morale ale doctorului Benjamin Carson. Când au apărut nişte articole care contestă adevărul în biografia publicată de Carson, ele au fost repede înlăturate de ceilalţi din presă. Dar... Cu toate meritele lui personale însă, neurochirurgul nu a convins publicul nici că are însuşirile de a fi un bun preşedinte, nici că este un luptător, care arată pasiune, convingere şi determinare.

Cel mai tânăr candidat republican, Marco Rubio, copil al unui cuplu de refugiaţi cubanezi, a fost primit cu multă căldură de public. Familia lui este catolică, dar – de scurt timp – Marco a trecut la religia mormonă, ceea ce a ridicat un semn de întrebare. Grupul mare şi influent de evanghelici nu acceptă pentru un candidat la preşedinţie nici religia catolică şi cu atât mai puţin pe cea mormonă, privită de mulţi ca o erezie. Experienţa din 2012, când republicanii l-au nominalizat pe Mitt Romney, mormon, este încă vie: atunci, opt milioane de votanţi evanghelici nu s-au prezentat la vot.

Două mari teme alimentează criticile împotriva senatorului Rubio. El s-a alăturat - acum doi ani - grupului celor opt senatori, condus de democraţi, care a încercat să împingă lucrurile către o amnistie a tuturor imigranţilor ilegali. A doua mare problemă este că el a fost descoperit că a folosit cartea de credit a partidului în scopuri personale.

Contrazicând previziunile anterioare, Donad Trump continuă să fie un lider al partidului republican, mitingurile organizate de el adună în continuare mii de participanţi, făcând adesea sălile neîncăpătoare şi din ce în ce mai mulţi oameni politici şi donatori se alătură celui care dovedeşte o atracție deosebită la public. Reputatul analist politic Charles Krauthamer, el însuşi un critic al lui Trump, a spus acum două zile că, dacă miliardarul câştigă preliminariile din statul Iowa şi conducerea partidului republican acceptă situația, Trump devine de neoprit.

Republicanii influenţi care i s-au opus fățiș lui Trump, dar şi grupul celor mai conservatori dintre jurnaliști încep să-şi revizuiască părerile, fiindcă altfel s-ar putea să irosească un câştigător.

Trump apare îndrăzneţ, foarte convins de cauza lui, puţin tolerant cu alţii, uneori arogant, de multe ori strident şi nu arareori cu opinii greșite. Dar psihologul Rhyne A. Sherman face şi o listă lungă de calităţi care-i explică succesul: bine adaptat la situaţia de politician, care este nouă pentru el, foarte ambiţios, extrem de sociabil, fără sensibilităţi exagerate, puternic motivat să placă şi puternic, greu de făcut să dea înapoi. El îl vede ca pe un narcisist tipic, dar aminteşte că un set foarte asemănător de calităţi au fost cele care l-au dus pe Bill Clinton la succes.

Autointitulat democrat socialist, senatorul independent al statului Vermont, Bernie Sanders a făcut o greşeală lipindu-şi eticheta de socialist, care îl va împiedica să ajungă la preşedinţie, într-o ţară în care a fi socialist este o vină. A condus, până acum, o campanie decentă, fără atacuri personale şi a dat impresia de politician convins de ce spune, dornic să vadă un fel de revoluţie înfăptuindu-se în Statele Unite de astăzi. A făcut o bună impresie faptul că nu a acceptat mari donaţii de la indivizii şi companiile foarte bogate, dar – în ultimele săptămâni – i-a reproşat deschis contracandidatei lui, Hillary Clinton, tocmai acest lucru.

Discursurile lui sunt pasionate, vorbeşte întotdeauna liber şi apare îndemânatic atunci când răspunde la atacuri. Are marele dezavantaj că, după opt ani de preşedinţie Obama, electoratul american nu mai crede în schimbările radicale şi promisiunile utopice.

Dosarul caracterului este foarte bogat când ajungem la Hillary Clinton şi cuprinde subiecte şi evenimente greu de explicat. Pe lângă scandalurile din trecut, cum au fost cazurile Whitewater şi Vince Foster, ca şi cele mai recente, Benghazi şi Servergate, se ridică spectrul unei mari combinaţii, numai parţial legale, Fundaţia Bill, Hillary and Chelsea Clinton. În această fundaţie au intrat, în numele lui Hillary, sume foarte mari, începând cu perioada în care a fost secretar de stat. Suspiciunea cea mare este că cea din scaunul ministerului de externe a favorizat state şi companii pentru avantaje materiale.

