Când totul era bine. Ne cazam în Costinești la hotelul sindicatului, ne loveam de oameni în satul de vacanță, ne urcam în mașinuțele care se ciocneau bezmetic și ne era de ajuns
Se pleca noaptea, se puneau prosoape în geam, ne opream să mâncăm sandvișuri sau pentru să mai deschidem capota. Fierbea motorul și spre mare? Nu era imposibil. Dar cum încă mi se pare așa ceva ca fiind „bine"? Gabriela Insuratelu / Alamy / Profimedia
Citește mai mult
