Ce facem noi ca cetățeni cinstiți când găsim pe stradă un portofel cu o sumă de bani în el? Noi, dacă găsim un portofel, un portmoneu, un portvizit cu bani, anunțăm imediat poliția. Nu mergem undeva și-i împărțim, nu mergem undeva și-i număram ca să vedem cât ne-a adus norocul, nu ne uităm să vedem dacă e pe aproape cel care l-a pierdut ca să nu ne vadă când îl luăm.
În timp ce urcam scările de la stația de metrou Unirii ca să anunț că găsisem o geantă ce părea plină cu monede, în tonomatul de pe peron, îmi derulam în minte amuzată celebra scenă din BD. Doamna de la casierie m-a îndrumat la „secția de poliție de sub scări”. Am coborât, am intrat, am salutat și am anunțat:
- Am găsit o geantă.
- Ce facem noi când găsim pe stradă un portofel?, m-a întâmpinat zâmbind un domn „în civil” care m-a rugat să aștept.
După câteva minute au apărut și doi polițiști. Mi-au căutat privirea curioși și apoi mi-au măsurat ochiometric spiritul civic. Ne-am așezat la masă, iar polițistul a deschis geanta și a răsturnat pe masă banii: multe monede de 50 de bani, și mai multe bancnote de un leu, câteva de 5 și 10 lei și câteva hârtii ceva mai valoroase, care teoretic nu aveau ce să caute într-un tonomat, și un telefon mobil. „Avem ceva de numărat”, îmi spune polițistul zâmbind. „Cred că i-a uitat cel care alimentează și ridică banii din tonomat. Ce bine că e și un telefon mobil! O să-l găsim repede”, i-am răspuns.
Migăloasa „operațiune” de numărare a banilor s-a încheiat relativ repede și polițistul a trecut la întocmirea procesului verbal pe care trebuia să-l semnez înainte să pot pleca. Colega lui îmi adusese între timp o cafea cumpărată din banii ei. A pus-o pe masă și apoi m-a îmbrățișat. Am mai povestit încă o data cum găsisem geanta. Un domn de la supraveghere m-a rugat să îi arăt exact tonomatul în care găsisem geanta, așa că am coborât pe peron.
Lângă tonomat era nefericitul care își uitase geanta. Își amintise și se întorsese. Am grăbit pasul. Cu lacrimi în ochi, mi-a mulțumit și apoi și-a anunțat soția că cineva găsise banii. „Tocmai am vorbit cu șefu’ și mi-a zis să fac inventaru’ ca să știe câți bani să-mi oprească din salariu”, mi-a spus cu vocea tremurândă. Nu mai era nevoie. „Aveam și banii mei acolo ...”
Am revenit în „secția de poliție de sub scări” și ne-am așezat din nou la masă. Bărbatul a scos două doze de energizant din căruciorul cu care transporta marfa și mi le-a pus în față fără să zică nimic. Când l-am refuzat, mi-a oferit la schimb cola. Am lăsat-o așa. La îndemnul polițistului, a început să-și numere banii. Unul dintre domnii care s-au tot perindat prin secție în tot acest timp, curioși să vadă cine adusese geanta cu bani, mi-a cerut telefonul să-mi facă o poză „pentru arhiva personală”.
Inițial, așa mă și hotărâsem să rămână. Și să mă mulțumesc că aflasem răspunsul la întrebarea pe care o aveam de fiecare dată când, lucrând în presă, am dat astfel de știri: „Cum o fi, dom’ne, să găsești o geantă cu bani?” Ei bine, e extraordinar!
Mă urmăreau însă zâmbetul meu ăla tâmp din poză și ușurarea de pe chipul omului numărându-și bani, pe care cumva nu aș fi vrut să le păstrez doar pentru mine. Îmi tot spuneam însă că lauda de sine nu miroase a bine și că gestul meu va fi cu atât mai valoros, cu cât va rămâne doar al meu. Cum să scrii pe Facebook că ai găsit o geantă cu bani și ai dus-o la poliție? Nu aveam chef să explic că „norocul” meu era de fapt necazul unui om care ar fi trebuit să muncească mai bine de o lună ca să acopere paguba. Cum să vii tu cu o astfel de întâmplare când trăiești în țara în care un primar câștigă alegerile din pușcărie?
Până la urmă am postat fotografia pe Facebook și am așteptat. Iar reacțiile prietenilor mei m-au încurajat să spun povestea mai pe larg și mai multor oameni. Și nu ca pe un exemplu de faptă bună, ci ca pe unul de normalitate. Vă invit să o experimentați ori de câte ori veți avea prilejul. Sentimentul pe care îl veți trăi este neprețuit.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mâine vom vedea.
Din păcate, la noi e mai „normală” faza: gospodină la 50+, mănîncă sendviș pe peron tramvai, lasă hîrtia să cadă la picioare fără vreo tresărire. Se întîmpla la București acum ceva ani. Și ne mai indignăm cînd vedem termenul „mitici”? Generalizările sînt cîh, dar un sîmbure de adevăr tot au.
ps : n-o sa-ti zic bravo pentru ce ai facut, deoarece e un gest "normal" :P . Si nici nu cred ca te-ar fi coafat banii sarmanului ala prea tare ...