Hillary nu este plăcută multora: degajă aroganţă, se poartă ca şi când ar trebui să fie deasupra legilor şi a fost dovedit, în mai multe rânduri, că are o tendinţă constantă să confunde adevărul cu explicaţiile care-i convin. Fără îndoială, mulţi democraţi o văd briliantă, extrem de capabilă şi experimentată, dar performanţele ei ca secretar de stat nu sunt strălucite şi nu susţin acest punct de vedere.

Sondaje recente făcute de universitatea Quinnipiac în statele Ohio, Florida şi Pennsylvania au arătat că numai unul din trei alegători o consideră pe Hillary onestă şi de încredere. Urmărind aceste date în ultimul an, se poate observa cum capitalul de încredere al candidatei s-a erodat şi se reflectă asupra eligibilităţii ei.

Unul dintre cei şase de mai sus va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite. După cum se vede, niciunul nu este scutit de tare caracteriale şi de defecte de personalitate. Dar a fost vreodată un alt preşedinte care să fie absolut impecabil în sfera calităţilor individuale?

Dacă nu putem spera să avem un preşedinte cu un caracter perfect, să sperăm că va fi ales unul care poate fi un bun şef al executivului, capabil să atace marile probleme ale naţiunii şi să aleagă calea cea bună pentru a le corecta.

În Iowa, sondajul efectuat în perioada 15-20 ianuarie 2016 de CNN/ORC îi plasează pe Sanders (Sanders 51%, Clinton 43%) şi pe Trump în frunte (Trump 37%, Cruz 26%, Rubio 14%, Carson 6%, Bush şi Huckabee 3% şi Paul 2%).

Cea de a patra dezbatere televizată a democraţilor, organizată de compania NBC în oraşul Charleston, Carolina de Sud, a avut loc marţi 19 ianuarie şi a fost moderată de Andreea Mitchell şi Lester Holt. Câteva lucruri noi s-au desprins din această dezbatere. Mai întâi, deşi este mai vârstnic, senatorul Bernie Sanders (74 de ani) a părut mai tânăr, a dezbătut cu mai multă putere şi mai mult curaj decât Hillary Clinton, care arată mai bătrână, mai ternă şi mai neinteresantă, fără multe idei noi şi poartă o amprentă a trecutului, pe care îi va fi greu să o scuture, ca să devină atractivă tineretului.

Apoi cei trei candidaţi (cei doi plus insignifiantul Martin O’Malley) au prezentat opţiunile lor principale ca fiind toate din domeniul economic şi social, fără să menţioneze ceea ce apare pe locul întâi din lista de griji a poporului american: securitatea.

Clinton a făcut tot ce a putut să se prezinte ca o continuatoare a politicii Obama şi a împins efortul de a cuceri electoratul de culoare până la a face afirmaţii inexacte care vor fi, cu siguranţă, combătute de presă şi de concurenţi. A spus că justiţia americană este profund rasistă şi că cetăţenii americani de culoare sunt condamnați la închisoare pentru delicte care trec nepedepsite în cazul albilor. A lansat apoi o învinovăţire jignitoare la adresa poliţiei americane care ar considera vieţile negre ieftine şi neimportante și, de aceea, sunt mai multe victime făcute de poliţie în rândul populaţiei neagre. A doua zi, Manhattan Institute for Reality Check a publicat statistica din anul 2014, în care cei care au fost ucişi de poliţie au fost în proporţie de 12% albi şi hispanici şi în proporţie de numai 4% negri. În acelaşi an, persoanele de culoare de sex masculin omorâte pe întreg teritoriul Statelor Unite au fost în număr de 6.095 şi, în 93% dintre cazuri, agresorul a fost tot un individ de culoare.

În zilele următoare dezbaterii, în cele mai multe sondaje, diferenţa dintre Sanders şi Clinton s-a redus, iar situaţia s-a inversat în clasamentul din statul Iowa, unde vor avea loc primele alegeri preliminare, în ziua de 1 februarie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp