Andrea Ghiță

Iarăşi am tras o trântă. Totul s-a petrecut fulgerător. Tocmai ieşisem dintr-un magazin de cosmeticale şi, fiind o zi blândă şi însorită de toamnă, am pornit în pas vioi pe o scurtătură ca să prind semaforul pe culoarea verde, numai că m-am poticnit de o bordură, m-am dezechilibrat şi am căzut grămadă pe trotuar. Foto Astrid Gast / Alamy / Profimedia

O victorie covârşitoare, la care – sincer – nu mă aşteptam deloc. Eram sceptică şi cei din jurul meu erau la fel de neîncrezători în viitor. Eram temătoare de ce s-ar fi putut întâmpla dacă un naţionalist-extremist, cu simpatii legionare, ar fi ajuns în fruntea ţării. Coaliţia pro-europeană tocmai se destrămase, premierul demisionase şi acapararea conducerii ţării de către suveraniştii naţionalişti-izolaţionişti (şi incompetenţi) părea de neocolit. foto: Alex Nicodim / AFP / Profimedia

Vestea bună este că challengerul lui George Simion nu este celălalt „suveranist”, ci un candidat pro-european. Astfel, nu s-au epuizat şansele de a avea un preşedinte continuator al orientării actuale, pro-occidentale, a României. Care sunt şansele lui de a câştiga? foto: Inquam Photos / Pană Tudor

În 11 martie după-amiază, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la președinția ţării. Potrivit legii este o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Era o situaţie firească, previzibilă, după ce acest candidat demonstrase prin ideile şi faptele sale că este incompatibil cu jurământul preşedintelui României.

Azi, pe 27 ianuarie, Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. fotografie din arhiva personală a lui Robert Schwartz.

Dacă uit să-mi pun ceasul pe mână mă apucă panica, chiar dacă ora de pe ecranul smartphone-ului meu este mult mai exactă decât cea indicată de arătătoare, pe cadranul ceasului de mână vechi de peste zece ani. Dar un ecran nu e cadran, iar gestul de a-mi consulta ceasul e înrădăcinat în existenţa mea de o viaţă (minus circa nouă ani, până în vacanţa mare de după clasa a doua primară, când am primit primul meu ceas – un UMF – drept recompensă pentru premiul I). Foto: Robbi Akbari Kamaruddin / Alamy / Alamy / Profimedia

Nu se mai ţine cont de ordinea firească a lucrurilor, de gradaţia menită să sporească uimirea şi bucuria copilului. Totul e de-a valma. Au dat iama în galantare moşii de ciocolată de toate mărimile, moşii-ornament, moşii care îngână colinzi electronice, moşii cât un stat de om care-şi agită mâinile şi invită lumea să intre în magazin, moşii căţărători pe balcoane…Dar şi o mulţime de vânzători costumaţi în Moş. Moşi peste moşi deşi se ştie că (de când lumea) există o rânduială a lor. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Oare de ce sunt mult prea puţini cei care aleg calea cunoaşterii reciproce, decât cei care preiau pe nemestecate zvonurile duşmănoase şi se cantonează în ură? Probabil că e mult mai comod să scrii vorbe de ocară împotriva unui vrăjmaş comun căruia i se atribuie cauzele tuturor relelor, decât să-ţi pui întrebări asupra veridicităţii acuzaţiilor şi să te informezi. Foto: Facebook/Monitorul de Suceava

Trebuie să recunosc că eram destul de sceptică în legătură cu cuantumul pensiei recalculate şi neîncrezătoare în capacitatea Poştei Române de a distribui în timp util deciziile de recalculare a pensiilor. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„În acei ani, noi doi cu Tomi am trăit fericiţi… Până când s-a petrecut tragedia”