Cele 4 paradoxuri ale lui Nicușor Dan. Dacă nu deschide ușa pentru a da explicații, președintele riscă să devină irelevant politic

Dacă am crezut vreodată că președintele României va fi cel care va curăța justiția și va deveni artizanul unor instanțe drepte, prezența lui recentă la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) spulberă orice iluzie. Cum să nu deznădăjduiești, când vezi că Lia Savonea – cea cunoscută pentru listele negre cu oponenți și instituții – primește confirmarea supremă chiar de la primul om în stat? Cu o seninătate uluitoare, președintele ne livrează o concluzie ruptă de realitate: „Justiția funcționează, în general, bine”. O afirmație care demonstrează că ambițiile sale sunt cu totul altele decât cele ale cetățenilor.

Nicușor Dan pare să vrea o transformare radicală: din liderul capturat și împachetat de servicii, în stăpânul absolut al sistemului. Sigur, miza unui control total este o utopie într-un stat condus tot mai vizibil de moștenitorii vechii Securități. De aceea, președintele nu caută un gest revoluționar sau curajos pentru a scăpa din captivitatea de la Palatul Cotroceni. Nu. El vrea doar să fie recunoscut de gestionarii puterii ca fiind „omul lor”, sperând astfel la un scaun la masa celor care trag cu adevărat sforile. Altfel, cum am putea explica de ce își rupe coloana vertebrală și ucide logica elementară?

Cum să-l ții de mână pe generalul Lucian Pahonțu, șeful SPP, în ciuda tuturor controverselor recente? Unde este măcar o umbră de îndoială, o întrebare sau acel „vom cerceta” din partea „Întâiului Matematician”? Nimic din toate acestea. Președintele pare că știe totul: în cine să aibă încredere, cine e bun, cine e rău și ce ideologie e „sănătoasă”. El are certitudini, iar noi suntem lăsați în întuneric, fără ca excelența sa să coboare la nivelul poporului, pentru a explica aceste atitudini, tăceri sau declarații contradictorii. Un astfel de lider provoacă teamă: un om cu certitudini absolute, acolo unde orice minte rațională ridică mari semne de întrebare. Un președinte care preferă penumbra în locul limpezimii, servind interesele unor figuri fără chip, din instituții scăpate de sub controlul democratic, devine un dușman al statului de drept.

Dacă privim adevărul în față, iată patru mari paradoxuri pe care Nicușor Dan trebuie să le înlăture urgent:

1. Puterea cerșită: Avem un președinte care nu conduce efectiv, dar vrea să fie șeful sistemului care l-a ținut captiv. El cere putere tocmai de la cei care i-o ascund;

2. Statul slab și oamenii puternici: Cei care conduc de facto sunt angajați ai statului - puși, nu votați -, care folosesc instituțiile în interes personal;

3. Deciziile bumerang: Cele mai bune intenții declarate ale președintelui se transformă în cele mai proaste decizii pentru noi – de la propunerile de premieri, până la girul dat în plenul CSM;

4. Disonanța dihotomică: Există prăpăstii uriașe între vorbe și fapte. Nicușor Dan promite ordine în justiție, iar la scurt timp legitimează cele mai toxice personaje din sistem.

La final, o întrebare ce nu se vrea a fi retorică. Cine ne mai apără de populism, naționalism patetic și alunecarea spre un regim iliberal? Nu ne putem baza pe președinte, din moment ce acțiunile sale au readus PSD-ul pe linia de plutire, fac jocurile extremiștilor și predau complet cheile statului către neocomuniști și securiști.

Scheleții din dulapul de la Cotroceni încep să se adune. Dacă nu deschide ușa pentru a da explicații clare, Nicușor Dan riscă să devină irelevant politic. Iar abia atunci vom înțelege, cu adevărat, în ce prăpastie am ajuns.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp