Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Vișinescu: sfârșit de capitol. Scrisoarea unui profesor de istorie care predă la clasa a VIII-a opționalul despre crimele comuniste

Visinescu

photo icon tortionarul comunist Alexandru Visinescu

UPDATE miercuri, 11.30. Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare.

Articolul inițial:

Indiferent de cât de dură sau de ușoară va fi pedeapsa judecătorilor pentru Alexandru Vișinescu, cred că mai importante decât anii de închisoare sau degradarea sa militară, sunt alte două efecte ale finalizării acestui proces. 

Primul: faptul că de Justiție nu scapă nimeni, chiar și după zeci de ani. În al doilea rând: faptul că odată dezbătute cazurile torționarilor care au strivit corpuri și suflete, fizic și moral, atâta amar de vreme, generațiile născute după 89 au putut afla ororile regimului comunist.

În 2009, am filmat un documentar despre crimele comunismului, „În căutarea poporului pierdut”.

Află mai mult:

Andrei Muraru - Ultimul cuvânt al inculpatului. Vișinescu, în lacrimi, către judecători: „Vă rog să mă lăsaţi să mor!”

Am fost cu specialiștii Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, în frunte cu Marius Oprea și Ghiță Petrov, prin Munții Apuseni asistând la deshumarea unor partizani.

Înainte de asta, am stat o zi întreagă între pereții zidurilor pușcăriei de la Râmnicu Sărat, am zăbovit în celulele în care Ion Mihalache și Corneliu Coposu au fost torturați. De atunci, de câte ori am citit mărturiile unor deținuți, victime ale brutalității comise de Vișinești precum cel ce urmează să fie condamnat acum, am înțeles altfel suferința lor și datoria mea de om.

Cât am stat în închisoare, eu și colegii mei am avut liber să cercetăm fiecare colț. Am găsit într-o celulă, într-un mușuroi de pământ umed, un fel de ciocan din fier, plin de pete. M-am întrebat dacă erau de sânge sau nu.

Am scos ciocanul afară și m-am dus cu el la paznicul închisorii. Nu-l mai văzuse, dar singura explicație pe care mi-a dat-o a fost că probabil, a fost unul din instrumentele folosite împotriva deținuților.

Striveau torționarii unghiile deținuților cu el, le rupeau oasele?

Despre ororile regimului comunist cred că se știe și se vorbește prea puțin.

Trag această concluzie urmărind permanent subiectul, dar și discutând cu un fost coleg de unversitate. Cătălin Nedelcu este profesor de Istorie într-un sat din Argeș. Poate ați auzit deja de el, este genul de dascăl care a făcut din Istorie o pasiune pe care le-o transmite copiilor diferit. Merge cu ei la muzee și la memoriale, invită la clasă veterani care predau lecții autentice și unice.

Pentru voi, l-am rugat să se prezinte și să-mi spună ce conțin manualele de istorie despre crimele comunismului și ce vor să știe elevii.

Redau răspunsul lui integral.

,„Sunt cumva un profesor atipic pentru că m-am specializat pe perioada aceasta a istoriei recente și, mai mult de atât, pe rezistența armată din munți. De fapt, de 7 ani am un curs opțional la clasa a VIII-a - ,,Rezistența armată anticomunistă și represiunea în Argeș-Muscel’’, iar aici pun accent pe mișcarea Haiducilor Muscelului din Nucșoara (aproape un semestru), pe fenomenul reeducării de la Pitești și pe destinele câtorva argeșeni care au sfârșit în închisorile comuniste – Ion Mihalache la Râmnicu Sărat, Gheorghe Brătianu la Sighet în primul rând. Dar bineînțeles că le mai vorbesc și despre alte aspecte și le pun filme cum ar fi – Undeva în est, Binecuvântată fii închisoare, altele din seria Memorialului Durerii sau înregistrări de-ale mele cu foști deținuți politic. De-a lungul timpului, am reușit fie să aduc pe cineva să le vorbească (Aristide Ionescu, Alexandru Marinescu sau Ioana Hașu), fie i-am dus pe câțiva elevi la Poenărei (aproape de locul unde au fost prinși frații Arnăuțoiu în 1958) unde le-a povestit despre rezistența anticomunistă și despre anii săi de închisoare dl Alexandru Marinescu. Este unul dintre cei doi foști membri ai grupului încă în viață.

Eu sunt profesor la gimnaziu, iar în manualul de a VIII-a, de Istoria românilor, nu se vorbește decât puțin despre crimele regimului comunist. Mai precis, la lecția dedicată perioadei lui Dej, avem o jumătate de pagină despre represiune, o fotografie cu închisoarea Sighetu-Marmației, una cu Toma Arnăuțoiu și cinci rânduri despre Crearea „Omului nou” la Pitești, unde ,,deținutii au fost supuși unor torturi și umilințe greu de imaginat’’. Asta într-un manual de la Editura Sigma.

Manualele de liceu nu le cunosc, dar bănuiesc că dozele de ,„rezistență și represiune” sunt asemănătoare. Există într-adevăr un curs opțional pentru clasa a XII-a care beneficiază și de un manual despre perioada comunistă. Unul dintre autori este chiar Marius Oprea. 

Zilele trecute le-am prezentat în vreo două ore „Reeducarea de la Pitești”. Le-am zis de la început că este o lecție cu totul deosebită, că poate n-ar trebui să le vorbesc despre anumite aspecte pentru că au încă o vârstă prea fragedă, dar totuși o voi face. Și le-am spus asta cu sinceritate, nu am folosit un truc ieftin pentru a le capta și mai mult atenția. Ceea ce s-a și întâmplat, într-adevăr. Am încercat cumva să le menajez sensibilitatea față de cunoașterea unor atrocități fără precedent care, iată, s-au întâmplat tocmai în orașul nostru. Dar, vezi tu, eu când le explicam diferența crucială între un deținut politic care oricum trecea prin tortură în anchetă și între un student de la Pitești care era obligat să stea zile, săptămâni, luni în celulă cu cel care îl tortura, până devenea la rândul său torționar sau murea, elevii mei au vrut să știe ce modalități de tortură li se aplicau. Două eleve au ținut să îmi spună că au citit undeva despre cum erau torturați oamenii în Evul Mediu, făcând o comparație. Ei au participat afectiv la această lecție, având reacții absolute normale - de revoltă, de oroare, de durere și de milă față de victime. S-au pus în situația acestora, întrebându-se cât ar fi putut rezista și la ce ar fi putut rezista. Deși, an de an, când predau această lecție, mi-e tot mai greu, fiindcă este pur și simplu cumplită, toți culeg și roadele imediat, pe de-o parte, iar pe de altă parte știu, am credința că elevii mei nu vor uita prea repede acest episod abominabil creat de regimul comunist. Bineînțeles că nu intru cu ei în toate amănuntele, nu le dezvălui chiar cele mai degradante lucruri ce s-au întâmplat acolo. Urmează ca în alte ore să le arăt și câteva marturii video ale supraviețuitorilor și, în primavară, poate în timpul Școlii Altfel, să îi duc la Închisoarea de la Pitești care este acum sub patronajul Fundatiei Sfinții Închisorilor.

Acum 2 ani, Ioana Hasu (journalist RFI și nepoata unui partizan din grupul lui Ion Gavrila Ogoranu) a venit în școala noastră și cei mai buni elevi au participat la un atelier – Țara bunicilor. Extrem de interesant!

Foto: Anca Grădinaru

Acum, la final, să-ți zic ceva despre o problemă cu care poate ar fi trebuit să încep. Ieri, a apărut pe net o propunere de reorganizare a disciplinelor la gimnaziu. Cică o parte dintre specialiștii numiți în acea comisie de ministrul Curaj au înfăptuit o mare schismă „curriculară” și au propus o nouă variantă de reorganizare. Eu zic doar de istorie – care istorie? Sunt pur și simplu șocat că nu se mai numește nici măcar istorie, ci educație pentru societate! Deci, ce vorbim noi aici de o istorie a crimelor comunismului, o istorie a comunismului, când ei au ideea de a șterge numele de istorie cu totul! Îți poți imagina cei mplică asta?! Eu cu Manu (soția lui Cătălin, profesoară de Istorie), am rămas perplecși, nu credeam că ne vor mai mira multe în viața asta!”

***

Așadar, lăsați Istoria intactă.

Apoi, insist, cred că arhivele CNAS ar trebui să fie mai libere decât sunt, instituția ar trebui să funcționeze în regim de bibliotecă și să fie accesibilă nu doar cercetătorilor, ci publicului larg.

Am întrebat odată dacă pot citi dosarul unui membru al familiei, angajat al sistemului opresiv. Mi-au spus că numai dacă fac dovada că voi publica un studiu.

Nu asta vroiam să știu, ci ce anume a făcut exact omul. L-am întrebat pe om dacă acceptă să-i iau dosarul de la CNAS. Cu procură, s-ar fi putut. Mi-a spus categoric că nu.

Un indiciu că oricât de multe mărturii ale victimelor comunismului am citi, tot nu am afla decât o mică parte a răului care ne-a mutilat ca popor 50 de ani. Iar efectele încă ne bântuie.

De aceea, măcar Justiția să mai aducă la suprafață crimele și să condamne autorii, inclusiv pe cei de la Revoluție!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mi se pare o nedreptate că ei vor să schimbe istoria în educație pentru societate. Sunt elev si nu mă imaginez fără a ştii mai ales istoria noastră, a românilor. Ar fi cumplit..
    • Like 0
  • Am fost unul dintre romanii care satul de viata in regimul comunist am facut comentarii critice la adresa conductorilor acestui regim in anii 80 . Colegii de serviciu care m au auzit s au grabit sa ma toarne le securitate pentru cativa banuti si mici avantaje .Am fost anchetat si urmarit ( Dosar 106 CNSAS )pana la caderea regimului comunist si din informatile pe care le detin am fost urmarit si dupa 1990 de fostii ofiteri de securitate care imi facusera dosarul ( http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/actiuni/tapus_constantin/ofiteri_securitate/) pentru ca acestia contrar legii SRI din 1992 au ramas in structurile de informatii din SRI avansand in grade si functii. Fostii ofiteri au iesit la pensie dupa 2006 cand la insistentele mele CNSAS a eliberat decizii in care se specifica ca acestea au comis abuzuri si au incalcat drepturile si libertatile omului . Ma intreb si va intreb pe aceasta cale de ce acesti ofiteri de securitate benificiaza de pensii de lux pentru o perioada de munca in structurile represive in care autoritatile au demonstrat si emis decizii ca acestea au incalcat drepturile si libertatile omului si au comis abuzuri in exercitarea atributilor de serviciu ?????!
    • Like 0
  • check icon
    MI se pare mie ori Istoria e legată de un principiu oarecare, Sine ira et studio?
    /////
    Zic asta nu îîntru invitație la refulat indignare, cît pentru liniștea necesară unei abordări mai ample a lucrurilor. //// Dumneavoastră, dincolo de corvele mari, lucrati tabloidistic. As zice uman, chiar. Aveți nevoe de un vinovat, spre care să lansați (meega) iritări. /// Se înțelege că pe-așa fond e înjurătură de mama a îndemna la o privire mai largă asupra fenomenului comunist.
    • Like 0
  • Foarte frumos si foarte corect, felicitari!
    • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    E adevarat ca in scoli sunt probleme. In unele mai putine, in altele, mai multe. Depinde de oameni (director, profesori, elevi, parinti). Dar exista foarte multe scoli in care se face educatie, iar elevii chiar vin de drag la scoala. Acum insa riscam sa le distrugem si pe acelea. Metodele astea propuse, in care de fapt nu mai invatam nimic, ci facem un ghiveci din toate, daca ar fi fost adoptate, ar fi distrus si ceea ce avem bun acum.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult