Stafia lui Georgescu ne pândeşte după colţ. Poate că arată diferit, are mai mult ştaif, e mai frecventabilă, dar mă tem că nu e mai puţin toxică

În 11 martie după-amiază, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la președinția ţării. Potrivit legii este o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Era o situaţie firească, previzibilă, după ce acest candidat demonstrase prin ideile şi faptele sale că este incompatibil cu jurământul preşedintelui României. A doua zi după ce Biroul Electoral Central (BEC) invalidase candidatura lui Georgescu, declanşând proteste violentele ale susţinătorilor furioşi, Curtea Constituţională a respins contestaţiile care cereau anularea deciziei BEC. De data aceasta acţiunea Curţii Constituţionale a fost mai limpede decât în decembrie, când a anulat turul întâi al alegerilor după ce mai întâi le validase.

Aştept ca la un moment dat, cât de curând posibil, să se aducă la cunoştinţa publicului larg motivele anulării turului întâi al alegerilor din noiembrie şi ale bâlbâielii care a precedat-o. Aş dori ca lumea să poată afla şi cauzele scăpării din vedere a acestui candidat extremist, apărut parcă din neant şi propulsat într-un timp record, deşi ulterior s-a aflat că nici parcursul său profesional şi nici cel politic, dinainte şi de după 1989, nu erau necunoscute serviciilor care, totuşi, s-au dovedit insuficient de vigilente.

Un lucru este cert: ideile lui Călin Georgescu, adesea siderante şi contradictorii, dar asezonate cu ingrediente pentru toate gusturile şi răspândite prin utilizarea abilă a reţelelor de socializare, au cucerit o mare parte a cetăţenilor nemulţumiţi din România. Potrivit statisticilor, fostul candidat C.G. nu a avut priză doar în rândul celor cu mai puţină şcoală, venituri mai mici şi mai multă obidă, ci în toate categoriile sociale, inclusiv a celor cu studii superioare şi venituri mari. 

Asta s-a putut întâmpla – cred eu – pentru că nu se adresa raţiunii, ci sentimentelor celor nemulţumiţi şi dezamăgiţi care îşi puneau încrederea într-un „salvator” capabil să cureţe ţara de corupţie şi în acelaşi timp să înlăture „străinii”, să elibereze România din „sclavia europeană şi occidentală”, redându-i „măreţia” – adică să vină în întâmpinarea aşteptărilor cât mai multora. Acest discurs electoral s-a dovedit câştigător şi în ţări mai puternice, cu o democraţie mai veche şi mai consolidată decât cea de la noi.

Prin decizia CCR s-a înlăturat pericolul imediat reprezentat de acest candidat, pe care eu îl consider un produs autohton şi nu unul plantat de o putere din afară. Pe de altă parte, nu mă îndoiesc că această putere externă l-a sprijinit masiv pe candidatul C.G. care a apărut şi a crescut viguros pe solul realităţii sociale şi politice din ţară şi tocmai din această cauză piatra care mi-a căzut de pe inimă nu s-a rostogolit prea departe, ci mă împovărează în continuare.

Călin Georgescu nu a fost învins la urne, descalificarea sa fiind pe deplin legală, însă asta nu înseamnă că ameninţarea derapajului naţionalist-extremist ar fi dispărut. Mai sunt voci, destul de puternice şi carismatice, capabile să capteze votanţii săi (vreo două milioane de suflete) care ar putea face diferenţa la alegeri, mai ales dacă cei care optează pentru democraţia autentică se vor relaxa şi prezenţa la urne va fi slabă.

Mă tem că ar putea prevala argumentul tendinţei politice mondiale, ducând şi România pe calea iliberalismului şi suveranismului, ca să mă exprim în termeni eleganţi şi să nu spun direct naţionalism-extremist sau fascism – nu de alta, dar mi-e teamă să nu invoc demonii!

Cred că în răstimpul relativ scurt care ne-a rămas până la alegerile prezidenţiale, candidaţii care vor într-adevăr să păstreze România pe calea europeană trebuie să se adreseze, în sfârşit, alegătorilor lor (şi nu celor din tabăra georgesciană, în speranţa că i-ar putea atrage), să le prezinte viziunea politică, programul şi calităţile de lider capabil să inducă schimbările pozitive dorite de electorat, pentru a-i face să înţeleagă că pericolul nu a trecut şi e nevoie să iasă masiv la vot.

Stafia lui Georgescu ne pândeşte după colţ. Poate că arată diferit, are mai mult ştaif, e mai frecventabilă, mai seducătoare, inspirată din MAGA, dar mă tem că nu e mai puţin toxică.

Acest text a fost publicat și pe Baabel.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp