sursa foto: Profimedia
A plecat acasă și cea mai interesantă echipă de la acest Mondial. Din păcate, atunci când Haaland este anihilat de apărătorii adverși, Norvegia devine o formație oarecare. Nu același lucru se poate spune despre Anglia lui Kane, care a demonstrat că are viață în ea și fără ca liderul ei să fie în prim-plan. Nu a fost Harry Kane, dar a fost Jude Bellingham. Probabil că asta e diferența dintre o echipă uriașă și una doar bună: o echipă mare poate să livreze oricând același joc și fără să stea într-un singur jucător; oricând se vor găsi alți 2-3 coechipieri care să preia funcția liderului și să strălucească într-un meci. Sâmbătă a fost Bellingham, altă dată au fost Rashford sau Saka.
Norvegia are jucători de valoare, dar personalitatea și puterea lui Haaland sunt zdrobitoare, copleșitoare pentru ceilalți coechipieri. Putem spune că, din momentul în care Haaland s-a transformat într-un fel de super-erou, s-a mitologizat, a fagocitat efectiv naționala Norvegiei, a slăbit puterea grupului. Transferul de putere de la un grup către un singur individ este fatal. Și antrenorul Norvegiei a înțeles asta. De aceea, în seara de sâmbătă, a încercat să refacă traseul energiei puterii, de la Haaland către întreaga echipă. Nu i-a reușit, deși nu a fost chiar atât de departe.
Asta nu înseamnă că Norvegia nu a jucat bine și nu a avut șansa ei în meciul cu Anglia. Au existat și splendidul gol al lui Skjelderup și alte faze frumoase, făcute de o echipă care a reușit să integreze excelent forța și creativitatea în jocul colectiv. Cu toate acestea, dacă Haaland nu e, nu prea are cine să o bage în poartă.
În semifinale, s-au calificat marile puteri civilizatoare europene (mai puțin Germania), cele care dictează ritmul fotbalului la momentul actual. Calificarea Spaniei, Franței și Angliei, plus a celei mai „europene” echipe din afara Europei, Argentina, arată că în fotbalul actual s-a intrat într-o epocă academică. Academismul înseamnă mai multă tactică, anihilarea adversarului și mult pragmatism. Toate cele 4 echipe calificate au înțeles care e paradigma fotbalului modern și chiar acestea sunt cele care o impun.
În era academismului, nu este loc pentru vise frumoase, cum au fost Norvegia sau Capul Verde. Chiar dacă rolul acestor echipe este să ne arate cât de frumos este jocul de fotbal, totuși câștigătorii vor fi cei care vor aduce fotbalul pe pământ. Acum, nu mai e momentul magicienilor, al zeilor și al romantismului. Astăzi, fotbalul înseamnă tactică, echilibru, disciplină. Frumusețea este doar un bonus. Și totuși, atât timp cât mai există echipe ca Norvegia sau Capul Verde, fotbalul va rămâne un joc frumos. Chiar dacă în noua eră nu vor câștiga niciodată echipele pentru care te uiți la acest sport.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„Academistic” vorbind (dacă tot trăim în „era academismului”!)...