„Guvernul poate să facă autostrăzi din banii asiguratorilor”- CFO Metropolitan Life România

„Companiile mari, inclusiv din domeniile asigurărilor și pensiilor private, administrează, prin investiții, fonduri însemnate și o fac în mod profesionist, în interesul clientului. Numai noi, Metropolitan Life, parte a MetLife Europe Limited avem în jur de 2 milioane de clienți de la care strângem, în diverse forme, pentru produse diferite, sume importante. Acești bani care se adună- suntem obligați de lege și de contractele cu clienții să îi investim în titluri de stat, în obligațiuni corporatiste, în acțiuni la bursă (...) Statul trebuie să se gândească bine cum își maximiează fluxurile de capital, fiindcă poate obține o finanțare care este la mâna lui. Firmele de pensii și de asigurări lucrează pe termen de 10, 20, 30 de ani. Ceea ce înseamnă că banii strânși pot fi direcționați spre lucrări tot pe termen lung, spre infrastructură”, spune Ciprian Lăduncă, CFO Metropolitan Life România, într-un interviu pentru Republica.ro (foto).

Lăduncă este de părere că jucătorii de pe piața asigurărilor și pensiilor administrate privat ar putea deveni unul din cele mai importante motoare de dezvoltare pentru Bursa de Valori București și că fiecare creștere a penetrării asigurărilor în rândul populației înseamnă fonduri mai însemnate care pot finanța atât economia privată, cât și deficitul bugetului de stat pentru investiții de anvergură. Despre atitudinea românilor față de evenimentele nedorite din viață, dar și despre vestitul ajutor strâns mână de la mână, într-un interviu publicat în cadrul campaniei România asigurată, realizată cu susținerea Metropolitan Life România.

Care este potențialul pieței de asigurări din România?

Este un potențial imens, pe zona de pachete de beneficii, dacă e să te compari la media pe Europa la asigurări de viață. Suntem parte din Europa și către nivelul acesta tindem. Ei au o rată undeva la 4,5- 5 % din PIB care sunt reprezentate de asigurări, iar noi suntem la 0,3. E o distanță de 15 de ori și ceva. Practic, noi, firmele acestea care activăm pe piața asigurărilor de viață, avem un potențial enorm de creștere.

Cum și când va recupera România decalajul față de țările cu tradiție?

Aici cred că este un cumul de factori care pot să grăbească, să ajute sau să limiteze această creșetere a pieței. În primul rând, capacitatea financiară a românilor, iar în al doilea rând este totul legat de educația financiară. Asigurarea poate fi cumpărată de către cineva după ce își acoperă nevoile de bază- chirie, mâncare, haine, educația copilului. După ce îți răspunzi acestor nevoi, abia apoi te poți gândi și la alte lucruri. Într-adevăr, venitul mediu este foarte scăzut, puțin peste cel al Bulgariei, deci aici este o limitare, pentru că mulți nu mai au bani și pentru a se asigura sau au această percepție, că nu dețin resursele financiare necesare. Aici nu ar fi rău să intervină angajatorii, care pot să ofere în pachetele de beneficii extra-salariale asigurări pentru angajați. În ce privește educația financiară sunt foarte multe lucruri de făcut- aici nu e rolul numai al persoanei simple de a citi și se informa. Educația trebuie să se facă de către firma angajatoare, de asiguratori, de oameni al industriei, de reglementator, ASF, de exemplu. Împreună sperăm să mișcăm lucrurile în zona în care ar trebui să se afle. În primul rând, că tot vorbeam de nevoi- după ce îți atingi nevoile de bază, te poți gândi la o asigurare. Dar și până atunci e bine să ai o asigurare mică, minimă, dar care să te ajute, din momentul în care ți-ai intemeiat o familie, să te ajute să treci peste un necaz sau un eveniment neprevăzut. Ok, nu-ți permiți să dai 1.000 de lei pe an pentru o asigurare complexă, dar cred că aproape toți avem un euro, doi sau patru pentru o asigurare care să ne ajute familia să treacă peste necazuri. Dacă se întâmplă ceva grav- ceea ce nimeni nu-și doreste, noi cu atât mai puțin- important este să fie protejată familia, iar asta cred că trebuie să fie mesajul pe care să-l înțeleagă toți.

Statul, prin guvern, cum poate să ajute și să împingă industria înainte, la nivelul celorlalte țări?

Guvernul poate face mult mai mult. Și nu din grijă pentru cetățeni, ci mai mult pentru binele bugetului de stat, al țării.

Ar trebui să impună obligația de a ne asigura, sau cum? Să ne scutească de taxe?

Știți care este procentul celor care își fac o asigurare de casă obligatorie? Undeva peste 20%. Nici măcar acolo, unde legea îi obligă, nu au făcut. Nu credem că impunerea obligației de a face o asigurare este soluția, din contră.  

Atunci? Să ne scutească de taxe sau să dea deduceri mai mari?

Suntem impactați de toate modificările legislative- TVA mai mic sau TVA mai mare, impozit pe profit mai mic sau mai mare. Dar când ești o firmă de asigurări care sute de ani istorie, nu mai faci planuri decât peste zeci de ani și la lansarea oricărui produs iei în calcul toate acestea. Se poate întâmpla un BREXIT. Nu ne bazăm pe un avantaj pe care îl dă un guvern. Trebuie să avem doar o stabilitate pe termen foarte lung, cum este pilonul II de pensii, care este de fapt un sistem de economisire foarte stabil. Eu sunt din Vrancea și când merg acolo, oamenii care știu că lucrez în domeniu vin și mă întreabă cum e treaba aia cu punctele de pensii. Și vin cu hârtia de la fondul de pensii și îmi arată- uite ce zic aici, că am suma asta. Sunt extrem de bucuroși să afle că indiferent de schimbările legistaltive, alegeri, partide, guverne sau orice se întâmplă, suma care este scrisă acolo e ca într-un cont de economii, aceia sunt banii lor. E cu siguranță ceva ce nu a fost replicat. 

Firmele de asigurări și cele de pensii au capacitatea de a acumula fonduri foarte mari de la populație. Noi avem in jur de 2 milioane de clienți de la care strângem, în diverse forme, sume importante de bani. Suntem obligați de lege și de contractele cu clienții să îi investim în titluri de stat, în obligațiuni corporatiste, în acțiuni pe bursă. Avem undeva pe la 70-80% în titlurile emise de statul român. Deci noi adunăm acești bani de la cetățeni- iar banii aceștia ajung în administrarea noastră. 

Ce se întâmplă cu banii pe care-i băgați în titlurile de stat?

Statul trebuie să se gândească bine cum își maximiează fluxurile de capital, fiindcă poate obține o finanțare care este la mâna lui. Firmele de pensii și de asigurări lucrează pe termen de 10, 20, 30 de ani. Ceea ce înseamnă că banii strânși pot fi direcționați spre lucrări tot pe termen lung, spre infrastructură. S-ar putea cladi foarte multe lucruri în România. Se pot face construcții mai mari sau mai mici- canalul Dunăre-București, zic unii că ar ajuta Bucureștiul să se dezvolte, sau o centură în jurul Capitalei. E nevoie de ele și noi avem banii aceștia (n.r. firmele grupului Metropolitan Life în România administrează peste 1 miliard de dolari, fonduri care provin de la clienții care au cumparat produse de asigurări și pensii).

La nivelul 0,3% pondere în PIB, cât reprezintă piața de asigurări, grupul nostru administrează în jurul unui miliard de dolari. Dar dacă asigurările ar fi de 1 sau 2 sau 3% în Produsul Intern Brut? Vă dați seama la ce sume ar ajunge să fie colectată de către toată piața de asigurări și apoi cum ar putea fi investite? Și atunci statul să vină să spună, să reglementeze- nu mai mult sau nu mai puțin de 70% în obligațiuni de stat. Practic, mi-ar ghida investițiile în obligațiuni de stat. Și ei practic își asigură nevoia de capital, își degrevează bugetul. Vă dați seama, la 2 milioane clienți, cu un miliard de dolari de administrat, asta înseamnă că dacă li se întâmplă un eveniment nedorit - oricare dintre ei- fără ca cineva să-și dorească asta- ar ajuta statul să fie mai puțin expus, bugetele de asigurări să fie mai puțin încărcate de obligații. Nu mai vorbim de cazuri extreme, calamități, inundații.

În funcție de nivelul de dezvoltare- nu toate țările au interesul să direcționeze banii spre infrastructură sau fonduri publice. De exemplu, în SUA, într-o mai mică masură se investeste în titluri emise și garantate de stat, dar într-o masură însemnată în bursă. 

Poate bursa să crească piața de asigurări și pensii?

Ce înseamnă, de fapt, bursa? Înseamnă că orice inițativă privată, firmă, societate, om sau un grup de oameni cu o idee, un business plan, o afacere se poate lista. Îți spui la un moment dat- am nevoie de mai multi bani- și te duci să te listezi la bursă. Și in felul asta, obții capital să te dezvolți, din profit dai bani acționarilor care au investit în tine. Cine sunt investitorii? Pot fi și firmele de pensii și asigurări care bagă fonduri în start-up sau firme cu istoric, cele de producție, românești, dar care de de ani de zile, sunt limitate la un anumit nivel de dezvoltare din lipsă de finanțare. Sunt companii care nu au reușit să atragă investitori strategici străini sau cu capital însemnat. Dacă ar intra pe bursă și firmele de asigurari și pensii și-ar diversifica portofoliul, ar avea capital să se dezvolte. Ce se obține din listarea la bursă? Se obține transparență pentru că cel care vrea să emită acțiuni sau să tranzacționeze trebuie să aibă auditor și o rigoare a bilanțurilor, cheltuielilor și veniturilor.

Întâi trebuie să ai investitori, cash, capital- Bursa din București este o mașină care funcționează, dar nu la capacitate. Investitorii străini nu sunt interesați să citească ce se întâmplă la bursa din București. Pe terminalele Bloomberg, Reuters, nu au deschisă și piața de la București. Au Frankfurt, Varșovia, Londra, New York. E nevoie de tranzacții și volum. Primul pas este să existe fonduri. Exista o brumă de bani, se poate strânge sub diverse forme, fonduri de pensii și asigurări. Statul poate să reglementeze prin lege cum să fie investite sumele- o parte în obligațiuni de stat și alta în bursă. În felul acesta, bursa devine atractivă. Este un model, aplicat de polonezi, care au facut asta la din Varșovia. Trebuie să existe viziune pe termen lung, să existe politicieni care să asculte glasul economiștilor și să meargă în direcția asta.

BNR-ul și ASF-ul sunt solide și cu politici constante. Guvernul poate se schimbă mai des decât ar trebui. Dar BNR are o conducere nu poate fi acuzată instabilitate, ei sunt corelați cu băncile centrale moderne. ASF-ul, de când a apărut este foarte orientată să dezvolte piața și educația financiară. Cred că reglementările sunt în direcția bună. Și mai rămâne guvernul care poate să vină în completarea BNR și ASF. Avem specialiști care pot interveni cu idei și trebuie să existe o viziune, un proiect comun, care să fie folosit, aprobat, aplicat.

Să revenim la angajatori și rolul lor în creșterea pieței de asigurări sau beneficii extra-salariale. Cum stă România?

Există doua categorii de firme. Sunt multinaționalele, care vin cu know-how-ul și cultura organizațională de afară. Oferă beneficii, asigurări de viață, abonamente medicale, abonamente la sala- sunt la nivel la care e mulțumitor. Este foarte important ca oamenii de afaceri români- unii aflați la început de drum- să înțeleagă riscurile la care sunt supuși angajații. Cu un cost mic pot să asigure riscul unui accident, de exemplu, în cazul unei firme de curățenie. Asta trebuie să înteleagă- pentru ei, pentru afacerea lor, ar fi mult mai bine să aibă o asigurare de accident. 

Sunt multe firme în care lucrează IT-isti. Nu te poți duce cu asigurare de accident, acolo e nevoie de mai mult, astfel încât ei să nu plece la competiție. Au nevoie de asigurare de viață, asigurare de sănătate, abonament la sală, să se miște. Sunt afaceri care sunt deținute de familii și care declară veniturile salariaților la venituri minime, cu colectare la bugete și fonduri foarte mică. Și oamenii aceștia au nevoie de pensii private. Sau de un produs de asigurare care să le ofere o anumită sumă peste 20-30 de ani. Ce se întâmplă cu o persoană care are 50-60 de ani și rămâne fără job, iar în contul de pensii nu s-a acumulat aproape nimic? De fapt, aici vin specialiștii. Fecare tip de client trebuie să primească o asigurare personalizată. Discuția dintre consultant și client este extrem de importantă. Vei primi exact polița de care ai nevoie, daca eu, consultantul, îți înțeleg nevoile. 

Studiile spun că românii au o percepție strâmbă despre asigurările de viață. 

În urmă cu trei săptămâni am fost la o întâlnire cu 30 de reprezentanți ai unor firme și angajatori în țară, din diverse arii, de la silvicultură la turism. Nu era o sesiune de vânzare, i-am adunat acolo ca să le spunem că existăm. Din toate cele 30 de firme doar una avea asigurare de grup pentru angajați. La întâlnire erau fie directorul de HR, fie cel financiar. Ce am observat a fost că fix aceste persoane spuneau - noi nu vrem asigurări- fiindcă preferăm ca suma respectivă să ni se dea la salariu, în plus. 

Când intrai în detaliu cu ei, spunându-le că poate o asigurare ar costa 50 de lei pe lună, când le explicam, ca tu, angajat, ai avea confortul unui asigurări, să spunem la un salariu de 2000 de lei... Când îi întrebam... ce ai dori, să primești 50 de lei în cont sau să ai certitudinea că dacă ai o operație sau un eveniment nedorit ești acoperit? Care îți oferă mai mult confort? Să primești 50 de lei în în ziua de salariu, sau să ai certitudinea că dacă se întâmplă ceva ești protejat? Când înțelegeau că pot să fie asigurați cu o sumă care astăzi costă un prânz în oraș, optau pentru asigurare și nu pentru suma în cont.

Alt participant spune: la noi în firmă- dacă pățește cineva ceva, ne ajutăm între noi, punem mână de la mână și ne susținem. Ultima dată s-a întâmplat acum 3 ani, când un coleg a decedat. Și cât s-a strâns? O dată 4.000-5.000 de roni și la alt salariu alți 2000. Pâi și cât credeți că i-a ajutat acest ajutor, altfel foarte bine venit? Poate suma i-a ajutat să acopere cheltuiala imediată pentru a trece peste necaz. Dar cine i-a ajutat după aceea cu casa? Sau poate copilul trebuia sa meargă la gradiniță cu plată? Sunt momente cand apar emoții. Îl vezi pe unul că a căzut pe jos, sari imediat să îl ajuți. Dar dacă îl vezi permanent pe jos, poate nu mai sari, pentru ca zici că e de mult acolo și ar fi trebuit să se ridice, că nu mai e rolul tău să-l ajuți să se ridice. Cați se mai duc să-l viziteze pe copilul colegului decedat, să vadă ce nevoi mai are el și familia? Și aici este vorba despre rolul unui părinte responsabil- nu vreau să-mi las copilul la mila comunității, dacă pățesc ceva.

Spuneți că românii sunt mai aplecați spre a se ajuta strângând mână de la mână și mai puțin spre a se asigura? 

Dacă privim la comparația- charity (ajutor reciproc) VS insurance (asigurări), vedem diferențele. Dacă cineva e într-o mare nevoie și vrea ajutor, toata lumea sare și pune umărul, e foarte bine că există această formă de suport, noi susținem asta, credem și vrem să ajutăm când cineva țipă de durere. Mai e partea cealaltă de inssurance, în care cel care o duce bine, gândește că s-ar putea sa aibă momente în care nu va fi la fel de bine în viitor, iar banii care se strâng servesc, la un moment dat, foarte bine. Nimeni nu-și doreste să rămână la mâna ONG-urilor sau comunității. Charity-ul și industria de insurance s-au dezvolatat în paralel. Niciodată nu s-au canibalizat, s-au dezvoltat în paralel de la 1800 în SUA. Cei care au un venit permanent - indiferent de forma lor- ar trebui să-și facă asigurare. Dar sunt cei 10 la sută care poate nu au avut un venit ca să se protejeze de riscuri. E puțin probabil să poată completa o cerere la un ONG pentru susținerea sa sau a familiei din fonduri de charity cei care au avut o mașină scumpă, casă și li se întâmplă un eveniment neplăcut. 

Ce e cel mai important pentru români, când vine vorba de asigurări?

E o ordine nefirească, o apreciere inversă a valorii lucrurilor importante pentru noi. Cei mai mulți români își asigură în primul rând mașinile, apoi mai puțini își asigură casele, iar la final, încă și mai puțini își asigură viața. Și te intrebi: ce e important? Mașina, care dacă se strică sau e distrusă.... asta e, nu mai circuli cu ea trei ani? Casa, care dacă Doamne ferește sare în aer, nu mai există? Sau viața e importantă? Am discutat foarte mult cu prieteni, clienți si potențiali clienți. Răspunsul celor mai mulți este că riscul este mai mare pe auto, apoi descrescător pe partea de case și apoi e riscul cu viața. Culmea, exact cele pe care nu le asiguri - viața și sănătatea - dacă nu le ai sau ai probleme care îți afectează familia- tocmai acestea te fac să pierzi și casa și mașina. Dacă ai pierdut o mașină și nu ai bani să o repari, asta e. Ai casa, ești sănătos. Dar invers este foarte greu.

Ansamblul acesta de factori este foarte greu de înțeles. Mergi pe ideea ca multora li se întâmplă să facă accidente de mașină. Noi lucrăm în această industrie, lucrăm cu statistici. Nu-și dorește nimeni, dar asta e și acestea sunt cifrele. Asta e realitatea. Avem tabele de mortalitate, există un procent acolo, când te raportezi la un număr de ani, observi, ca în medie, câțiva din cei 100 pățesc ceva.

România e pe ultimele locuri în ce privește gradul de alfabetizare financiară. Cine ar trebui să se ocupe de asta?

Toți. O face și BNR prin manuale alternative și multe bănci și instituțiile. E foarte important să știe oricine ce este o asigurare, ce e un card, un cont curent, un credit. Copiii mei au foarte multe întrebări- care este rolul creditului, de ce trebuie să te împrumuți. Este greu să traduci în cuvinte simple și să îi faci să înțeleagă termenii aceștia financiari. Noi, Metropolitan Life, avem câteva programe foarte bine puse la punct. Am investit jumătate de milion de dolari în 2015, cea mai mare parte pentru incluziune socială. Încercăm, prin partenerii cu care lucrăm, să ajutăm un număr de 500 de tineri. Aceștia nu studii, dar au intrat într-un program care să îi ajute să aibă un viitor profesional și li se dau și niște noțiuni financiare. Sperăm ca în câțiva ani, ei să devină angajați, să devină oameni respectabili, cu job și familie și nivel de înțelegere despre ce așteaptă viața și societatea de mâine de la ei.

Mai avem un progarm pentru elevi de gimnaziu și liceu. Mi se întâmplă să mă întrebe copii - tată, de ce ți-ai făcut credit? Dar de ce nu ai făcut altfel, de ce nu ai găsit alte soluții? Răspunsurile trebuie să fie simpli. Dacă toata lumea ar fi canalizată, daca toata lumea ar investi banii aceștia, iată, noi vom investi și anul acesta sume importante de bani, vor veni și rezultatele. E adevarat că mulți o fac. Dar efectele le vom vedea pe termen lung.

Poți să înțelegi ce însemnă o asigurare cu investiție, o asigurare de viață sau o asigurare RCA și una CASCO, o pensie de pilon 2 și una pilon 3, o pensie de stat și una privată, leasing financiar și leasing operațional. Cred că cineva care nu cunoaște și nu înțelege măcar acești termeni este în incapacitatea de a lua o decizie financiară, care ține de bugetul familiei.

Articolul face parte din cadrul campaniei România asigurată. România asigurată este un proiect editorial de informare și educare despre acoperirea riscurilor și beneficiile protecției financiare, realizat de Republica.ro și susținut de compania Metropolitan Life, parte a MetLife Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife are, la nivel global, 100 de milioane de clienți în aproape 50 de țări. În România, Metropolitan Life activează de mai bine de 17 ani și are peste 2 milioane de clienți.

Dacă aveți întrebări, dacă vreți să aflați care sunt criteriile după care să faceți cele mai bune alegeri, publicați-le la finalul fiecărui articol, în secțiunea de dezbateri. Nu trebuie decât să vă logați cu emailul sau cu contul de social media. Puteți, de asemenea, să ne scrieți și pe adresa redacția@republica.ro. Mesajele voastre pot genera subiecte, tematici sau chiar texte și analize în campania România asigurată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp