Bogdan George Silion

Câteva clarificări istorico-geopolitice în contextul războiului din și cu Iranul

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Cel puțin acum știm care este criteriul pe care ar trebui să-l adoptăm atunci când vine vorba de o afirmație sau o poziționare a PSD-ului. Iar acest criteriu este valabil și pentru ceea ce spun suveraniștii. Vedem direcția ideilor și atacurilor psd-iștilor și georgiștilor și ne dăm seama cum trebuie să ne poziționăm: exact invers. Pe scurt, dacă PSD susține pe cineva, atunci acea persoană e suspectă. Dimpotrivă, dacă unui psd-ist sau suveranist i se pune pata pe cineva, atunci tocmai acea persoană ar trebui să fie apreciată ca fiind corectă.

Ceea ce am văzut la timișoreni, am regăsit la Nicu Covaci: un spirit liber, o revoltă demnă și fermă, o mândrie ce nu poate fi călcată niciodată în picioare, o dorință de libertate și de autenticitate ce nu se potrivește cu un sistem al compromisului și al tăcerii. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Poziția Universității București este în contradicție cu alte luări de poziție similare. Cadrele universitare îl susțin pe domnul lector, dar nu au făcut la fel cu un alt coleg de-al lor, care se afișase la nudiști pe plaja de la mare cu iubita.

Rusia lui Putin are toate „ingredientele" unui regim totalitar: ideologie unică (imperialismul euro-asiatic dughinist), partide politice de mucava, președinte ales pe viață (alegerile în Rusia numai libere nu sunt), cenzură, lichidarea opoziției, poliție politică etc. Ceea ce înseamnă că Vladimir Putin este un dictator. Foto: AP / Profimedia

O zăresc pe frizerița care, în pofida gesturilor instinctive ale celorlalți angajați de a închide prăvăliile și de a trage obloanele, n-a închis ușa, ci a deschis larg geamurile (mereu vărs lacrimi și fiorii de atunci mă cuprind și acum). A ieșit în stradă, cu brațele larg ridicate, i-a îmbrățișat pe tineri și a strigat fericită, radicand apoi brațele spre cer: „Bravo, mamă, așa! Uraaaa!".

Rămânem și cu imaginea acelui pod plin de oameni, care sunt convins că a provocat coșmaruri politicienilor, ce nu credeau că e posibil ca din partea profesorilor să vină atâta forță, atâta unitate, atâta putere de a spune nu.

Lupta a devenit una de principii pentru profesori, obligați moral să își apere cu înverșunare statusul, în timp ce politicienii încearcă să își păstreze influența politică, din ce în ce mai greu de întreținut. Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea