Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„A fi luat de prost”. Cum mi-a scos tânărul Valentin banii din portofel cu o poveste în autobuzul 331

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Celebra replică a lui Gheorghe Dinică din Filantropica mi-a răsunat mult timp în minte după ce am văzut filmul și mi-o amintesc de cele mai multe ori când mi se întind mâini care vor să-mi spună povești. Ce se întâmplă însă când o gură îţi spune o poveste fără să-ţi întindă mâna? Îţi scoate toţi banii din portofel. Cel puţin mie.

Servus! Ce faci? Ai cumva vreun prieten, vreo cunoștință prin București care să poată să-mi împrumute niște bani ca să ajung la Brașov sau la Sibiu… Am dat de un necaz …Am adormit azi-noapte în tren și mi-au furat tot: hainele, actele, banii, aparatul foto, insulina. Nu m-au primit la nicio cameră de gardă și nu știu cât mai rezist… Nu? … Bine, bine, hai că văd eu cum fac … Nu-i nimic … Servus…

Pe la începutul lui octombrie, într-un 331 care mă ducea către Piața Romană, această conversație pe care vecinul meu de scaun o purta destul de discret la telefon, mi-a distras atenția: insulină, cameră de gardă, nu ştiu cât mai rezist … Am întors capul instinctiv. 

În stânga mea era un bărbat între 30 şi 35 de ani, îmbrăcat bine, care, într-adevăr, părea destul de slăbit. Sau era doar efectul bărbii şi al luminii chioare din autobuz. Mi-am coborât repede privirea în paginile cărţii pe care o citeam, uşor ruşinată că am reacţionat la o discuţie privată. Nu mă mai puteam concentra. A urmat un alt telefon, aceeaşi discuţie, cu acelaşi răspuns. Nici a doua persoană sunată nu cunoaştea pe nimeni în Bucureşti care să-l poată ajuta pe dependentul de insulină care se afla la mai puţin de 40 de centimetri de mine. Nici a treia. La al patrulea telefon, aşteptam deja cu sufletul la gură răspunsul pe care urma să-l primească. 

Mi-am numărat mental banii din portofel. Erau suficienţi pentru un bilet de tren doar până la Braşov, iar omul era din Sibiu. Niciodată nu am suficient cash în portofel …

Îmi puneam toate speranţele în al cincilea telefon. A apărut şi un controlor. Căutându-mi abonamentul în geantă, mi-am amintit, nu ştiu cum, că în urmă cu câţiva ani, o femeie care m-a abordat în faţa unei clinici medicale, mă făcuse să-i dau toţi bani din portofel spunându-mi că nu avea cu ce să-şi înmormânteze fiul.

Am aflat în scurt timp, de pe net, că era o înşelătorie şi că nu eram singura „victimă”. Ce bine! Cred că m-am simţit destul de prost atunci, poate am fost chiar puţin furioasă. Sincer, nu-mi mai aminteam şi nici nu mai aveam timp să reanalizez povestea şi să găsesc eventuale similitudini cu ce se întâmpla atunci sub colţul ochiului meu stâng. Peste două staţii trebuia să cobor şi băiatul de lângă mine nu părea că găsise o soluţie. Trebuia să iau rapid o decizie. De ce nu îşi pusese banii şi actele în geanta aia mică pe care o purta hipstăreşte şi în care avea două telefoane, să doarmă cu ea de gât? Cum adică nu îl primise la nicio cameră de gardă? 

Cum de nu s-a oferit niciunul dintre prietenii pe care i-a sunat să vină după el ştiind că este dependent de insulină şi că este în imposibilitatea de a-şi face tratamentul? Cum arată un diabetic care nu şi-a luat doza de insulină, la fel ca unul care nu şi-a luat doza de heroină? De ce nimeni altcineva din autobuz nu-i dă niciun fel de atenţie?

Mă apropiam de ASE, staţia la care trebuia neapărat să cobor. Şi dacă sunt şanse de 1% ca tot ce spune omul ăsta să fie adevărat, iar eu să nu îl ajut pentru că mai fusesem o dată păcălită şi aveam câteva semne de întrebare la care în situaţia dată ? M-am uitat insistent la el şi l-am rugat să coboare cu mine. M-a urmat. I-am spus că am auzit fără să vreau discuţiile pe care le-a purtat şi i-am dat banii.

Se spune că omul cu adevărat bun e acela care ar fi putut face rău şi nu a făcut. Cred mai degrabă că omul cu adevărat bun e cel care continuă să facă bine, deşi este 99% convins că a fost luat de prost. Şi nu o dată. Poate chiar de două ori.

Părea sincer surprins. I-a luat şi a început să tremure. Mi-a spus că e din cauză că nu a mâncat. Singura soluţie pe care o avea ca să nu-i crească glicemia. Mi-a spus că îl cheamă Valentin Ionescu şi mi-a cerut numărul de telefon ca să mă sune şi să-mi înapoieze banii după ce va ajunge acasă. Apoi mi-a dat un bip ca să îi salvez numărul. I-am urat sănătate şi am plecat.

Confuză. Nedumerită. Intrigată. Nu am povestit nimic acasă pentru că nu voiam să aud ceea ce începusem să-mi repet singură. „Eşti aşa de naivă, aşa de uşor de dus de nas…”. Şi dacă mă sună şi o să am dreptate?

A doua zi pe la prânz, le-am povestit întâmplarea unor colege. Gândul că m-am lăsat păcălită nu-mi dădea pace şi aveam nevoie de o confirmare că făcusem ceea ce trebuia. Fetele mi-au spus că probabil şi ele ar fi făcut la fel, dar în privirea lor citeam cu totul altceva. Acel ceva pentru care mă abţinusem cu greu să deschid gura acasă.

Nu, nu m-a sunat nici până astăzi. Nici eu pe el. Nu l-am căutat pe Google, doar pe Facebook, unde evident că nu l-am găsit. Îmi spusese că îl cheamă Valentin Ionescu. Şi probabil că nici nu mi-aş fi amintit prea curând de el dacă una dintre colegele cărora le-a povestit atunci întâmplarea nu m-ar fi întrebat zilele trecute dacă m-a sunat băiatul ăla. Voia oare să-şi confirme că ea a avut dreptate sau spera să fi avut eu? Dacă i-aş fi spus că m-a sunat şi mi-a înapoiat şi banii, oare ce aş fi putut citi în privirea ei?

Se spune că omul cu adevărat bun e acela care ar fi putut face rău şi nu a făcut. Cred mai degrabă că omul cu adevărat bun e cel care continuă să facă bine, deşi este 99% convins că a fost luat de prost. Şi nu o dată. Poate chiar de două ori.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Fix cu aceeași poveste am fost păcălită acum vreo 5 ani, in metrou. Parcă îmi spusese și că il cheamă la fel. I-am dat toți banii din portofel.
    • Like 0
  • Owy Owy Owy Owy check icon
    Am citit acum articolul, se pare că este mai vechi însă nu pot să nu am o reacție dincolo de faptul că da este normal şi firesc și omenesc sau cum mai vreți voi să ajuți pe cineva care are într-adevăr nevoie, dar oameni buni vă rog nu vă mai lăsați păcăliți de nimeni, de ce nu ați zis stai mă omule să sunăm la politie să anunțăm că ai fost furat, lucru pe care ar fi trebuit să-l fi făcut deja înainte să sune prieteni și aşa vezi măcar reacția lui sau îi spui hai că vin eu cu tine îți iau bilet, mâncare etc. Nu dați banii aşa pur şi simplu că astfel încurajați escroci și no să mai diminuăm acest fenomen în veci că de stopat nu va fi stopat niciodată. Deci deschideți ochii.
    • Like 0
  • Radu Ban Radu Ban check icon
    Pare un caz clasic al Pariului lui Pascal
    • Like 0
  • Citind povestea imi aduc aminte cum am procedat eu la aceeasi tentatii de a face bine unor persoane in necaz. Calatorind cu trenul de la Dej la Cluj-Napoca s-a apropiat de mine un domn mai in varsta care nu arata prea bine imbracat si mi-a spus ca merge la Oradea la spital dar nu are bani,nu a mancat ziua aceea.La final mi-a cerut o suma de bani iar eu i-am propus in schimb sa mergem impreuna la un magazin (era ora 23) unde i-am cumparat bucate pentru seara aceea.Iesind din magazin omul a inceput sa manance cu pofta printre lacrimile care ii dadeau si multumirile care nu mai conteneau.Imi pare rau si acum ca nu l-am ajutat si cu bani!
    • Like 2
  • Maria check icon
    Wow!! Chiar am avut o revelațíe citind articolul pentru că m-am văzut pe mine în urmă cu vreo 4-5 ani!! Eram în metrou, amandoi stăteam pe câte un scaun, dar față în față. A dat 2 telefoane și părea a vorbi șoptit, dar nu chiar atât de încet încât să nu-l aud de vis-a-vis. După al 3-lea telefon am scos banii și i-am întins fără să-l întreb nimic! A fost o sumă mare pentru că în ziua aceea luasem niște bani neașteptați și am zis să dau din ce primesc, să aibă și altul bucuria de a primi mai ales când are nevoie!!
    Aceeași înfățișare ca cea descrisă de tine îmbrăcat decent, curat, doar că "al meu" părea și puțin nebărbierit.
    Am povestit părinților care au început să-mi explice că fusesem subiect de furt. Eu nu și nu!! Chiar nu mai putem crede în nimic??? Chiar nu putem ajuta necondiționat??? Așa au sunat contraargumentele mele. N-am avut nicio îndoială că am făcut altceva decât ce trebuie.
    Acum, citind articolul, am realizat că am fost păcălită.
    Dar mă consolez cu concluzia din finalul articolului. Nu vreau din cauza unor situații neplăcute și-a prefăcătoriei unora să renunț la bucuria de a da și a ajuta. Cred că soluția este de a oferi sprijin unor oameni și/sau cauze pe care îi putem verifica, nu să renunțăm.
    • Like 3
  • E scrisa f. frumos povestea dar tare bine ar fi sa nu mai fie basisti nesimtiti, din cauza lor eviti sa faci bine celor ce au nevoie de ajutor, iar plapuma nu poate cuprinde si basiști si pe cei cu probleme adevărate. Singura problema e ca sai dai darul in numele lui Isus Christos si el îi va alege pe basisti de cei cu probleme, ca noi nu putem.
    • Like 0
  • e natural sa ajutam si sa fim ajutati. fapta lui spune mai multe despre el, decat despre tine. tu ti ai facut datoria si mia mult decat atat, ai ales sa nu devii precum agresorii tai in sens larg. anume, nu te ai lasat desinsibilizata de inselaciunile anterioare. ai continuat sa fii persoana care vrei sa fii
    • Like 5
  • eu nu cred ca ai procedat gresit. stiu la randul meu cum e sa fii de partea cealalta a baricadei. si paote asta ma ajuta sa nu cad in plasa. au fost situatii cand eram in afara tarii si nu aveam prea multe garantii de dat. in afara de un script bun, un ton si un limbaj nonverbal convingator si o poveste plauzibila. cu toate astea m am pus si in locul persoanelor care ma ajuta si eram dispus sa mi las lucruri de valoare pe acolo sau o parte din acte, ca sa intaresc credibilitatea povestii mele reale.

    AIci ma refer la situatii de genul ca mi s a furat telefonul sau bicicleta (cu care parcursesem sute de km pana acolo) si portofelul, banii, cam tot de fapt...
    • Like 5
  • check icon
    da-i naiba de bani...zi merci ca nu te-a convins sa ii sufli in saxofon ca sa il salvezi de io stiu ce boala incurabila :))
    • Like 2
  • Exista un verset in scriptura care spune: 'cine stie sa faca bine si nu-l face, savarseste un pacat'. Problema e ca trebuie sa stii daca ajutand un om sa-si continuie escrocheria e un 'bine' sau nu. Daca omul era sanatos si putea sa munceasca dar prefera sa fenteze pe altii cu inima deschisa... nu mai sunt sigur daca trebuia ajutat sau dat pe mana politiei sa-i verifice identitatea. In cazul in care i-au fost 'furate' actele, omul trebuia sa meatga la politie sa dea o declaratie (pentru cazul in care se gasesc). El trebuia sa aiba la el o copie a acestei declaratii care sa o poata prezenta. A doua verificare putea sa fie facuta prin telefinul lui, sa-i sune familia sa vada cine este, unde domiciliaza... Dar cred ca politia se ocupa de astfel de situatii ca omul sa poata ajunge in siguranta acasa.
    • Like 5


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult